De după perdeaua cea mai groasă

Andrei POP
17 iulie 2014
De după perdeaua cea mai groasă jpeg

Chiar în aceste zile, Guvernul României a reaprins discuţia despre grupuri vulnerabile, lansînd un nou apel de proiecte din fonduri structurale. Aşteptate de mai bine de trei ani şi jumătate, finanţările POSDRU 6.1 sînt dedicate stimulării economiei sociale, 200 de milioane de euro vor fi folosite pentru a crea oportunităţi de ocupare pentru grupurile vulnerabile. Dincolo de aspectele mai aride ale veştii, precum responsabilităţile politice pentru întîrzierea finanţărilor sau rigorile tehnico-financiare care îi aşteaptă pe beneficiari, e o ocazie foarte bună să îmi reamintesc cine sînt de fapt grupurile vulnerabile din România. Îmi închid ochii, îmi pun dopuri în urechi şi apoi îmi închipui că m-am născut aşa.

Și dintr-o dată, încep să apreciez că am avut ocazia să port o conversaţie chiar şi cu cea mai plicticoasă persoană pe care am cunoscut-o vreodată.  Sense International Romania- SI(R) (www.surdocecitate.ro) lucrează din 2001 pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor care au în acelaşi timp deficienţe de văz şi de auz. Cu alte cuvinte, surdocecitatea este o dizabilitate care poate conduce la un grad foarte înalt de izolare socială, cu atît mai mult cu cît un copil se naşte cu ea. Are efecte şi asupra mobilităţii, de obicei ei asociindu-i-se şi alte deficienţe senzoriale decît cele de văz şi auz. SI(R) a demarat programe educaţionale speciale pentru persoanele cu surdocecitate şi a convins autorităţile publice de necesitatea unor servicii bine adaptate în cadrul sistemului public de învăţămînt. Astfel, din 2011, copiii cu surdocecitate învaţă în clase de maxim 4 elevi, în şcoli speciale, cu ajutorul unor profesori psihopedagogi instruiţi de fundaţie în acest sens.

Mai mult, dezvoltă şi servicii vocaţionale care vor da un sens economic aptitudinilor copiilor şi tinerilor cu această dizabilitate. Fundaţia derulează în trei oraşe din ţară şi un program de intervenţie timpurie pentru identificarea şi ameliorarea primelor semne de surdocecitate. Etelka Czondi, coordonator programe şi comunicare la SI(R), îmi spune că lipsa unui diagnostic înseamnă de fapt lipsa oportunităţilor de comunicare pentru copil. Nu va putea face faţă nici chiar învăţămîntului special dacă nu are parte de profesori, psihopedagogi, psihologi care ştiu cum trebuie să comunici cu el. Fără un diagnostic bine pus la timp, şansele lui la viaţă implică în mod necesar dependenţa de stat şi de familie. Din acest motiv, în Bucureşti, Oradea şi Timişoara, fundaţia susţine cîte un Centru de Sprijin în Intervenţie Timpurie.

Acolo, copiii identificaţi în maternitate ca prezentînd simptome de surdocecitate au la dispoziţie servicii adaptate şi specializate care să minimizeze carenţele lor de dezvoltare ulterioare. În aceste centre, părinţii agreează cu specialiştii un plan de intervenţie individualizat pentru copilul lor, precum şi informaţiile necesare despre cum pot contribui cît mai bine la nevoile sale de dezvoltare.

În cadrul unui proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, fundaţia şi-a extins zona de intervenţie, înfiinţînd un nou centru de sprijin, în Iaşi. Etelka Czondi consideră că o cheie a muncii Sense International România este parteneriatul cu instituţiile responsabile, pentru că doar astfel serviciile vor putea fi treptat extinse.

Inspectoratele şcolare, şcolile speciale, maternităţile, precum şi direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului sînt implicate în fiecare etapă a programelor SI(R). Următorul pas în cadrul proiectului actual al fundaţiei este centralizarea datelor existente despre această dizabilitate în România într-un raport de cercetare care va include în 2015 şi recomandări de bune practici şi ar trebui sa stea la baza viitoarelor politici publice din acest domeniu.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
Nadia Comăneci, omagiată cu un ceas unicat la 50 de ani de la triumful de la Montreal
Un ceasornicar din Târgu Mureș a creat un ceas personalizat în onoarea Nadiei Comăneci.
casa jpg
O mamă a economist bani nouă ani pentru a construi casa visurilor sale. Construcția a fost ridicată dintr-un material unic
Vreme de nouă ani, o mamă din Costa Rica a economisit neîncetat bani, sperând că, într-o zi, va reuși să construiască o casă pentru ea și fiul ei. În cele din urmă, visul femeii s-a transformat în realitate într-un mod la care nu s-a așteptat inițial.
image png
O femeie din Spania, concediată de la Auchan, după 19 ani de muncă. De ce a rămas fără loc de muncă
Înalta Curte de Justiție din Auchan Spania a confirmat concedierea disciplinară a unei casiere care a furat 195 de euro din portofelul unui client lăsat la locul ei de muncă. Angajata lucra pentru lanțul de supermarketuri din aprilie 2005, iar incidentul a avut loc pe 3 iulie 2024.
Viena Vindobona groapa comuna 129 de victime jpg
Descoperire intersantă într-un cartier al Vienei: 129 de oameni omorâți în epoca romană. Nu se stie de ce
Sub un teren de fotbal din cartierul Simmering al Vienei, arheologii au găsit rămășițele a cel puțin 129 de oameni. Nu erau înmormântați după un ritual ordonat, iar pe schelete se păstrau urmele unei violențe ieșite din comun: lovituri produse de arme tăioase, obiecte contondente și proiectile. Într
Cristi Chivu (EPA) jpg
Chivu, văzut prin ochii unui jucător de la Inter. Detaliul care face diferența
Un fotbalist de bază de la Inter a vorbit despre antrenorul român.
Selecție de bijuterii din fier de la sfârșitul Epocii Bronzului. Punctul roșu indică un artefact care are un conținut ridicat de  nichel (© Journal of Archaeological Science (2026). DOI: 10.1016/j.jas.2026.106622)
Moda inelelor forjate din meteoriți, în rândul elitelor grecești de la sfârșitul Epocii Bronzului
Meteoriții au oferit o sursă rară, dar accesibilă, de fier pentru culturile antice din Epoca Bronzului, înainte ca topirea fierului să devină o practică obișnuită.
morminte caransebes lugos agerpres jpg
Peste 500 de morminte din Epoca Bronzului, descoperite pe traseul căii ferate Caransebeș-Lugoj
O descoperire arheologică de amploare a fost făcută în timpul lucrărilor pregătitoare pentru viitoarea cale ferată Caransebeș-Lugoj. Specialiștii Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române au identificat 23 de situri arheologice și aproximativ 520 de complexe.
accident centura timisoarei foto ISU jpeg
Accident cumplit pe centura Timişoarei. Șoferul a murit pe loc după ce a intrat cu maşina sub un TIR parcat
Un bărbat de 57 de ani a murit, marți după-amiază, după ce mașina pe care o conducea a intrat sub un TIR parcat pe centura Timișoarei, în apropiere de Moșnița Nouă.
LeBron James   GettyImages jpg
Cum și-a construit LeBron James un imperiu de miliarde dincolo de baschet
La 41 de ani, LeBron James continuă să joace baschet la cel mai înalt nivel. Dar, dacă într-o zi mingea va rămâne definitiv în vestiar, „King James” nu va avea nicio problemă să-și umple programul. În mai bine de două decenii, americanul a construit în jurul carierei sale un adevărat imperiu.