„Ficţiunea este facsimilul unei realităţi care ne este sau nu familiară“

Margaret ATWOOD
24 ianuarie 2011
„Ficţiunea este facsimilul unei realităţi care ne este sau nu familiară“ jpeg

- interviu cu Margaret ATWOOD -

Double Persephone

Circle Games

Femeia comestibilă

Waltzing Again: New and Selected Conversations with Margaret Atwood

LongPen™

Blyss-Pluss

Timp nu-mi rămîne niciodată. De-asta nici acest interviu nu va fi prea lung. Dar ca să-ţi răs­pund: pe de o parte, e vorba de o disciplină au­toimpusă (scriu de ceva vreme încît să fi căpătat această disciplină); pe de altă parte, e vorba de delegarea responsabilităţilor – altfel spus, de ajutor. Am noroc cu nişte oameni care se ocupă de tot felul de probleme, dîndu-mi astfel opor­tunitatea să mă concentrez pe ceea ce ştiu eu să fac cel mai bine, şi anume să scriu.
 

BlyssPluss

Oryx şi Crake

E vorba de încă o „povestire din acelea întu­necate, spuse înainte de a deveni realitate“ şi, într-un fel sau altul, oamenilor se pare că le plac povestirile întunecate, mai ales atunci cînd nu devin realitate.

Povestirea cameristei,

Oryx şi Crake

Din păcate, romanul nu va mai fi publicat în septembrie 2008, ci tocmai în septembrie 2009. Schimbarea aceasta a intervenit din cauza alege­rilor din Statele Unite ce vor avea loc în toamna lui 2008 şi care vor capta întreaga atenţie a presei. Editura americană (Doubleday), responsa­bilă cu publicarea romanului în SUA, a cerut a­ceastă amînare. Prin urmare, este prea devreme pentru dezvăluiri, însă pot spune că titlul a­nunţat a fost doar una dintre variante şi nu va fi cea finală. În 2008 însă, voi ţine Prelegerile Mas­sey, un eveniment cu tradiţie în Canada. Iniţial, urma să le pregătesc pentru 2009, dar întrucît data apariţiei romanului a fost schimbată, am acceptat să le prezint în 2008, chiar dacă asta în­seamnă timp mai puţin pentru documentare şi redactare. Titlul lor este Payback: Debt as Men­tal Construct and the Shadow Side of Wealth şi vor fi trasmise iniţial la radio, iar apoi publicate de către Editura Anansi.

Po­vestirea cameristei

Desigur, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, nimic din ce se întîmplă în

– şi acest lucru este valabil şi pentru

, într-o oarecare măsură – nu se poate spune că nu a avut loc mai întîi în rea­litate, într-un anumit timp istoric, într-o anumi­tă cultură. Într-o formă sau alta. Cu alte cuvinte, greşeala noastră este să credem că nouă nu ni se va putea întîmpla niciodată aşa ceva, cînd, de fapt, ni s-ar putea întîmpla oricînd, într-o anu­mită conjunctură.

„Feminism unitar e o invenţie“

 

Povestirea cameristei

Mai degrabă aş spune că e un avertisment faţă de cît de uşor unele grupuri ce fac apel la anumite sensibilităţi pot ajunge să manipuleze oamenii „sensibili“ cărora li se adresează. Au fost multe societăţi şi culturi care, la un mo­ment sau altul, au spus, de pildă, femeilor: „Nu facem aceste lucruri decît pentru propria voastră siguranţă, pentru propria voastră protecţie. Într-adevăr, vă deposedăm de drepturi şi vă restricţionăm libertatea, dar totul este pentru binele vostru“. E un leitmotiv extrem de vechi. Prin urmare, aş spune că nu e un avertisment împotriva feminismului, ci mai degrabă împo­triva acelor persoane sau grupuri care îi pot ma­nipula pe ceilalţi, speculîndule fricile.

 

Povestirea cameristei

Nu. Sau, dacă au fost, n-au fost foarte multe. Proteste au existat însă în cazul unui alt roman, Life before Man (Viaţă înainte de om), dar asta se întîmpla în anii ’70, cînd oamenii erau înclinaţi să adopte poziţii extreme – şi, implicit, mai puţin trecute prin filtrul gîndirii – în privinţa acestor chestiuni. Cu alte cuvinte, ideea potrivit căreia toţi bărbaţii sînt răi şi toate femeile sînt bune, pur şi simplu nu fusese îndeajuns dezbătută.

