Michel Serres - pledoarie pentru reinventarea lumii

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 73, iun 2012)

Octogenar verde, înalt, suplu, zvelt, fost jucător de rugbi, Michel Serres, profesor universitar, filozof, istoric al ştiinţelor, este membru al Academiei Franceze, din 1990. S-a născut în 1930 la Agen. Ieşit din generaţia războiului, mărturiseşte că nici azi nu poate privi tabloul lui Picasso, Guernica, şi susţine că Hiroshima rămîne unicul obiect al gîndirii sale etice şi metafizice. Acest eveniment îi serveşte ca punct de plecare către o nouă formă de optimism scientist pentru susţinerea căruia se lansează în încercarea de a construi o punte de comunicare între ştiinţe şi litere.
În 1949 intră la Şcoala navală de la Brest pe care o părăseşte din convingeri pacifiste. Cu toate acestea, între anii 1956-1958 serveşte în Marina franceză şi ia parte la războiul pentru canalul Suez. Este admis, în 1952, la École Normale Supérieure, unde obţine o diplomă de filozofie. În 1968 devine doctor în Litere, iar din anul următor predă istoria ştiinţelor la Universitatea Paris I. O vreme a predat la Clermond-Ferrand, unde l-a avut coleg pe Michel Foucault. Ideile schimbate o vreme între cei doi se regăsesc parţial în cartea lui Foucault Les mots et les choses/Cuvintele şi lucrurile. Participă la experimentul de la Vincennes, universitate naţională înfiinţată după revoltele studenţeşti din mai 1968 şi funcţionînd prin autogestiune. Sprijinit de René Girard, pleacă să predea în Statele Unite, iar din 1984 este profesor la Universitatea Stanford. De ani de zile, cursurile pe care le predă aici exclusiv în limba franceză poartă toate titlul generic "Topics in French Literature and Philosophy"/ "Teme de literatură şi filosofie franceză" , pentru a lăsa liberă creativitatea sa pedagogică.
Michel Serres este iniţiatorul a numeroase proiecte editoriale, didactice, culturale, pluri sau transdisciplinare, printre care lansarea şi dirijarea colecţiei "Corpusul operelor de filozofie în limba franceză" la editura Fayard. Noul său eseu, Petite Poucette, Editions Le Pommier, 2012, are un subtitlu cu valoare de program: Lumea s-a schimbat într-atît încît tinerii trebuie să reinventeze totul: un fel de a trăi împreună, instituţii, un mod de a fi şi de a cunoaşte...

Sub semnul lui Hermes: tranziţie şi tranzitivitate

La sfîrşitul anilor '60, cînd gîndirea marxistă triumfa în universităţile franceze, Michel Serres profetiza sfîrşitul erei industriale şi intrarea în cea a comunicării. Ideile sale sînt expuse în cele cinci volume publicate între 1969-1980 cu titlul generic Hermès. Mesager al zeilor din Olimp, Hermes, devenit Mercur, la Roma, este zeul prin excelenţă al comunicării, al transmiterii, inventatorul sistemului de greutăţi şi măsuri, gardianul intersecţiilor şi protectorul călătorilor şi al hoţilor. În epoca elenistică tîrzie este identificat cu zeul egiptean Thot şi devine şi zeul cunoaşterii iniţiatice, patronul tradiţiei hermetiste. Semnificativă alegere a zeului polimorf ale cărui atribute contradictorii din zona tranziţiei şi transmiterii sînt emblematice pentru era comunicării, atribute explicitate în subtitlul fiecărui volum în parte: "Comunicarea" (I), "Interferenţa" (II), "Traducerea" (III), "Distribuţia" (IV), "Pasajul din Nord-Vest" (V). Pasajul este considerat de filozof, în accepţia geografică, loc de trecere între Oceanul Atlantic şi Pacific, între două sfere culturale, dar şi ca realitate în sine, eliberată de angoasa temporalităţii, întoarsă asupra propriei complexităţi. Pasajul este luat şi în sens mai general, de comunicare între ştiinţele exacte şi ştiinţele umane, între cunoaşterea raţională, conceptuală, şi cea empirică sau intuitivă, între rigoare şi imaginaţie, între discursul ştiinţific şi naraţiunea mitologică.
Michel Serres scrie cu aceeaşi uşurinţă despre Leibnitz şi Auguste Compte, despre Jules Vernes şi despre Naşterea fizicii în textul lui Lucretiu, despre Cele cinci simţuri şi despre Legenda îngerilor, despre Naşterea geometriei şi despre autorul celui mai celebru personaj de benzi desenate Tin Tin, în Hergé, mon ami. Contractul natural/Le Contrat naturel, 1987, este o carte de pionerat care dezvoltă ideea urgenţei ecologice. Hominescence (2001) trasează liniile umanismului universal viitor. Graţie marii naraţiuni a originilor şi a evoluţiei, umanitatea este în prezent capabilă să se povestească pe ea însăşi. Împotriva filozofilor care au decretat "moartea istoriei", Michel Serres reabilitează în cărţile sale această mare naraţiune, într-un moment în care ştiinţa este pe cale să realizeze cea mai coerentă viziune a lumii din cîte au existat vreodată: "Una din marile descoperiri ale ştiinţei este posibilitatea de a data evenimentele, ceea ce permite reconcilierea ştiinţelor exacte şi a ştiinţelor umane. De la formarea sistemelor solare la apariţia omului pe Pămînt, avem posibilitatea de a data, şi deci de a povesti istoria originilor. Dar nu e vorba de o mare naraţiune ca în alte timpuri, de genul Bibliei, de exemplu, care evocă un proiect (dessein) inteligent, intenţionat, un plan divin. Marea naraţiune propusă de savanţii de azi se scrie la viitorul anterior. Ea este contingentă, aleatorie şi haotică. Lumea şi speciile ar fi putut-o lua într-o direcţie diferită şi dezvolta altfel... Astăzi, noi citim natura aşa cum citim o carte. Ştiinţa a descoperit şi generalizat ideea lui Galilei, conform căreia natura e scrisă, mai ales, în limbaj matematic."

