Lansare "Marea cea Mare. O istorie umană a Mediteranei"

Luni, 21 iulie, ora 19, sunteţi invitaţi pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu, unde va avea loc lansarea cărţii Marea cea Mare. O istorie umană a Mediteranei, un impresionant volum, reunind acribia academică şi savoarea poveştilor cu corsari, pelerini, comercianţi sau comandanţi de flote, scris de unul dintre specialiştii în istoria Mediteranei, David Abulafia, profesor la Universitea Cambridge.  

Dezbaterea pe care o propune Editura Humanitas prin vorbitorii invitaţi va porni pe câteva dintre căile şi temele cărţii, trecând prin istorie, navigaţie, istorie literară şi culturală, geostrategie. Discuţia va fi purtată de dr. Ştefan Andreescu, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, prof. dr. Andrei  Cornea, Universitatea Bucureşti, Cristian Lascu, redactor-şef National Geographic, Sever Voinescu, editorialist, Constantin Lascu, navigator, şi moderată de Marieva Ionescu, redactor Humanitas şi traducătoare a cărţii alături de Denisa Duran şi Anca Ionescu.

Călătorim prin Troia, Ugarit, Cartagina, Tir, Alexandria, Veneţia, Genova, Amalfi, Constantinopol, Marsilia, Barcelona, Valencia, Creta, Sicilia, Malta, Sardinia, Mallorca şi prin alte oraşe şi insule legendare de pe coastele unei mări care a fost pentru multe secole un punct fierbinte al dezvoltării lumii. O mare pe care populaţiile care şi-au disputat întâietatea navală sau comercială în fiecare dintre cele cinci Mediterane identificate de David Abulafia au botezat-o pentru a şi-o apropia: Marea Noastră (Mare Nostrum) pentru romani, Marea Albă (Akdeniz) pentru otomani, Marea cea Mare (Yam gadol) pentru evrei, Marea de Mijloc (Mittelmeer) pentru germani, Marele Verde pentru egipteni.

Unind şi despărţind deopotrivă trei continente, Europa, Asia şi Africa, loc de întâlnire mai mult sau mai puţin paşnic al religiilor, economiilor şi sistemelor politice, Marea Mediterană a devenit de-a lungul timpului o lume în sine: proteică, misterioasă şi extrem de atrăgătoare. David Abulafia, profesor la Universitatea Cambridge şi specialist în istoria Mediteranei, ne invită într-o călătorie imaginară pe „Marea cea Mare“ şi pe ţărmurile ei, începând din preistorie şi până în secolul XXI, pentru a înţelege cum anume a influenţat ea geometria mereu schimbătoare a culturii şi civilizaţiei mondiale. În acelaşi timp cercetare riguroasă şi poveste pasionantă, istoria Mediteranei alcătuită de David Abulafia devine o istorie vie, umană, populată de figuri impunătoare şi personaje pitoreşti – împăraţi, regine, mari oameni de arme, navigatori, piraţi, pelerini, negustori, migratori–, dar şi de călătorii şi turiştii zilelor noastre.

Ilustraţiile alese cu grijă de autor (hărţi, fotografii, picturi, documente şi imagini de arhivă) completează vastul tablou zugrăvit în cuvinte şi sporesc farmecul acestei cărţi esenţiale pentru cultura europeană a mileniului trei.

David Abulafia (n. 1949) este profesor de istorie mediteraneeană la Universitatea Cambridge şi membru în corpul profesoral al Gonville and Caius College, iar până de curând a condus Facultatea de Istorie de la Cambridge. Este membru al British Academy şi al Academia Europea. În anul 2003 a devenit Commendatore dell'Ordine della Stella della solidarietà italiana, în semn de apreciere a valorii contribuţiilor sale la cunoaşterea istoriei italiene şi a Mării Mediterane. Printre lucrările sale se numără: Frederick II (1992), Commerce and Conquest in the Mediterranean, 1100-1500 (1993), The Mediterranean in History (2003), Italy in the Central Middle Ages (2004) şi The Discovery of Mankind: Atlantic Encounters in the Age of Columbus (2008). În 2013 David Abulafia a fost distins cu British Academy Medal pentru Marea cea Mare. O istorie umană a Mediteranei.

