Sînge şi splendoare

Sarah Dunant
22 noiembrie 2013
Sînge şi splendoare jpeg

(Dilemateca, anul VIII, nr. 90, noiembrie 2013)


Sânge şi splendoare, de Sarah Dunant
Traducere de Carmen Săndulescu
Colecţia Raftul Denisei, Humanitas Fiction 2013

***

Spulberînd miturile din jurul familiei Borgia, Sânge şi splendoare este un roman convingător, riguros şi captivant, care reînvie lumea acesteia şi, totodată, celebrează forţa implacabilă a istoriei înseşi. Rodrigo Borgia urcă în scaunul papal începînd cu anul 1492. Un politician abil, bun cunoscător al firii omeneşti şi mai ales al slăbiciunilor şi dorinţelor ei, Papa Alexandru VI visează să-şi atingă scopurile politice folosindu-se de membrii familiei ca de nişte simpli pioni, dar şi să-i păstreze pe aceştia în jurul lui, pentru că are nevoie de tandreţea şi căldura lor. Lucrezia Borgia e cea dintîi victimă a maşinaţiunilor politice ale tatălui ei: în vîrstă de doisprezece ani cînd începe acţiunea romanului, ea va trece prin trei căsnicii, în drumul de la inocenţa copilăriei la experienţa dureroasă a maturităţii. Prototip al Principelui lui Machiavelli, Cesare, fratele ei, a cărui iubire pentru Lucrezia e aproape incestuoasă, devine un războinic rece, calculat şi necruţător, capabil de fratricid - el este, de altfel, autorul moral al morţii fratelui său Juan. În cursa nebunească pentru putere şi faimă, membrii familiei Borgia scriu cu sînge un episod esenţial din istoria Romei, sursă de inspiraţie pentru nenumărate opere de artă care au surprins splendoarea şi cruzimea acestor trăitori ai secolului XV italian.

