Filmele preferate

31 octombrie 2011
Filmele preferate jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 66, noiembrie 2011)

"Şi, totuşi, de ce vedem filme? Un răspuns imediat ar fi: pentru că nu mai avem timp să citim şi pentru că n-am devenit încă atît de decadenţi încît să fi pierdut gustul naraţiunilor exemplare. Ne uităm la filme pentru a uita că realitatea nu e un film. Iar atunci cînd ni se pare că este, o supradoză de filme stă adesea la originea acestor constatări. La limită, se poate spune că a vedea filme este o slăbiciune. Ca orice ficţiune compensatoare. Vezi un film tocmai pentru că nu vezi, în viaţa ta, racorduri, montaje sau cadraje posibile. Viaţa este, de cele mai multe ori, un blur; filmul este un şarf. Desigur, aceste melancolice constatări se pot face abia după ce vei fi văzut un film - măcar unul! E nevoie să te fi deprins, oricît de rudimentar, cu ceea ce este un film - să-l "recunoşti": nu e nici literatură, nici pictură, nici muzică, ci toate la un loc. Sau, mai bine zis, este ceea ce nu pot face literatura, pictura sau muzica decît la un loc - iar acel "loc" este filmul..." (Alex. Leo Şerban, De ce vedem filme, Editura Polirom, 2006)

Radu ANDRIESCU În ultima vreme am descoperit filmele europene. Nu mai înţelegeam nimic din arta asta. Sînt mai ales poet, deci marginal. Ar trebui să înţeleg mult. Uite că nu am reuşit, pînă am dat de http://bt.eutorrents.com/index.php. Eurotorente, că nu ştiu ce-i un php. Concluzia ar fi că trăim pe un continent frumos, cu tot felul de artişti. Filme islandeze şi bulgăreşti. Ce poţi să ceri mai mult, de la imagine? Să dau un exemplu. După discuţii cu Constantin Acosmei, pe care unii îl consideră autist - spune doar necesarul -, m-am uitat la Zift. Mi-a plăcut şi i l-am recomandat lui Dan Sociu, cu ceva timp în urmă, la Vama Veche. Locuiam la Casa cu Olane a profesorului Miron şi a doamnei Elsa. Adi Schiop era cu noi, din fericire. Nu ştiu dacă filmul i-a plăcut lui Dan. Nici nu mă interesează prea mult. E suficient că am avut experienţe separate, dar convergente în plăcere, la Petya, lipoveanul care are în meniu rapane cu mămăliguţă. Rapanele sînt melcii aceia masivi, aduşi de puţină vreme pe burta vapoarelor din Japonia în Marea Neagră. Să revin la subiect: tot pe filiera europeană, am dat de Samsara, un film indian, cu budiştii din nordul Indiei. E cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimele luni.

Dumitru CRUDU În ultimul timp, filmele mele preferate sînt româneşti, atunci cînd am ocazia să le văd. Cred că ăsta e abia începutul şi că noua cinematografie românească încă nu şi-a spus ultimul cuvînt. Filmele lui Porumboiu, Mungiu sau ale lui Sergiu Prodan sînt, fără discuţie, noua faţă a cinematografiei europene. În acelaşi timp, nu cred că aceste filme ar fi putut să apară dacă nu ar fi existat optzecismul şi nouăzecismul românesc în literatură. În opinia mea, proza lui Cărtărescu, Nedelciu, Crăciun, Vlad, Danilov, Groşan, Aldulescu, Lăcustă a exercitat o reală influenţă asupra cineaştilor români tineri. Acum procesul s-ar putea să fie invers. Ca cineaştii să-i influenţeze pe tinerii literaţi. Ar fi absurd dacă nu s-ar întîmpla asta.