***

Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei.  

„A treia Mediterană“

Cu toate acestea, chiar înainte ca Veneţia să înceapă să se închege într-un singur oraş, începuseră să se dezvolte legăturile comerciale cu zone foarte îndepărtate. În timp ce comerţul cu sare, peşte şi buşteni nu trebuie subestimat, veneţienii şi-au asumat rolul de antreprenori în negoţul limitat cu bunuri de lux care se desfăşura între est şi vest. Existau puţini concurenţi: în secolul al VIII-lea, chiar şi Roma primea puţine lucruri din cealaltă parte a Mării Mediterane. Volumul importurilor de lux era mic, dar profiturile erau mari, datorită riscurilor şi a rarităţii bunurilor pe care le aduceau veneţienii: mătăsuri, bijuterii, obiecte din aur, oseminte de sfinţi. Le vindeau aceste lucruri mai departe prinţilor longobarzi, regilor franci şi episcopilor iubitori de lux, mai ales în Valea Padului şi în zonele învecinate. Au fost găsite monede bizantine şi uneori arabe în zone din nordul Mării Adriatice. Un tezaur de monede datând din timpul războiului naval bizantino-franc a fost descoperit lângă Bologna, aproape de râul Reno, unul dintre cursurile de apă care se varsă în lagune. E un sac amestecat de monede din aur de provenienţă bizantină, islamică şi din sudul Italiei; monedele bizantine sunt din Constantinopol iar aurul islamic cuprinde piese din Egipt şi Africa de Nord. Acest lucru indică faptul că banii au fost transportaţi pe o corabie de un negustor cu relaţii de partea cealaltă a Mării Mediterane. Vase veneţiene erau însărcinate uneori să transporte ambasadori care mergeau la sau se întorceau de la Constantinopol.

Acum că Marsilia era în declin, Veneţia devenise principalul port prin care se păstra contactul cu estul Mediteranei – din punct de vedere comercial, diplomatic şi ecleziastic. Dintre toţi călătorii care au ajuns la Veneţia, din est, de departe cel mai faimos a fost un iudeu mort de mult timp, numit Marcu, căruia i se atribuia scrierea uneia dintre Evanghelii şi întemeierea Bisericii din Alexandria. În anii 828–829, nişte negustori veneţieni care ajunseseră în Alexandria au îndesat rămăşiţele lui într-un butoi, au acoperit oasele sfinte cu carne de porc şi au trecut prin vamă cu încărcătura lor, pentru că funcţionarii musulmani refuzau să verifice mărfurile aflate sub carnea de porc – dacă un hoţ de moaşte reuşea în stratagema sa, acesta era un semn clar că sfântul respectiv încuviinţa. Sfântul Marcu a fost aşezat într-o capelă ridicată lângă locuinţa dogelui, cu toate că doar în secolul al XI-lea capela a fost mărită substanţial, pentru a crea bazilica măreaţă care până în secolul al XIX-lea nu a fost catedrală, ci capela dogelui. Acest lucru nu numai că a transformat Veneţia într-un centru de pelerinaj, în detrimentul Alexandriei, ci a însemnat şi faptul că Veneţia îşi însuşea o parte din identitatea antică a Alexandriei ca unul din locurile tradiţionale ale creştinismului. Datorită legăturilor sale strânse cu Constantinopolul, Veneţia căuta, de asemenea, să susţină cultura bizantină în mijlocul trecutei fale a Imperiului Roman de Apus. Veneţienii începeau să creeze nu doar un oraş deosebit, construit pe apă, ci şi o cultură şi o organizare politică specifice, suspendate între Europa vestică, Bizanţ şi Islam.