Episodul Kugelmass

Kugelmass, profesor de ştiinţe umaniste la City College, se afla la a doua căsătorie nefericită. Daphne Kugelmass era o toantă. Kugelmass mai avea şi doi fii cam plictisitori cu prima soţie, Flo, şi era cufundat pînă-n gît în datorii şi pensii alimentare. 

— De unde să ştiu c-o să iasă atît de prost? i s-a plîns Kugelmass terapeutului său. Daphne promitea. Cine-ar fi bănuit c-o să se neglijeze şi-o să se umfle ca o minge de plajă? În plus, avea cîţiva bănuţi, ceea ce nu e, în sine, un motiv sănătos să te însori cu cineva, dar la cheltuieli ca ale mele n-avea cum să-mi strice. Înţelegeţi ce vreau să spun? 

Kugelmass era chel şi păros ca un urs, dar avea suflet.  

— Am nevoie să cunosc o femeie nouă, a continuat el. Am nevoie de o aventură. Poate că nu par cel mai potrivit în rolul ăsta, dar sînt genul de bărbat care are nevoie de idile. Am nevoie de tandreţe, de flirturi. Nu întineresc, aşa că, înainte să fie prea tîrziu, vreau să fac dragoste în Veneţia, să fac glumiţe la 21 şi să schimb priviri sugestive în lumina lumînărilor, la un pahar de vin roşu. Ştiţi despre ce vorbesc? 

Dr. Mandel s-a foit pe scaun şi a spus: 

— O aventură n-o să rezolve nimic. Sînteţi foarte nerealist. Problemele dumneavoastră sînt mult mai profunde.  

— În plus, aventura asta trebuie să fie discretă, a continuat Kugelmass. Nu-mi pot permite un al doilea divorţ. Daphne m-ar stoarce de bani. — Domnule Kugelmass… 

— Dar nu poate fi nimeni de la City College pentru că şi Daphne lucrează acolo. Nu c-ar fi vreo partidă bună prin corpul profesoral, dar unele studente… 

— Domnule Kugelmass… 

— Ajutaţi-mă. Azi-noapte am avut un vis. Săream pe o pajişte cu un coş de picnic pe care scria „Opţiuni“. Apoi am observat că avea o gaură. 

— Domnule Kugelmass, cel mai rău lucru pe care l-aţi putea face ar fi o mişcare în această direcţie. Pur şi simplu trebuie să vă exprimaţi sentimentele aici, şi-o să le analizăm împreună. Urmaţi acest tratament de suficient de multă vreme ca să ştiţi că nu există un leac miraculos, peste noapte. La urma urmei, sînt terapeut, nu magician.  

— Atunci poate că am nevoie de-un magician, a spus Kugelmass, ridicîndu-se de pe scaun. 

Şi cu asta a terminat-o cu terapia. Peste vreo două săptămîni, în timp ce Kugelmass şi Daphne zăceau prin apartament ca două mobile vechi, a sunat telefonul. 

— Răspund eu, a spus Kugelmass. Alo? 

— Kugelmass? s-a auzit o voce de la celălalt capăt al firului. Kugelmass, Persky la telefon. 

— Cine? 

— Persky. Sau poate c-ar trebui să spun Marele Persky? 

— Poftim? 

— Am auzit că umbli prin oraş în căutarea unui magician care să-ţi aducă o doză de exotism în viaţă. Da sau nu? 

— Şşşt, a şoptit Kuglemass. Nu-nchide. De unde suni, Persky? 

A doua zi după-amiaza, Kugelmass a urcat trei etaje în clădirea dărăpănată din regiunea Bushwick, în cartierul Brooklyn. Mijindu-şi ochii pe holul întunecat, a depistat uşa pe care-o căuta şi a sunat. N-am să regret asta, şi-a zis el.  

Cîteva secunde mai tîrziu, a fost întîmpinat de un bărbat scund, slab şi cu chipul ca de ceară. 

— Tu eşti Persky cel Mare? a întrebat Kugelmass. 

— Marele Persky. Vrei un ceai? 

— Nu, vreau o idilă. Vreau muzică. Vreau dragoste şi frumuseţe. 

 — Şi ceai nu, ha? Uimitor. Bine, stai jos. 

