Faţă de care dintre cele zece porunci sînteţi cel mai înţelegător?

10 decembrie 2012
Faţă de care dintre cele zece porunci sînteţi cel mai înţelegător? jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 78, noiembrie 2012)


CELE 10 PORUNCI - DECALOGUL

1. Eu sînt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe Pămînt.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrînat.
8. Să nu furi.
9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.


Liviu ANTONESEI Dacă aş dori să par mai rigorist decît sînt, dacă aş ţine la tendinţa de faţadă, desigur aş răspunde că nu sînt înţelegător cu nici o încălcare a poruncilor, că doar toate de la Dumnezeu vin! Prin urmare, din cele patru porunci care reglează relaţiile cu divinitatea şi patru care organizează relaţiile dintre noi, oamenii, în privinţa a trei, poate patru, sînt mai plin de înţelegere. Pentru că eu însumi se întîmplă se le mai fi încălcat, să le mai încalc! Prin urmare, nu mă pot odihni în ziua a şaptea, pentru că, la stilul meu de lucru, foarte îndepărtat de precizia divină, aceasta nu cade mereu în aceeaşi zi a săptămînii. Fiind, mai degrabă, o fire hedonistă, poate pentru că-s născut în zodia taurului, mi-a venit mereu greu să respect porunca a şaptea şi, din aceleaşi motive, şi pe a zecea! Hedoniştii sînt pofticioşi şi, prin urmare, le fug ochii, îşi doresc mai mereu cîte ceva dintre cele ale aproapelui său! De bună seamă că, dacă nu întotdeauna legea, atunci măcar morala te obligă să te mai abţii, să-ţi controlezi poftele, să-ţi înfrînezi dorinţele. Uneori, merge, dar nu reuşeşti tot timpul şi, poate, e mai bine aşa. Prea multe interdicţii, prea multă autocenzură, prea multe refulări te pot trimite pe divanul psihanalistului. Or, cred eu, sînt divanuri mult mai plăcute decît cele ale urmaşilor doctorului Freud. Prin urmare, cam pe aici se învîrte îngăduinţa mea, în jurul păcatelor proprii, după cum, probabil, se întîmplă mai cu toată lumea. Sigur, exceptîndu-i pe sfinţi şi pe Marii Inchizitori...

Vasile BAGHIU Cu intenţia expresă de a răspunde la această anchetă, am recitit cele zece porunci (pe care - ei bine! - am constatat că nu le ştiu pe de rost, aşa cum ar trebui) şi am conchis că, dintre toate, cel mai îngăduitor am fost întotdeauna - şi încă mai sînt - faţă de porunca a patra, aceea în care sîntem îndemnaţi să ne aducem aminte de "ziua odihnei". Am spus "dintre toate, cel mai îngăduitor", însă este evident că faţă de unele, cel puţin, nimeni nu ar trebui să aibă chiar nici o îngăduinţă. Deşi merg adesea duminica la biserică (nu în fiecare duminică, din păcate), obişnuiesc să muncesc în această zi. Nu este vorba despre muncă fizică la ţară şi nici măcar despre curăţenia obişnuită în apartament, ci despre scris şi citit. Bineînţeles că dacă - să zicem - am vase nespălate în chiuvetă rămase de cu o seară înainte, în care am stat, poate, mai tîrziu cu nişte prieteni, le spăl, că doar n-o să le las aşa pînă vine ziua de luni. Bigotismul îmi displace şi mă indispune. Acesta este însă un alt subiect... Revenind la întrebare, da, scriu adesea şi în această "a şaptea zi" în care Dumnezeu s-a odihnit după ce a făcut lumea. Mă aşez la scris cu toată convingerea că nu comit nici un păcat, iar impresia de nevinovăţie vine probabil, mă gîndesc, şi din aspectul exterior static, chiar paşnic al oricărei activităţi de acest fel. Cînd scrii pare că nu faci nimic. De aici probabil şi conotaţiile peiorative ale statutului de poet şi scriitor... Cel puţin la noi, scrisul este privit şi aşa, cu uşurătate. Ştiu că în această chestiune nu conteză pînă la urmă impresia exterioară, ci numai faptul de a încălca sau nu una din poruncile Domnului. Un duhovnic ar avea, cred, mai multe de spus pe această temă, dar tentaţia unei zile întregi în care aş putea să scriu sau să citesc pentru că nu trebuie să mă duc la serviciu va fi, în mod sigur, întotdeauna foarte puternică. În fine, întrebarea îmi aduce aminte şi de o întîmplare pe care am trăit-o cu ani în urmă, pe Aeroportul Heathrow. Uitîndu-se cu insistenţă în paşaportul meu, funcţionara de la ghişeu m-a întrebat cu mirare de ce nu am o viză "de muncă", ci una turistică, deşi fusesem invitat în Marea Britanie pentru a scrie o carte. Repeta chiar: "Writing is work! Writing is work!" Am răspuns că habar nu am de ce nu primisem o astfel de viză, dar că îmi place foarte mult cînd ea repetă cu atîta convingere că scrisul este muncă. Zîmbetul ei mă face şi acum să cred că discuţia merită să rămînă deschisă.