Cosmin MANOLACHE Nu sînt vreo referinţă cinefilă, nu mă-ndoiesc de asta. Ceea ce nu mă împiedică să am preferinţe. Dacă tot sînt întrebat ce şi cum în legătură cu, mi-aduc aminte alb-negrul filmelor neo-realiste italiene pe care le vedeam la Telecinemateca. E o prezenţă, o formaţiune pe retină de o stranietate care m-a fascinat. Un clarobscur, aşa îmi apare şi aşa mi-a şi revenit din anii ăia, cumva pe nesimţite, ca din visele altora, recunoscîndu-le ca un medium sau ca unul care trezindu-se dimineaţa cu maţele chiorăind parcă-şi aminteşte şi nu prea că noaptea a mîncat regeşte. Cînd am văzut 8 1/2 am zis că ăsta va fi filmul meu şi aşa a fost, aşa a rămas. Cam la fel a fost şi cu Clovnii, La Dolce Vita sau Amarcord. Apoi Evanghelia după Matei, cu care m-am luptat la Cluj, la Casa Studenţilor, ori A şaptea pecete. Teorema am văzut-o mai tîrziu, dar intră de asemenea în geamantanul meu de călătorie. Trăiesc din osînză veche, s-ar zice, pe care din cînd în cînd o mai împănez cu prospături, după cum am norocul şi timpul. Ca să nu fac pe sentimentalul şi nici pe deşteptul, mai bine fac frumos o listă, ca la piaţă, pentru pregătirea unui festin, pe care l-aş alcătui din, fără italice: Deşertul tătarilor / Ora lupului / Ansiktet / Scene dintr-o căsătorie / Goodbye, Mr. Chips / Zabriskie Point / L'Avventura / Blow Up / Fanny and Alexander / Anul trecut la Marienbad / La grande bouffe / Cuţitul în apă / Balul pompierilor / Trenuri bine păzite / Sătucul meu iubit / Noaptea americană / Conversaţia / Stardust Memories / Annie Hall / Deconstructing Harry / Zelig / Călăuza / Breaking The Waves / Sorgul roşu / Magnolia / Europa / Reservoir Dogs / Pulp Fiction / Kill Bill / Festen / Punch Drunk Love / Drowning by Numbers / Pillow Book / Aaltra / Dead Man / Broken Flowers... Mai sînt şi altele, ale căror titluri nu mi le mai amintesc cu precizie, aşa că voi arunca numele regizorilor lor ca pe nişte zaruri bune: Jodorowski, Herzog, Wenders, Fassbinder, Van Sant, fraţii Taviani... E şi multă uitare la mijloc. Eclectic, eclectic, Manolache!

Angela MARINESCU Îmi amintesc Hamletul cu Laurence Olivier, interpretare halucinantă şi de un erotism extrem. Aveam, cred, 14 ani, iar în noaptea de după film am vrut să mă sinucid. Îl uram pe Hamlet, care o ura pe Ofelia. Misoginismul respectiv mi-a pus creierul în funcţiune, a fost obsedant. Apoi Ivan cel Groaznic de Eisenstein. Cruzime alb-negru, obsesia crimei, crimă obsesivă. Cîteva filme ruseşti: Al 41-lea, Zboară cocorii, Nouă zile dintr-un an ş.a. Simple, aproape primitive, transfigurante, cu personaje feminine obsedate de obsesia lor pentru Unul (un bărbat, o idee), devotament absolut, un fel de naivitate ce irumpe din adîncuri, obsedantă... Tarkovski - mister, obsesie, religiozitate pentru imagine şi sens. Andrei Rubliov cu tăcerea aceea ultimă. Tot la Tarkovski, obsesia pentru handicap. Splendid adusă la zi de Haneke în Caché şi în Panglica albă. Handicapaţii sînt nişte inşi obsedaţi, sexual desigur. Noaptea generalilor, de dragul lui Peter O'Toole, patologie pură în noaptea erotică a unei boli psihice de care suferă cei bolnavi de ideea de putere şi de moarte. Triada lui Antonioni: Aventura, Eclipsa, Noaptea, ce m-a aruncat în plină melancolie geometrică. Strigătul aceluiaşi Antonioni, ca o sfîşiere fără posibilitatea de a lua sfîrşit. Exact ca-n Fără anestezie al lui Wajda - întreruperi mortale în desfăşurarea vieţii cuplului. Pădurea de mesteceni a aceluiaşi Wajda, despre boală, tuberculoză (eu în plină tuberculoză, desigur la cap). Bergman, cinicul şi misticul, misoginul şi religiosul din Fanny şi Alexander; imaginile superbe, dintr-o altă lume, în Fragii sălbatici, şi obsesia pentru familie. Decalogul lui Kieślowski - fragmente de delir moral, obsesiv. La Dolce Vita al lui Fellini - neantul întunecat al simţurilor. Anul trecut la Marienbad - melancolie, înstrăinare. Tarantino - sînge pe toţi pereţii, violenţă în plină pudoare. Taxi Driver, cu De Niro atras puternic de moarte, obsesie pentru dreptate, posibilă exclusiv la americani. Asta înainte de Von Trier. În Melancholia lui rătăcind pe o cale ferată a cuplului pînă la apariţia în viteză a înstrăinării de toţi şi de toate. De fapt, e vorba de intimitatea apropierii, de îmbătrînire şi moarte. Alt obsedat, aceeaşi obsesie. Filme obsedante făcute de mari obsedaţi.

