"Important e în ce limbă mori"

29 iulie 2010
"Important e în ce limbă mori" jpeg

- interviu cu Carme Riera -

Carme Riera (n. 1948, Palma de Mallorca) este una dintre cele mai importante scriitoare de expresie catalană şi a fost prezentă la Bucureşti în zilele Bookfest-ului de anul acesta, la care Spania a fost invitata specială. A scris eseu, critică şi istorie literară, dar şi ficţiune sau scenarii pentru radio şi televiziune. În prezent, predă literatura spaniolă la Universitatea Autonomă din Barcelona. Puteţi citi şi în româneşte, în traducerea inspirată a Janei Balacciu Matei, două dintre cele mai bune romane ale sale: Departe, în zarea albastră şi Cealaltă parte a sufletului. Cu primul dintre ele a cîştigat numeroase premii, printre care şi Premio Nacional de Narrativa (Premiul Naţional pentru Proză) în 1994, fiind primul autor catalan care a obţinut acest premiu acordat de Ministerul Culturii. 

Mi se pare interesant felul în care vă adresaţi cititorului: cald, prietenos cumva. Pentru cine scrieţi şi, mai ales, de ce? 

Mă adresez întotdeauna cititorilor mei, nu unei categorii anume de cititori. Cititorului ideal, să zicem. Dumneavoastră şi oricui mă citeşte. Şi mi se pare foarte important acest lucru – să intri de la bun început într-o relaţie cu cititorul – pentru că, dacă nu o faci, textul se transformă în ceva mort. Pentru mine, este absolut necesar să înţeleg lumea în care mă mişc, şi cel mai bine fac acest lucru scriind. Scrisul este un fel de cheie personală pentru descifrarea lumii. Şi scriu pentru că nu pot altfel... 

Cît de important este pentru un scriitor să scrie în limba maternă? 

Cred că simţi şi decodezi lumea prin limba ta. Dar pentru cei bilingvi – pentru că, în Spania, 50% din populaţie este bilingvă: sînt castilieni, dar şi catalani, galicieni şi basci –, important este, de fapt, în ce limbă mori. De exemplu, tatăl meu vorbea în castiliană cu mama, pentru că se cunoscuseră în Spania, iar cu noi, copiii, vorbea în catalană, limba care se vorbeşte în Palma de Mallorca, locul unde m-am născut. Şi aşa a făcut pentru tot restul zilelor sale: a vorbit în spaniolă cu mama, dar şi în catalană cu restul familiei. Şi nu a renunţat la catalană, pentru că, pînă la urmă, catalana era limba lui adevărată. Limba mamei sale. E interesant de observat că în Spania există nu una, ci patru astfel de chei de citire a lumii, corespunzătoare celor patru limbi care se vorbesc acolo. Şi cele patru viziuni asupra lumii, conjugate, dau o bogăţie uriaşă – umană şi culturală. 

Limbi diferite pentru exprimări diferite 

Mă gîndesc la Mircea Eliade – probabil îl ştiţi –, care şi-a scris opera ficţională în română, „limba în care visezi“, cum zicea el, iar opera ştiinţifică în engleză sau franceză. Cînd scrii în două limbi nu se creează un bruiaj, o ruptură? 

Da, îi ştiu cărţile lui Eliade şi ştiu că a emigrat, la un moment dat. Cred că în cazul meu se întîmplă exact acelaşi lucru cu „scrisul bilingv“, cu toate că situaţia e un pic diferită, spaniola şi catalana făcînd, totuşi, parte din aceeaşi familie. Eu scriu eseu, critică şi istorie literară în castiliană, dar ficţiune numai în catalană, aşa că lucrurile sînt bine separate şi nu se concurează. Sînt două limbi diferite pentru două exprimări diferite. 

Se poate spune că limba catalană a reprezentat un instrument de luptă, de opoziţie pe vremea lui Franco? 

Sigur că da. În Spania, abia după moartea lui Franco, limbile care fuseseră interzise între 1940-1975 – catalana, galiciana şi basca – au devenit limbi co-oficiale, alături de castiliană. Generaţia mea, de exemplu, a început să scrie literatură din ce în ce mai mult în catalană, limbă care nu se preda în şcoli pe vremea lui Franco, şi făceau asta ca o formă de opoziţie faţă de regimul franchist. În mintea noastră exista, evident, o legătură puternică între ideea de libertate şi catalană, aşa încît faptul că nu scriam în limba oficială putea fi considerat o formă de luptă. 

Îi atrage limba catalană pe studenţii de azi? 