Lavinia BRANIŞTE Pînă să mă găsească această anchetă, uitasem că există pe lume Poruncile. Ceea ce nu înseamnă, însă, că sînt îngăduitoare cu toate. Cred că cel mai mult o scap din vedere pe cea cu "să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine". În ultimii ani, am căutat forme de divinitate oriunde altundeva decît acolo unde scrie în cărţi c-ar trebui. Şi cînd obosesc de căutat, rămîn eu cu mine şi mă apucă spaimele şi frigul cosmic şi încep iar să caut. Pînă acum L-am înşelat cu o grămadă. Dar sînt sigură că ştie El prea bine cum m-a făcut şi mă iartă.

Adrian CHIVU Înţelegător (cel mai înţelegător) sînt faţă de toate cele zece porunci. Poate mai puţin una: Să nu ucizi. Celelalte nouă, dacă nu eşti înţelegător faţă de ele, la un moment dat te vor face să pari absurd.

Alexandru ECOVOIU Să nu furi. Porunca a opta în rit ortodox, a şaptea în cel catolic, este, cred, aceea care, în măsura în care ar fi fost urmată întocmai, lumea de azi ar fi arătat altfel. Pentru că a ajuns să se fure mai orice. Se fură ou, bou, idei, libertate, copii, femei, drepturi civile, teritorii. Bani, mai ales. Plagiatul aproape că va fi legalizat, după ce i se va da o altă definiţie. Se poate spune - exagerînd nu prea mult - că lumea, încă de la începuturi, a fost întemeiată pe furt. Consolidată, în acest sens, de cînd omul, creaţie divină(!), a găsit căi legale de a fura. Jafurile cu acoperire sînt, stilat numite, cel mai des, inginerii financiare. După marile tîlhării, se fac filme. Dacă fură - aproape la vedere - mai marii lumii, de ce să nu fure şi cei din plan secund? Sînt ţări în care furtul este cu adevărat pedepsit. Celui dovedit i se retează o mînă. Inuman. Dacă socotim că furtul a ajuns eminamente uman. Cei săraci cu duhul sînt fericiţi. Privesc pasivi ori clevetind cum se fură, fură, fură. Se închină, mulţumind cerului că sînt imaculaţi. Pînă li se fură boul. Pentru că nu au retezat mîna cînd a fost furat oul. Este compătimit găinarul! Uite, săracul, a fost închis pentru o pasăre! Dar aceea era, poate, ultima a unei bătrîne. S-a ajuns la o asemenea mentalitate pentru că furtul de amploare, calificat, este rareori pedepsit. Există, pot spune, o cultură a furtului. Tot mai rafinată, tot mai prezentă, nici Vaticanul - avem un exemplu recent - nu este ferit. Există şi un caz înălţător: Prometeu a furat de la Hefaistos, pentru oameni, focul. Dar pentru asta a fost pedepsit. Pentru a fi absolvită de acest tot mai prezent păcat, omenirea va găsi că trebuie doar să se raporteze la o formulă adecvată: Nimic nu se fură, totul se ia. Asta pentru un somn liniştit. Nevinovat. Să ne închipuim cum ar deveni faţa lumii dacă, vreme de zece ani, nu s-ar fura nici măcar acel, referenţial, ou.