***

În lumina fărâmiţată, Alexandru, cu capul plin de gânduri, se îndreaptă cu paşi clătinaţi spre Vatican trecând prin micuţa capelă a casei, când îi iese în cale ceva ce arată ca o siluetă fantomatică plutind prin faţa altarului. El, care n-a văzut în viaţa lui nici o făptură care să nu fie din carne şi oase, simte un început de panică în măruntaie, o spaimă faţă de imaterial; pedeapsă divină pentru un bărbat care, cu patimă şi fără pic de căinţă, a făcut dragoste cu soţia altcuiva.
  Silueta se întoarce.
  - Lucrezia!
  - Tată! M-ai speriat!
  - Ce faci aici, copila mea?
  - E... Păi, mă rog.
  El râde uşurel ca să-şi vină în fire. Ar fi trebuit să-şi dea seama. De ani de zile, Lucrezia e singurul lui copil care se arată dispus să-şi petreacă timpul în biserică din propria voinţă. Fata se ridică de la locul ei şi el îi iese în întâmpinare. Îi prinde faţa în mâini şi o studiază în lumina difuză. Are pielea umedă şi sub ochi i se văd mici umbre, grăitoare pentru adultul care e pe cale să înflorească, deşi bărbia dublă de cherubin e tot acolo, amintind de bebeluşul care i-a frânt băierile inimii.
  - Nici nu s-a luminat bine, carissima. N-ai putut să dormi?
  - Uiţi că la mânăstire ne trezeam înainte de răsăritul soarelui, tată. M-am trezit... da, m-am trezit devreme azi. Şi simţeam... simţeam nevoia să vorbesc cu cineva.
  Aruncă o privire spre chipul Mântuitorului.
  - A, da. Crezi că merge să stai de vorbă şi cu Papa?
  Ea surâde şi el se aşează lângă ea. Dinspre el vine un vag miros acrişor, urmele pasiunii. N-a avut vreme să se spele. Amândoi îl simt. El o mângâie pe mână cu duioşie. E prea târziu ca să mai schimbe ceva.
  Preţ de o clipă amândoi rămân cu privirea la altar: crucifixul cu trupul lui emaciat, cu capul pe care tristeţea mortală îl apasă mult în jos. Cardinalul Zeno, care a construit palatul, îşi făcea un titlu de glorie din a fi un fin cunoscător al artelor, iar acest Christos musculos, comandat special pentru spaţiul de aici, pare destul de real încât să te gândeşti să-l iei în braţe. Într-o parte se vede o statuie mai veche, de lemn, a Fecioarei Maria, cu ţesături în falduri grele care-i cad până la picioare şi împunsături de carii pe rozaliul lucios al obrajilor. Trebuie să trimită pe cineva să se ocupe de treaba asta. Nu se cade să o laşi pe Maica Precistă cu ciupituri ca de vărsat pe faţă.
  - Ce face Giulia?
  - Giulia... Giulia e bine. (Sarcina este încă un secret pentru cei din casă. Sau cel puţin aşa crede el.) Am întârziat din cauza treburilor, aşa că am ajuns când tu erai în pat.
  Ea dă din cap, ca şi cum ar spune că înţelege perfect şi că nu e nevoie de nici o explicaţie.
  - Şi-acum spune-mi care-i pricina neliniştii tale, tu, care trebuie să fii una dintre cele mai norocoase femei ale creştinătăţii.
  - A, sunt conştientă de asta, tată. Mi-amintesc să mulţumesc în fiecare zi, la rugăciune. Şi totuşi... Respiră adânc. Dacă Dumnezeu i-a adus împreună aici, în capelă, atunci sigur că vrea ca problema să fie discutată: Ei bine, mă gândesc la soţul meu.
  - Soţul tău! Ha! S-ar zice că toată lumea vrea să vorbească despre soţi în noaptea asta. Clatină uşor din cap: Şi la ce anume te gândeşti?
  Fata îi azvârle o privire ca să-i ghicească mai bine dispoziţia. El o strânge de braţ.
  - Haide, spune. Sunt tatăl tău şi ţin la tine ca la ochii din cap.
  - Mă întrebam dacă o să vină de la Milano sau de la Neapole.
  - Milano sau Neapole? Cum ţi-a venit ideea?
  - Pentru că am auzit... am auzit că acum nu se mai pune problema căsătoriei în Spania cu contele d'Aversa.
  - De unde ai auzit?
  - O, tată, oamenii vorbesc. Ştiu că noi, mă rog... acum, că eşti Papă, lucrurile s-au schimbat. Acum suntem aliaţii familiei Sforza de la Milano, nu-i aşa? Pentru că te-au ajutat într-un fel sau altul. Şi ca să menţii o alianţă e nevoie de o căsătorie. Numai că Adriana spune - bine, nu-mi spune mie, dar le spune altora - că Milano şi Neapole sunt în conflict, aşa că m-am gândit că - că trebuie să păstrezi cumva un echilibru între ele, adică Neapole are şi el nevoie de o dovadă de loialitate...
  - Măi, măi, zice Alexadru şi o strânge iar de braţ râzând. E limpede că te iroseşti cu studiul şi cusutul, Donna Lucrezia. Ar trebui să fii în Consistoriul papal. Înţelegi lucrurile mai bine decât mulţi dintre cei care fac parte din el.
  - Nu e adevărat, răspunde ea cu indignare. Cred că mulţi oameni înţeleg lucrurile astea mai bine decât mine. Chiar aşa! Acum două zile, mătuşa Adriana a refuzat să-l primească pe un mesager trimis de contele d'Aversa. Nu prea aveam cum să nu aflu, pentru că omul a făcut mare tămbălău când n-a fost primit. Ea mi-a spus că sunt ordinele tale.
  - Şi ce-a mai spus mătuşa ta? întreabă el, încercând să şteargă orice urmă de amuzament din voce.
  - Nimic. Dar avem o mulţime de vizitatori.
  Iar bârfa ţâşneşte prin fiecare fir al ţesăturilor de pe ei. Uneori, are impresia că singura ocupaţie reală la Roma e să ciuleşti urechile la şoapte: că, în ciuda bancherilor cu mesele lor şi a curţilor de tăbăcărie, economia e mânată mai mult de cleveteală decât de comerţ. Nu-i de mirare că nu ajung la bogăţiile Veneţiei sau ale Florenţei.
