Stejarii lui Ștefan cel Mare, îngrijiți la Zilele Nordului

31 iulie 2014
Stejarii lui Ștefan cel Mare, îngrijiți la Zilele Nordului jpeg

• Monumentul istoric Poiana celor Patru Stejari din Darabani, din nou o atracție turistică
• Poiana va fi reinaugurată în cadrul primei ediții a festivalului Zilele Nordului, 8-10 august

Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare, monument istoric din Darabani, jud. Botoșani, va fi reamenajată în cursul acestui an, la inițiativa Asociației Nord. Demersurile au început în primăvara acestui an, iar activitățile fac parte din agenda festivalului Zilele Nordului, care se va desfășura la Darabani în perioada 8-10 august.

Legenda spune că cei patru stejari au fost sădiți de însuși Ștefan cel Mare, în 1470.  Era sfîrșit de august, căldură mare. Pe 20 ale lunii, cîteva zile mai devreme, oastea moldovenească reușise să îi împingă afară din țară pe soldații Hoardei de Aur. Bătălia avusese loc la Lipnic – în nord-estul Basarabiei de azi – și se terminase cu pierderi grele pentru tătari, căzînd prizonieri chiar fratele și fiul hanului Mamac. În drumul de întoarcere spre capitala Suceava, domnitorul și oștirea lui au trecut Prutul pe teritoriul Darabaniului de azi, unde au hotărît să facă popas. Pentru că nu au găsit umbră să-i adăpostească de canicula din august, domnitorul ar fi sădit patru stejari, cîte unul în fiecare dintre colțurile unui pătrat imaginar.

În zilele noastre, e nevoie de patru bărbați să poată înconjura oricare dintre stejari cu mîinile, iar datarea cu carbon le-a confirmat vîrsta, astfel că Poiana celor Patru Stejari a devenit monument istoric. În urmă cu cîteva decenii, zona era unul dintre locurile preferate de dărăbăneni pentru picnicuri, serbări populare și plimbări, dar timpul și nepăsarea au lăsat urme adînci în poiană – un stejar a murit după repetate acțiuni de vandalism, iar iarba, cărările sau băncuțele de altădată au devenit numai amintire.

Prin urmare, Asociația Nord și-a propus să reamenajeze poiana, cu sprijinul Primăriei și a Ocolului Silvic din Darabani. Primul pas l-a constituit un maraton caritabil, desfășurat în luna aprilie și care a adus donații de la dărăbăneni stabiliți pe trei continente. Poiana a intrat în reamenajare în luna iulie, proiectul fiind condus de Biroul de Peisagistică OPNA Landscape Culture din Cluj, care s-a implicat pro bono atît în design, cît și în coordonarea lucrărilor. Prima etapă de reamenajare a fost realizată cu sprijinul voluntarilor - studenți la arhitectură din București și Cluj, precum și elevi din Darabani.

„Am reușit să toaletăm zona, să instalăm porțile de trecere, semnele de direcționare, aleile și băncile din grinzi. În octombrie vom planta și gardul viu care va împărți mai bine spațiul în poiană și care-i va da aerul unei încăperi speciale, unde poți să admiri în tihnă măreția stejarilor. În această vară sperăm să putem consolida și drumul de acces către poiană, cu sprijinul Primăriei Darabani și a doi oameni de afaceri din localitate, domnul Gheorghiciuc și domnul Caba, care vor dona pietrișul necesar reparării drumului. Proiectul gîndit de prietenii și partenerii noștri de la OPNA Landscape Culture este unul simplu și de efect, o intervenție neintruzivă, și abia așteptăm ca dărăbănenii și turiștii să se poată bucura de noua poiană”, a declarat Alex Teioșanu, co-fondator al asociației Nord.

Poiana celor Patru Stejari va fi reinaugurată oficial sîmbătă, 9 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului, printr-un spectacol la care vor participa artiști din România, Ucraina și Republica Moldova.

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Adunînd laolaltă artiști și turiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord, festivalul își propune să contribuie la revitalizarea urbană, socială și culturală a acestei regiuni și la promovarea ei în rândul românilor de pretutindeni. Festivalul este organizat de către Asociația Nord, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani. Mai multe informații pe site-ul www.zilelenordului.ro. 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Criza energie - factura lumina - FOTO Profimedia
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
România intră în sezonul rece cu un sistem energetic pus sub presiune de secetă, debite scăzute ale Dunării, producție redusă și prețuri record pe piața angro. Expertul în energie Dumitru Chisăliță estimează că ofertele noi pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu până la 50 de bani/kWh.
zodii horoscop adobestock jpg
Revedere surpriză pentru o zodie! O persoană din trecut se întoarce în viața ei și aduce o mare bucurie
Unele întâlniri par să fie scrise în stele, iar perioada următoare poate aduce o surpriză emoționantă pentru o anumită zodie. O persoană din trecut revine în viața nativilor, iar revederea poate declanșa o adevărată explozie de emoții.
cinci persoane au fost arestate privind plasarea de explozivi la baza RAF Fairford din UK jpg
Iranul ar fi plănuit un atac cu drone asupra bazei aeriene britanice Fairford, după modelul operațiunii ucrainene „Pânza de păianjen"
Gărzile Revoluționare ar fi recrutat cetățeni britanici pentru a pregăti lovituri inspirate de atacul Ucrainei din 2025 asupra avioanelor rusești.
Gem de prune  Sursa foto shutterstock 1810091662 jpg
Nu lăsa prunele să se strice! Trucurile prin care le poți păstra toată iarna
Află cum poți păstra prunele peste iarnă prin congelare, conservare la borcan, compot sau dulceață. Sfaturi pentru alegerea și pregătirea fructelor.
Ursula von der Leyen FOTO EPA EFE jpg
UE se pregătește discret pentru scenariul cel mai sumbru: un atac hibrid cu mai multe victime
Diplomații discută despre echipe de intervenție de urgență, finanțare europeană și comunicare de criză, iar unele capitale avertizează că Bruxelles-ul riscă să dubleze NATO.
Criza economica criza financiara FOTO Shutterstock
Măsurile care au scos România din „junk” în 2014, după aproape șase ani
România a revenit în categoria „investment grade” în mai 2014, după aproape șase ani în care ratingul suveran acordat de Standard & Poor's s-a aflat în zona „junk”. Pe 16 mai 2014, agenția a ridicat ratingul României de la BB+ la BBB-, cu perspectivă stabilă.
Black Friday FOTO Shutterstock
Black Friday 2026 se schimbă în România: reducerile încep mai devreme și se întind pe săptămâni
Black Friday 2026 se apropie, iar campaniile de reduceri vor începe în România înainte de ziua tradițională de Black Friday. Primele oferte sunt așteptate încă din a doua jumătate a lunii octombrie, în timp ce marile campanii se vor concentra în noiembrie.
image png
„Vreau să vorbesc cu cineva”. Ce au făcut doi polițiști după apelul unui pensionar de 84 de ani la 112
Un pensionar de 84 de ani din Italia a sunat la 112 pentru că avea nevoie de companie. Doi polițiști au mers la el acasă și au stat de vorbă.
Getty png
„Băieții sunt băieți”, una dintre cele mai periculoase scuze - Lecția cazului „Cornell 7”
Cazul „Cornell 7”, în care o fostă studentă susține că a fost drogată și violată în grup la o petrecere a unei fraternități, a readus în atenție o întrebare incomodă: ce îi învață societatea pe băieți despre fete, limite și responsabilitate?