Supereroul favorit

18 noiembrie 2010
Supereroul favorit jpeg

(Apărut în Dilemateca, nr. 54, noiembrie 2010)

„Dintre atîţia supereroi, / de departe-i cel mai ciudat, / n-are puteri speciale, / nici nu conduce vreun vehicul stilat. // Pe lîngă Superman sau Batman, / pare blînd, inofensiv, şui. / Dar pentru mine e special, / Puştiul-pată e numele lui. // Nu planează printre zgîrie-nori, / nu întrece trenuri rapide, / el are un singur talent: / lasă în urmă nişte pete livide. // Uneori e necăjit / că nu poate s-alerge, să-noate, să zboare, / iar din cauza singurei lui calităţi / spălatul îl arde la buzunare.“ – „Puştiul-pată“ de Tim Burton (din Melancolica moarte a Băiatului-stridie, traducere de Marius Chivu,  Humanitas, 2009.)

Adrian CIOROIANU
Superman, desigur! El nu-i propriu-zis personajul meu preferat de bandă desenată (Corto Maltese mă atrage mai mult, fiind mai misterios). Dar Superman rămîne MODELUL şi mă înclin în faţă-i, adesea, cu veneraţie. Pentru că el e partea bună din noi toţi. Pentru că el e tatăl tuturor supereroilor moderni. Pentru că el reprezintă o poveste în poveste, dincolo de ce face (şi ce n-a făcut, în 72 de ani de existenţă!). „Născut“ în 1934, dintr-un grafician canadian (Joe Schuster) şi un scenarist american (Jerry Siegel) – ambii famelici după marea criză interbelică –, Superman n-a interesat iniţial pe nimeni, mulţi editori considerîndu-l o aiureală. Abia în iunie 1938, în primul număr al unei revistuţe (Action Comics), Superman îşi ia propriu-zis zborul. (În URSS, în aceiaşi ani, apărea minerul-minune Stahanov – semn că eroii spun multe despre societăţile noastre!) Cîţiva ani mai tîrziu, Action Comics vindea un milion de exemplare pe număr – spre ghinionul lui Schuster & Siegel, care-şi vînduseră drepturile de autor pe o sută şi ceva de dolari! Schuster îşi va pierde vederea de tînăr, iar Siegel va trăi din leafă de conţopist – ambii săraci pînă în anii ’80, cînd un proces cu editura DC Comics le va aduce, fiecăruia, o rentă anuală de 25000 de dolari, pînă la moartea lor (1992, respectiv 1996). În tot acest timp, pe hîrtie, la Radio, pe ecranul TV sau la cinema, Superman n-a încetat să combată răul. Cum se ştie, el e ultraputernic, dar nu invulnerabil; străbate galaxiile, dar s-a îndrăgostit de o (singură) pămînteancă; are aceeaşi meserie ca Bogdan Chireac sau Andreea Pora, dar o face puţin altfel; este măreţ, dar empatic, nu-i om, dar e uman, nu minte şi nici n-a cîştigat la Loto, deşi ar fi pentru el o bagatelă. Pe cînd era mic, părinţii adoptivi l-au dus la doctor, să-l vaccineze. Dar – ca să vezi – acul seringii nu intra în braţul lui! Ce spunea Superman-puştiul: „Keep tryin’, doc!“. Asta ne spune şi azi: „Mai încearcă! Încă nu-i totul pierdut! Binele încă mai poate învinge!“. În rest… oh, dar ce văd? „Look! Up in the sky! It’s a bird? It’s a plane? It’s Superman!“