Medeea IANCU Să nu furi. O întrebare pe cît de amuzantă în aparenţă, pe atît de grea. Dacă nu ţii cont de ziua de odihnă, nu este într-atît de rău pentru cer, cît pentru tine, cel care nu ştii să te bucuri, să uiţi, să te îndepărtezi de tine, să te odihneşti pe cineva. Înţelegerea cere şi o cunoaştere din partea ta, să fi făcut şi tu, să fii şi tu în locul celuilalt, să ştii consecinţele şi nevoia care te-au îndemnat să încalci interdicţia. Încălcarea interdicţiei vine şi ea fie din curiozitate (ca-n basme), fie din disperare şi nevoie, fie din lipsă, la fel ca în basme. O lipsă te-ndeamnă, în pofida a toate, să acţionezi. Ţii minte o dimineaţă de toamnă cînd stăteai, aşteptînd-o pe mama ta plecată de cîteva zile, pe nişte buşteni în curtea casei. Ceaţa era aşa de groasă, încît nu vedeai bine grădina. Mama mamei făcuse prăjitură cu cremă de cafea, compot de vişine, băgase brînza la murat, închisese casa şi plecase să sape grădina. În dormitor, deasupra vitrinei, mama ta lăsase un coş cu pachete de biscuiţi Petit beurre; în hol rămăseseră pantofii cu toc pe care mama ta nu îi mai încălţa. Te gîndeai la mama mamei, la bunica ta, la cafeaua măcinată, la blatul cald al prăjiturii, la toate prăjiturile din casele acestui sat, te gîndeai la mîinile care ridicau lopata cînd te-ai ridicat şi te-ai îndreptat către casă. Ai băgat mîna în vesta în care mama mamei tale lăsase cheia, ai ales cheia pivniţei şi ai deschis uşa. În încăpere era umezeală, mirosea a igrasie... cînd păşeai, sub covor nailonul se mişca. Ai găsit cuţitul pe marginea raftului şi ai tăiat o bucată de brînză. Zerul ţi-a curs pe mîneca flanelului, a atins pielea braţului. Ai băgat bucata de brînză în gură, ai şters cuţitul de pantaloni, l-ai aşezat în aceeaşi poziţie, ai ieşit şi ai pus cheia în buzunarul vestei din care o luaseşi. Te-ai întors către grădină, mama mamei tale încă săpa; atunci saliva ţi-a umplut gura, ai ştiut că ce faci tu fac toţi ceilalţi din casă.

Veronica D. NICULESCU Dar cum aş putea fi eu înţelegătoare, cînd eu sînt cea care ar trebui să cerşească înţelegere? Cînd eu, la fiecare pas pe stradă, ucid fără să vreau şi fără să mă gîndesc la fiecare pas că ucid? Cînd eu ucid, fur, mint, poftesc chiar şi cînd stau singură în casă şi nu văd faţă de om, timp de două săptămîni? Eu, care sînt un om rău şi urît ca toţi oamenii, şi o ştiu chiar şi cînd mă simt frumoasă şi bună, şi nici că îmi pasă de toate astea atunci cînd în tot universul nu exist decît eu, monstruoasă rană care refuză să se înghită pe sine şi să dispară? Eu, care scriu domnul cu literă mică şi mă închin la păsări şi la vînt şi mă rog la văzduh să mă ajute, la cineva să mă ajute, cu voce tare, cu gîtul distrus, cînd nu m-aude nimeni, cu uşa închisă, cu fereastra deschisă? De-aş găsi eu domn iubitor care să aibă atîta înţelegere pentru mine. De m-ar iubi cineva într-atît încît să mă ierte cînd nici n-o să cer parte de iertare! Şi totuşi, eu chiar şi încălcarea acelei porunci, cea mai cruntă, a şasea, cu ucisul, cred că i-aş ierta-o celui pe care-l iubesc, scuipîndu-i mîinile doar ca să-i înmoi şi şterg sîngele. Dar cine, cine să mă iubească pe mine aşa, pe mine şi pe toţi ăştia ca mine, care simţim că omorîm la tot pasul, cu gestul, cu respiraţia, cu gîndul? Cînd traduceam Beckett, ajunsesem la un moment dat la un pasaj cu această a şasea poruncă, numai că acolo era alta, nu crima - treci cîteva hotare şi schimbi numerotarea, sari în pătrăţelul altei reguli, păcatul se schimbă. Un şotron al greşelilor. Poate fi un soi de uşurare şi asta, pînă la urmă... Se poate jongla. Sau nu. Vinovăţiile mele rămîn să se zvîrcolească dincoace de religii şi cifre.

Dora PAVEL Să nu pofteşti nimic ce este al aproapelui tău! Încălcarea ei mi se pare cel mai blînd păcat, pentru că este şi păcatul meu şi-l săvîrşesc în fiecare clipă lucidă a mea, pentru că eu nu pot să nu poftesc, şi încă cum, uitasem cît de grav e ce fac, să pofteşti, cum poftesc eu, pînă la durerea fizică de stomac, nu la nevasta sau bărbatul sau casa sau ţarina sau sluga sau asinul aproapelui, ci la scrisul altuia, la unul atît de nemaipomenit şi minunat că nu poţi să nu-l pofteşti, şi mereu un altul e mai bun decît al tău, şi măcar cu asta mă consolez, că poftesc, şi doar atît, nu fur poftind, nu pun ură şi presiune necurată asupra celui a cărui frază o poftesc, dar cît de neputincios eşti totuşi în faţa acestei iluzii, fiindcă lucrurile nu se opresc aici, cu cît reflectez mai mult, cu atît ceea ce vreau eu devine şi mai ticălos decît pare, fiindcă ceea ce visez eu este nu doar să încerc să-l egalez, dar şi să-l fac tocmai pe cel al cărui scris îl poftesc eu să poftească şi el la ceea ce scriu eu, şi cred că abia pentru asta va trebui să plătesc cu adevărat, abia asta te poate nimici, împingerea la păcat e mai gravă decît păcatul, şi tot aşa, nu-i nimic de făcut, nimic spre iertarea mea, pofta mea nu se va linişti niciodată, mărturisesc.

Sebastian REICHMANN Vînzătoarele din brutării şi patiserii muncesc (în Franţa, cel puţin) şi duminica. Despre medici şi infirmiere de gardă, piloţi, poliţişti şi alţi paznici de muzee, ştim cu toţii că lucrează cu siguranţă şi duminica. Les peintres du dimanche pictează cu precădere duminica. Mulţi dintre noi mergem la teatru doar duminica, pentru a vedea actori, şi chiar regizori, agitîndu-se pentru noi, pe scenă sau în culise. Psihanaliştii însă nu prea analizează duminica, profesorii nu predau în şcolile şi universităţile lor. Muncitorii din construcţii, instalatorii, mecanicii auto, în majoritatea lor nu lucrează duminica, după ce au obţinut zile (sau măcar una singură, duminica) de odihnă hebdomadară, recunoscute ca un drept, după numeroase decenii de greve şi alte războieli sindicale. Pentru a focaliza mai bine răspunsul, aş vrea să amintesc următoarea frază din Catehismul Bisericii Catolice: "Respectînd libertatea religioasă şi binele comun, creştinii trebuie să lupte pentru recunoaşterea duminicilor şi sărbătorilor Bisericii ca sărbători legale." Această cerinţă a Bisericii mi se pare însă că se adresează tuturor oamenilor care trăiesc împreună într-o comunitate anume, motivaţi şi de alte mobiluri decît egoismul primar şi competiţia pentru bunuri materiale. E firesc, de aceea, ca nu doar înţelegerea, dar chiar admiraţia sau simpatia mea să se îndrepte spre acei semeni ai mei care nu au posibilitatea să se oprească duminica din munca lor, sau nu doresc să o facă, pentru binele celorlalţi. Închei prin a face o mărturisire: am gîndit şi scris şi eu răspunsul la această anchetă într-o duminică, aşa că mă văd nevoit să vă cer, la rîndul meu, să fiţi înţelegători.

Andra ROTARU Faţă de a 7-a. Într-o "trisexualitate", chiar şi fantezistă, faţă de vietatea care poate gîndi sau naşte asemenea situaţii. Pentru că există trei variante ale sale, interconectate: trupul, mintea şi cordul. În viaţa reală însă, e cam greu să te supui unei astfel de porunci. Indiferent că se numesc căsnicie, relaţie, prietenie, amiciţie, monogamia ar semăna cu o educaţie care se predă la nesfîrşit în clasele primare, cu informaţii pe care le tot asimilezi pînă cînd îţi dai seama că o astfel de condiţionare nu face decît să-ţi reducă potenţialul de dezvoltare. Deşi structural şi eu visez cai verzi pe pereţi şi aş fi total de acord cu această a 7-a poruncă, va exista o plafonare faţă de propria persoană: "te cunosc destul de bine ca să nu mai am nici o încredere în tine, în penibila ta satisfacţie", cum ar spune Naum prin "medium-ul" lui. Şi e plăcut astfel, pentru că doza de autosabotare, cea de masochism, de narcisism, de orice ar pune stăvilar unei fiinţe libere sau i-ar provoca o refulare pot fi satisfăcute prin intermediul unui desfrîu intelectual, fizic, imaginar etc. Cea mai periculoasă nu cred că este dedarea la desfrîurile fizice, ci formele patologice pe care le pot îmbrăca variantele de relaţionări cu ceilalţi: compensări ale altor segmente nerezolvate, locurile în care ne putem simţi în siguranţă pentru că am învăţat un anumit tip de comportament, matricea care ne poate îndrepta în direcţii "greşite" etc. Pînă la urmă, orice ne face bine la un moment dat este în afara oricărei judecăţi. Roata de hamster la care învîrtim ne va duce mereu în acelaşi punct în care fie ne oprim, fie continuăm jocul.

anchetă realizată de Marius CHIVU

colaje de Dan STANCIU

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

pacienta targa smurd FOTO Adevarul
Doi pompieri și un cadru medical, spulberați de o mașină în timp ce îngrijeau victima unui alt accident
Victima primului accident de circulație, un pompier și cadrul medical au fost preluați de o ambulanță și duși la spital. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
albina pexels com jpg
Riscurile înțepăturii de albină. Ce trebuie făcut ca să eviți complicațiile
Un medic explică pas cu pas ce riscuri există în cazul înțepăturii de albină și când e cazul să mergi la doctor. Persoanele alergice în special trebuie să fie atente la semnalele unui șoc anafilactic.
Vladimir Putin FOTO Shutterstock
Putin a lăsat liderii lumii fără opțiuni: o pledoarie pentru schimbarea regimului de la Kremlin
Discursul liderului de la Kremlin cu ocazia ceremoniei dedicată anexării unor regiuni din Ucraina pledează în favoarea necesității schimbării de regim la Moscova, scrie jurnalistul David Rothkopf.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia