Savurînd cel mai ciudat fel de mîncare

23 septembrie 2012
Savurînd cel mai ciudat fel de mîncare jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 76, septembrie 2012)

„Desfătarea mesei este a oricărei vîrste, a oricărei condiţii sociale, a oricărei ţări şi a oricărei zile; se poate asocia tuturor celorlalte desfătări şi, după pierderea lor, ea rămîne cea de pe urmă consolare... Descoperirea unui nou fel de mîncare face mai mult pentru fericirea omenirii decît descoperirea unei stele.“

Brillat-Savarin
 

Florin BICAN Dacă aş fi ştiut ce intră în compoziţia kokoreç-ului, l-aş fi trecut pe o listă de exotisme numa' bună de speriat copiii lingavi. Dimpreună cu supa în care înotau galeş ochi de oaie, din filmul Indiana Jones, dimpreună cu creierul servit la temperatura corpului dintr-un craniu (ras) de maimuţă despicat live de consumator, dimpreună cu salamul Drujba din Azerbaidjan, în care porcul şi cămila convieţuiesc - pardon, coabitează - paşnic, dimpreună cu ostropelul de şobolani evisceraţi cu unghia, descris de Ştefan Agopian în Manualul întîmplărilor, dimpreună, în fine, cu clătitele din mucilagiu de macaroane dizolvate peste noapte în apă de robinet, din epoca de tristă amintire. Şi pe lista aia ar fi rămas. Dar pentru că traducătoarea mea de turcă de la Istanbul era originară din Republica Moldova, atunci cînd m-a întrebat "Vreţi să mîncaţi cucurieşi", vegetarianul din mine a marşat pavlovian la promisiunea a ceea ce-mi suna a colţunaşi cu curechi şi cucuruz. Aşa m-am trezit confruntat cu o franzelă în care fusese îndesată o masă amorfă trăznind a oaie. Invitat să muşc, mi-am fixat celulele olfactive pe aroma de oregano care răzbătea din turmă şi - ademenindu-mi papilele gustative cu exploziile de ardei iute ostoite cu oaze de tomate care animau combinaţia - am reuşit să dau pe gît ceea ce credeam că va rămîne înghiţitura de onoare. Aş! În corpul meu se instaurase deja o mecanică a adicţiei, în virtutea căreia am consumat toată petarda cu kokoreç, după care am mai cerut imediat una. Ca să mă conving că-i adevărat. Şi m-am convins zilnic, cît am mai rămas la Istanbul. Nu m-am potolit nici cînd am aflat că la baza combinaţiei se aflau maţe de oaie (sau capră) prăjite pe mangal, tocate mărunt-mărunt-mărunt, amestecate cu măruntaie incerte, de aceeaşi provenienţă şi supuse aceluiaşi tratament, totul dres cu oregano, roşii, ardei şi fel de fel de ierburi şi condimente. Vorba reţetei - nu ştii ce mănînci. Şi nici nu vrei să ştii. Dar pentru vegetarieni, abundenţa de ierburi e o bună scuză să se spurce la produse de origine animală. Cît despre localnici, nu puţini au fost aceia care, aflînd că sînt consumator nărăvit de kokoreç, s-au tras înapoi şi m-au privit cu oroare. Or fi fost pro-europeni. Umblă vorba la Stanbul că una dintre condiţiile puse Turciei de Uniunea Europeană pentru aderare este să scoată kokoreç-ul în afara legii.

Ioana BOT Din cauza verbului "a savura", din întrebarea voastră, care presupune nu doar că am fi mîncat ceva ciudat de tot, dar ne-ar fi şi plăcut, prima secvenţă care îmi vine în minte e dintr-un film; mi-o amintesc uşor pentru că "mă traumatizase" de la prima vedere. Se făcea că - în Star Trek: Enterprise (ei bine, da! - pentru cei care mai au energie să se mire sau nu au alte subiecte mai bune de mirare) - căpitanul Jean Luc Picard trebuia să le arate unor inamici stelari ai Confederaţiei că el nu e Picard şi că nu e humanoid. Proba era să mănînce ceva viermi (stelari şi ei) vii, foşgăitori şi mucilaginoşi, şi în farfurie pămînteană serviţi. Picard îi lua, îi ducea în gură, ei mai scoteau capetele viermuitoare pe la colţurile buzelor, el îi aduna frumos şi îi înghiţea mormăind a plăcere... etc. Trecea proba, Picard putea face orice. Lîngă el, Whorf klingonianul savura cu onestitate aceeaşi mîncare - pentru el, delicioasă - privindu-şi comandantul cu un aer deopotrivă admirativ şi îngrijorat (o să dea la raţe?). Un viermişor scăpa din farfurie, cred, iar Picard îl aduna frumos, delicat, cu două degete, şi-l ducea la gură. Nu sînt bună la povestit filme, ştiu. Star Trek nu mai e trendy, iar viermii şi insectele fac parte din meniurile turistice ale circuitelor de patru stele prin Orienturile depărtate. Numai klingonieni nu se găsesc. Ceea ce vreau să spun cu această amintire insistentă este că mîncarea "străină" tradiţiilor noastre este una din cele mai bune metafore ale alterităţii. "Străinii" mănîncă - în imaginarul arhetipal al fiecărei culturi - altceva, ceva oribil, inacceptabil. În această ordine a imaginarului personal, nu am avut niciodată experienţa unei alterităţi atît de mari, încît mîncarea ce mi se oferea să îmi fie de neînţeles. Sau de nemîncat (ceea ce înseamnă, recunosc, că nu am ajuns nici în circuitele turistice mai-nainte pomenite). Îmi amintesc explozia parfumată a primei roşii uscate conservate în ulei cu busuioc, pe limbă, şi mirarea mea fericită că asemenea minunăţie culinară există, şi mi se dă. Am nostrificat-o repede: acum pun şi eu roşii uscate la borcan, italieneşte. La fel, îmi amintesc plăcinta de carne afumată, de ren, peste care stătea dulceaţa de porumbe amărui-zaharisite, dintr-o vară polară şi finlandeză, undeva prin văile incerte ale Kareliei. Mi se părea nu doar nemaigustată şi delicioasă, dar de o frăgezime fierbinte, în care se topea repede mila faţă de frumuseţea de animal vînat (un fel de "mănînc şi plîng", versiunea fino-ugrică). Am încercat să o "nostrific" folosind vită autohtonă în loc de ren; ceva nu mi-a ieşit la fel, a fost un eşec, am renunţat. Poate că boabele noastre de porumbe nu tezaurizează la fel zahărul ca suratele lor de către Cercul polar. Ştiţi cumva un supermarket unde pot găsi carne de ren afumată originală? Scrieţi-mi pe adresa redacţiei. Şi nu mă spuneţi lui Moş Crăciun.

Emil BRUMARU Ciudăţenia felurilor de mîncare, la mine, care nu am prea călătorit prin ţări exotice, a fost dată de gustul fabulos al unor obişnuite blinele preparate de tante Olguţa, basarabeancă trupeşă şi dinţoasă, soţia lui nenea Fima, fratele mamei, într-o vacanţă de vară, pe la vreo 13-14 ani, petrecută la Curtea de Argeş, ca de obicei. Cele mai savuroase erau umplute cu brînză de burduf, aluatul fiind împăturit meticulos, la fix, în patru, îmbibat în prealabil, cu dibăcie, în untul topit într-o tigaie enormă de tablă neagră, sfîrîitoare. Mîncam ca apucaţii, eu, vărul meu Petrică şi părinţii lui, într-o bucătărioară mică, întrecîndu-ne unul pe altul, căutînd să înghiţim cît încăpea. Nenea Fima reuşea să halească pe cele mai multe şi mai mustoase, cu o satisfacţie copilărească, depăşind-o pe-a noastră, adevăraţii copii. Cînd tante Olguţa aducea a doua tigaie, apoi a treia, ca într-un delir unsuros, îmbrăcată într-un capoţel scurt şi bălţat de flori mari, cumva şi sub efectul nenumăratelor păhărele de ţuică galbenă şi rece de prună, nenea Fima, extrem de buzat şi sentimental, duios aproape, cu lacrimi de bucurie în ochi, o pocnea sublim şi feroce pe fundul ei palpitant, cu o palmă răşchirată gospodăreşte, încît noi, încă inocenţii acestei lumi deşuchiate dulce, urmăream îndelung dîrdîitul vesel al bucilor ei de nevastă devotată, sub materialul subţire, intrat adeseori, ud de transpiraţie, între cele două hemisfere de carne legitim promiţătoare. Blinele ni se serveau la prînz. Tante Olguţa şi nenea Fima se retrăgeau în dormitor, grăbiţi, chicotind parcă fără motiv. Eu şi Petrică, din grădina aflată în spatele casei, cu ajutorul unor sfori groase, improvizate ca un soi de praştii uriaşe, aruncam, fericiţi şi pe deplin inconştienţi, bucăţi mari de cărămidă spartă în plin centrul orăşelului regal, căzut sub agresivitatea plăcerilor noastre postprandiale! Iată efectul erotico-terorist al acelor blinele de vis!

Marius CHIVU Ce nu se ştie despre iaci (femela) şi naci (masculul) e faptul că pot trăi bine-mersi în aerul rarefiat de la 5000 de metri şi la temperaturi de minus 40 de grade, deoarece celulele lor sanguine sînt de două ori mai mici şi de trei ori mai numeroase decît ale vacilor şi boilor; că laptele femelei este de două ori mai gras decît al vacii, are culoarea aurie, iar cînd este băut, pentru un surplus de aromă, tibetanii obişnuiesc să toarne în el puţin sînge. Dacă iacii şi nacii se încrucişează cu vacile şi cu boii, rezultă dzopkyo (masculul) şi dzumul (femela), înrudire care le asigură sfinţenia şi slava hinduşilor. După un traseu care a durat nu mai puţin de 16 (şaisprezece) ore în care am urcat şi coborît Himalaya între altitudinile 4420 m - 5416 m - 3710 m, adică o ascensiune de 1000 de metri urmată de o coborîre de 1700 de metri, mărşăluind printre bolovani, prin aer rarefiat, prin zăpadă, apoi şi prin deşert în ceva mai mult de o jumătate de zi în care ne-am hrănit cu două sandvişuri cu brînză, eu şi Cătălin am ajuns în satul Muktinath (3710 m altitudine, templul de acolo este unul dintre cele mai vechi din lume; legenda spune că, în secolul 8, templul a fost vizitat chiar de Padmasambhava, cunoscut drept "al doilea Buddha"). O friptură din carne de iac - ne spusese Rishi, şerpaşul nostru - e foarte scumpă pentru nepalezi, poate ajunge şi la 750 de rupii, adică aproape 11 dolari. Cum Cătălin oricum e vegetarian, doar eu m-am încumetat să încerc friptura de iac în cinstea celei mai lungi şi mai solicitante, dpdv fizic, zile din viaţa mea de bărbat. N-a fost însă bună de nimic. Era tare, aţoasă şi posacă. Precum animalul. Pe care, la foamea din acea zi, l-aş fi mîncat oricum şi de viu.

Constantin ERETESCU În primăvara anului 1971 mă aflam la New York. Locuiam într-o odaie cam mizeră pe Bleecker St, în Greenwich Village, cartierul boem al oraşului. Un loc pentru artişti fără angajamente, scriitori, veterani de război, oameni care-şi caută destinul. Magazinele de pe stradă aveau menirea să le satisfacă nevoile. Unul dintre ele mă atăgea cu deosebire. Puteai să găseşti acolo melci, scoici, homari, broaşte ţestoase iar într-un soi de acvariu fără apă somnolau şerpi. N-am ştiut la ce pot fi buni, pînă într-o dimineaţă cînd l-am văzut pe stăpînul prăvăliei ieşind în stradă cu un şarpe lung de aproape doi metri. Alături de el se afla clientul. Negustorul, cu braţul ridicat, ţinea şarpele de gît. Îl arăta cumpărătorului. Acesta l-a examinat, după care a dat din cap mulţumit. În acel moment, bărbatul i-a înfipt cuţitul în beregată şi l-a despicat de sus pînă jos. Sunetul mi-a evocat zgomotul pe care îl scoate o bucată de mătase sfîşiată. Abia atunci mi-am dat seama că vietatea avea să fie gătită şi mîncată. N-am aflat niciodată sub ce formă. Sigur, în vremea aceea războiul din Vietnam era încă în plină desfăşurare şi mulţi dintre soldaţii care luaseră parte la el şi trăiau acum în cartierul acela se hrăniseră pe cîmpul de luptă, departe de cantină şi mîncarea din rucksac, cu ceea ce le oferea natura. Şarpele făcuse parte din meniu. Îl mîncaseră acolo, îl regăseau acasă. În ce mă priveşte, mărturisesc că nu am fost tentat, dar aş fi vrut să ştiu ce gust are şi ce le evocă reptila din farfurie. Un fel de mîncare nesavurat.

Alexandru MUŞINA De cînd - din motive de sănătate & vigoare - am devenit vegetarian şi am dobîndit o nouă perspectivă asupra vieţii, îmi dau seama că zeci de ani la rînd am savurat cele mai ciudate (toxice, dăunătoare etc.) feluri de mîncare imaginabile: ouă ochiuri cu şuncă şi pîine albă cu unt; brînză de burduf cu smîntînă şi mămăligă; fructe de mare cu maioneză şi ciuperci marinate; mici, grătar de ceafă de porc, drob de miel, slănină şi cartofi prăjiţi; papanaşi cu smîntînă (iarăşi smîntînă!) şi dulceaţă de zmeură sau cu ciocolată. Puteţi continua singuri lista, apelînd la cărţile de bucate ale celor mai diferiţi mîncăi din lumea întreagă, începînd cu cele ale făgărăşeanului Radu Anton Roman (care, fireşte, a dat prematur ortul popii de la atîta savurat). Pentru a ajunge la concluzia că am greşit grav, am citit (între altele): dr. T. Colin Campbell - Studiul China (tratat fundamental); dr. Doru Laza - Reţete din bucătăria edenică; R.O. Young & R. Young - Dieta Young. Miracolul ph pentru o sănătate perfectă; Mikhail Tombak - Cum să trăim 150 de ani; Mariana Ghezzo - Pentru ce atît de bolnavi?; Pasquale Lemmo - Sănătate pentru milioane. Din păcate, mai nimeni nu mă înţelege: aproape orice fel de mîncare pe care îl savurez le pare prietenilor şi cunoscuţilor mei cel puţin ciudat (dacă nu dăunător, debilitant, lipsit de magicele "proteine" etc.). Sper că nu mă consideră şi pe mine un ciudat!

O. NIMIGEAN Nimigean! Ordonaţi! Ai mîncat mîncăruri ciudate? Ordonaţi?!... Ai mîncat, de pildă, Caterpillar Fungus? Nu. Ai băut Kopi Luwak? Nu, ce-i asta, cafeaua lui Victor Ponta? Fără politică, te rog, nu coborî ştacheta literaturii că se supără Nicolae Manolescu şi rămîi fără rubrică în România literară! Ai mîncat penis de bou? Nu, dar, că veni vorba de cenz... Ajunge! Ai mîncat creier de maimuţă? Nu. Nici n-ai văzut descrierea în cartea lui Florin Mugur, Convorbiri cu Marin Preda? Ba da, se sparge ţeasta maimuţei cu dăltiţa şi se soarbe creierul cu linguriţa. Cică ar fi foarte savuros. Vrei să încerci? Numai dacă e vorba de creierele de maimuţe autohtone. Te-am rugat fără politică! Ţi-a plăcut Naked Lunch? Iarăşi mă provoci... Ai mîncat balut? Balut?! Ce înseamnă balut? O delicatesă filipineză, ouă de raţă clocite. Cînd îţi spun că mă provoci!... S-o luăm altfel: ce mîncare ciudată şi savuroasă ai mîncat totuşi? Uite că întîmplările triste ale vieţii şi colesterolului făcură să nu prea am prilejul de a savura, la propriu, mîncăruri ciudate, ceea ce nu înseamnă că uneori nu m-am visat un Grenouille al papilei gustative. M-am refugiat, fie jubilatoriu, fie defulatoriu, într-un imaginar gastronomic, într-un banchet stilistic, închipuindu-mi reţetele lui Apicius, desfăşurările lui Petroniu şi Athenaios, listele cu adevărat ciudate, nu ştiu şi cît de savuroase, ale lui Rabelais sau pe cele nu ştiu cît de ciudate, dar neîndoielnic savuroase, ale lui Brillat-Savarin, bombele calorice din Negruzzi şi Kogălniceanu, curcubeul culinar al Sandelor, de la Marin la Niţescu, cu o trecere prin bucătăria combrayană a Françoisei, bucăţele săţioase şi ucigaşe povestite de Păstorel, furate de la Colea Olexiuc ori, cu un plescăit virtual, de la ultimul mucenic al pîntecelui strămoşesc, Radu Anton Roman. Tot nu mi-ai spus ce ciudăţenie ai mîncat tu, cu gura ta. Păi, cuvîntul e tot în gură, tot pe papilă apăsa! Nutella cu muştar ai mîncat? Asta să mănînci tu! Gaspacho, muchacho!

anchetă realizată de Marius CHIVU

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Sfinxul şi Babele din Bucegi disputate teritorial de Prahova şi Dâmboviţa Foto colaj Facebook
Sfinxul şi Babele aparțin județului Dâmbovița: decizia instanței, după 7 ani de proces
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat, miercuri, câştigarea definitivă în instanţă a procesului cu judeţul Prahova privind linia de hotar dintre cele două judeţe în zona Platoului Bucegi, disputa vizând inclusiv monumentele naturale Babele şi Sfinxul.
pensionar violator jpg
Un bătrân de 72 de ani a violat două fetițe de 5 ani. Le-a ademenit cu must, iar în casă a început să le lovească
Bătrânul le-a agresat sexual pe cele două fetițe care sunt verișoare, iar apoi le-a amenințat că le va ucide dacă vor spune ce s-a întâmplat. Oroarea s-a petrecut în localitatea doljeană Bârca.
4 gripa jpeg
Deosebirea dintre gripă și răceală. Asemănări și diferențe ale celor două afecțiuni
Afecțiunile respiratorii au explodat în ultima perioadă ca urmare a variațiilor de temperatură. În cele mai multe cazuri, gripa și răceala sunt confundate, deoarece simptomele sunt asemănătoare.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.