Matei FLORIAN
În zilele lui bune îl bătea pînă şi pe Rahan. Pe Bruce Lee nu mai zic. Îl lăsa lat de fiecare dată. Bine, mai lua cîte un pumn zdravăn, se zvîrcolea şi el ca tot omul, pe jos. Uneori, se mai întîmpla să fie torturat. Ăştia, nişte oameni fără suflet, îl legau de cîte un stîlp şi-l schingiuiau cumplit. Îl durea al naibii, nu zic nu, dar scăpa întotdeauna. Şi atunci, toţi ăia, barbarii haini, vedeau ei pe dracu’. Mamă, cîţi pumni şi cîte picioare primeau, cum urlau ca disperaţii după iertare! Degeaba. Unii dădeau ortul popii, nici nu mai ştiau cine i-a lovit. Drept să spun, nici eu nu prea ştiam; ştiam doar că e bun, că are suflet mare, o rezistenţă de fier, vreo cinşpe centuri negre şi c-o va salva pe ea. Ea era frumoasă şi palidă, atît de frumoasă şi atît de palidă că, practic, era invizibilă. Doar el ştia că ea e acolo, în beciuri pline de igrasie, tînjind după salvare. Nu, să nu credeţi că era simplu, nu era simplu deloc. Ce gaviali, ce mamuţi, ce anaconde? Păi, el se lupta cu haterii cît macaraua, cu stoluri de dropii sîngeroase, cu facoceri vampirizaţi de lumina veiozei, cu vrăjitori născuţi din cariile caninilor. Nu mai spun ce frumos era şi cît de minunat i se vindecau cicatrice oribile. Nu mai spun nimic. Poate doar că în adolescenţă s-a lăsat de bătălii şi a devenit dirijor. Era bun, fără îndoială. Dirija, fără greş, filarmonici nevăzute. Cu timpul, a renunţat şi la asta. Mda. Mare lucru nu mai ştiu despre el. Ţin minte doar că eram eu.

Radu Pavel GHEO
Aşa, la prima privire şi dintr-o răsuflare, aş fi ispitit să spun Shrek. Shrek, căpcăunul cu inimă de aur şi maniere de ţopîrlan (occidental, totuşi), Binele postmodern care învinge Răul – acum şi în 3D. Dar dacă stau să mă gîndesc, îmi dau seama că Shrek nu e tocmai un supererou. Îl scoate din joc însuşi faptul că e un personaj de basme, unde eroii şi supereroii sînt cetăţenii de rînd ai regatului aceluia imaginar şi infinit. Şi nici nu-mi vine să-mi trădez super-eroii din copilărie. Atunci erau trei-patru şi, desigur, veneau din lumea cinematografului. Într-o ordine aleatorie, ar fi: Superman, Omul Păianjen, Piedone şi Luke Skywalker. Bun, nici Piedone nu-i tocmai supererou, deşi pe atunci mi se părea că e. Doar că – lucru important! – nu mă puteam identifica deloc cu el. Mai îmi lipseau cel puţin o sută de kilograme. Apoi nici cu Superman sau Luke Skywalker nu-mi era uşor să mă identific. Spus aşa, pe scurt, ei nu erau din lumea asta. Nu puteam ridica un camion cu braţele (da, am încercat şi eu, şi alţi copii din sat), nu aveam nici un Yoda care să mă instruiască aşa cum se cuvine pentru a deveni cavaler Jedi, şi nici nave spaţiale n-aveam. De săbii laser ce să mai vorbim! Singurul supererou care puteam fi eu însumi era Omul Păianjen. Era simplu: te muşca un păianjen şi gata, deveneai eroul ager, care se căţăra oriunde şi arunca plasa lui de funie asupra răilor. E drept că n-am reuşit. Am încercat pînă şi să mă las muşcat de cîteva ori, doar că micile arahnoide erau prea timide şi preferau să fugă, lipsindu-mă de puterile pe care, graţie devoţiunii mele, le meritam. Odată mi-am făcut şi o mască de Om Păianjen şi am alergat pe zidurile ce îngrădeau biserica, veghind astfel la liniştea satului. Şi atunci sînt sigur că m-am simţit exact ca el, ba – cine ştie? – poate chiar am fost el.

