Fire de „iarbă“ şi „praf“. Allen Ginsberg, poeme-narcoză.

Tudor Creţu
12 iunie 2013
Fire de „iarbă“ şi „praf“  Allen Ginsberg, poeme narcoză  jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 84, mai 2013)

Poetul american Allen Ginsberg (1926-1997) este şi autorul unei triplete aparte de poeme ce poartă nume de narcotice: Acidul lisergic (1959), Gaz ilariant (1958) şi Mescalina (1959). Eseul de faţă abordează primele două texte, cele mai ample şi mai... revelatoare.

Fără accelerarea senzorială şi discursivă indusă de narcotic, o serie întreagă de pasaje din  Acidul lisergic  sau Gaz ilariant ar rămîne în sfera tribulaţiilor conceptual-misticoide. Poemul Gaz ilariant e marcat de o acută alternanţă a  registrelor: mediu proxim, prozaic şi pulsaţie conceptuală abruptă - un plonjeu subit în regimul celor mai grave definiri: "scîncetul nazal al frezei dentistului / îngînînd în perete nostalgicul / pian Muzak", pentru ca, în strofa imediat următoare, să citim: "Universul e un vid / în care se află o deschizătură spre vis / Visul dispare / nişa se închide".
Experienţa oxidului de azot facilitează "un pas în afara universului". Poezia lui Ginsberg e liberă şi directă. Beatnicii numesc, cu aceeaşi directeţe, plenară, atît produsele comerciale, cît şi cele mai inepuizabile concepte. Textul e un amalgam năucitor, expresie a unei irepresibile nostalgii/utopii a totalităţii. Două sînt faţetele esenţiale ale acestei nostalgii: a) cea "pozitivă" - raportarea ascensională la ceea ce am putea numi o specie variabilă de absolut, o versiune personală a acestuia; b) cea "negativă" - resimţirea prezentului, a condiţiei actuale, drept cădere perpetuă şi irevocabilă.
Gaz ilariant e şi un denunţ al farsei realului, context în care devenirea nu mai înseamnă evoluţie, ci devoalare a farsei, "dezvrăjire" a ei. Registrul poematic îşi cîştigă, gradual, postmodernitatea: "Mulţimea de lumi care nu există / toate cele care par atît de reale / toate o farsă / toate un nenorocit de desen animat" (s.n.). Dimensiunea "veselă", tipic postmodernă, a apocalipsei se developează. "Fantoma nătîngă a Universului" substituie universul însuşi. Fantoma e un surogat holografic; o aparenţă, nu o "apariţie". Reiterarea serialelor animate (Looney Tunes), ca referinţă comparativă, îi conferă realului statutul de ficţiune (aparent) frivolă - isterică şi inconsistentă. Realul pare un fenomen onomatopeic: sunetul sfredelitor al "burghiului" stomatologic, "rîsul de maniac hindus al lui Woody Woodpacker" sînt potenţate terifiant. Looney Tunes întemeiază un adevărat bestiar mediatico-apocaliptic, iar celebrul generic al seriei animate devine generic al Sfîrşitului.
Stingerea, extincţia îşi pierd grandoarea: "nimeni nu e rănit", pentru că nimic nu este, nu a fost real: "Toţi dispar. Niciodată nu au fost acolo" - a nu mai fi e echivalat, într-o manieră specific postmodernă, cu a nu fi fost nicicînd. Pluralitatea lumilor e un prim simptom al irealizării, o negare, amorsată, a unei realităţi tari, inexorabile; o relativizare frenetică, spectaculară. Nu există, cu alte cuvinte, o "singură" realitate, un real imuabil. Ci, dimpotrivă, o diversitate atomizantă, pulverizatoare. În acest(e) univers(uri) - "valuri de probabile şi improbabile" -, "toată lumea are dreptate" pentru că nu există un adevăr ireductibil.
"Din această cauză Satori se însoţeşte cu rîsul". Rîsul în cauză nu e însă un simplu efect ilariant al oxidului de azot sau, ca la Charles Baudelaire, al haşişului. Dacă Maestrul Zen "mînios sfîşie Sutrele", gestul său nu e doar unul al revoltei, ci şi al transcenderii învăţăturii. Figurile supreme cad în derizoriu: "feţe şi dosuri de Hrişti şi Buddha / fiecare cu propriu-i univers întins / peste ninşii poli mentali / ca sacul unui Moş Crăciun ţîcnit". Buddha şi Hristos intră în galeria figurilor culturii populare - alături de "un Moş Crăciun ţîcnit" sau de Ciocănitoarea Woody. Edificatoare e imaginea polilor mentali ninşi, a universului-fantasmă care îşi circumscrie şi îi este circumscris spaţiului mental.
Gaz ilariant este unul dintre cele mai puternice şi atipice narcopoeme ale secolului al XX-lea. Efectul narcotic e, în fapt, un aspect colateral al anestezicului stomatologic. Esenţial e prezentul tare, diaristic, al scriiturii care augmentează efectul de fapt/fenomen surprins "în timp real".