Din păcate, nu sînt foarte mulţi studenţi interesaţi de catalană, mulţi preferă castiliana, deşi prima dintre ele are o bogăţie uriaşă ca limbă, pe care puţini o cunosc. Şi e păcat, pentru că oamenii ar trebui să exploreze şi teritoriile necunoscute, ar putea avea multe surprize plăcute. Dar există şi cazul invers: de pildă, traducătoarea mea în limba română, Jana Balacciu Matei, nu ştie castiliană, ci doar catalană, ceea ce e foarte interesant. Săptămîna trecută, am fost în Praga, la Universitate, şi acolo am cunoscut un grup de studenţi care învăţau catalană, nu spaniolă. Dar astfel de cazuri sînt destul de rare, trebuie să recunosc.  

Feminism, poveste, stil 

Ştiu că aţi cochetat cu feminismul. În literatură, astfel de „teze“ nu dăunează, nu sînt periculoase? 

Nu sînt periculoase atîta vreme cît scrii în libertate. Dacă eşti condiţionat să faci asta de către un regim, de un context istoric, atunci, într-adevăr, literatura respectivă e compromisă. E adevărat că, uneori, chiar şi în condiţii de libertate, faptul că vrei să subliniezi o teză poate să încarce textul şi să-i dăuneze. Mai mult decît o scriitoare feministă, eu sînt o femeie feministă. Mi se pare că formula asta e mai amplă şi mai exactă. Şi dacă feminism înseamnă să lupţi pentru egalitatea drepturilor pentru femei, atunci mi s-ar părea de bun-simţ ca toată lumea să fie feministă. 

Există o literatură feministă puternică în Spania? În România, există încă o teamă de literatura angajată... 

Da, întotdeauna au existat voci feminine sonore în Spania. Exista, în anii ’80, un grup de femei – din care făceam parte şi eu, dar şi Rosa Montero sau Monserrat Roig – care scriau o formă de literatură militantă, să-i zicem feministă. În cazul României, e cumva justificată teama de orice angajament explicit făcut pe tărîmul ficţiunii, pentru că, din cîte ştiu, în toată perioada comunistă s-a scris aici mai ales literatură cu mesaj, cu teză. Dar în Spania avem literatură feministă de calitate... 

Sînteţi foarte atentă la construcţie, la poveste, dar şi la stil, care este unul eminamente poetic. Învaţă prozatorii de la poeţi? 

Da, eu personal citesc multă poezie şi le datorez mult poeţilor. Îi datorez mult lui Goytisolo, de pildă, care este unul dintre autorii mei favoriţi. De altfel, specializarea mea în mediul academic este chiar poezia. Şi am atît de mult respect pentru poezie încît am decis să nu scriu vreodată poezie (rîde). Dar cred că, într-adevăr, în operele mele există ceva poetic. 

Vă temeţi de „trădarea“ traducătorilor? 

Cred că literatura este eminamente intraductibilă, dar evident că aş da orice pentru a fi tradusă. Şi e intraductibilă fiindcă este dificil să traduci, să transpui în altă limbă o viziune personală asupra lumii. Eu înţeleg foarte bine acest lucru pentru că mă auto-traduc în castiliană. Ştiu cît de greu este să faci această muncă şi îi admir mult pe traducătorii buni, înzestraţi.

Bunica dvs. a fost un fel de model pentru scriitorul care sînteţi azi: a fost prima care v-a spus poveşti. E important să ai un astfel de model viu sau e suficient să citeşti mult, să ai talent etc.? 

E bine să ai parte de ambele surse, e ideal chiar. Dar, de fapt, în copilărie se întîmplă ceea ce e cu adevărat important în vieţile noastre. Începînd cu 8-9 ani nu se mai întîmplă mare lucru. Şi spun asta pentru că, în primii ani, nu citeşti, dar asculţi şi înregistrezi totul prin auz. În zilele noastre, copiii se uită la televizor pentru a „compensa“ cumva această nevoie de a auzi – eu am avut marele noroc să am o bunică extraordinară. O ascultam spunîndu-mi poveşti. Din nefericire, povestirea orală, transmisă prin viu grai, s-a pierdut astăzi. Eu însă am avut o mare şansă şi faptul că am ascultat poveşti cît eram copil a fost foarte important pentru scrisul meu. Apoi, sigur, am început să citesc – şi cărţile m-au influenţat şi ele în egală măsură. 

Memorie, identitate şi relaţiile de putere

Cum aţi scris Departe, în zarea albastră? De unde v-a venit ideea? 

În Mallorca există o comunitate de evrei convertiţi, e vorba de o comunitate micuţă, considerată un fel de „ciumă neagră“ a regiunii. Timp de secole, ei au fost umiliţi şi ponegriţi de restul cetăţenilor. Cînd eram mică, eram foarte timidă şi nu obişnuiam să rîd, precum ceilalţi copii, de prietenii noştri care aveau nume de familie diferite de ale noastre, de aceşti copii ai evreilor convertiţi (conversos – n.m., F.P.). Am întrebat-o pe bunica de ce îşi bat joc copiii de ei şi atunci mi-a povestit puţin din ce s-a întîmplat cu cei care aparţineau acestei minorităţi. Apoi, după ce am crescut, am vrut cu tot dinadinsul să ştiu tot adevărul. Am făcut cercetări în arhivele Inchiziţiei şi am aflat răspunsurile: evreii convertiţi au fost sacrificaţi pe rug de Inchiziţie. Şi de obicei, după ce se întîmplau astfel de orori, oamenii aveau tendinţa să le uite. Evreii convertiţi erau duşi spre rug îmbrăcaţi în nişte tunici speciale – şi au fost pictaţi aşa, au fost imortalizaţi pentru ca oamenii să ţină minte. În restul Spaniei, aceste picturi au dispărut, dar în Mallorca au rezistat pînă în 1820, şi aşa se explică amintirea atît de vie acolo a acestei comunităţi marginalizate şi persecutate. Pentru mine, scrisul are o componentă morală destul de solidă. Trebuie să ne aducem aminte de trecut pentru a le putea spune şi celor tineri ce s-a întîmplat. Aşa că am scris ca un exerciţiu de memorie, am scris ca să nu uit. 

Despre ce scrieţi, de fapt? 

Despre memorie şi despre identitate – acestea sînt cele două obsesii ale scrisului meu. Şi, de asemenea, despre formele puterii şi relaţiile de putere. Chiar şi într-un roman recent al meu – este vorba despre Vara englezului, un roman umoristic, de divertisment, ce ar putea fi încadrat, să zicem, în genul horror-gotic – relaţiile de putere dintre o profesoară şi o elevă care trebuie să înveţe engleza creează un fundal puternic, deşi, în aparenţă, ele se pierd în spatele intrigii mai amuzante, mai frivole.  

Aţi luat multe premii. Premiile vînd în Spania sau au doar o valoare simbolică pentru cel care le primeşte? 

Da, am luat multe, pentru că am şi avut timp să le iau (rîde). În Spania există foarte multe premii, chiar prea multe, aş zice. Şi editorii susţin că o carte premiată vinde mai bine decît una care nu ia nici un premiu. Pentru ei e o simplă strategie de marketing – şi e normal să fie aşa, cred. Un premiu atrage atenţia presei, a televiziunii şi, în acest fel, cartea premiată e promovată mai bine, se vinde mai repede. Pentru autori însă, premiile sînt importante în alt fel: prin ele te simţi, într-un fel, recunoscut. Primul premiu pe care l-am obţinut era foarte mic, îl primisem pentru o povestire, dar am simţit atunci că ceea ce am încercat eu să fac a contat pentru cineva. Oamenii au întors privirea spre mine şi am fost cumva confirmată şi stimulată să merg mai departe. Multe dintre premiile acordate de editurile foarte importante nu sînt însă mereu acordate pe merit. Îmi aduc aminte, de exemplu, că după decernarea unui Premiu Planeta – un premiu important, acordat de editura Planeta – un jurnalist l-a întrebat pe editor dacă premiul a fost dat pe pile. Şi el i-a răspuns: „Dumneavoastră ce credeţi, pe copii îi aduce barza?...“. 

interviu realizat de Florina Pîrjol

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Soldati rusi la granita dintre Transnistria si Republica Moldova FOTO EPA EFE jpg
Scenariu halucinant al propagandei ruse: România și Rep. Moldova ar urma să deschidă un nou front
Pe pagina de Telegram War Gonzo, proiectul la care lucrează și bloggerul rus Semyon Pegov, scrie că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pregătește mobilizarea militară, pentru a deschide un front suplimentar pentru Rusia împreună cu trupele române.
Soldati ucraineni elibereaza orasul Liman FOTO Twitter jpg
Reportaj CNN din orașul ucrainean Lîman: „Rușii s-au urcat pe tancuri şi au plecat” VIDEO
Pustietatea fantomatică a străzilor oraşului ucrainean Lîman eliberat de trupele ucrainene după ce fusese ocupat de cele ruse contrastează cu importanţa sa strategică.
Vladimir Putin FOTO Shutterstock
Rusia construiește apartamente de lux în centrul Londrei: Putin va câștiga o avere
Vladimir Putin urmează să câștige sute de milioane de lire sterline dintr-o dezvoltare de lux într-o zonă exclusivistă a Londrei, scrie dailymail.co.uk.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia