Cît mai costă principiile pe piața liberă?

Putin îşi face de cap, iar ţările din Uniunea Europeană se poartă ca nişte copii care dau vina unul pe altul. Cam aşa mi se pare că arată peisajul “geopolitic”. Dar despre principii şi valori ale democraţiei mai vorbeşte cineva?

Dacă n-ar fi trist, ar fi ridicol: e doborît un avion civil, mor aproape 300 de oameni nevinovaţi (majoritatea – cetăţeni europeni), iar Uniunea Europeană se pierde în fineţuri, nuanţe şi controverse. Pînă acum, ce se întîmplă în estul Ucrainei a generat diverse ascunderi după piersic ale unor oficiali europeni, dar să zicem că se putea invoca faptul că “nu-i războiul nostru” (deşi, de fapt, este), e doar între Ucraina şi Rusia. Acum însă e chiar al nostru, al europenilor, fie şi din cauza acestui adevăr cinic: după prăbuşirea avionului, au murit din cauza acelui conflict mai mulţi cetăţeni europeni decît soldaţi ucrainieni.

Uniunea Europeană nu reuşeşte să ajungă la vreo concluzie în legătură cu ce e de făcut. Katherine Ashton, această veşnic mare absentă din peisaj (a propos, există vreun sondaj din care să rezulte cîţi cetăţeni europeni au auzit de ea?), ameninţă cu sancţiuni şi face liste cu măsuri economice prin care UE şi-ar putea arăta muşchii în faţa lui Putin. Presa europeană analizează declaraţiile diverşilor oficiali şi, pierdută în rafinamentele analizei de text, seamănă tot mai mult cu presa romînească: scrie despre ce spun politicienii, nu despre ce fac (căci nu prea fac).

Dacă situaţia s-ar reduce doar la atît, ar mai fi cum ar mai fi: sîntem obişnuiţi cu stilul greoi de a se lua decizii în UE, sîntem obişnuiţi cu vorbitul pe mai multe voci. Circumstanţa agravantă ar fi că, în cazul de faţă, problema e foarte serioasă (Rusia se comportă ca un stat terorist), aşa încît ar fi nevoie de decizii mai rapide şi mai clare. Dar incoerenţa în UE nu se reduce la atît. Unele state membre s-au apucat să-şi apere, stîngaci, interesele, nu doar în dauna unei necesare unităţi europene, dar şi în defavoarea unor valori pe care UE se laudă că le apără.

Bunăoară, preşedintele Franţei a decis

şi politicienii francezi au primit cu entuziasm decizia. E o problemă de suveranitate naţională, a zis un fost ministru al apărării (de dreapta!): “Cuvîntul Franţei, semnătura Franţei – astea se respectă”. Impresionant! Dar Franţa nu mai e ţara drepturilor omului? Semnătura Franţei şi cuvîntul ei nu sînt plasate şi pe o sumedenie de documente care consfinţesc valori în care cred cetăţenii europeni, precum libertatea şi democraţia? Cuvîntul Franţei contează mai mult în faţa lui Putin decît în faţa a jumătate de miliard de cetăţeni europeni? Iar cînd David Cameron le-a reproşat francezilor că vor să livreze nava Rusiei, ministrul de Externe francez Laurent Fabius a replicat, cu o ironie chinuită (care face de rîs spiritul francez): “Dragi prieteni britanici, să vorbim şi despre finanţe. Am înţeles că există nu puţini oligarhi ruşi la Londra...”. Ce-i drept, şi Marea Britanie s-a trezit acum din somnul oportunismelor: s-a decis deschiderea unei anchete privind

(iradiat cu poloniu), după ce, acum cîţiva ani, ancheta fusese suspendată din motive de “relaţii internaţionale” (a se citi “ca să nu supărăm Rusia”).

Joaca asta copilărească de-a “cine e mai vinovat şi cine a făcut prostii mai mari” e periculoasă nu doar în contextul de acum, ci şi pe termen lung: anunţă începutul sfîrşitului Uniunii Europene, care e întemeiată pe valori şi principii. François Hollande şi-a motivat decizia de a livra nava militară prin faptul că, altminteri, ar trebui returnaţi Rusiei 1,1 miliarde de euro. Atîta costă renunţarea la principii şi valori? Căci dinspre noi, esticii care ştim ce a însemnat, pînă în 1989, solidarizarea Occidentului cu noi în numele libertăţii, aşa se vede. Ar fi păcat ca principiile şi libertăţile fundamentale să fie asfixiate de gazul rusesc.

Articol apărut pe

.