Ginsberg in the sky with diamonds

Acidul lisergic - titlu al poemului scris la 2 iunie 1959 - este unul dintre drogurile cult ale Generaţiei Beat. Viziunea, terifică, a monstrului, păianjenul se pozitivează treptat, dobîndind o stranie maiestuozitate: "milioane de ochi multipli"; "dacă are fire e electricitate conectată în sine însăşi".
Monstrul e un simbol consacrat ca paznic al unei comori. Înfăţişarea sa înspăimîntătoare e, în fapt, o provocare transformatoare, iniţiatică. Pînza de păianjen e, la rîndu-i, un simbol ambivalent: atît al ţeserii, al generării texturii lumii, cît şi al iluziei, al fragilităţii spectaculare a voalurilor Mayei. Poemul ginsbergian reuneşte ambele dimensiuni semantice. Spectacolul genezic - al ţeserii destinului şi "legăturilor" - este şi un fenomen spectacular.
Dintre narcopoemele autorului beatnic, în Acidul lisergic transpare cel mai clar simptomatica definitorie a narcoticului "titular", LSD-ul sau dietilamida acidului lisergic. Autenticitatea narco-vizionară a textului e dintre cele mai acute, frizînd simptomatica de tratat. În ceea ce Mircea Eliade considera zona originară a şamanismului, Asia centrală şi septentrională, păianjenul e un simbol al sufletului eliberat de trup, pentru ca, în Upanişade, "firul" yoghinului să semnifice silaba sacră Aum, experienţă şi aspect teoretic la care, de asemenea, Ginsberg face referire în poemul său.
Firul şi plasa sînt elementele-pivot ale reprezentărilor narcotice. Sensurile se succed: de la plăsmuire la captivitate şi legătură, în sens magic. Această "electricitate conectată la ea însăşi, dacă are fire, este o gigantică pînză de păianjen". Alcătuirea onirică dobîndeşte o consistenţă numinoasă, de unde şi aşa-zisul sentiment al stării de creatură resimţit de subiectul narcotizat: "şi eu mă aflu pe ultimul al milionulea infinit tentacul al pînzei de păianjen, un neliniştit, / rătăcit, izolat, o larvă, un gînd, un ins, / unul dintre milioanele de schelete ale Chinei". O paralizantă resimţire a propriei nimicnicii, care aneantizează - aproape - individualitatea, transformînd-o într-o "eroare aparte", într-un specific negativ.
Acumulările repetitive, tehnică emblematică la Ginsberg, culminează într-un pasaj precum acesta: "Eu, Allen Ginsberg, o conştiinţă distinctă / Eu care vreau să fiu Zen / Eu care doresc să aud infinitele minuscule vibraţii ale eternei armonii / Eu care aştept cutremurat ca eterica muzică să mă nimicească în foc / Eu care-l urăsc pe Dumnezeu şi îi dau un nume / Eu care fac greşeli la eterna maşină de scris / Eu care sînt Osîndit". La fel ca în Gaz ilariant, observăm patetismul viziunilor cosmologice. Temele "mari" sînt captate în şi prin "cuvinte mari" care, însă, printr-o asumare poematică totală, devin mărci ale autenticităţii, ale unui eu eruptiv ce vrea şi doreşte şi pentru care aşteptarea însăşi e o "cutremurare", nu un fapt pasiv.

„Un chiorăit, un mîrîit, un tic nervos“

Monstrul, "Păianjenul cel cu milioane de ochi", e, în fapt, o energie: o prezenţă resimţită şi imaginată terific în virtutea "electricităţii" ei. Autocontemplarea, în oglindă, generează un autodenunţ dintre cele mai caustice, nu fără legătură cu deja sesizatul sentiment al stării de creatură: "Faţa mea în oglindă, părul rărit, vinişoare de sînge împînzindu-mi ochii congestionaţi, poponar, o căzătură, cu pofte care vorbesc de la sine, / un chiorăit, un mîrîit, un tic nervos al conştiinţei în infinit, / un excrement de muscă în ochii tuturor Universurilor" - enumerări precum aceasta constituie veritabili torenţi textuali, oaze de tensiune, alimentate de năucitorul efect de amalgam: mixajul, forte, de registre lexicale. De la verbe onomatopeice (a chiorăi, a mîrîi etc.) şi "excrement de muscă", la concepte precum conştiinţă şi infinit. O ipostază vie a totalităţii animată de contrarii - lexicale, ideatice - aparent inarmonizabile.
Stafia ("Sînt o Stafie") e o altă constantă a narcotextelor ginsbergiene. Şi în Acidul lisergic, ea este un avatar steril, o modalitate a inconsistenţei, care parafează statutul de "mort", de fiinţă stinsă. Capcana de Stafii e, la rîndu-i, o ţesătură, o plăsmuire, "o urzeală în care stau întreţesute mii de fire multicolore, o rachetă de tenis spirituală". Sub influenţa narcoticului, urzeala devine, aşa cum am arătat, un fenomen spectacular cu "iradiante unde luminoase / o strălucitoare energie străbătînd printre fire parcă de milioane de ani". Cromatică "energică" şi devenire geometrizantă.
Totodată, "racheta de tenis spirituală" e şi o multiplicitate repetitivă de figuri geometrice. Plasa e o imagine in nuce a universului, un microcosmos holografic. Plăsmuirea sa rezidă în ţeserea, în urzirea care leagă în ambele sensuri: fixează şi "imobilizează" şi, deopotrivă, creează o legătură, de unde şi alura de continuum comunicant a universului. Aceste "imagini miniaturale" nu doar micşorează, ci şi condensează "urzeala".
Viziunile geometrizante prezintă, în - mai ales - narcopeisajul cultural al Americii Centrale şi de Sud, o importanţă capitală. Ele ţin de efectele specifice ale unor narcotice definitorii: ayahuasca, drog amazonian, şi mescalina, substanţă emblematică pentru cultura mezo-americană.
Acidul lisergic reliefează coerenţa (potenţială), nu doar intensitatea reprezentărilor narcotice. "Racheta de tenis spirituală" devine una dintre ipostazele simbolului esenţial şi imemorial al pînzei de păianjen.
Conceptele şi terminologia poemului Acidul lisergic sînt în strînsă legătură cu zona în care experienţele mistice şi cele ale fizicii cuantice converg: vibraţii, energie, armonie şi unitate universale. Conceptul de wyrd, al şamanilor celţi, generează - notează Drouot - "o viziune asupra universului (...) reprezentată de un sistem de fibre gigantice, un soi de pînză de păianjen tridimensională de dimensiuni monumentale (s.n.). Atunci cînd unul dintre firele pînzei este făcut să vibreze, ansamblul intră în rezonanţă, deoarece toate componentele sale sînt legate." După acelaşi autor, experienţa cu ayahuasca dezvăluie "capacităţile holografice ale creierului". Pînza de păianjen e, în această interpretare, "holograma spirituală care decodează cea de a doua hologramă, pe care o numim lumea fizică." Pentru şamanii amazonieni şi nu numai, "realitatea este (...) o reţea apropiată de interconexiunile observate în modelele fizicii cuantice."
Pînza de păianjen devine, în context şamanic, un model fundamental de înţelegere a realităţii sau, în termeni cuantici, a interconexiunii universale. Astfel, şamanul, poetul etc. văd legătura lucrurilor, fiind apţi s-o explice sau chiar să o influenţeze. "În fizica modernă, wyrd s-ar putea traduce prin non-localizare." Hiperstezia auzului, ca efect narcotic, s-ar explica, în viziunea lui Drouot, prin faptul că, sub influenţa ayahuascăi sau a altor narcotice, nu mai auzim "cu urechea, ci cu creierul", fapt care lărgeşte arealul frecvenţelor percepute. Filtrul organului (senzorial) intermediar dispare. Dilema care astfel se instaurează e decisivă. Ea vizează originea şi natura acestei cunoaşteri: conform ştiinţei "canonice", ea provine din creier, în timp ce societăţile arhaice o percep ca pe o influenţă "din afară" - a spiritului plantei, demonilor, zeităţilor sau a altor agenţi iniţiatici.
Totalitatea vuitoare a poemului ginsbergian cuprinde şi pasaje de posibilă sutră, de veritabil text sacru: "profunzimea spaţiului marelui Început / în ceea ce ar fi putut fi O sau Aum şi urmăreşte variaţii create de acelaşi Cuvînt care se învîrte în jurul lui însuşi după propriul model pe măsura originalei sale apariţii".
Una dintre iluminările "monstrului care se naşte pe sine" e de a vedea "dintr-odată diferit prin toţi ochii" (s.n.). El se iveşte pe valurile mării sau "se vălureşte din oglindă ca apa mării / e gama a miliarde de ondulaţii". Splendidă e imaginea plutirii extatice "în largul spaţiu ca un cadavru saturat de muzică". Monstrul e şi energia "maşinii electrice de scris"; energia care animă şi devorează totul, care "posedă" autorul, dactilografiind "un fragment de cuvînt / ce nu înseamnă altceva decît un fragment de cuvînt". Ale cărui scop şi sens rezidă în pura, simpla şi sfredelitoarea sa exprimare, adică erupţie. Zbîrnîitul maşinii de scris e un aspect al vuietului poematic general, al trepidantei forţe vizionare.

