Premiul Nobel la fefe

Guvernul a considerat că e urgent să schimbe anumite prevederi din Legea Educaţiei Naţionale şi a dat o ordonanţă care ne întoarce cu câţiva ani înapoi. Dar, dacă ordonanţa se aplică aşa cum e, s-ar putea să ne întoarcem, de fapt, cu câteva decenii.

Unele modificări sînt “tehnice” şi deblochează situaţii apărute pe parcurs. Altele mi se par doar manifestări ale spiritului politicianist de gaşcă. Bunăoară, felul în care sunt organizate concursurile pentru directorii de şcoli: când sistemul de educaţie are atâtea probleme serioase, grija guvernanţilor e să se asigure că pot pune în funcţia de director (şi în Consiliile de Administraţie) “oameni d’ai noştri”, credincioşi “cauzei” şi partidului. E ridicol. Alte reglementări au un aer socialist îmbâcsit, care nu va crea decât complicaţii: de exemplu, participarea sindicaliştilor la evaluarea calităţii. Ce pot aduce în plus în materie de evaluare a calităţii reprezentanţii sindicatelor nu e deloc clar. (Mai ales că e vorba despre nişte sindicate slabe, cu lideri înţepeniţi la conducere de ani întregi, mai abitir ca Putin în Rusia).

Tot socialiste de faţadă sunt şi formele de “ajutorare” a elevilor care nu învaţă: se prevede organizarea unei a treia sesiuni de bacalaureat pentru cei care n-au promovat. Adică, în loc să li se dea undiţa şi să fie învăţaţi să pescuiască, li se livrează direct peştele. Celor care n-au luat bacul li se asigură şi “meditaţii instituţionalizate”, în licee sau în universităţi. Şi dacă nu vor să vină (aşa cum unii, destui, n-au vrut să se înscrie la bac)? Ce facem, îi aducem cu poliţia? N-ar fi mai bine să ne gândim cum să-i pregătim mai bine pe parcursul celor 12 ani de şcoală în loc să tragem de ei după ce au terminat, doar-doar vor promova? N-ar fi mai eficient să găsim acele politici potrivite pentru a stimula calitatea învăţământului, în loc să “cârpim cerul cu stele”, vorba poetului, pentru a mări indicele de promovare la bac cu câteva procente?

Dar exemplul cel mai clar de “întoarcere în timp” mi se pare reintroducerea doctoratului cu frecvenţă redusă (“la fefe”, cum se zicea pe vremuri…). Nu e ceva nou, am mai avut aşa ceva. Dar abia se reglementase (prin şcolile doctorale, burse şi obligaţia frecventării unor cursuri) şi începuse să funcţioneze un sistem care avea şansa să-i restituie doctoratului statutul pe care îl merită. În comunicatul Ministerului se spune, cu mândrie patriotică (asta e, mai nou, expresia mândriei patriotice, “să semănăm cu Occidentul”): “Precizăm că forma de învăţământ doctorat cu frecvenţă redusă există şi în universităţi celebre din occident”. Da, dar Occidentul nu acordă diplome de doctorat pe bandă rulantă, cum s-a întâmplat la noi, politicienilor, funcţionarilor publici şi altor categorii cărora le-a venit brusc ideea că merită un titlu de doctor; iar la universităţile celebre, plagiatele se sancţionează ferm, nu ca la noi. Şi nici n-am auzit ca primarii din Franţa ori senatorii din SUA să se înscrie la doctorat la Sorbona ori la Harvard. Desigur, există o mulţime de oameni onorabili care şi-au dat doctoratul pe sistemul “fără frecvenţă”, cu teze foarte bune şi cu rezultate ştiinţifice meritorii. Dar, dacă tot s-a instituit un sistem care avea şansa să repună doctoratul pe un traseu normal, de ce trebuie să-l schimbăm după doar câţiva ani? Căci doctoratul înseamnă, în primul rând, nu o diplomă de pus în ramă, ci cercetare ştiinţifică. Iar la noi acest domeniu – care ne va da şansa să depăşim subdezvoltarea şi să devenim o ţară care contează în lume – nu stă foarte bine. Suntem trişti că ne fug creierele, suntem obsedaţi că nu luăm Premiul Nobel (şi convinşi că îl merităm), dar în loc să stimulăm performanţa, vrem să reinstituim doctoratele în masă. E ca şi cum am vrea să luăm un fel de “Premiul Nobel la fefe”, că suntem oameni ai muncii şi ne ocupăm de cercetarea ştiinţifică doar în timpul liber...

Legea Educaţiei Naţionale adoptată sub ministeriatul lui Daniel Funeriu avea (în ciuda unor inconsecvenţe şi complicaţii) o calitate importantă: era orientată spre viitor şi avea şansa să stimuleze, în timp, calitatea educaţiei. Prin modificările din ordonanţa de urgenţă a Guvernului, ne întoarcem de unde am plecat. Şi cu asta, s-a ales praful de “pactul naţional pentru educaţie”, acceptat cândva de toate partidele…

Articol apărut pe