Cosmin PERŢA Filmele preferate, cărţile preferate, locurile preferate... înţeleg prin asta filmele, cărţile, locurile la care m-aş întoarce, nu neapărat cele mai frumoase, mai bune... Ar fi mult de discutat pe marginea acestor preferinţe şi a capriciilor lor, care se manifestă în afara logicii şi uneori chiar a sentimentului estetic, fiind generate, influenţate doar de o subiectivitate profundă, intimă. Indie, comercial, vechi, nou, toate se amestecă atunci cînd e vorba de preferinţe. Interiorul meu nu rezonează dihotomic, ci unificator, nu distinge atît genuri, specii, şabloane, cît punctele sensibile cu care se identifică sau îi repugnă. Există filme care m-au sfîşiat pe dinăuntru, în care îmi doream să pot interveni de-a dreptul, să fac un act de justiţie. Un sentiment asemănător cu acela din copilărie cînd imaginaţia îmi broda ore, zile, săptămîni în şir pe marginea cîte unei cărţi citite, modificîndu-i personajele, acţiunea, căutînd însă să modifice cît mai puţin finalul, căutînd forma perfectă. Nu pentru că cea iniţială nu ar fi fost perfectă, ci pentru că, în majoritatea cazurilor, nu reuşeam să mă împac cu acţiunile personajelor, cu deciziile lor (Hoţii de biciclete al lui De Sica, Vremea ţiganilor al lui Kusturica, Lilia4ever al lui Moodysson, Forest Gump al lui Zemeckis, Oraşul zeilor al lui F. Meirelles ş.a.) Le revăd constant, dar rar. Reacţiile pe care mi le stîrnesc sînt prea dure pentru o frecvenţă ridicată. Există filme care m-au umplut de tristeţe, o tristeţe efervescentă, cînd furioasă, cînd resemnată, dar care m-a modificat, acestea sînt filmele pe care le revăd cel mai des (Luminile oraşului şi Modern Times ale lui Chaplin, Andrei Rubliov şi Solaris ale lui Tarkovski, Rocco şi fraţii săi al lui Visconti, Doctor Jivago al lui Leen, La strada al lui Fellini, Mama Roma al lui Pasolini, Easy Rider al lui D. Hopper, 3 Iron şi Primăvară, vară... ale lui Kim Ki-Duk, Breaking the Waves şi Dogville ale lui Von Trier, A love song for Bobby Long al lui Gabel, La vitta e bella al lui Benigni, Cu capul înainte al lui Fatih Akin ş.a.). Esistă însă şi filme memorabile prin umor, cu scene pe care nu le pot uita (Farmecul discret al burgheziei al lui Buñuel, Pulp Fiction al lui Tarantino, Snach al lui Guy Ritchie, Take the money and run şi A Midsummer Night's Sex Comedy ale lui Woody Allen ş.a.). Acestea sînt cîteva dintre filmele mele preferate. Fiecare dintre ele m-a format într-un anumit sens, a transformat iremediabil ceva în interiorul meu, mi-a modificat pentru vecie perspectiva asupra lumii, m-a făcut un alt om. Mai bun, mai rău, mai trist, mai vesel, mai răbdător, mai nerăbdător, mai calm, mai furios, mai înţelegător, mai neînţelegător, tot mai departe, tot mai departe de lume. Şi acesta cred că trebuie să fie, pînă la urmă, rolul unui film, să ofere o altă perspectivă, să schimbe, să schingiuiască. Cum? Prin magie.