  - Oamenii vin să ne vadă ca să se apropie de tine. Acum câteva săptămâni a fost şi prinţul de Ferrara! Alfonso d'Este. Tatăl lui îşi doreşte o pălărie de cardinal pentru fiul cel mai mic. Ştiai? I-am primit darurile, dar nu am făcut nici o promisiune. Ne purtăm exact cum se cuvine. Are grijă mătuşa Adriana. Şi se descurcă foarte bine, tată. Mai bine decât Giulia sau decât mine.
  Cum îi stă bine unei femei care a negociat încornorarea propriului fiu pentru plăcerea vărului. O, Doamne. Se pare că în noaptea asta nu scapă de asemenea gânduri. Ei bine, ce e făcut e bun făcut. Lui Orsino nu-i merge rău de pe urma asta. Omul nu duce lipsă de nimic. Decât poate de nevastă-sa. Parcă ar auzi iar vocea Giuliei în întuneric.
  - Mă mir că tânărul Alfonso nu ţi-a cerut şi mâna, dacă tot a venit cu treabă.
  - Te-ai supărat, tată?
  - Nu, nici gând, draga mea. Mă gândeam la altceva.
  - Îmi pare rău că îţi fac greutăţi, zice ea brusc cu mult suflet. Dar mi se pare că, dacă sunt suficient de mare ca să mă pot căsători, atunci sunt suficient de mare ca să aflu toate astea.
  Îi prinde mâna; e albă ca o pană de porumbel. În Spania, sub văpaia unui soare crud, oamenii preţuiesc frumuseţea mâinilor albe mai mult decât orice. S-ar fi bucurat de atâta admiraţie la Valencia. Dar acum are nevoie de ea aici - o vrea aici.
  - Prea bine, spune el cu un ton mai serios, luând hotărârea să-i spună adevărul. Probabil că n-ai să te căsătoreşti cu Don Gaspar d'Aversa.
  - Dar suntem logodiţi! Ce-are să spună când află?
  - O să urle ca din gură de şarpe. Mai toţi cei din Roma îl şi aud cum trage aer în piept şi se pregăteşte de pe-acum. Dar are să se împace cu ideea.
  - Şi-atunci are să fie Milano sau Neapole?
  - N-aş putea spune cu certitudine. Încă mai cumpănim. Zâmbeşte: Poate că Maica noastră Sfântă ne poate ajuta cu un răspuns.
  - N-am avut timp să vorbesc cu ea cum se cuvine. Deşi... deşi mai ştiu o cale prin care putem afla. E înflăcărată. De când a devenit tatăl tuturor, are mai puţin timp să fie doar tatăl ei. Iar plăcerile adoraţiei reciproce sunt - ei, da... reciproce.
  - Şi care-ar fi calea?
  - Iei un bol cu apă şi desenezi în jurul lui un cerc de ceară sau de funingine de la lumânări. Ochii ei au prins să strălucească. Şi pe urmă spui câteva cuvinte şi mişti suprafaţa apei cu o lingură de lemn şi, când se limpezeşte, te uiţi în ea. (Face o pauză pentru efect.) Şi vezi acolo chipul soţului tău.
  Nu trebuie să izbucnească în râs.
  - Cred că nu e înţelept din partea fetei unui papă să-l invoce pe diavol ca să-şi vadă viitorul.
  - Dar nu e diavolul, tată. Nici pomeneală. Toate cuvintele sunt cuvinte bune.
  - Chiar şi aşa, asemenea superstiţii sunt interzise. De unde le-ai învăţat?
  - Păi... de la nimeni, zice ea cu voce slabă. De fapt, e doar un joc.
  - Nu-i un joc pe care maica stareţă de la San Sisto să-l aprobe, sunt convins.
  - Dar l-am învăţat chiar acolo, la mânăstire! Elevele interne îl joacă tot timpul. (Acum e rândul ei să-l strângă de braţ.) Maica stareţă nu ştia nimic, bineînţeles. A... n-ai idee cât de plicticos poate să fie cu atâta rugăciune şi aproape nici un pic de distracţie.
  Călugăriţe care fac vrăji cu spirite ca să ghicească viitorul! Dacă n-ar fi zilnic atât de ocupat să scoată colţii şerpilor veninoşi de prin toate ungherele, ar putea să adauge ceva folositor la activitatea lui de papă: purtarea celor din mânăstiri. Asta e, va trebui să mai aştepte. Se uită iar în ochii ei alunecoşi. Jocuri ale iubirii. Amprenta copilăroasă a chipului uşor bucălat nu vorbeşte doar despre fizic. La treisprezece ani, e încă prea cocoloşită, prea tânără pentru măritiş. Oricare ar fi bărbatul, o să includă în contract o clauză de amânare a consumării căsătoriei.
  Dar omul n-are să fie din Spania, asta e cât se poate de clar. Oare e dezamăgită?
  Fata cântăreşte întrebarea.
  - Cândva îmi doream să trăiesc acolo. Şi tu, şi mătuşa Adriana spuneaţi atâtea poveşti: despre Valencia, cum străluceşte marea ca un şir de diamante sub soare şi cum bate briza prin oraş şi câte de multe biserici şi palate găseşti acolo şi oamenii care sunt atât de... de pătimaşi şi prietenoşi şi rafinaţi. Dar acum vreau să rămân aici. Suntem una dintre familiile importante ale Romei. Fiecare dintre noi are un rol de jucat în viitor, iar căsătoria e cea mai puternică legătură care există, zice ea, de parcă cineva ar fi învăţat-o să spună vorbele odată cu catehismul.
  - Bravo! Ai vorbit ca o adevărată Borgia. Nu-ţi mai bate capul. Când ajungem la o hotărâre o să ţi se spună.
  Fata se ridică.
  - Tată, vreau să-ţi cer o favoare.
  Orice, gândeşte el. După care îşi aminteşte.
  - Poate că ar fi mai bine să aflu despre ce este vorba.
  - Nu vreau un bărbat bătrân de-a binelea. Juan zice că salivează şi se uşurează în pat.
  - Chiar aşa zice? Se uită fix la ea.
  - O... nu cred că se gândeşte la tine.
  - Nu.
  - Şi încă ceva.
  El suspină apăsat de parcă asta ar fi o povară mult prea greu de dus. Amândoi zâmbesc.
  - Adu-l pe Cesare acasă mai curând. Tânjeşte de dorul Romei. Se simte în spatele fiecărui cuvânt.
  - O să fie aici gata de pregătiri pentru nunta ta. Îţi promit.