 

Despre care dintre cele 400 de tipuri de feminism ai vrea să vorbim?

Să-l luăm pe cel care spune că n-ar trebui, ca femeie, să te epilezi pe picioare...

 

Un feminism unitar e o invenţie. E ca şi cum am vorbi de Moş Crăciun sau de spiriduşi. Într-adevăr, unii şi-ar dori un asemenea feminism, care să poată fi folosit pe post de sperietoare. Ceva de genul: te dau eu pe mîna feminismului, dacă nu eşti băiat cuminte... Însă, ­indiferent cît de variat ar fi acest curent, pînă la urmă totul se reduce la următoarea întrebare: accepţi sau nu faptul că femeile sînt fiinţe umane? Dacă accepţi, atunci trebuie să le dai femeilor acelaşi drept la varietate ca bărbaţilor. Ce ai răspunde la întrebarea: „Toţi bărbaţii sînt extraordinari?“.

Exact, nu sînt. Cum nici femeile nu sînt.

 

Putem vorbi de un fel de transă în care scriitorul intră în momentul în care se apucă de scris?

N-aş numi-o transă. Pur şi simplu te concentrezi pe ceea ce faci. E ca atunci cînd schiezi. Imaginează-ţi un deal abrupt, cu schiorul în plină coborîre. Cînd schiezi, te con­centrezi pe ideea de a ajunge în vale, aşa că n-ai timp să te întrebi ce simţi, ce viteză ai sau care sînt mişcările pe care trebuie să le faci. Schiezi şi atîta tot. E o experienţă intensă, care se concentrează pe acel moment. Nu ai timp să te contempli.

Vi se întîmplă totuşi să reacţionaţi emoţio­nal la ceea ce scrieţi?

Nu ştiu. Şi nici nu contează. Oricum, nu-mi pot aminti, pentru că, aşa cum am mai spus, nu cad în autocontemplare. Contemplu ceea ce scriu, dar asta-i cu totul altceva. Altfel spus, cînd scriu, sînt acolo, ceea ce înseamnă că nu sînt dincoace, detaşată de mine însămi şi gîndin­du-mă: „Ah, poate că acum ar trebui să-mi notez ceea ce simt, toate emoţiile şi sentimentele, ast­fel încît, atunci cînd sînt întrebată, săştiu ce să răspund“.

Ochi-de-pisică , Elaine spune, la un mo­ment dat, referindu-se la lucrările ei: „Pictu­rile mi-au scăpat de sub control, nu le mai pot porunci ce să însemne. Dacă posedă un pic de energie, ea a fost extrasă din mine. Eu sînt car­casa goală.“ Dacă ar fi să înlocuim „picturi“ cu „romane“, am putea avea foarte bine afirmaţia unui scriitor, ideea că opera artis­tică, odată terminată, nu mai aparţine crea­torului ei. Cum vedeţi relaţia dintre opera de artăşi autorul său?

Am scris despre asta în Negocierea cu moartea, în special în capitolul referitor la re­laţia dintre scriitor, cititor şi cartea care îi leagă. Odată încheiată scrierea, îi spunem, ca Bunyan odinioară: „Adio, cărticică, uite trenul, poftim biletul, du-te în lume!“. Din acel moment, nici n-ar trebui să mai vrei să ai control asupra ei. Îi urezi numai bine, îi faci cu mîna şi o laşi pe cont propriu. Nu cred să existe scriitori care să-şi do­rească să mai aibă control asupra propriilor cărţi, odată ce le-au terminat. De fapt, dacă ar dori asta, nici nu le-ar mai publica. Le-ar ţine în sertar. E ca şi cum ţi-ai încuia copilul în dulap. Nimeni altcineva nu-l mai poate vedea, e numai al tău…

Ca Ducele cu Ducesa în poezia lui Browning…

Exact.

Aţi spus: „E ca şi cum ţi-ai încuia copilul în dulap“.

Da, dar să nu crezi că mă raportez în felul acesta la cărţi.

  
Unii scriitori însă se raportează… Îmi în­chipui că în special cei care n-au avut nicio­dată copii. Îmi vine în minte Timothy Findley, cu al său personaj Mauberley.

În special cei care nu s-au confruntat cu be­beluşi cărora să trebuiască să le schimbe scu­tecele de zece ori pe zi… Dincolo de asta, e o convenţie veche de cînd lumea. De exemplu, scriitorii (bărbaţi) ai secolului al XVII-lea pretin­deau că sînt însărcinaţi cu cărţile lor, descriindu-le gestaţia şi apoi naşterea propriu­ zisă. Straniu, dar nu neadevărat.

 
Vi se pare un afront adus femeilor, care ştiu ce înseamnă adevăratele chinuri ale naş­terii?
Nu neapărat. Pur şi simplu oamenii se lăsau duşi de valul metaforei. Era firesc, în vremurile acelea, să vorbeşti în astfel de termeni. Probabil că, dacă s-ar fi trezit într-o dimineaţă şi ar fi aflat că au rămas cu adevărat însărcinaţi, s-ar fi sinu­cis în clipa aceea.

„Personajele mele au întotdeauna ceva de mîncare“

Ochi-de-pisică apare o pictură care se numeşte Falling Women (Femei căzînd). Fa­ceţi acolo un foarte subtil joc de cuvinte între fallen (căzute, mai precis de-căzute) şi falling (căzînd), eroina însăşi pretinzînd că totul a pornit de la „confuziile“ sale „privind cu­vintele“. Despre ce este vorba?

În secolul al XIX-lea, o femeie de-căzută (fallen) era cea care era prinsă avînd o aventură în afara căsătoriei, drept pentru care îşi pierdea reputaţia şi, de cele mai multe ori, era aruncată în stradă, unde sfîrşea prin a se prostitua.

 
Însă pictura înfăţişează căderea la pro­priu a unor femei de pe un pod…

Exact. Pictura înfăţişează femeile în plin act al căderii, ceea ce le va aduce ulterior decă­derea.

 
Şi care este atunci rolul bărbaţilor care stau la baza podului, „nevăzuţi, colţuroşi, întunecaţi şi lipsiţi de voinţă“?

Nu poţi deveni o femeie decăzută...

În absenţa unui bărbat!

Corect. Aşa ajung femeile să decadă. Căzînd pe bărbaţi. Dar atenţie, nu vorbim de bărbaţi plinuţi şi cumsecade. Dacă cei ce ar aştepta jos ar fi mai corpolenţi şi drăguţi, poate că femeile n-ar mai ajunge să cadă, ci pur şi simplu ar sări în sus şi-n jos . (Rîde.)
 
Cînd aţi fost întrebată cu care personaj din Mireasa hoţomană ar fi să vă identificaţi, răspunsul dvs. a venit prompt, „Cu Zenia, pentru că ea e mincinoasa de profesie“. Există însăşi Tony, profesoara de istorie care re­creează pe nisiparniţa ei – folosind tot felul mirodenii – diverse evenimente din istoria o­menirii. N-ar putea şi ea să vă reprezinte?

În roman, nu există decît lucruri care func­ţionează şi lucruri care nu funcţionează. Pentru că nu poţi şti niciodată care au fost (cu adevă­rat) intenţiile scriitorului. Cititorul e cel care in­terpretează lucrurile. Cineva, de pildă, m-a în­trebat odată: „De ce există atîtea căzi în roma­nele dvs.?“. Nu e mare filozofie. Îmi place ca personajele mele să fie întotdeauna curate şi în­grijite. M-ar durea să văd că n-au unde să mear­gă la baie…

Vreţi să le asiguraţi tot confortul, nu?

Unii scriitori nu le permit personajelor lor să mănînce. Ale mele au întotdeauna ceva de mîncare, le dau voie să doarmă, au băi la dis­poziţie…

Nu degeba sînteţi membră în Amnesty In­ternational. Nu vreţi să vă faceţi personajele să sufere, la fel cum militaţi şi pentru drep­turile oamenilor din realitate.

Altcineva m-a întrebat odată: „De ce există atîtea borcane în opera dvs.?“. N-aş şti ce să răs­pund aici, dar sînt convinsă că vor apărea cîteva teorii şi despre acest aspect. De asemenea – şi asta o spun chiar eu – există multe ouă în scrie­rile mele. Chiar foarte multe.

 
În Asasinul orb avem oul fiert tare. În Oryx şi Crake apare oul primordial din mitologia lui Snowman. Plus oul lui, de fiecare dimi­neaţă, pe care-l aştepta cu nerăbdare la micul dejun, cînd era copil. Şi care ar fi explicaţia?

În copilărie, îmi plăceau ouăle foarte mult. Nu neapărat să le mănînc (deşi şi asta!), cît să le contemplu. Uneori le şi desenam, cu mîini şi pi­cioare.

 
Îmi amintesc şi de povestirea dvs. Oul lui Barbă-Albastră . Şi acolo avem metafora oului. Cu mai multe aplicaţii.

Cum spuneam, există multe ouă în tot ce-am scris. Iar una din primele mele povestiri, scrise pe cînd eram copil, se numea – şi această dezvăluire, în premieră mondială, îţi va face pă­rul măciucă – Jimmy the Egg.

 
Un ou pe nume Jimmy?

Da. Avea mîini şi picioare, am făcut şi un de­sen cu el.

Acum ştiu de ce pe Snowman, din Oryx şi Crake, îl chema iniţial Jimmy.

E clar că pe oul numit Jimmy l-am reprimat, dar el a continuat să existe – într-o formă freu­diană – în inconştientul meu, iar în momentul cînd am avut nevoie de un personaj, în mod bizar, numele lui a fost Jimmy. Cum spuneam, acum ştii ceva ce nimeni nu mai ştie.

 

 
În Asasinul orb ficţiunea este mediul propice pentru transmiterea adevărului (mă gîn­desc la romanul lui Iris, care scoate la iveală dedesubturile legăturii dintre Richard şi Laura); în acelaşi timp însă, cînd ficţiunea se află în mîinile cui nu trebuie, poate deveni şi o piedică în aflarea adevărului (Laura îşi cre­ează acel scenariu în care Alex va supravieţui războiului, dacă ea se sacrifică oferindu-i-se lui Richard). Altfel spus, oamenii se autoamă­gesc, creîndu-şi universuri ficţionale care n-au nimic de-a face cu realitatea.

Exact. Dar Laura e doar un exemplu. Fiecare om, în felul lui, îşi va crea propriul facsimil al realităţii, pe care ceilalţi vor avea – într-o mă­sură mai mare sau mai mică – dificultăţi în a-l descifra. Asta ar putea foarte bine reprezenta şio definiţie a ficţiunii, în general: facsimilul unei realităţi care ne este sau nu familiară.

 
În Negocierea cu moartea susţineţi că în spatele scrisului, al motivaţiei sau impulsului de a scrie, se află sentimentul ambivalent al o­mului, de frică şi fascinaţie faţă de moarte. Dacă ne luăm după numărul impresionant al scrierilor dvs., s-ar putea deduce că acest sentiment v-a însoţit de timpuriu, mani­festîndu-se şi foarte intens.

Dacă aşa am spus, aşa trebuie să fie. Asta, bineînţeles, dacă eşti de acord că şi femeile sînt oameni. Mă gîndesc la moarte ori de cîte ori îmi fac testamentul.

 
Să înţeleg că acest lucru se întîmplă cu o anumită regularitate?

S-ar putea spune că da. De exemplu, în curînd va trebui să-l refac întrucît... circumstan­ţele s-au schimbat.

 
Canadienii trăiesc mult şi sănătos.

Unii dintre ei, da. Alţii, nu.

 
Dvs. aveţi „oase bune“. Aţi spus-o chiar prin titlul volumului Good Bones...

E foarte adevărat. Dar ceasul continuă să ticăie. Nu e ceva care să mă îngrijoreze nea­părat, însă... Toată lumea se gîndeşte, la un mo­ment dat, la moarte. Adolescenţii, de exemplu. Dar la ei e ceva morbid.

 
Recunosc că de-abia cînd aţi publicat Negocierea cu moartea am realizat fascinaţia pe are o nutriţi pentru naturile duale, pentru ideea de dualitate, în general – şi, concentrîn­du-mă ulterior pe acest aspect, exemplele pă­reau că nu mai contenesc. Practic, nu există roman al dvs. unde să nu ne confruntăm mă­car cu un asemenea caz. De plidă, doar în Oryx şi Crake , avem perechile Glenn-Crake, Jimmy-Snowman, SuSu-Oryx, fiecare cu alter ego-ul lui. De unde provine această obsesie, această fascinaţie pentru dualism, pentru identităţile duale?

Probabil mi se trage din copilărie, cînd l-am citit pe Robert Louis Stevenson ( Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde ) şi pe Edgar Allan Poe, cu al său William Wilson. Dar şi de la cărţile de benzi desenate din anii ’40, unde fiecare supererou venea însoţit de dublul său anodin. Superman era şi Clark Kent, Cap­tain Marvel era Billy Batson (vînzătorul de ziare olog), Batman era Bruce Wayne, chiar şi Wonder Woman era Diana Prince (soră medi­cală în armată, deşi identitatea ei e mai com­plexă). Şi bineînţeles, aici putem să-l amintim şi pe Scarlet Pimpernel, cu toată suita de deghi­zaţi ce vine după el. Dar şi pe Shakespeare, pentru că, încă de pe atunci, oamenilor le plăcea să-şi asume diferite alte identităţi decît cele obişnuite. Fetele se deghizau în băieţi, băieţii în fete...

 
Cine a răspuns în acest interviu – scrii­toarea sau persoana Margret Atwood? Sau e o combinaţie între cele două identităţi?

Nu ai cum să ştii cu exactitate, aşa că nu mi-aş bate capul. Alter ego-urile se regăsesc din cele mai vechi timpuri şi pînă azi. În Antichitate, zeii apăreau întotdeauna sub alte înfăţişări decît cele reale. Aşa că nu puteai fi niciodată sigur dacă persoana cu care vorbeai era într-adevăr ciobanul bătrîn şi respingător sau Zeus deghizat.

 
În Oryx şi Crake , Snowman deplînge, pe lîngă multe alte lucruri, şi dispariţia interesu­lui pentru artăşi literatură. El se autoprocla­mă salvatorul cuvintelor rare, deşi se pare că memorarea lor nu-i mai este nimănui de folos. Ca acest lucru să nu se întîmple şi în realitate, mai mult decît se întîmplă deja, ce le-aţi spune tinerilor de azi pentru a le rea­minti cît de important este să citeşti, cît de mare e rolul literaturii în viaţa noastră?

Le-aş spune că, dacă citesc, au să capete o slujbă mai bună.

 
a consemnat Florin IRIMIA

______

Margaret Atwood (n. 18 noiembrie 1939, în Ottawa) îşi petrece copilăria mai mult în pădurile din nordul Québec-ului, unde tatăl său conducea o staţiune entomologică. În 1957 devine studentă a Universităţii din Toronto, avîndu-l ca profesor pe celebrul Northrop Frye care o va încuraja să-şi continue studiile postuniversitare. Începe să publice încă din facultate, pe care o termină în 1961, cu distincţia cum laude. Obţine o bursă de masterat la Colegiul Radcliffe din cadrul Universităţii Harvard, unde va studia cu Perry Miller şi Jerome Buckley. În 1962 obţine dilpoma de masterat şi se înscrie la doctorat, de unde se va retrage în 1965. S-a impus ca poetă, dar a devenit faimoasă ca romancieră. Este tradusă în peste treizeci şi cinci de limbi. Pînă în prezent a scris treisprezece romane (cel mai recent: Penelopiada, 2005), şaisprezece volume de poezii (cel mai recent: Uşa, 2007), nouă volume de proză scurtă şi mini-ficţiuni (cel mai recent: Dezordine morală, 2006) şi şapte volume de critică literară, publicistică şi eseuri (cel mai recent: Scrisul ca scop, 2005). Cele mai importante romane ale sale sînt Povestirea cameristei (Premiul Arthur C. Clarke), Ochi-de-pisică (finalist pentru Booker Prize), Mireasa hoţomană (finalist pentru Premiul Guvernatorului General), Alias Grace (Premiul Giller), Asasinul orb (Booker Prize) şi Oryx şi Crake (finalist pentru Booker Prize şi Premiul Orange).

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Cseke Attila Eduard Novak Kelemen Hunor foto Inquam Photos / George Călin
UDMR, în centrul mai multor dispute în teritoriu
UDMR este în centrul mai multor conflicte purtate cu alți actori politici din teritoriu, inclusiv din rândul partenerilor de Coaliție. Uniunea a ajuns să fie apărată inclusiv de presa de stat de la Budapesta.
Soldat rus in Ucraina FOTO Profimedia
Armata lui Putin comasează forțe la granița regiunii Harkov: „Nu știm ce vor face în continuare”
Rusia concentrează trupe militare și echipamente în apropierea graniței cu Harkov pentru un posibil atac.
Distrugeri provocate de uraganul Ian în Cuba FOTO EPA EFE (4) jpg
Uraganul Ian. Florida se pregătește de dezastru major: milioane de oameni au fugit FOTO VIDEO
Milioane de locuitori ai statului american Florida au fost rugați să își evacueze locuințele de teama uraganului Ian.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.