„Lumini intermitente“

Din perspectiva psihologiei transpersonale, disciplină "de frontieră", dar cu atît mai ofertantă prin prisma tematicii noastre, unul dintre efectele definitorii ale LSD-ului rezidă în aşa-zisa conştientizare a spiritului universal. Experimente analizate de Ion Mînzat arată că narcoticul generează o călătorie "presărată cu emoţii" şi "forme mişcătoare pe fondul unor culori vii", simptome pe care le regăsim, în integralitatea lor, în poemul ginsbergian. Cele mai frecvente transformări perceptive induse de LSD sînt de natură vizuală: "lumini intermitente, figuri geometrice stranii" (s.n.). Un aspect particular, (aparent) surprinzător şi edificator, al stranietăţii acestor reprezentări constă tocmai în perfecta lor logică, expresivitate şi coerenţă simbolice. Predominante sînt "gîndurile imagistice" şi intuiţiile subite. "Conştiinţa, subliniază autorul citat, suferă o transformare esenţială de natură onirică, graniţele dintre conştient şi inconştient dispărînd. (...) În unele cazuri, subiectul poate să urce pînă la conştiinţa spiritului universal", accesînd ceea ce psihologii transpersonali numesc conştiinţă cosmică şi inconştient cosmic.
Iată cîteva mostre comparative, culese "sub impresia" LSD-ului. Vom dobîndi astfel o viziune mai clară asupra gradului de convergenţă dintre textele artistice şi/sau mistice şi experimentele psihologilor transpersonali: "o masă incredibilă de lumină şi energie care se răspîndea sub forma unei vibraţii subtile" sau: "Asistam la un spectacol macrocosmic cu un număr incalculabil de galaxii vibrante".
Ginsberg "înrămează" conţinutul reprezentărilor onirice sau al priveliştilor, prin verbele tipice: m-am uitat, am văzut etc. El cultivă o sintaxă aluvionară, al cărei protocol funcţionează eficient atît în crearea efectului de torent textual, de acumulare/aglomerare totalizante, cît şi a celui de monotonie ineluctabilă.
A vedea, unul dintre verbele definitorii, cunoaşte o serie întreagă de accepţiuni, pe care le vom grupa în două categorii: I. vizionare (profetice, onirice etc.) şi II. realiste:
I. a) verb profetic; b) verb al reprezentărilor onirice şi/sau narcotice, al accesului la ceea ce Mircea Eliade numea "o altă specie de realitate";
II. a) verb al confesiunii, al mărturiei traumatizate, al poetului-martor: "Am văzut cele mai bune spirite ale generaţiei mele putrezind"; b) verb al studiilor de viaţă, al tablourilor sociale; c) verb al observaţiei şi notaţiei, al anodinului cotidian.
Polii viziunilor ginsbergiene sînt reprezentaţi de concreteţea frapantă a elementelor constitutive şi, de cealaltă parte, de registrul înalt al conceptelor, marcat de o terminologie mistică orientală şi/sau scientistă. Şi Psalmii lui Ginsberg "sînt opera unei minţi bîntuite de viziuni, şi nu a raţiunii." Mintea devine spaţiul realităţii fundamentale: focar al iluminărilor şi halucinaţiilor care transformă poemul într-un "document excentric". "Defectele minţii" sînt pozitivate, în virtutea măreţiei lor, oricît de negre. Un creier deschis halucinaţiilor e, în primul rînd, un creier deschis. Damnarea instaurează sentimentul unei certe elecţiuni.
Una dintre marile vocaţii ginsbergiene rezidă în panoramarea revelatoare a imediatului. În conturarea unei iconografii şi, deopotrivă, a unui bestiar social. Sendvişurile de realitate şi prînzul dezgolit, metafore conexe, devin modalităţile prizei la real într-o Americă şi o literatură ale "viziunilor şi închisorilor adevărate".
Un spaţiu claustral privilegiat e camera. La rîndu-i, un mediu vizionar: "Camera s-a strîns în jurul meu, aşteptam prezenţa Creatorului, mi-am văzut pereţii şi tavanul zugrăviţi în gri, ei îmi cuprindeau camera, mă cuprindeau pe mine / aşa cum cerul îmi cuprinde grădina". O claustralitate voluptuoasă, un univers-constrictor, "celest" prin maiestuozitatea "cuprinderii", a contracţiei sale. Revelaţiile lui Ginsberg sînt, adesea, transpuse confesiv: "Am avut un moment de claritate, am văzut simţirea în inima lucrurilor, am ieşit plîngînd în grădină". Recurent e acest am văzut, emblemă discursivă consacrată a viziunii şi revelaţiei. Fie că e vorba de mostre de realitate sau de excursuri "în dosul realului".
Extazele ginsbergiene au loc, în mod constant, în decoruri minimale: încăperea cu o saltea trîntită pe jos, pe fondul muzicii de la radio etc. Cadrul, abia schiţat, face ori implozie, ori explozie: "Neîncetînd să caut / fiorul - încîntătoare / beatitudine în / inimă abdomen vintre / & coapse". Viziunea cunoaşte două regimuri: ori e lăuntrică, petrecîndu-se "cu ochii închişi", definită, ca în citatul anterior, de fenomene luminoase sau de o beatitudine corporală, ori ia în posesie şi deformează mediul, supunîndu-l unor distorsionări expresive.

