Vagabondaje estivale

31 august 2012
Vagabondaje estivale jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 75, aug 2012)

Călătoria deplasează în egală măsură corpul şi spiritul, şi un loc comun vrea ca orice călătorie, orice peregrinare într-un spaţiu necunoscut să fie un drum către sine. O rătăcire la capătul căreia călătorul descoperă o altă dimensiune a propriei fiinţe. O des-centrare în numele dobîndirii unui centru. Un spaţiu al libertăţii.

Panait Istrati: vagabond brăilean, scriitor de limbă franceză

Aşa s-ar explica repetatele plecări şi veniri ale lui Panait Istrati din şi spre Brăila, oraşul său natal de pe malul Dunării. Plecarea - prima, a doua, următoarea - este pentru el echivalentul unui miracol, o oportunitate îndelung visată de a vedea şi cunoaşte, singurul remediu la setea nestinsă de necunoscut şi de aventură. Unica preocupare obsesivă: a nu rămîne într-un loc, a nu se lăsa prins în mrejele comodităţii şi ale obişnuinţei. Cum o spune el însuşi magistral, în franceză: „le cafard! l'entremetteur de toutes les passions“/ „plictisul! proxenetul tuturor pasiunilor“. Vagabondajul se deosebeşte de o simplă deplasare sau de voiajul turistic prin totala lipsă de finalitate. Istrati nu călătoreşte, el trăieşte în locuri succesive, de aceea fiecare "ieşire" este o secvenţă de viaţă de o prospeţime absolută. Orice plecare e o mare necunoscută şi o provocare a tuturor potenţialităţilor în care circumstanţele, gustul unei clipe, emoţia efemeră înlocuiesc voinţa şi fac inutile deliberarea şi alegerea. Pentru firile din familia lui Panait Istrati, virtuoşi ai nepăsării, navigatori pe apele agitate ale clipei, contemplatori experimentaţi ai fatalităţii, nimic nu e mai important decît momentul prezent.

În Méditerranée (Gallimard, 1969), Istrati se prezintă în aceşti termeni: "Totuşi, sînt oameni al căror caracter e făcut în aşa fel încît nimic nu-i poate mulţumi multă vreme. Eu sînt dintre aceştia." La capătul a trei luni petrecute la Cairo, simte dorinţa "violentă" de Alexandria şi de briza ei mediteraneeană. Cîteva săptămîni mai tîrziu şi 20 de pagini mai departe, în drum spre Siria, e obligat să rămînă cinci zile la Port-Said, în aşteptarea vaporului pentru Beyrouth. Timpul n-ar fi o problemă, chiar timpul e capitalul inepuizabil al vagabondului, superioritatea lui asupra restului omenirii, dar cinci zile de aşteptare înseamnă epuizarea banilor puşi deoparte pentru acest voiaj. Un marinar grec organizează spontan o chetă într-o cafenea din port şi problema se rezolvă. În Orientul lui Panait Istrati (Mic şi Mijlociu), cuprins la acea dată între frontierele Imperiului Otoman, viaţa e uşoară, se poate trăi cu puţin (mai ales cu fructe), dezmoşteniţii soartei pot conta pe hazard, care aici ia forma solidarităţii. Prilej pentru Istrati de a rezuma, prin intermediul unui personaj, acest face à face filozofic Orient-Occident: "În Turcia, fiecare îşi poate permite să fie ca un paşă chiar şi pe nimic. Viaţa e uşoară. Impozitele, inexistente. Există întotdeauna şi pentru toată lumea o marjă bună între ce cîştigă şi ce cheltuieşte. Ceea ce se explică prin absenţa de superflu costisitor în viaţa orientală, acest superflu care devoră în Occident în egală măsură şi marea avere, şi salariul muncitorului." Port Said, încrucişare de drumuri maritime, portul cu forfota lui aparent dezordonată, în care pulsează viaţa planetei, rămîne pentru Istrati locul unei revelaţii: "Aici am avut viziunea clară, sentimentul precis al diversităţii destinelor umane, destin care-l smulge pe soţ soţiei, pe fiu mamei, pe amant amantei şi-i aruncă violent în spaţiu, acolo unde se simt atraşi de afinităţi mai armonioase decît cele pe care încearcă să le creeze prin legăturile de familie. Adesea, adevărata noastră familie şi patria sînt la antipodul locului în care am venit pe lume şi unde trăim ca nişte străini."

