Horror-ul este cultură

Fie că vorbim despre decapitarea iezilor lui Creangă, descinderea curvei Babilonului asupra creștinătății, fantomele și vrăjitoarele lui Shakespeare ori strigoii din 1001 de nopți, horrorul a fost mereu o excrescență a culturii populare exercitînd pe căi mai mult sau mai puțin radicale multiple funcții - moralizatoare, terapeutică, de desensibilizare, de defulare, de avertizare, ori ca explicații impostoare la adresa necunoscutului și neobișnuitului. Mijloacele estetice prin care s-au exercitat aceste funcții sînt cel puțin la fel de interesante ca rezultatele în sine, iar festivalurile afiliate conceptului de "cultură horror" sînt preocupate cu punerea în discuție a acestor mijloace.

Dările de seamă cu privire la precedentele ediții ale Festivalului Filmului Horror & Fantastic "Lună Plină" de la Biertan au pornit de la presupunerea că e clar cum stă treaba cu horrorul și nu mai sînt necesare explicații suplimentare de ce un astfel de festival, ori genul însuși, există în spațiul cultural general și, prin urmare, de ce s-ar cuveni să existe și în spațiul românesc. Pare-se însă că firescul unora necesită pentru alții lămuriri fără de care riscăm să vorbim limbi diferite, invalidînd din capul locului orice tentativă de recomandare. Prea multe festivaluri de nișă sînt sufocate într-un spirit de ghetto, de ultra-specializare, devenind în cele din urmă un soi de "insider joke", asta dacă sînt suficienți insideri încît să-i justifice existența. În spațiul horror românesc ar fi dar, din motive care îmi scapă, nici presa, nici editurile ce promovează genul la noi nu au mișcat un deget înspre a participa, ori măcar a semnala existența festivalului de la Biertan, aflat deja la a treia ediție.

Excepție face Editura Nemira, care a oferit un premiu în acest an (fără a pomeni totuși ceva în revistele sale on-line). E de natură să iște confuzii faptul că purtătorii de cuvînt ai comunității horror din România par să fie publicațiile Sub25, Slicker ori Dilema veche. Dincolo de comunitatea nucleu, publicul de ocazie e o necesitate la fel de mare, dar cei cîțiva hipsteri care astăzi sînt la un concert de manele, mîine la Gărîna, iar poimîine trec pe la Biertan constituie o masă încă prea volatilă chiar și pentru a se califica drept "public de ocazie". În primul rînd pentru că nu pot să stea mai mult de o zi în același loc.

Recomandarea unui festival de filme horror ca manifestare culturală poate fi percepută, din afara comunității, fie drept un gest ironic (provocare a insiderilor la adresa celor care nu gustă genul), fie drept o obrăznicie (tentativă de a da valențe culturale unui fenomen vulgar). Anul acesta la Biertan o funcționară publică ne-a întîmpinat cu o foaie A4 pe care a scris "Aici horrorul nu este numit cultură". Unii am pus la suflet, alții am rîs, eu m-am gîndit că maică-mea ar fi făcut la fel dacă festivalul s-ar fi organizat la noi în sat. Este totuși paradoxală rezistența la această nișă într-o țară în care 61% din populație crede în iad, 51% în învierea morților, 54% în dracu - cvorumuri pe care la noi nu le întrunește nici un partid ori candidat politic. Poate tocmai de aici ni se trage rezistența - în loc să vedem în horror un segment al culturii pop, l-am asimilat cu oarecare smerenie direct în spiritualitate. De partea cealaltă, a intelectualității lucide, trăim încă sechelele asimilării fantasticului în cheie inginerească, stimulată pe vremea comunismului prin cenaclurile SF care încurajau speculația științifică în timp ce se străduiau să stîrpească speculația cu baze mitologice ori religioase.

În consecință, ne este greu astăzi să acceptăm altfel decît pe o ironie ori obrăznicie afirmația că Biblia este un roman colectiv horror, însă orice tentativă de înțelegere a rostului acestui fenomen ar trebui să înceapă de aici. Un alt posibil punct de pornire este considerația că horrorul a fost o emoție înainte de a deveni un gen, dar multe din ingredientele ce îi conferă azi statutul de gen s-au desprins demult de emoția cu care erau asociate. Vampirii și vîrcolacii stimulau cîndva oroarea, însă azi sînt personaje de comedie și alegorie socială. Poveștile cu vampiri sînt despre oroarea vampirizării în aceeași măsură în care Ferma animalelor e despre drama de a fi animal domestic. Dacă fixăm discuția strict în context cinematografic, atractivitatea genului stă în abilitatea regizorilor de a inova tehnici audio-vizuale și de a chestiona autorități estetice printr-un soi de atitudine punk cu aplicație artistică. Nu e o garanție a calității, desigur, nu trebuie să scăpăm din vedere dictonul statistic "90% of everything is crap", valabil și în această arie. Cei care vorbesc de o "cultură horror" nu sînt neapărat preocupați de a resimți recurent o anumită clasă de trăiri (desensibilizarea se instalează destul de repede), cît de identificarea și promovarea mijloacelor estetice ce le fac posibile, ori despre care autorii lor își închipuie că le fac posibile (în horror eșecul artistic nu e risipă, de aici și o puternică tradiție a umorului involuntar sau a pastișei ingenioase).

În 2014 festivalul de la Biertan pare că a încercat să vină în întîmpinarea preferințelor publicului care în anul precedent a premiat o comedie, astfel că am avut parte de o ediție dominată de comedii negre - subgen cu valențe terapeutice pentru cei care găsesc că horrorul le stimulează excesiv gîndirea negativistă. Titlurile-vedetă au fost ultra-britanicul World's End, feministul Witching and Bitching și filmul premiat, de data asta în consensul publicului și juriului, cvasidocumentarul despre vampiri What We Do in the Shadows (cu participarea în carne și oase a protagoniștilor). S-au păstrat tradițiile proiecției de film mut cu acompaniament live (suedezul Haxan), a proiecției cu orez Rocky Horror Picture Show și a secțiunii de scurtmetraje, de data aceasta cu un calup alocat filmului românesc - primii pași de bebeluș ai cinemaului nostru înspre zona fantastică. Restul selecției a păstrat nivelul de calitate și conectare la circuitul festivalurilor de gen, promovînd cîteva debuturi care au atras atenția prin lume (ludicul Cheap Thrills și SF-ul minimalist Coherence).

Despre locația festivalului s-a mai scris cu precedentele ocazii - satul Biertan conferă un caracter rural rar întîlnit la festivalurile de film (indiferent de gen), iar proiecțiile la iarbă verde au un farmec aparte. Festivalul a început să exploateze mai intens locația, organizînd jocuri tematice care au stimulat publicul să cutreiere împrejurimile și să mai iasă din rutina film-mici-bere, iar terasa La Țăruș a rămas punctul de dezbatere și lubrifiere socială a evenimentului.

P.S. O alternativă urbană a acestui festival se pune la cale pentru începutul lunii octombrie la Brașov, sub numele Festivalul "Dracula". Rămîne de văzut care din cele două variante e mai viabilă în a instaura o tradiție.

Citiţi aici şi cronica ediţiei de anul trecut a Festivalului filmului horror & fantastic "Lună plină" de la Biertan.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.