Josef Winkler - scriitor & responsabil cultural
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 87, august 2013)
Despre biblioteci şi drepturile omului
Este unul dintre cei mai iubiţi autori din Austria şi un intelectual reputat în spaţiul de expresie germană. Josef Winkler a devenit cunoscut prin romanele sale, dar şi prin intransigenţa cu care taxează derapajele politice. Se luptă de ani de zile pentru ca în oraşul său, Klagenfurt, să existe o bibliotecă publică.
L-am cunoscut în această vară, la Bookfest. Josef Winkler (n. 1953) se număra printre autorii celor "Trei ţări, aceeaşi limbă" invitaţi la Tîrgul de Carte. Nici una dintre cărţile sale - unele foarte cunoscute - nu e tradusă în limba română. Nu mi s-a părut nici o clipă însingurat, chiar dacă n-a fost curtat nici de editori, nici de jurnaliştii culturali. L-am remarcat la o dezbatere publică, l-am revăzut plimbîndu-se printre standurile de carte şi cercetînd, cu o privire curioasă, volumele întinse pe mese. Spune că înainte să fie un scriitor e un mare cititor.
În Austria, şi mai ales în landul Carintia, e cunoscut datorită discursului critic la adresa autorităţilor locale. Oraşul Klagenfurt, capitala landului, nu are o bibliotecă publică. Există, bineînţeles, o Bibliotecă a Universităţii şi încă nişte biblioteci mici, private, dar nici o bibliotecă a oraşului Klagenfurt - ceva nemaiîntîlnit în Europa occidentală printre oraşele de 100.000 de locuitori, spune Winkler. Ceea ce e "ruşinos".
Discursul său din 2009, la decernarea premiului "Bachmann", a fost comentat pe larg în presa austriacă (şi nu numai). Premiul "Ingeborg Bachmann" este cea mai importantă distincţie literară din Austria şi unul dintre cele mai mari premii din spaţiul cultural german. Oraşul Klagenfurt se mîndreşte că oferă acest premiu şi că găzduieşte ceremonia la care participă toată protipendada literară germană. "Dar asta nu înseamnă că cei care conduc oraşul chiar iubesc literatura" - a spus Winkler, denunţînd politicile culturale deficitare ale primarului şi refuzul de a deschide o bibliotecă.
Discursul său de atunci a stîrnit reacţii numeroase: mulţi scriitori de limbă germană au susţinut imediat solicitarea lui Winkler. S-au solidarizat şi numeroşi cititori. Critica socială "ambalată" în haine literare se regăsea oricum de multă vreme în cărţile autorului. Relaţiile autoritare, influenţa religiei catolice, patriarhatul sînt teme pe care Winkler le-a urmărit în opera sa.
"Acum zece ani economia mergea bine şi oraşul prospera. Atunci ar fi fost un moment potrivit. Însă conducătorii au cheltuit totul pe proiecte faraonice, direcţionate politic" - spune Winkler. De pildă, pe un nou stadion construit pentru a găzdui trei meciuri în timpul Campionatului European de Fotbal din 2006. Acum nu mai sînt bani. E criză. Iar stadionul costă 13.000 de euro pe zi. Oraşul fără bibliotecă îşi permite (încă) aceste cheltuieli. Care sînt astăzi inutile, de vreme ce stadionul găzduieşte doar un eveniment pe an. De cînd a fost construit, stadionul a costat 20 de milioane de euro - din banii aceştia s-ar fi construit o bibliotecă minunată.
În Carintia, şomajul a atins cote tot mai ridicate mai ales în rîndul tinerilor neinstruiţi. Ei trăiesc astăzi din ajutor social şi nu au nici o perspectivă. "Îi văd adesea umblînd bezmetici prin acele temple ale consumerismului - supermagazinele - sau hoinărind aiurea pe străzi. Nu au viitor pentru că viitorul înseamnă formare. De asta avem nevoie urgentă de bibliotecă. Biblioteca e locul în care te duci cînd ţi se pare că acasă e prea strîmt", spune Winkler.
Deşi e foarte activ pe scena publică, Josef Winkler nu s-a considerat niciodată un activist civic: "Din fericire, m-am născut într-o ţară liberă şi democratică. N-am avut nenorocul să trăiesc într-o ţară precum România lui Ceauşescu. La noi, democraţia a progresat mereu." În înţelesul său, activişti sînt cei care încearcă să răstoarne un regim nedemocratic - nu să schimbe, democratic, ceva în practicile unui guvern legitim. Şi totuşi, discursul lui Winkler are ceva radical - e ca un strigăt de ajutor într-un ocean de nepăsare. Vocea lui a căpătat tot mai multă greutate odată cu succesul în librării şi premiile literare, ba chiar şi consistenţă, după ce a intrat în Kultursenat, un organism consultativ al statului austriac.
Membrii acestui for sînt artişti care au primit marele premiu pentru artă al Austriei. Premiul se decernează anual, de fiecare dată pentru un alt domeniu (pictură, muzică, literatură, arhitectură). "Senatorii" se întîlnesc de cîteva ori pe an şi au o funcţie consultativă - declaraţiile şi luările comune de poziţii putînd constitui baza unor decizii în politicile culturale. Josef Winkler vrea să propună adoptarea unei legi a bibliotecilor publice. O astfel de lege ar obliga comunităţile locale să construiască şi să finanţeze biblioteci municipale.
Matei MARTIN