____________________

Tudor Creţu (n. 1980) este dr. în literatură comparată (cu teza Narcoliteratură. Cunoaştere, experienţă, estetică). Cea mai recentă carte publicată: Developări literare, Editura Universităţii de Vest, 2011. Este managerul Bibliotecii Judeţene Timiş.

Lucrări citate:
◊ Allen Ginsberg, Howl şi alte poeme, traduceri de Domnica Drumea şi Puiu Ilieşu, Polirom, 2011
◊ Patrick Drouot, Şamanul, fizicianul şi misticul, Humanitas, 2005
◊ Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului, Humanitas, 1997
◊ Ion Mînzat, Psihologia transpersonală, Cantes, 2002

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

 Nikolai Valuev FOTO EPA-EFE
Legendarul boxer Nikolai Valuev, recrutat să lupte în Ucraina
Vladimir Putin l-a recrutat pe Nikolai Valuev, fost campion la box în vârstă de 49 de ani, pentru a lupta în Ucraina.
Alexandru Arsinel
Alexandru Arșinel a murit. Actorul a lăsat o moștenire impresionantă
Averea pe care regretatul actor Alexandru Arșinel a lăsat-o în urmă este compusă din nenumărate roluri pline de umor, dar și de o sumă de bani impresionantă.
Poliţia Română foto Poliţia Română
Un copil de 4 ani s-a înecat în piscina din curtea casei. Distrusă de durere, mama s-a sinucis VIDEO
O familie din orașul Găești, Dâmbovița, trece printr-o tragedie inimaginabilă. Copilul de doar patru anișori a fost găsit mort în piscina din curtea casei. De durere, mama s-a sinucis spânzurându-se în pădure.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.