Saint Denis şi noua paradigmă a cunoaşterii

Recenta carte a lui Michel Serres aduce marea naraţiune în actualitatea imediată unde, sub privirile noastre distrate, se produce o schimbare de paradigmă culturală. Cum au mai fost cîteva în istoria umanităţii. "Fără să ne dăm seama, un nou tip uman s-a născut, în timpul unui interval scurt, cel care ne separă de anii 1970." El şi Ea primesc un nume generic, Petit Poucet şi Petite Poucette, să zicem Degeţel şi Degeţica, de la substantivul comun degetul mare de la mînă: "El sau Ea scrie altfel. Observîndu-i cu admiraţie cum trimit, cu o rapiditate de care eu însumi n-aş fi capabil, cu degetele mele amorţite, SMS-uri cu cele două degete mari, i-am botezat, cu cea mai mare tandreţe pe care o poate exprima un bunic, Degeţica şi Degeţel. Iată numele lor, mai frumos decît vechiul cuvînt pseudo-savant dactylo." Elevul şi studenta astfel desemnaţi n-au văzut, cei mai mulţi dintre ei, nici viţel, nici vacă, nici cloşcă pe ouă. La începutul secolului trecut, majoritatea oamenilor de pe planetă trăiau din agricultură. În anul 2011, în Franţa şi în ţările de nivel comparabil, ţăranii mai reprezintă doar 1% din populaţie. El şi Ea, locuitori ai oraşelor, nu mai trăiesc în proximitatea animalelor, nu mai locuiesc pe acelaşi pămînt, nu mai au acelaşi raport cu lumea. Din natură nu mai cunosc decît partea "arcadiană", idilică, aceea a plimbărilor de plăcere şi a turismului. Pe durata unei vieţi, demografia planetei a sărit de la două la şapte miliarde, iar speranţa de viaţă s-a mutat spre 80 de ani. Părinţii lor deveneau moştenitori către 30 de ani, ei vor trebui să aştepte bătrîneţea, pentru a-şi moşteni părinţii. Ei nu cunosc nici aceleaşi vîrste, nici acelaşi tip de căsătorie, nici aceeaşi transmitere a bunurilor. Strămoşii lor şi-au fundamentat cultura pe un orizont temporal de cîteva mii de ani, avînd drept repere principale Antichitatea greco-latină, Biblia ebraică, cîteva tablete cuneiforme, o preistorie scurtă. Orizontul temporal al celor de azi numără miliarde de ani, trece prin formarea planetei, evoluţia speciilor şi o preistorie - paleoantropologie - considerabil prelungită. El şi Ea, nemailocuind acelaşi timp, trăiesc o istorie complet diferită: "Ei sînt formataţi de media difuzate de adulţi care le-au distrus în mod meticulos capacitatea de atenţie, reducînd durata imaginilor la şapte secunde şi timpul de a răspunde la întrebări la cincisprezece, cifre oficiale; cuvîntul cel mai des repetat este "moarte" şi imaginea cea mai prezentată este aceea a cadavrelor." Altă sursă sau mediu de formare este publicitatea, şi, în textul filozofului, distingem notele unei culpabilităţi responsabile pentru apartenenţa la generaţia adulţilor care au pus la cale această anomalie: "Noi, adulţii, am transformat societatea spectacolului într-o societate pedagogică a cărei concurenţă strivitoare, vanitos incultă, eclipsează şcoala şi universitatea. Ca timp de ascultare şi de vizionare, ca seducţie şi importanţă, media şi-au adjudecat de mult funcţia de transmitere a cunoştinţelor." Tinerii de astăzi locuiesc deci în virtual. Prin telefonul celular au acces la toate persoanele, prin GPS - la toate locurile, prin Internet - la toată cunoaşterea. Ei ocupă şi se mişcă într-un spaţiu al proximităţii, în timp ce contemporanii lor mai vîrstnici erau obişnuiţi cu un spaţiu ordonat de distanţe.
Consecinţele în domeniul cunoaşterii sînt importante, pentru că, scrie Michel Serres, folosirea Internetului, scrierea mesajelor pe telefonul celular cu degetele mari, consultarea şi frecventarea unor site-uri precum Wikipedia sau Facebook nu mai excită aceiaşi neuroni şi aceleaşi zone corticale ca atunci cînd sînt folosite cartea, tăbliţa de scris sau caietul. Sîntem în plină schimbare de paradigmă în domeniul cognitiv, comparabilă ca amploare cu celelalte două precedente. Odată cu apariţia şi difuzarea scrierii, grecii au inventat paideia, un sistem de valori şi de transmitere a lor. Renaşterea şi extraordinara explozie a formelor de cunoaştere şi reprezentare, pe care a adus-o, a instituit pentru multă vreme dominaţia cărţii apărută ca urmare a inventării tiparului. Scrisul şi tiparul au produs o revoluţie de proporţii a memoriei, conducînd la reacţia critică a lui Montaigne, formulată de el ca exigenţă pentru educatori: Mieux vaux une tete bien faite qu'une tete bien pleine.
Pentru a ilustra noua mutaţie a memoriei, Michel Serres reia legenda lui Saint Denis, primul episcop al Parisului din secolul al III-lea, decapitat de romani pe Montmartre (Muntele Martirilor). Sfîntul şi-a cules capul care se rostogolea la vale şi, cu el sub braţ, s-a deplasat şase kilometri pînă în locul care astăzi îi poartă numele, unde a fost îngropat. Imaginea corpului despărţit de cap, aşa cum apare în iconografia consacrată lui Saint Denis, devine emblema schimbării de paradigmă în cunoaştere: "Recent, toţi am devenit asemenea lui Saint Denis. Din ţeasta osoasă şi neuronală a ieşit capul nostru inteligent. În mîinile noastre, obiectul-calculator conţine şi face să funcţioneze aşa-numitele pînă nu demult "facultăţi": o memorie, de mii de ori mai puternică decît a noastră; o imaginaţie asortată de reprezentări iconice, cu milioanele; o raţiune, pentru că numeroase softwares pot să rezolve sute de probleme cărora singuri nu le-am găsi soluţii. Capul nu mai e unde-l ştim, iată-l în cutia cognitivă obiectivată." Cunoaşterea se află, în sens propriu, la îndemînă, accesibilă pentru toţi, obiectivă, colectată, colectivă, conectată. Şi, pentru că efortul a dispărut din procesul cunoaşterii, ne rămîne intuiţia novatoare şi vivace, inteligenţa inventivă. Sîntem condamnaţi să devenim inteligenţi, crede filozoful, care inventează şi sintagma noii mutaţii: "prezumţia de competenţă". Optimist, mobil şi alert, Michel Serres lasă să cadă şi întrebarea: această schimbare de paradigmă purtată şi ilustrată de Petite Poucette nu înseamnă şi sfîrşitul erei cunoaşterii? Al unui fel de cunoaştere, da, fără îndoială.
Dematerializarea, fragmentarea, dezordinea, apartenenţa fluctuantă sînt consecinţele noii lumi care o evacuează treptat, dar rapid, pe cea de dinainte. Reflecţia lui Michel Serres, febrilă şi lucidă, este în mod esenţial un elogiu adus tinereţii, schimbării, disponibilităţii. Poziţionarea intra, inter sau în afara diferitelor discipline, ca şi finalitatea demersului, înţelegerea unei lumi în care A şi non-A există simultan, îl situează în proximitatea principiilor transdisciplinarităţii formulate de Basarab Nicolescu. Michel Serres preferă să rămînă un electron liber şi insesizabil, schimbînd după voie domeniul de reflecţie şi registrul stilistic, cu riscul asumat al diluării şi al eclectismului. Michel Serres este, aşa cum ar spune cineva care îl cunoaşte, "un fluture inteligent şi limpid".