_________
Romancieră, critic literar şi realizatoare de emisiuni radio-TV, Sarah Dunant este una dintre autoarele britanice care se bucură de un succes răsunător atât în Europa, cît şi în SUA. S-a născut în 1950 la Londra şi a studiat istoria la Newnham College, Cambridge. După absolvire, a lucrat o scurtă perioadă la BBC. Înainte de a deveni scriitoare, a călătorit mai mulţi ani în Japonia, India, America Centrală şi de Sud. Între 1989 şi 1996 a realizat şi a prezentat emisiuni culturale pentru BBC Television, apoi pentru BBC Radio 3. În prezent predă creative writing la Faber Academy din Londra. Colaborează cu recenzii la The Times, The Guardian şi The Independent on Sunday. După publicarea a două romane în colaborare, sub pseudonimul Peter Dunant, apărute în 1984 şi 1986, Sarah Dunant a scris zece romane şi a editat două volume de eseuri. Primele sale patru cărţi sînt romane poliţiste de mare impact. Unul dintre personajele sale emblematice este Hannah Wolfe, care apare în Birth Marks (1991), Fatlands (1993) - cîştigător al Crime Writers' Association Macallan Silver Dagger for Fiction - şi Under My Skin (1995). În anii următori publică thrillerele psihologice Transgresiuni (Transgressions, 1997; Humanitas Fiction, 2008) şi Mapping the Edge (1999). Faima internaţională i-au adus-o romanele istorice Naşterea lui Venus (The Birth of Venus, 2003; Humanitas, 2007), În compania curtezanei (In the Company of the Courtesan, 2006; Humanitas, 2007) şi Sacred Hearts (2009), traduse în peste treizeci de ţări. Noul său roman, Sânge şi splendoare (Blood and Beauty, 2013), este saga legendarei familii catalane Borgia din Renaşterea italiană.

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

politistii dga au descins in ptf bors pentru perchezitii foto
Cinci agenţi din PTF Borş, judecaţi pentru mită. Unul are averea sub sechestru
Cinci subofiţeri din PTF Borş au fost trimişi în judecată şi sunt acuzaţi că luau mită de la şoferii de TIR, agenţii fiind dovediţi de un investigator sub acoperire care s-a angajat şofer pe camion.
tineri telefoane pixabay.com
Generaţia Z, dornică de popularitate, dar lipsită de motivaţie STUDIU
Unu din cinci tineri sub 24 de ani își dorește să fie celebru, arată ultimul studiu Insights PulseZ 2022, care a testat stările și comportamentele în mediul online sau de consum ale tinerilor, precum și nevoile, motivațiile personale și preferințele generației Z.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski: Ofensiva rusă din Donețk va rămâne în istorie ca una dintre cele mai cinice asasinate ale propriilor soldați
„În ciuda lipsei evidente de sens a războiului pentru Rusia și a pierderii inițiativei de către ocupanți, comanda armatei ruse îi conduce în continuare la moarte”, a zis Volodimir Zelenksi.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.