Lecturi din subterană

30 aprilie 2013
Lecturi din subterană jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 83, aprilie 2013)

Găseşte un loc liber, se aşază precipitat. Urmează staţia Piaţa Victoriei. În dreapta, un domn cu greutate, în stînga, o doamnă cu sacoşe. Îşi trage grăbit rucsacul la piept şi, cu gesturi febrile, scotoceşte un timp prin buzunarele genţii. Doamna cu sacoşe pufneşte, uşor deranjată, domnul cu greutate priveşte, în continuare, în gol. Scoate o carte dintr-un buzunar. Atingerile în metrou sînt inevitabile, de vreme ce toţi stăm ca nişte sardine. Deschide cartea şi, pentru zece minute, părăseşte conserva.
De ani buni, "cititul în metrou" nu mai e doar un mod de a-ţi trece timpul, a devenit un fenomen undergroud, în toată puterea cuvîntului. Biblioteci digitale, tonomate de cărţi şi din ce în ce mai multe evenimente legate de lectura în metrou. Chiar acum o lună, mai exact pe 1 aprilie, Revista de povestiri a organizat, împreună cu Metrorex-ul, "maratonul de lectură", un mod inedit - spuneau organizatorii - de "a promova lectura", un maraton început pe peronul staţiei Berceni şi încheiat în Pipera. "Cartea de subterană" a devenit aşadar un soi de statement, prin care cititul apare ca opoziţie la inactivitate.
O scurtă anchetă printre cititorii agăţaţi prin metrou mi-a dezvăluit un mini-portret robot al cărţilor citite, alese şi în funcţie de mărime (trebuie să încapă în geantă), dar şi de subiect. "N-aş putea să citesc un tratat de filozofie" - îmi spune Cristina, 19 ani, studentă la ASE - "timp de trei staţii, cît fac de la Crîngaşi la Victoriei." Preferă să-şi ia cărţi "uşor de urmărit", care să nu aibă nici o legătură cu şcoala. "E sfertul de oră în care pot citi ce vreau, fără să mă simt vinovată că irosesc timpul de studiu."
Pe peronul staţiei Piaţa Victoriei, printre călători şi tonomate cu junk-food, au apărut, de cîteva luni, tonomatele de cărţi. Cu titluri amestecate, croite parcă "după gustul fiecăruia", pe rafturile tonomatelor literare există cărţi motivaţionale, de genul "cum să faci/cum să ajungi", cărţi de diete şi de reţete (pe acelaşi raft, într-o zi, am descoperit o suită de cărţi de la 150 de reţete delicioase la Cum să elimini constipaţia, trecînd şi prin cîteva Cure bio), dar şi cărţi "serioase". Elogiul nebuniei trona, la un moment dat, deasupra tuturor celorlalte. De muşterii nu duc lipsă, de vreme ce cartea scoasă la înaintare este întotdeauna dorită.
Vorbind de cartea care iese în calea cititorului, Proiectul "Biblioteca digitală" - dezvoltat de Humanitas alături de Vodafone România - e un asemenea exemplu. Aflu, de la doamna Iustina Croitoru, managerul acestui proiect, că ideea a apărut anul trecut, cu puţin înainte de Salonul internaţional de carte Bookfest. "Pe cînd puneam la cale, în editură, un plan de promovare a e-book-urilor Humanitas, o coincidenţă cît se poate de fericită a făcut ca Vodafone România să ne iasă în întîmpinare cu o propunere inedită, mai cu seamă prin anvergura pe care ar fi putut-o avea. Propunerea era pornită dintr-o cercetare de piaţă, care susţinea, prin cifre şi date statistice, o constatare pe care o facem zilnic, cred, cu toţii, şi anume că, în era digitală în care, vrem, nu vrem, trăim, cititul cărţilor pe alt suport decît cel de hîrtie a devenit un soi de passe-temps care ne face mai plăcute orele pe care le petrecem în mijloacele de transport. Iată că, dintr-odată, statul în trafic nu mai e timp pierdut, ci cîştigat. Cum era şi firesc, am fost foarte încîntaţi de propunerea celor de la Vodafone de a aduce e-book-urile şi, odată cu ele, audiobook-urile mai aproape de cititorii/ascultătorii lor, adică, într-o primă etapă, la metrou. Asta cu atît mai mult cu cît Humanitas s-a numărat printre primii jucători pe piaţa de carte digitală românească, editura noastră avînd avantajul că îşi produce propriile e-book-uri."
Aşa a luat naştere, la sfîrşitul lunii august 2012, "Biblioteca digitală", sub forma unui banner cu cărţi care a acoperit un perete de metrou (din staţia Piaţa Victoriei). Fiecare carte de pe acest banner are un QR-code care poate fi accesat cu telefonul mobil. "Astfel, cititorul ispitit de un titlu anume ajunge pe www.bibliotecapemobil.ro, un mobisite creat de Vodafone, de unde poate descărca gratuit fragmente consistente din cartea cu pricina ori din altele, în variantă pdf sau e-pub. Dacă lectura acelor pagini i-a stîrnit interesul, atunci, cu un clic pe link-ul www.libhumanitas.ro, poate intra în magazinul nostru online, de unde îşi poate cumpăra e-book-ul, descărcîndu-l pe telefon, laptop, tabletă etc."
Aflu că în rafturile "Bibliotecii" există aproximativ 100 de e-book-uri Humanitas şi Humanitas Fiction şi 20 de audiobook-uri Humanitas Multimedia. Ele nu sînt alese întîmplător, ci "am avut grijă să alegem titluri variate din domenii diverse, de la literatură la memorialistică, la istorie, la carte practică ori carte pentru copii, care reflectă pînă la urmă portofoliul editurii, aşa încît cititorii s-au îndreptat, în egală măsură, spre toate acestea, cu o preferinţă către cărţile autorilor Humanitas - Neagu Djuvara, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu - şi către literatura străină, oferită de Humanitas Fiction."
"Biblioteca digitală" este un proiect aflat "în prelungire", prima parte încheindu-se de fapt anul trecut. "Ştiam de la bun început că proiectul n-are să se încheie curînd, ci, dimpotrivă, va trece într-o nouă etapă, şi am marcat succesul campaniei printr-un eveniment deosebit, care a avut loc în Vodafone Experience Store şi la care Mircea Cărtărescu a avut amabilitatea să dea autografe digitale cititorilor - o idee îndrăzneaţă şi inedită pe piaţa românească. Practic, folosind o tabletă, autorul a scris cîte o dedicaţie pe prima pagină a e-book-ului Ochiul căprui al dragostei noastre, pentru fiecare dintre cei prezenţi. Cititorii au fost, fireşte, încîntaţi de surpriza atît de plăcută şi, astfel, campania pornită anul trecut a mai înregistrat un succes. Iar asta a fost pentru noi o dovadă în plus că, în ciuda turbionului de evenimente politice, sociale, economice care ne asaltează viaţa zi de zi, oamenii mai găsesc răgaz să se bucure de lectură, iar dacă nu găsesc, atunci "fură" fie şi cinci minute pentru a parcurge o pagină de carte, chiar şi între două staţii de metrou."

