„Întotdeauna am preferat latura întunecată a lucrurilor“

Guillermo ARRIAGA
1 februarie 2011
„Întotdeauna am preferat latura întunecată a lucrurilor“ jpeg

- interviu cu Guillermo ARRIAGA -

A­mo­res Perros şi 21 Grams , iar în 2005 a primit premiul pentru cel mai bun sce­na­riu la Festivalul de film de la Cannes pentru The Three Burials of Melquiades Estra­da , film regizat de Tommy Lee Jones în care a jucat şi un rol secundar. În 2008 a debutat ca regizor cu The Burning Plain , film care le are în distribuţie pe Charlize Theron şi pe Kim Bassinger. Între timp, romanele sale au fost tra­duse în peste zece limbi, inclusiv în română, două dintre acestea fiind deja adap­tate pentru cinema. Deşi a fost premiat adesea în calitate de scenarist, Guil­lermo Arriaga a declarat în repetate rînduri că nu-i place să fie numit „sce­narist“ şi, că atît el, cît şi ceilalţi scenarişti sînt scriitori şi ar trebui re­cunoscuţi ca atare.

Încă de mic v-aţi dorit să fiţi şi scriitor, şi re­gizor de film. Cum s-au născut visele a­cestea?

Mai mult decît atît, cînd eram mic îmi do­ream să fiu aşa: scriitor, regizor de film, actor şi sportiv profesionist. Pe la unsprezece ani, le-am spus părinţilor mei că ţelul meu în viaţă este să cîş­tig Premiul Oscar, „Palm d’Or“ la Cannes şi Pre­miul Nobel. Şi, bineînţeles, că vreau să joc fot­bal să cîştig şi Cupa Mondială.

De mic am descoperit o anumită dorinţă de a spu­ne poveşti. Am simţit asta ca pe un fel de ne­cesitate organică. De fiecare dată cînd voiam să ex­plic ceva sau să-mi exprim un punct de ve­de­re, spuneam poveşti. Astfel, am început să scriu pentru a exprima cît mai bine toate aceste po­veşti. Am scris chiar şi o piesă de teatru, pe cînd a­veam numai cincisprezece ani. Pe la vîrsta de nouă­sprezece ani, am fost plătit să scriu şi am scris povestiri în pagina pentru copii a unui ziar na­ţional.

Cu visul sportiv ce s-a întîmplat?

N-am reuşit să ajung sportiv profesionist. N-am fost un fotbalist talentat, dar în sporturile pro­fesioniste asta nu contează chiar deloc. Fot­balişti fără talent au devenit jucători importanţi doar prin disciplină şi pasiune. Am învăţat o lec­ţie importantă din această experienţă: ca să reu­şeşti, indiferent în ce domeniu (ai vrea să) lu­crezi, ai nevoie de pasiune şi de o voinţă de fier. Asta înseamnă disciplină, muncă multă şi cu­ra­jul de a te implica în toate bătăliile necesare.

Între timp, am renunţat la ideea de a deveni fot­balist profesionist şi, curînd, am renunţat şi la intenţiile de a urma cursuri de actorie. Mi-au lipsit pasiunea şi energia de a le face. Dar asta nu s-a întîmplat şi în ceea ce priveşte scrisul. Simt un puternic impuls de a scrie în fiecare zi, in­diferent dacă ceea ce scriu urmează să fie pu­blicat sau nu, aşa că acum m-am dedicat visului de a deveni şi regizor de film.

Aţi mai şi boxat în tinereţe, aţi jucat şi bas­ket... Mai practicaţi vreunul din aceste spor­turi în timpul liber?

Din păcate, nu. Mi-am distrus un menisc acum doi ani şi de atunci n-am mai putut pra­c­tica nici un sport. Dar încă mai încerc să merg zil­nic la sala de gimnastică şi plec la vînătoare de cîteva ori pe an.

Vînătoarea şi condiţia umană

Vă definiţi ca „un vînător care lucrează ca scriitor“; ce vînaţi?

Da, vînez, însă acum numai cu arc şi cu să­geţi. Mi-a luat ceva vreme să ajung să vînez cu ar­cul, dar acum sînt de părere că a vîna cu puş­ca îţi oferă un avantaj prea mare în faţa ani­ma­lelor. Voi mai pune mîna pe o armă doar atunci cînd voi vrea să împuşc păsări, dar niciodată nu voi mai folosi o puşcă pentru vînatul mare. Pînă acum am vînat căprioare, mistreţi, porci spinoşi şi curcani sălbatici.

De ce vînaţi?

Vînătoarea este pentru mine un mod mai bun de a înţelege contradicţiile profunde ale con­diţiei umane. Uneori îţi pare rău cînd ucizi ase­menea bestii splendide. Dar o fac în con­tinuare. Mă las prins, astfel, într-o serie de con­trarii: moarte – viaţă, frumuseţe – cruzime, om – natură.

În acelaşi timp, vînătoarea este calea prin care lupt cu propria alienare. Trăim într-o so­cietate care rareori ne permite să luăm parte la ci­clurile din jurul nostru. Foarte rar putem ur­mări întregul proces al lucrurilor în mijlocul că­rora ne ducem existenţa. Această alienare ne îm­pinge pe noi în afara noastră. Avem o ima­gi­ne fragmentată şi mutilată a ceea ce este viaţa. Prin vînătoare poţi căpăta o mai profundă re­la­ţio­nare cu viaţa.

Cum?

Mai întîi de toate, completezi un ciclu, în­chizi un cerc. Te duci într-un loc, îl studiezi, te fa­miliarizezi cu terenul, cu vegetaţia, cu vremea. Vezi de unde pot veni animalele. Apoi iei ur­mele şi începi urmărirea pînă ajungi aproape de ani­mal. Tragi. De cele mai multe ori ratezi. Dar chiar şi atunci cînd loveşti în plin, trebuie să gă­seşti animalul, iar odată ce l-ai găsit, trebuie să-l deschizi, simţi mirosul de sînge, simţi carnea cal­dă, aburii măruntaielor... Apoi cureţi totul şi, în cele din urmă, mănînci.

În alienarea de care vorbeam, te duci la su­permarket şi cumperi doar carnea, fără să cu­noşti procesul dur al uciderii animalului. Mă­nînci fără să ştii ce înseamnă, de fapt, să ucizi un ani­mal. De aceea spun că vînătoarea a devenit, pen­tru mine, calea primordială prin care ajung să cunosc viaţa şi condiţia umană.

Mă interesează afirmaţia dvs. cum că în socie­tatea contemporană trăim într-o per­fec­tă şi totală negare a morţii. Este acesta mo­ti­vul pentru care scrieţi atît despre moarte, ca un fel de compensaţie? Care credeţi că este lec­ţia morţii pe care oamenii o ignoră, şi n-ar tre­bui?

Da, trăim într-o societate care refuză moar­tea şi care, făcînd asta, refuză şi viaţa. Dacă ai un pro­fund simţ al sfîrşitului, vei da propriei vieţi ţe­luri mai bune şi vei avea idealuri mai înalte. Da­că nu, viaţa devine un lucru blînd şi vei trăi cu senzaţia că va dura veşnic. Moartea este ne­ga­tă în nenumărate feluri de societăţile con­tem­porane: transplanturi de păr, botox, liposucţie, chi­rurgie plastică, machiaj, produse dietetice etc. Chiar şi condamnarea vînătorii, de exem­plu, e tot o formă de a nega moartea.

În literatura pe care o scriu, mă simt dator să aduc înapoi, să reafirm importanţa morţii. Sen­sul ei profund. Făcînd asta, nu pot decît să sper că recapăt importanţa vieţii.

Scrieţi mult nu doar despre moarte, dar şi de­spre boli incurabile. Este literatura un mod de a vă îmblînzi temerile personale?

Nu, literatura nu e o formă de a-mi îmblînzi fri­cile. Literatura este o formă de expresie a pers­pectivei asupra vieţii, de­ter­minate de experienţele mele personale. Tre­buie totuşi să spun că nu sînt o persoană în­tu­necată, sînt o fire optimistă. Multe din aceste teme, de altfel, nu ştiu de unde vin.

„Mă inspiră viaţa însăşi“

L-aţi menţionat pe Faulkner drept una din­tre cele mai mari influenţe ale dvs. în scrierea poveştilor cu mai multe perspective. Vă mai amintiţi cînd l-aţi citit prima dată?

Da, îmi amintesc perfect, aveam nouă­spre­zece ani cînd un profesor ne-a pus să citim Pal­mierii sălbatici . N-am făcut-o. Am citit re­zu­matul de pe coperta cărţii şi la examen am scris lungi paragrafe despre ceea ce înseamnă liber­tatea şi pericolele în dragoste. Profesorul mi-a dat nota zece. Mai mult, m-a şi lăudat. Dar ştiam că trişasem inventînd totul. Aşa că m-am dus la bi­bliotecă şi am împrumutat Sunetul şi furia.

Am urît cu toată fiinţa mea acel roman. Dar ceva straniu s-a întîmplat: poveştile au început să se aprindă în capul meu. Am visat noi po­veşti. Eram hipnotizat. Aşa am devenit un mare fan al lui Faulkner şi am început să-i citesc toate cărţile. Şi fiecare dintre ele mi-a arătat o cale nouă de abordare narativă. Noi posibilităţi de a spu­ne poveşti. Cărţile lui Faulkner m-au învăţat pa­tru lucruri foarte importante: să-mi asum ris­curi, să scriu numai despre ceea ce ştiu, fiecare po­veste are o formă aparte prin care poate fi spusă şi chiar şi temele întunecate pot fi su­biectul celei mai strălucite literaturi.

Re­torno 201 , am scris că povestirile dvs. sînt con­struite ca nişte thrillere tragic-erotice. Asta tre­buie să fie tot o lecţie faulkneriană...

Sigur că e o lecţie faulkneriană. Dar este, în ega­lă măsură, şi o lecţie de viaţă, de vreme ce fie­care dintre povestirile mele are de-a face cu ceea ce eu însumi am trăit, la un moment dat, în­tr-un mod foarte intens. Am scris majoritatea po­vestirilor din Retorno 201 pe cînd aveam 24-26 de ani şi am vrut să vorbesc în acele poveşti despre ceea ce văzusem în urmă cu cîţiva ani.

Obişnuiţi să vă duceţi personajele pe mar­ginea abisului, exact ca în tragediile greceşti şi, poate, ca în piesele shakespeariene, dar, în a­celaşi timp, recunosc în cărţile dvs. şi tra­diţia literaturii latino-americane...

E interesant că menţionezi tragedia greacă şi pe Shakespeare, pentru că acestea, împreună cu marii dramaturgi spanioli ai Vîrstei de Aur, au fost chiar primele mele influenţe. Cînd am in­trat eu la gimnaziu, teatrul era o materie obli­ga­torie. Şi nu trebuia să-i citim doar pe Shake­speare şi pe clasicii greci, dar trebuia să şi scriem piese de teatru, să regizăm şi să şi jucăm în spectacole. Aceasta a fost cea mai importantă pe­rioadă de formare din cariera mea literară şi cinematografică. Din acele piese de teatru am în­văţat că oamenii aflaţi pe marginea abisului sînt posibile personaje. În viaţă, încă de cînd eram mic, am fost atras de persoanele aflate în pos­turi extreme. M-au sedus şi, dintr-un motiv sau altul, întotdeauna am preferat latura întu­ne­ca­tă a lucrurilor.

Găsesc o serie de conexiuni între cărţile dvs. şi cele scrise de Ernesto Sábato sau de Ju­lio Cortázar, iar romanul Un dulce miros de moarte trădează o mare influenţă din partea Cro­nicii unei morţi anunţate a lui Gabriel Gar­cía Márquez. Aceeaşi frumuseţe a morbidului, deşi în realismul naturalist al literaturii dvs. nu e nimic magic...

Cu siguranţă nu e realism magic în scrierile mele, dar García Márquez este, fără îndoială, o in­fluenţă importantă în literatura mea. Sábato şi Cor­tázar, nu prea. Scriitorii care m-au influenţat cu adevărat sînt Faulkner, Shakespeare, clasicii greci, Juan Rulfo, Hemingway, Martín Luis Guz­mán, Pío Baroja, Vargas Llosa, scriitorii me­xicani ai Revoluţiei, Stendhal şi Borges.

„Nu există alt loc pentru viaţă“

Aţi crescut într-o familie agnostică şi aţi de­clarat că sînteţi ateu. Nu credeţi că acesta ar putea fi, la fel de bine, unul dintre motivele pen­tru care în povestirile dvs. abordaţi rea­litatea într-un fel atît de aspru? Nu găsiţi că senzaţia de cruzime vine şi din această „so­li­tudine“ a personajelor – nu există nici un Dum­nezeu care să-i sprijine – în con­frun­tarea lor cu viaţa şi cu moartea?

Cred că scrierile mele sînt profund op­ti­mis­te. Personajele care vin din locuri întunecate pot avea, de asemenea, speranţă şi drept la ier­tare. Opera mea este profund ateistă din cauză că personajele înţeleg că în această viaţă tre­buie ele să schimbe lucrurile, să iubească, să ceară ier­tarea, să-şi asume consecinţele pro­prii­lor acte, în această viaţă trebuie să înfrunte moar­­tea... Nu există alt loc pentru viaţă, doar acesta, aici.

Cred că senzaţia de cruzime a literaturii me­le vine, aşadar, din alte locuri, nu din lipsa lui Dumnezeu. (Ca o paranteză, eu continui să cred că în numele lui Dumnezeu oamenii au co­mis cele mai mari cruzimi şi atrocităţi.)

Dacă nu credeţi şi într-o altă lume, de un­de vin povestirile dvs. fantastice?

Din chiar lumea aceasta. Există destul fan­tastic în jur, pentru a-ţi inspira poveşti fan­tas­tice.

Spuneaţi într-un interviu că majoritatea po­vestirilor pe care le-aţi scris s-au format în min­tea dvs. de-a lungul mai multor ani. Asta înseamnă că trecutul vă inspiră mai mult decît prezentul?

Majoritatea povestirilor mele s-au aflat în capul meu decenii. Multe dintre ele s-au aprins, cum spuneam mai devreme, datorită unor ex­pe­rienţe personale. Nu semăn cu acei scriitori care îşi caută şi-şi găsesc inspiraţia în cărţi sau în fil­me sau în lucruri pe care le citesc prin ziare. Pe mine mă inspiră viaţa însăşi. Acesta este şi mo­t­ivul pentru care nu adaptez textele altora în sce­narii de film.

Care este, de fapt, relaţia sau raportul dintre memorie şi imaginaţie în cărţile dvs.?

Sigur că imaginaţia este o componentă uriaşă în scrisul meu, nu scriu autobiografii. Ima­ginaţia îmi permite să rejoc ceea ce am trăit sau am simţit eu într-o altă circumstanţă.

„Scriu şi rescriu şi rescriu“

Amores Perros este o com­bi­naţie a două romane ratate. Vă e mai uşor să scrieţi un scenariu decît un roman?

Da, în Amores Perros am combinat două ro­mane nereuşite. Am tot lucrat la ele, dar nu pro­gresau deloc. Pur şi simplu se blocaseră. Dintr-o­dată am realizat că în film pot fi narate mult mai bine. Aşa am decis să creez o structură care să-mi permită să spun ambele poveşti, plus încă una mediană, într-o formă dialectică: contrariile creînd o sinteză care devine ea însăşi opusul u­nui alt opus ce va crea, la rîndu-i, o altă sinteză.

Întotdeauna mi-am dorit să împrumut în ci­nema o structură sofisticată precum aceea din Su­netul şi furia, aşa că structura acestui roman faulk­nerian se află cu adevărat în spatele fil­mului Amores Perros, şi nu Pulp Fiction, aşa cum s-a tot scris.

În ierarhia personală a genurilor, unde aţi plasa povestirea?

În ierarhia mea personală toate genurile o­cupă aceeaşi poziţie. Nici un gen nu este mai bun decît altul.

Abordaţi cinema-ul din perspectivă li­te­rară sau scrieţi literatură urmărind efecte ci­ne­matografice?

Abordez cinema-ul dinspre literatură. Lite­ratura a exercitat o influenţă majoră asupra sce­nariilor de film pe care le-am scris. Cinema-ul nu are nici o influenţă în cărţile scrise de mine.

Un roman se scrie în solitudine, în timp ce fil­mul este muncă de echipă. Cum împăcaţi scrii­torul din dvs. cu regizorul de film care toc­mai aţi devenit? Găsiţi mai dificilă regia decît scrisul?

Îmi place enorm să regizez. Scrisul este pen­tru mine mult mai greu. Cînd scrii, creezi o lu­me fără ajutorul nimănui. Chiar dacă ai ajutorul prie­tenilor, în cele din urmă tot o muncă sin­guratică este. Regia înseamnă interpretarea lu­mii create de scriitor şi atunci eşti înconjurat de o mulţime de oameni care realmente te pot aju­ta în ceea ce faci.

Ce părere aveţi despre filmele care (vă) ecra­nizează romane(le)? Credeţi că este po­sibilă cu adevărat această transpunere în ima­gini a unei opere alcătuite exclusiv din cu­vinte?

Mda, s-au făcut două filme după cărţile mele şi nu sînt bune de nimic. Cred că romanele mele sînt dificil de adaptat pentru că întîm­plă­rile au loc mai mult în mintea personajelor.

Scrieţi uşor? Vă întreb pentru că, citind căr­ţile dvs., am fost surprins de felul foarte fluent în care decurge povestirea, asta în ciu­da structurii narative complicate...

Scriu ani de zile la un roman sau la un sce­nariu. Nu pot scrie uşor, dar încerc să fiu un per­fecţionist. Mi-l amintesc pe Michel Platini ex­plicînd o pasă de şaizeci de metri: pentru a o face să pară simplă în ochii spectatorilor, tre­buie să o exersezi toată viaţa. Aşa că scriu şi re­scriu şi rescriu încercînd să ating acea per­fec­ţiune (chiar dacă nu o ating).

Aţi spus undeva că aveţi impresia că scrii­torii au la dispoziţie doar un litru de cerneală care, mai devreme sau mai tîrziu, se va ter­mina. Ce alte temeri sau îndoieli mai aveţi ca scriitor?

La fel ca mulţi alţii, mi-e teamă că într-o zi ci­neva va descoperi că sînt un impostor şi că voi fi demascat.

interviu realizat de Marius CHIVU

______

Guillermo Arriaga (n. 1958, Ciudad de Mexico) este scriitor, scenarist, regizor şi producător. Este licenţiat în Comunicare şi are un masterat în Psihologie, la Universitatea Ibero-Americană, unde

a predat cursuri de media, înainte de a se alătura Institutului Tehnologic din Monterrey. Guillermo Arriaga este scenaristul filmului nominalizat la Oscar, Amores Perros (regia Alejandro González Iñárritu, 2000). A mai fost nominalizat la premiile BAFTA pentru cel mai bun scenariu cu 21 Grams (regia Alejandro González Iñárritu, 2003) şi a primit premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes (2005) pentru The Three Burials of Melquiades Estrada (regia Tommy Lee Jones, 2005), film în care a jucat şi un rol secundar. Filmul Un dulce olor a muerte (regia Gabriel Retes, 1999) este o adaptare după romanul său omonim. În 2007, la Festivalul de film Sundance a avut loc premiera filmului El Búfalo de la Noche (regia Jorge Hernandez Aldana) o altă adaptare după un roman omonim. Cel mai nou film al său (pentru care semnează regia şi scenariul), The Burning Plain (2008), le are în distribuţie pe Charlize Theron şi Kim Bassinger. Cărţile sale au fost traduse în peste zece limbi, inclusiv în română. Editura Vellant i-a publicat romanele Un dulce miros de moarte (traducere de Olivia Petrescu, 2008) şi Escadron Ghilotina (traducere de Liliana Pleşa Iacob, 2008), precum şi volumul de povestiri Retorno 201 (traducere de Liliana Pleşa Iacob, 2010).

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

excutie cu ajutorul elefantului jpg
Elefanții transformați în călăi. Una dintre metodele cumplite de execuție folosită în Asia
Una dintre cele mai cumplite metode de tortură și execuție din lume era moartea produsă de elefanți-călăi, special antrenați. Această metodă deosebit de crudă a fost utilizată până în secolul al XIX-lea.
Foto Fb politia Romana
Cu banii din BMW-uri MAI putea angaja şi plăti 2.062 de poliţişti, susțin sindicaliştii din penitenciare
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) critică achiziţia de BMW-uri a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi arată că banii cheltuiţi pe bolizii de lux, într-un an, ar fi ajutat ministerul să angajeze şi să plătească aproximativ 2.062 de poliţişti
militar decedat alba iulia
Cazul militarului mort pe tanc în gara din Alba Iulia. Familia victimei contestă clasarea acuzației față de un angajat CFR
Familia militarului care a murit electrocutat pe un tanc în gara din Alba Iulia a contestat în instanță ordonanța procurorilor prin care s-a dispus clasarea acuzației față de un angajat al stației de cale ferată.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.