Angelo MITCHIEVICI
Mereu în slujba populaţiilor din lumea a treia oprimate de către imperialismul nemilos, Doctorul Justiţie sau Dreptate a fost eroul meu favorit ani de zile. Îl regăseam de fiecare dată în revista Pif şi niciodată acest mirabil doctor nu şi-a dat în petec, nu a greşit, nu şi-a abandonat misiunea justiţiară. Doctorul Dreptate arăta foarte bine, suplu, un chip cu linii ferme, asemănător întrucîtva cu cel al lui Alain Delon, sex-simbolul unei generaţii, şi pe deasupra avînd centura neagră şapte dani în arte marţiale. Cu alte cuvinte, Doctorul Dreptate era un veritabil karateka şi nu exista împrejurare, episod, în care să nu dovedească acest lucru. Scrupulos, ţi se explica şi tipul de lovitură întrebuinţată cu măiestrie, mae tobigeri, yokogeri etc. Era pe vremea cînd medicina devenea o meserie periculoasă şi poate nu întîmplător, Doctorul Dreptate arăta mai degrabă a agent 007, decît a pacifist slujitor al lui Hipocrate. Era de fiecare dată acolo unde era nevoie de el, să împiedice deversarea reziduurilor petroliere a unui tank petrolier aflat în posesia unui veros armator, să oprească un dictator nemilos din ţările centrafricane sprijinite de cupizii agenţi imperialişti să fure apa nativilor, să-i ajute pe copiii străzii să scape de un clan mafiot care-i folosea pentru traficul de stupefiante etc. Un singur lucru lipsea misterios din viaţa doctorului Dreptate: femeia. Firesc, din moment ce era mereu pe drumuri. Şi totuşi, chiar en passant, nu se închega nici o idilă, nici o aventură, nu apărea nici o tentaţie. Am înţeles mai tîrziu că atunci cînd eşti logodit cu umanitatea, în ansamblul ei, sau cu misiunea de doctor fără frontiere al dreptăţii, orice alt mariaj devine caduc şi superficial. Cu alte cuvinte, virginalul doctor nu se ocupa de prostii. Deasupra lui veghea neobosită ca un fel de Obi-Wan Kenobi din Războiul stelelor figura maestrului Hyamuri. Ceea ce m-a reţinut la venerabilul maestru era lecţia sa de viaţă evocată în împrejurări dificile, o redau aproximativ: „există mii de căi de a scăpa din impas“. Figura aceea care se dizolva în eter consfinţea parcă măreţia pactului cu umanitatea pe care doctorul Dreptate îl onora în fiecare episod tiermondist. Frumoase idealuri. Alte vremuri...

Dodo NIŢĂ
Supereroul meu preferat este… Tintin. Tintin, supererou? Păi, nici nu zboară, nici nu bate duşmanii cu miile, nici măcar nu are o identitate secretă sau vreun costum special, dotat cu gadgeturi sofisticate. Tintin s-a născut în 1929, din peniţa desenatorului belgian Hergé şi – în timp – a devenit nu doar unul dintre cele mai longevive personaje de benzi desenate, dar şi printre cele mai cunoscute la scara mondială (fără America şi Japonia, datorită uriaşelor diferenţe culturale). În principiu, ca şi Superman, Tintin e jurnalist, dar rareori este văzut exersîndu-şi această meserie. Ca oricare alt supererou, aproape în fiecare aventură se îmbracă în aceleaşi haine (neschimbate din anii ’30): pantaloni maro de golf, pulovăr albastru cu mînecile suflecate, din care iese gulerul alb al cămăşii. În anii ’70, în ultima sa aventură, faptul că Hergé l-a îmbrăcat în blugi, pentru a-l moderniza, a stîrnit un scandal enorm în rîndul cititorilor, care de peste 40 de ani se obişnuiseră cu el îmbrăcat în pantalonii de golf. Chiar dacă nu-şi doboară duşmanii cu efecte grafice senzaţionale, precum Superman (avioane prinse cu mîna, tancuri făcute armonică doar cu un deget, locomotive şi vapoare care zboară prin aer etc.), Tintin, deşi în principiu e doar un tînăr de 17-18 ani, îşi doboară şi el inamicii atît cu pumnul cît mai ales cu forţa minţii.