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Parteneri

470054805 545382511743228 4256619344717778133 n jpg
Imagini spectaculoase cu Autostrada Sibiu-Pitești. Șeful CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea a 15,7 km din sectorul 5
Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a anunțat că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km. din secțiunea 5 (Pitești- Curtea de Argeș) a Autostrăzii Sibiu-Pitești.
webb STScI 01J4A0558VKEEDA72A6YN2EY4D 2K png
Galaxia „luminilor de Crăciun”. Imagini spectaculoase surprinse, în premieră, de telescopul NASA
Telescopul Spațial James Webb al NASA a reușit o nouă premieră: capturarea unei imagini spectaculoase a unei galaxii asemănătoare Căii Lactee în primele sale faze de formare. Această galaxie îndepărtată a fost botezată „Firefly Sparkle” (Licurici Strălucitor).
Prima doamnă a Siriei, Asma Assad, alături de preşedintele statului Bashar al-Assad
Bashar al-Assad, „cel mai bogat refugiat din lume”. Dictatorul a fugit cu o sumă mai mare decât PIB-ul Siriei
Liderul sirian destituit Bashar al-Assad a reușit să scoată din țară 135 de miliarde de dolari înainte de a fugi în Rusia, sumă semnificativ mai mare decât PIB-ul Siriei, scrie ziarul turc Turkiye Gazetesi, citându-l pe fostul ofițer de informații sirian Khalid Beye.
Interventie operatie chirurgicala shutterstock 1380801545 jpg
Operație „barbară” în Turcia. O femeie din Marea Britanie a murit în urma unei intervenții estetice
O femeie în vârstă de 26 de ani din Marea Britanie a murit în urma unei operații „barbare”. Tânăra, mamă a trei copii a mers în Turcia pentru o procedură de ridicare a feselor.
daniel david ubb fb jpg
Cine e Daniel David, cel care ar putea candidatul comun al partidelor pro-europene la prezidențiale
Numele lui Daniel David a fost vehiculat recent în spațiul public drept o posibilă opțiune comună a partidelor pro-europene pentru alegerile prezidențiale din 2024.
phone 292994 1280 jpg
Instagram, Facebook și WhatsApp au picat în România. S-au raportat probleme tehnice la nivel mondial
Miercuri seara, utilizatorii din România s-au confruntat cu probleme semnificative în utilizarea platformelor Facebook, Instagram și WhatsApp, toate trei deținute de gigantul Meta. Incidentul a început în jurul orei 19:00 și a afectat atât aplicațiile mobile, cât și versiunile desktop ale acestora.
aplicatia facebook jpeg
Facebook, WhatsApp și Instagram au picat în Europa și în SUA. Zeci de mii de utilizatori sunt afectați și în România
Facebook și Instagram au fost indisponibile pentru mii de utilizatori din Europa și Statele Unite miercuri, potrivit site-ului de urmărire a întreruperilor Downdetector.com. Afectată a fost și aplicația WhatsApp.
telefon imagine ilustrativa foto Daniel Guță jpg
Avertizare privind o nouă escrocherie: apeluri și mesaje frauduloase, cu oferte de joburi online
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat cu privire la o nouă escrocherie care vizează românii din țară și din străinătate.
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
Satul blestemat din România care se întinde și pe teritoriul altei țări. Fenomenele întâmplate aici îți fac pielea de găină
În inima Dobrogei, în apropiere de Cheile Dobrogei, se află un sat uitat de lume care ascunde povești pline de mister și legende întunecate.