"O să ne descurcăm, țara asta se descurcă"
Acestea au fost ultimele cuvinte ale premierului Victor Ponta la întîlnirea cu preşedintele Traian Băsescu pe tema reducerii CAS. Are dreptate. Cea dintîi dovadă este chiar felul în care s-au prezentat la preşedintele ţării prim-ministrul şi ministrul de Finanţe: s-au descurcat.
Veniseră pentru a discuta o măsură serioasă, care ar urma să aibă efecte asupra mediului de afaceri şi a bugetului. N-au fost pregătiţi cu argumente şi cu cifre, părea că nici nu le pasă de asta. Atitudinea lor era complet neserioasă şi inadecvată situaţiei. Dar s-au descurcat: au plecat cum au venit. După care premierul s-a dus la o televiziune să vorbească despre ce şi cum a fost.
Este un episod tipic pentru felul în care se “guvernează” în România: se iau măsuri discutabile, după care “se iese la televizor”, se drege totul din vorbe şi apoi “ţara se descurcă”. Într-o societate care se bazează pe politici publice coerente, nu pe “descurcăreală”, o asemenea întîlnire între oameni responsabili pentru soarta cetăţenilor ar fi fost o bună ocazie pentru reprezentanţii guvernului de a-i aduce preşedintelui argumente serioase, pentru a-l face să promulge legea. La noi – nu. Reprezentanţii executivului aveau aerul că vor să “bifeze” cît mai repede întîlnirea cu şeful statului, că oricum îşi va încheia mandatul (“nimeni nu e de neînlocuit”, a mai zis Victor Ponta). Nici un pic de seriozitate instituţională, nici un pic de îngrijorare faţă de eventuale consecinţe negative ale legii, nici un moment de “cădere pe gînduri”. Doar un angajament vag că “vom lucra la toate”, care rimează perfect cu vechea vorbă a lui Ceauşescu “vom face totul”.
Adevărata problemă mi se pare însă că majoritatea cetăţenilor s-au obişnuit cu asta. Victor Ponta ştie pe ce se bazează: “descurcăreala” e în aerul pe care-l respirăm, iar unora le intră în sînge. Aşa că nu se mai indignează de nimic, nu mai reacţionează, nu protestează faţă de aberaţii: se descurcă. Bunăoară, în chestiunea alegerii preşedintelui României, cu 3 luni înainte de campania electorală, partidele încă nu şi-au desemnat candidaţii. Ei, şi? Las’ că se descurcă ele. sînt candidaţii pregătiţi pentru funcţia de preşedinte? Las’ că se descurcă el, cel care va ajunge la Cotroceni. Iar cetăţenii vor vota cum vor putea, se descurcă şi ei.
Nu se vede, în spaţiul public, nicio îngrijorare majoră faţă de această atitudine de iresponsabilitate: cum să laşi, pe ultima sută de metri şi pe mîna “bunei plasări în sondaje”, desemnarea celui care ar trebui să conducă destinele ţării în următorii cinci ani? “Las’ că ne descurcăm noi, indiferent cine-o ieşi preşedinte”. Există, pe de altă parte, destui oameni în România care arată că, totuşi, vremea “descurcărelii” se apropie de sfîrşit. Doar că “nu se adună”: pasivitatea civică e mare printre cei care îşi iau informaţia politică de la televizor (cei mai mulţi), iar printre cei tineri, conectaţi la internet, impulsurile de a reacţiona se manifestă mai degrabă online ori, pentru unii, se traduc într-o nemulţumire vagă faţă de “clasa politică” în ansamblu. Ceea ce creează un impas major: nu se structurează nimic, nu se leagă nimic. Şi nici “clasa politică” nu e capabilă să se adapteze la posibilul vînt al schimbării şi să propună altceva. Aşa încît Victor Ponta (a cărei “viziune” este concentrată în formula “ţara se descurcă”) se bucură, deocamdată, de cea mai mare încredere din partea electoratului. Pe partea cealaltă, între confruntări de orgolii şi infinite complicaţii care prelungesc mult trîmbiţata “unificare a dreptei”, nu se vede nimic clar.
Ar trebui ca votul pentru preşedinte să fie o bună ocazie pentru cetăţeni să raspundă la o întrebare simplă: vrem să fim în continuare doar “o ţară care se descurcă” sau vrem, în sfîrşit, să ne luăm în serios? Mă tem însă că, nici de data asta, nu va fi aşa.
Articol apărut pe