A zburat Superman şi atîţia alţi supereroi în spaţiul extraterestru? În 1950, cu 19 ani înaintea lui Louis Armstrong, Tintin aterizează pe Lună la bordul unei rachete incredibil de realiste şi verosimile (care şi-a luat zborul de altfel din Sildavia – o Românie idealizată). În fine, Tintin, graţie geniului creatorului său, are un noroc extraordinar de a scăpa din faţa plutonului de execuţie, de atentate cu bombe, din vagoane în plină viteză fără frîne, de animale fioroase, cu patru şi cu două picioare. L-am descoperit pe Tintin tîrziu, la 20 de ani, la lectoratul francez de la Universitatea din Craiova, unde eram student. De atunci pînă astăzi nu mă satur niciodată să-i citesc şi recitesc nu doar cele 24 de albume cu aventurile sale, dar şi cele peste 50 de volume, studii şi monografii, despre celebrul personaj şi genialul său creator. Mai mult, am elaborat şi o teorie, documentată şi credibilă, prin care am demonstrat că Sildavia a fost inspirată de ţara noastră, fapt care mi-a adus titlul de membru de onoare al Asociaţiei „Les Amis de Hergé“ şi cîteva cronici în cele mai importante ziare din Franţa, Belgia şi Portugalia (Le Monde, Le Journal de Dimanche, Le Soir, La Libre Belgique, De Standaard etc.). Şi sînt convins că Tintin (apropo, zece din albumele cu aventurile lui Tintin au fost traduse în româneşte de Editura MM Europe şi se găsesc de vînzare în marile lanţuri de librării de la noi) rămîne personajul preferat a zeci de milioane de cititori din Europa şi din lume, tocmai pentru că, spre deosebire de Superman, Batman, Spiderman şi alţi căpitani ai Americii, el este verosimil şi cititorul se poate uşor identifica cu el.

Radu PARASCHIVESCU
Cînd a apărut dinastia Man (Bat-Man, Super-Man etc.), vremea inflamărilor trecuse pentru mine. Eroii iscoditori, tehnici şi insistenţi din romanele lui Jules Verne nu m-au confiscat niciodată. Exploratorii, inclusiv cei transformaţi în personaje literare nu-mi spun mare lucru. Personajele jucate de Giuliano Gemma în westernuri spaghetti au o mascalzoneală prea apăsată pînă şi pentru un prieten al grotescului şi al pastişei, cum mă consider. În aceste condiţii de opacitate şi de cvasiblocaj identitar, un singur om mă salvează. E Athos, muschetarul care mi-ar fi plăcut să fiu. Îl văd altfel decît regizorii de film (Oliver Reed nu mi se pare potrivit, iar Charlie Sheen nici atît), dar asta nu contează. Athos mă fascinează chiar şi acum, la trei decenii şi jumătate de cînd am făcut cunoştinţă. Ce iubesc la el? Nobleţea pe care butoaiele cu vin n-o îngroapă, sentimentul necariat al onoarei, ironia care răneşte şi pansează deopotrivă, ochii vii, judecata limpede şi felul cum nu se poate împotrivi iubirii. Pasional şi fin, curajos şi solidar, cu mintea mai dezvoltată decît muşchii (fără ca aceştia să sufere, din cîte ţin minte), Athos a fost pasarela pe care am trecut dinspre adolescenţă spre maturitate. E o alegere caraghioasă? De acord, şi mi-o asum cu atare. Ştiu însă că nu are nimic ipocrit şi că mă ajută să mă întorc la vremea candorilor.

