Dileme on-line

Am observat că DEX-ul e, pentru mai toată lumea, dar mai ales pentru cei care vor să-şi confirme idiosincrasiile, sau să-şi etaleze cunoştinţele ”riguroase”, un fel de Biblie, un nec plus ultra al exactităţii filologice. O prudentă rezervă ar fi mai înţeleaptă. Pentru a fi infailibilă, lucrarea are mare nevoie de oarecari revizuiri.

Chiar aşteptăm să ne spună copiii noştri, când vor deveni adulţi, că ne-am uitat la “războiul Băsescu-Ponta” ca la o telenovelă, să vedem dacă “se termină cu bine”, iar când ne-am trezit, ne-am dat seama că s-a terminat fără învingători, doar cu învinşi – adică noi toţi?

The Power of Storytelling e construită pe ideea că poveștile sunt unelte transformaționale, atât personal, cât și organizațional sau social. Poveștile bine spuse pot să emoționeze, să educe, să ilumineze, să conducă, să panseze răni, să ne apropie de alții, să ne facă să (ne) aparținem.

N-o să se întîmple nimic semnificativ după “sfîrşitul regimului Băsescu”. Cei care au cîştigat o pîine dînd de pămînt cu “dictatura lui Băsescu” se vor reorienta (semn că sînt independenţi, nu?), cei care l-au înjurat din convingere îşi vor pierde obiectul muncii şi se vor îndrepta cuminţi spre noi dezamăgiri.

61% din populație crede în iad, 51% în învierea morților, 54% în dracu.

Nu-s chiar şaizeci şi şase, dar tot sînt vreo paişpe, plus vreo douăzeci de pungi mari de supermarket, plus două valize, plus alte pungi, punguţe, traiste, cutii, plicuri şi mape. Am impresia că mi-am petrecut viaţa mutîndu-mă.

Cunoaşterea insuficientă a limbii proprii e hiba cea mai supărătoare a politicienilor români. Măcar dna Rozalia Biro recunoaşte că limba română îi e „străină”. Ai noştri o maltratează ca pe o proprietate personală, ca pe o moştenire strămoşească, pe care însă o grădinăresc ca nişte venetici. Improprietăţile, agramatismele, dezacordurile, derapajele lexicale sunt spectacolul cotidian al discursului nostru public.

Granada a învăţat cu siguranţă româneşte la sfîrşit de iunie 2014. Iniţiate de energica Oana Ursache, lector de limba română la Universitatea de la picioarele Alhambrei, simpozionul „Predarea limbii române ca limbă străină” şi congresul internaţional „Corpuri de femei, imagine şi timp. O istorie interdisciplinară a privirii” s-au succedat între 24 şi 28 iunie.

Sînt 20 de ani de la prima ediţie a “Festivalului de muzică Sighişoara”, astăzi numit Festivalul-Şcoală Academia Sighişoara. Organizat anual, festivalul de artă contemporană aduce la un loc tineri muzicieni şi mentori renumiţi la nivel internaţional.

Putin îşi face de cap, iar ţările din Uniunea Europeană se poartă ca nişte copii care dau vina unul pe altul. Cam aşa mi se pare că arată peisajul “geopolitic”. Dar despre principii şi valori ale democraţiei mai vorbeşte cineva?

Odată, m-am urcat cu Anton pe bloc, ca să vedem eclipsa totală de Lună. Nu mă urcasem niciodată pe bloc pînă atunci. Şi nici nu mai ajunsesem într-un loc atît de înalt, în Bucureşti. Cam la vreun an după aceea, am fost la Hotel Intercontinental şi am urcat pînă la ultimul etaj ca să vedem Bucureştiul de sus.

Acestea au fost ultimele cuvinte ale premierului Victor Ponta la întîlnirea cu preşedintele Traian Băsescu pe tema reducerii CAS. Are dreptate. Cea dintîi dovadă este chiar felul în care s-au prezentat la preşedintele ţării prim-ministrul şi ministrul de Finanţe: s-au descurcat.

Ne mişcăm, zglobiu sau patetic, între uliţă, băcănie şi bodegă. Suntem o ţară de cartier, în care se trăieşte din bîrfă, zvon, calomnie şi bancuri deocheate. Nu mai facem deosebirea între important şi accesoriu, între gravitate şi anecdotă, între persoane şi instituţii, între interes naţional şi partizanat de gaşcă. Ne-am „privatizat” pînă într-atît, încît am pierdut orice instinct colectiv de conservare.

Guvernul a considerat că e urgent să schimbe anumite prevederi din Legea Educaţiei Naţionale şi a dat o ordonanţă care ne întoarce cu câţiva ani înapoi. Dar, dacă ordonanţa se aplică aşa cum e, s-ar putea să ne întoarcem, de fapt, cu câteva decenii.

Uneori, dezvoltarea economică şi protecţia mediului intră în conflict. Iar deciziile sînt luate fără a ţine cont de interesele sau nevoile celorlalţi.

E normal să faci efortul de a-l seduce pe cititor, de a-i reţine atenţia printr-o abilă punere în pagină a mesajului. Întrebarea este pînă unde ai dreptul să-i manipulezi buna credinţă. Cîtă minciună, cîtă exagerare, cît „scandal” ai voie să mobilizezi, pentru a-ţi atinge scopul.

Iar a ieşit cu scîntei după evaluarea naţională la limba şi literatura română. S-a protestat în legătură cu subiectele: unii au zis că e batjocură, alţii că nu respectă programa şcolară. Mi se pare că discuţia s-a pierdut în emoţii de moment şi ratează adevăratele probleme.