Antoaneta RALIAN Sînt o lacomă consumatoare de cinematograf, aşa încît numeroase filme au lăsat dîre în memoria mea. Ba mai mult, cînd eram jună copilă, obişnuiam să şi plîng la scenele lacrimogene şi mă gratulam singură cu calificativul "gîscă romanţioasă". Dar înainte de a vorbi despre impactul filmelor artistice şi despre emoţiile estetice sau despre îndoielile existenţiale infuzate de filme, trebuie să povestesc despre influenţa bizară pe care a avut-o un anume film în copilăria mea. Nu-mi explic cum, eu care am avut o educaţie foarte supravegheată, am nimerit, pe cînd aveam vreo şase ani, la un film cu Frankenstein. Un film de groază (habar n-am cu cine sau de cine), un care în soi de artist îşi speria victimele scoţîndu-şi jumătate de craniu ca pe-o pălărie, după care le băga într-un cazan cu ceară fierbinte şi le transforma în statui de ceară. Nopţi întregi nu am putut dormi după această splendidă vizionare şi mă rugam de mama să mă ia în patul ei. Am rămas pînă în ziua de azi cu o aversiune faţă de muzeele cu statui de ceară - n-am putut vizita nici celebrul Madame Tussauds. Pe la 15 ani am văzut, cred, de vreo cincisprezece ori, La răscruce de vînturi, eram îndrăgostită de Heathcliff - Laurence Olivier, şi de fiecare dată plîngeam exact la aceleaşi scene, deşi ştiam că vin şi le cunoşteam pe de rost. A urmat adolescenţa romantică în care m-au înnebunit Casablanca şi Scurtă întîlnire cu muzicile respective. Trăiam intens tragismul despărţirilor dintre îndrăgostiţi, pentru că şi eu trecusem printr-o experienţă similară, numai că, spre deosebire de Ingrid Bergman şi de cucoana din Scurtă întîlnire (nu ştiu cum o cheamă, ştiu doar că purta o pălărie caraghioasă - Celia Johnson - n.red.), eu nu mă despărţisem din pricina îndatoririlor conjugale. În deceniile socialismului victorios, pînă la Călăuza lui Tarkovski, care a rulat în anii ceauşişti şi m-a răsturnat total, nici un film nu mi s-a imprimat în suflet. În anii noştri, filmul în care m-am regăsit (da, ne plac cărţile şi filmele în care ne recunoaştem - e o formă de narcisism) a fost Orele după romanul omonim al lui Michael Cunningham. Mă răscoleşte soarta Virginiei Woolf, mă răscoleşte drama doamnei Dalloway, aşa cum m-a răscolit soarta lui Iris Murdoch reprodusă magistral de Judie Dench. Dar filmele care reprezintă pentru mine relaxarea, clătirea creierului, amnezia pasageră sînt cele de mistere inteligent rezolvate, de tip Hitchcock, Agatha Christie, Raymond Chandler.

anchetă realizată de Marius CHIVU

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

 Nikolai Valuev FOTO EPA-EFE
Legendarul boxer Nikolai Valuev, recrutat să lupte în Ucraina
Vladimir Putin l-a recrutat pe Nikolai Valuev, fost campion la box în vârstă de 49 de ani, pentru a lupta în Ucraina.
Camera Deputaţilor FOTO Alexandru Dobre / Mediafax
Pensiile speciale ale parlamentarilor, plătite iar de stat. Care sunt cele mai mari venituri EXCLUSIV
820 de foști aleși beneficiază din nou de pensii speciale pentru parlamentari, după reintrarea lor în plată. Sunt însă semne de întrebare privind eliminarea lor, Coaliția neștiind cum și când să facă acest lucru.
gazoduct 3
Ciucă, prezent la inaugurarea interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria. Ce importanță are gazoductul pentru România
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că va participa, sâmbătă, la Sofia, la inaugurarea interconectorului de gaze dintre Grecia și Bulgaria. La eveniment vor participa mai mulți oficiali, printre care și CE.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.