Ovidiu POP

Spre deosebire de prietenul său Seinfeld, care şi-a construit multe sketch-uri cu Superman, lui George Carlin nu-i prea plăceau eroii care salvează planeta. Într-o cruntă diatribă îndreptată împotriva ecologiştilor de birou, a zis: „Nu sîntem în stare să avem grijă de noi înşine şi acuma mai vrem şi să save the fucking planet!“. N-a zburat niciodată – din cîte ştiu – şi nici n-a tras cu unde laser din ochi; totuşi, a fost un superhero. O să spun de ce. În primul rînd, îl recomandă histrionismul: a fost elev la o şcoală catolică din White Harlem, cartierul newyorkez în care a copilărit; a fost apoi, pe rînd, soldat, dj la un post de radio local, cuminte comic de televiziune la costum şi cravată. În anii ’70 , a îmbrăcat pantalonii evazaţi ai hippioţilor, şi-a lăsat plete; mai tîrziu, a purtat numai negru, ca şi Johnny Cash. Şi-a dorit dintotdeauna să fie actor; a sfîrşit orator, scriitor de cărţi, poet şi ... ei bine, da, filozof. Cunosc puţini oameni a căror fizionomie s-a schimbat într-atît: Carlin cel de la 20 şi ceva de ani nu seamănă deloc cu cel de la 50; după un atac de cord suferit pe la 60 şi ceva de ani, e de nerecunoscut! Într-un interviu, a declarat că nu s-a găsit pe sine sau vocea adevărată de artist decît de la spectacolul Jamming in New York: avea atunci 55 de ani! În al doilea rînd, Carlin a avut un fenomenal talent de a lucra cu engleza. Într-un show, în urma căruia a fost arestat şi închis, a făcut o minuţioasă analiză a celor şapte cuvinte pe care nu le poţi spune la televizor: shit, piss, fuck, cunt, cocksucker, motherfucker, tits. Monoloagele lui din anii ’90 au un ritm atît de riguros încît sînt, de fapt, poezii. Uitaţi-vă pe youtube la începutul din Life is Worth Losing şi o să vedeţi despre ce vorbesc. În al treilea rînd, Carlin a fost superdeştept. A demontat argumentele religiei, ale grupărilor anti-avort, ale sinucigaşilor etc., şi a făcut asta cu o rigoare şi o elocinţă demnă de Demostene. Irlandez de origine, a satirizat societatea americană cu verva lui Swift. Forţa lui însă se sprijină cu precădere pe grotescul lui Rabelais. Pe tărîmul acesta, Carlin e maestru incontestabil. Cum spune undeva Cehov despre unul din personajele sale: „Nu cunosc un altul ca el“.
 
Robert ŞERBAN
Winnetou, Căpitanul Nemo, Tarzan, Mihai Viteazul, Săgeata Neagră, Ştefan cel Mare, Robin Hood, Bruce Lee, Decebal, John Wayne, Ilie Balaci, Rahan, Superman, Lancelot şi alţi cîţiva zeci mi-au fost eroi. În pielea lor, a tuturor, copil fiind, am intrat rînd pe rînd. Nu e simplu să faci asta, îţi trebuie loc, căci un erou nu e o statuie, dimpotrivă, e un om curajos, într-o continuă acţiune, mereu în căutarea aventurilor, în luptă permanentă cu duşmanii. Perioadele în care eroii mei ieşeau din stand-by şi căpătau o dinamică-atomică erau vacanţele pe care mi le petreceam la ţară. Acolo era întotdeauna loc, nu ca în apartamentul nostru de două camere, nu ca în curtea blocului. La ţară era împărăţia mea sau cîmpul meu de război. Acolo puteam să trag cu arcul, să arunc suliţa sau cuţitul, să-i împuşc pe indienii care năvăleau peste mine mascaţi în găini, curci, raţe, porci sau ce mai aveau bunicii prin bătătură, să mă lupt cu nunceagul împotriva clăilor de fîn – ninja uriaşi şi greu de ucis, dar nu imposibil, să tai capetele turcilor şi tătarilor ce se iţeau printre buruieni. Dar a trebuit să ajung, iată, la 40 de ani, ca să-mi dau seama că, totuşi, există un supererou, cel mai cel, maximum, care le face pe toate: e iute, zboară, se luptă, cîntă, rîde, e prietenos, puternic, simpatic, altruist, viteaz. Îl văd zilnic prin apartamentul nostru de trei camere cum sare peste scaune, prin paturi, cum îşi face intrarea cu strigătul său de luptă „uhuhuuu“, cum se războieşte cu inamicii invizibili şi cu cel vizibil – eu! –, cum se transformă dintr-o fetiţă cuminte, cu năsucul cîrn, care merge la grădiniţă, în, în, în… Peter Pan! Uhuhuuu! Iată supereroul meu. El mai răspunde – din neatenţie, fiindcă îi e gîndul la o nouă trăsnaie – şi la numele de Crina. Uhuhuuu!

Radu VANCU
Primul erou pe care l-am iubit cu patimă şi veneraţie, ca pe fratele mai mare pe care nu l-am avut niciodată, a fost Henri de Lagardère, alias Micul Parizian, a.k.a. Cocoşatul, despre care Féval mă asigura că, la 18 anişori, dădea de pămînt cu primii zece spadasini ai Europei în mai puţin de un minut. Cu toţi zece deodată, vreau să zic. Nu ştiu dacă-i eligibil pentru categoria supererou, am impresia că fişa postului prevede apartenenţa şalangerului la lumea cinemagică – dacă-i aşa, n-am prea avut nici un supererou tutelar al copilăriei, de vreme ce televizorul nostru pe lămpi – Venus – era mereu defect, suferind de o disfuncţionalitate cronică a ticăloasei lămpi PL 500, iar la cinematograf nu mergeam. Însă nu l-aş fi dat pe bietul meu erou celulozic pe zece supereroi cinemagici. Printr-a IV-a am desenat, împreună cu un prieten, toată saga lui, pe bucăţele de foi de matematică, creînd astfel primul şi singurul meu diafilm. Apoi, aşa cum trec unii de la cocaină la heroină, am trecut de la haplotropicul Lagardère la politropicii Pardaillani. Nu mai era dragoste, ci dependenţă. Citeam, împreună cu tata, de enşpe ori aceeaşi carte, ferfeniţindu-le cu maniacală metodă, fără să pot renunţa la lectura asta care era cu adevărat un viciu; mă înnebunea seninătatea cu care Zévaco reintroducea în scenă un personaj pe care-l omorîse cu şaizeci de pagini mai devreme, eram tot un flux de endorfine cînd Pardaillan-fiul ridica, fără efort aparent, o bancă masivă de lemn, pe care şapte bărbaţi n-ar fi putut-o clinti şi, ţinînd-o într-o mînă, se punea pe secerat zecile – ce spun eu aici – sutele de duşmani care credeau că-l găbjiseră. Am citit şi recitit la ei pînă spre sfîrşitul adolescenţei, îmi aduc aminte că am luat într-un rînd de la biblioteca liceului Monadologia la pachet cu un volum masiv de Zévaco. Căruia îi voi fi pe veci mai recunoscător decît lui Leibniz: copertele alea devastate, paginile alea zdrenţuite sînt tot atîtea signaturi vii ale mîinii lui tati. Pe care, iată, pot într-un fel s-o ating iar. Acum îmi dau seama: dacă am un supererou, atunci Zévaco e acela.

anchetă realizată de Marius Chivu

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Explozie Girona FOTO EL MUNDO webp
18 răniți după un experiment științific eșuat. Momentul în care un butoi cu azot lichid explodează
O explozie produsă la un festival de ştiinţă în nord-estul Spaniei s-a soldat cu rănirea a 18 persoane, unele dintre ele grav, între care 10 copii cu vârste între 3 şi 13 ani.
Soldați ucraineni în apropiere de Liman FOTO Profimedia
Mii de ruși au cerut retragerea, dar au fost refuzați de superiori. Ei sunt înconjurați la Liman
Peste 5.000 de militari ruşi sunt încercuiţi de forţele ucrainene în oraşul Liman (est), din regiunea ucraineană Doneţk, a dat asigurări sâmbătă şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, Serhii Haidai, transmite EFE.
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
Beat și cu o secure în mână, un bărbat a intrat în casa vecinului: a comis 5 infracţiuni și a fost reținut
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reţinut de poliţişti, pentru cinci infracţiuni comise în decurs de câteva ore.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.