Părăsind Port Said, Istrati salută statuia lui Ferdinand de Lesseps, constructorul Canalului de Suez, care pare a-i spune: "Hai! La drum! Iată încă o cale care v-ar putea duce acasă!" Unde e cu adevărat "acasă" pentru un vagabond? Peste tot şi nicăieri.

Într-o carte din 1970, cercetătoarea Monique Jutrin-Klener vorbeşte despre Istrati ca despre un ciulin dezrădăcinat (Panaït Istrati: un chardon déraciné: écrivain français, conteur roumain, Éd. F. Maspero, Paris, 1970). A călători înseamnă chiar a dobîndi, prin dezrădăcinare, prin disponibilitate şi expunere la incertitudini şi intemperii, centrul, un cîmp de forţe care se află peste tot şi care trebuie căutat şi găsit prin deplasare geografică sau doar mentală. Există şi alte "chei" care dau acces pe teritoriul întîlnirilor miraculoase prilejuite de călătorie: alcool, eros, opium. Panait Istrati deţine formula lui secretă, prietenia, solidaritatea cu dezmoşteniţii soartei, şi nu cunoaşte altă busolă decît "raţiunile" inimii: "...ştiu că e inutil să vrei să fii veridic, ştiu că toate aspectele vieţii sînt în funcţie de inima noastră, în funcţie de iubire sau de ură, de bucurie sau de plictiseală, stăpînii schimbători ai pasiunilor noastre."

În Franţa, Panait Istrati este un scriitor editat şi reeditat permanent în colecţii populare de mare tiraj. După cele patru volume de Opere publicate de Gallimard încă din 1960, scriitoarea franceză de origine vietnameză Linda Lê propune Operele complete ale lui Istrati în trei mari volume, Editura Phébus, Paris, 2006. În România, Istrati e ignorat, lumea românească refuzînd să se recunoască în oglinda scriitorului brăilean. Încercările de editare nu au lipsit, ultima, cronologic, fiind Opere. Povestiri. Romane, ediţie îngrijită, cronologie, note şi comentarii de Teodor Vârgolici, introducere de Eugen Simion, vol. I-II, Editura Univers Enciclopedic, Colecţia "Opere fundamentale", Bucureşti, 2003. Merită amintită aici şi întreprinderea cercetătorului Zamfir Bălan, din anii 1990. Volumele bilingve editate de acesta la Brăila, cu mijloace eroic-artizanale, n-au putut avea ecoul meritat şi n-au stîrnit interesul unui mare editor.

Jack Kerouac, „vagabondul american pe cale de dispariţie“

Dacă Panait Istrati ar fi scris în engleză sau dacă opera sa ar fi fost cunoscută în America, el ar fi putut deveni maestrul lui Jack Kerouac. În 1957, după ce a fost refuzat de mai mulţi editori, On the Road este publicat de Editura Viking. Romanul cunoaşte un imens succes şi este considerat manifestul noului curent libertar şi nonconformist intrat în istorie ca Beat Generation, în care, alături de Kerouac, mai sînt incluşi prietenii săi Allen Ginsberg şi William Burroughs. Jack Kerouac a ţinut să dea o accepţie mai nuanţată sintagmei Beat Generation, explicată iniţial aproape exclusiv în termenii unei marginalităţi sociale: "a fi în stradă, bătut, strivit, terminat". Kerouac voia să-i imprime o tentă spirituală, mai aproape de francezul béat, din latinescul beatus, aceeaşi familie de cuvinte cu beatitudine. O programatică abandonare a confortului material, în favoarea accesului la spiritualitate, incluzînd elemente de budism zen.

Pe drum (traducerea literală în română - Sur la route, în franceză) este nu numai un roman excepţional, ci, în concepţia lui Kerouac, şi o carte-obiect, un suport material adaptat ideii de drum. Manuscrisul dactilografiat se prezintă sub forma unui rulou de hîrtie lung de 35,5 metri, 125.000 de cuvinte, un singur paragraf pe echivalentul a 370 de pagini, fără margini şi fără capitole. Romanul traversării Statelor Unite în autostop a fost scris între 2 şi 22 aprilie 1951, autorul "rulînd" cu o viteză medie de 6000 de cuvinte pe zi, rod al unei spontaneităţi înteţite de consumul de cafea - pretinde Kerouac (cunoscut îndeosebi pentru excesele în materie de alcool şi droguri, mort în 1969, la 47 de ani, de hemoragie digestivă, "moartea alcoolicilor"). Dar pregătirea acestui voiaj geografic şi scriptic a început încă din 1947, aşa cum demonstrează zecile de carnete umplute cu note. Stilul cărţii, alert, făcut din notaţii fulgurante, observaţii percutante, asociaţii surprinzătoare, l-au propulsat pe Kerouac pe culmile literaturii americane, ca reprezentant al prozei spontane, virtuoz al literaturii instantaneităţii.

În 1951 şi 1952, Kerouac face două tentative de a scrie în franceză, limba sa maternă - părinţii săi, originari din Canada, vorbeau franceza din Québec, el însuşi nedevenind perfect bilingv (franceză-engleză) decît la vîrsta de 15 ani. De altfel, îndepărtata origine franceză a familiei sale l-a preocupat întotdeauna, şi în 1960 întreprinde un mare voiaj în Franţa, materia romanului Satori à Paris (1966) şi a povestirii Vagabondul american pe cale de dispariţie, precedată de Marele voiaj în Europa. Călătoreşte pe un cargou iugoslav care-l debarcă la Tanger. În Maroc gustă lentoarea orientală, petrecîndu-şi timpul pe terasele cafenelelor, în "întrevederi cu prostituate" la hotel, în plimbări solitare pe plajă sau în discuţii cu prietenul său Burroughs. Experimentează drogurile cumpărate fără dificultate: opiu, haşiş, reciclate a doua zi în majoun - amestec de haşiş, kif (tutun şi haşiş), miere de albine şi alte condimente şi mirodenii locale. (Din Turcia, madjun - cuvîntul, dar şi produsul, după o reţetă variată - a ajuns şi în Ţările Române, aflăm din excelentul studiu al lui Andrei Oişteanu, Narcotice în cultura română, Polirom, 2010, care scrie istoria pasionantă a raporturilor dintre literatura română şi diferitele droguri.) Ajuns în Franţa, la Marsilia, unde întîlneşte cuvintele care-i amintesc de copilărie - boulangerie, épicerie, boucherie -, se simte brusc invadat de fericire. Textul începe să fie presărat cu expresii şi cuvinte în limba franceză, aşa cum la Istrati cuvintele româneşti apar ici şi colo în textul francez.

Nimic nu e mai apăsător pentru un spirit vagabond decît o duminică într-un oraş provincial. La Avignon, Kerouac e copleşit: "Nicăieri în lume nu poate exista o după-amiază de duminică la fel de sinistră, cu mistralul măturînd străzile pavate ale acestui vechi Avignon. Aşezat la o masă într-o cafenea de pe strada principală, citind ziarele, am înţeles de ce poeţii francezi se plîng de viaţa în provincie, această provincie lugubră care i-a dus la nebunie pe Flaubert şi Rimbaud şi care l-a făcut să viseze pe Balzac." Şi apoi Parisul, străzile, aglomeraţia, Sorbona, Notre Dame, Halele, Pigalle, Muzeul Luvru, micile bistrouri - sentimentul de fericire revine. Nici hotelurile mizerabile, nici zăpada topită care cade din cer în aprilie nu destramă această senzaţie: "Parisul, un pumnal în inimă, asta e." În fine, Parisul e o mare capitală în care, în acea epocă, mai subzistă un tip special de vagabond, le clochard. Filozofia lui este aceea a vagabonzilor dintotdeauna şi de pretutindeni, formulată de Kerouac în aceşti termeni: "...libertatea, colinele tăcerii sacre şi ale sfintei intimităţi." Şi încă: "Vagabondul poartă două ceasuri ce nu se pot cumpăra la Tiffany; la o mînă soarele, la cealaltă, luna, cele două mîini sînt făcute din cer." Scriitorul american compune chiar un panteon sui-generis al vagabonzilor, din care fac parte Benjamin Franklin, Teddy Roosevelt (politician vagabond), Li Po (un vagabond puternic). Dar nu e totul: "Iisus a fost un vagabond straniu care mergea pe ape. Buddha a fost şi el un vagabond care nu dădea nici o atenţie celorlalţi vagabonzi."
După un parcurs picaresc, Kerouac ajunge la capătul călătoriei sale. Bretania strămoşilor francezi. Un anume Urban François Le Bihan de Kervoac, fiul unui notar din Huelgoat, imigrat în 1725 în Québec, e strămoşul scriitorului american care la naştere se cheamă Jean-Louis de Kerouac. Mai tîrziu, scriitorul şi-a adăugat el singur la nume vocabula Le Bris, marcînd astfel voinţa de a-şi preciza identitatea (le Bris, nume frecvent în Bretania, e la origine, ca multe altele, o poreclă: în bretonă înseamnă "cel cu pete pe faţă", "pistruiatul").

Să fie acesta centrul căutat? Cu siguranţă nu. Ca şi la Istrati, centrul migrează, e asemenea unui miraj, permanentă e doar căutarea, calea, rătăcirea.

Modelele declarate ale lui Kerouac sînt Rimbaud, le vagabond céleste, cel care devine vizionar prin dereglarea tuturor simţurilor şi care la 18 ani părăseşte tot - poezie, casă, familie, patrie - lansîndu-se pe drumuri; Jean Genet şi lumea lui de marginali perverşi şi angelici, trăind într-o scriitură somptuos-rafinată; suprarealismul de la care adoptă dicteul automat; Céline, cu uimitoarea lui violenţă turnată în fraze scurte, percutante; şi în sfîrşit, cel mai surprinzător în această listă, Proust. "Am decis", scrie undeva Kerouac, "să fac exact ceea ce a făcut Proust, dar repede."

"Francezul" Jack Kerouac abordează materia americană cu un bagaj cultural (background, în limba scrierilor sale) european, în timp ce în Franţa privirea este a unui american. Panait Istrati spunea că sufletului său românesc i-a adaptat o "mască": limba franceză. Nimic mai puţin compatibil cu scriitorii din categoria lor decît calibrarea după criteriul identitar. 

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Soldații ucraineni au recucerit Lîman FOTO Twitter / Defense of Ukraine
Rușii, uluiți de dârzenia ucrainenilor de la Lîman: „Îi loveau gloanțele, dar înaintau ca nebunii”
Un soldat rus, care a fost rănit în lupta pentru orașul Lîman, a relatat cum soldații ucraineni continuau să avanseze în timp ce se trăgea asupra lor.
tren cersetori pitesti foto primaria pitesti jpg
Tren cu 90 de cerșetori oprit de polițiști la Pitești. Jumătate dintre ei primesc ajutoare sociale
O amplă acțiune a polițiștilor împotriva unei rețele de cerșetorie a avut loc sâmbătă, 1 octombrie, la Gara Sud Pitești. Cerșetorii veneau constant la Pitești și își făceau veacul în centrul orașului și pe lângă mai multe biserici.
Soldații ucraineni au recucerit Lîman FOTO Twitter / Defense of Ukraine
Secretele succesului contraofensivei ucrainene, potrivit șefului armatei britanice
Generalul Sir Patrick Sanders, șeful Statului Major al Marii Britanii, a declarat că Ucraina ar putea câștiga războiul împotriva Rusiei datorită mentalității pe care o manifestă pe front.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.