Persky a dispărut în camera din spate, iar Kugelmass a auzit cum muta mobila şi nişte cutii. Persky a reapărut, împingînd în faţa lui un obiect uriaş, aşezat pe nişte rotile de patine care scîrţîiau. A îndepărtat cele cîteva batiste de mătase de deasupra obiectului şi a suflat praful de pe el. Era un dulap chinezesc prost lăcuit şi care arăta ieftin. 

 — Persky, a întrebat Kugelmass, care-i şmecheria? 

— Fii atent, a spus Persky. Efectele sînt superbe. Îl construisem anul trecut pentru ordinul Cavalerilor Pythias, dar rezervarea s-a anulat. Intră-n dulap.  

— De ce, ca să bagi în mine nişte săbii sau ceva? 

— Vezi tu vreo sabie? 

Kugelmass a făcut o faţă furioasă şi, încruntîndu-se, a intrat în dulap. N-a putut să nu observe cîteva diamante false pe furnirul neprelucrat, chiar în faţa lui.  

— Dacă e vreo glumă… a spus el. 

— Şi încă ce glumă. Uite care-i treaba. Dacă arunc un roman în dulap cu tine şi închid uşile, după care bat în el de trei ori, te trezeşti proiectat în carte.  

Kugelmass s-a strîmbat neîncrezător.

 — E mîna pe care i-o întind lui Dumnezeu. Nu trebuie să fie neapărat un roman. Poate fi o nuvelă, o piesă de teatru, un poem. Le poţi întîlni pe femeile create de cei mai mari scriitori ai lumii. Pe oricine-ai visat să întîlneşti. Poţi face ce vrei, cu o persoană cu un succes remarcabil. Apoi, cînd te saturi, ţipi, şi eu am grijă să te-ntorci aici într-o fracţiune de secundă.  

— Persky, ai scăpat de la vreun ospiciu? 

— Îţi spun eu, e ceva grozav, a zis Persky. 

Kugelmass a rămas sceptic.  

— Adică vrei să spui că prostioara asta de cutie făcută-n casă mă poate purta într-o călătorie aşa cum mi-ai descris-o? 

— Da, pentru douăzeci de dolari.  

Kugelmass şi-a căutat portofelul.  

— O să cred cînd o să văd cu ochii mei, a spus el. 

Persky şi-a îndesat bancnotele în buzunarul de la pantaloni şi s-a întors spre bibliotecă.  

— Ia zi, pe cine-ai vrea să întîlneşti? Pe sora Carrie? Hester Prynne? Ofelia? Poate pe cineva din romanele lui Saul Bellow? Sau ce zici de Temple Drake? Deşi, pentru un tip de vîrsta ta, o întîlnire cu ea ar fi destul de obositoare.  

— Franţuzoaică. Vreau să am o aventură c-o amantă franţuzoaică.  

— Nana? 

— Pentru asta nu vreau să fiu nevoit să plătesc. 

— Ce spui de Nataşa din Război şi pace? 

— Am spus franţuzoaică. Ştiu! Ce zici de Emma Bovary? Mi se pare perfect. 

 — Gata, s-a făcut, Kugelmass. Să mă strigi cînd te saturi. 

 Persky a aruncat un exemplar din romanul lui Flaubert în dulap. 

— Eşti sigur că nu-i periculos? l-a întrebat Kugelmass pe Persky, în timp ce acesta închidea uşile dulapului. 

— Absolut. Oricum, există oare ceva lipsit de pericole în lumea asta nebună?  

Persky a bătut de trei ori în uşile dulapului şi apoi le-a deschis larg. Kugelmass dispăruse. În acelaşi moment, a apărut în dormitorul lui Charles şi al Emmei Bovary, în casa lor din Yonville. Dinaintea lui Kugelmass se afla o femeie frumoasă, singură, care stătea cu spatele, în timp ce împăturea nişte aşternuturi. Nu-mi vine să cred, şi-a zis Kugelmass, privind-o pe răpitoarea soţie a doctorului. E foarte ciudat. Sînt aici. E chiar ea. 

Emma s-a întors, surprinsă. 

— Dumnezeule, m-ai speriat, a spus ea. Cine eşti? 

Vorbea o engleză la fel de impecabilă ca traducerea în ediţia broşată. E pur şi simplu devastator, şi-a zis el. Apoi, dîndu-şi seama că lui i se adresase, a răspuns: 

— Te rog să mă scuzi. Sînt Sidney Kugelmass. Lucrez la City College. Profesor de ştiinţe umaniste. City College New York. În cartierul rezidenţial. Eu… o, Doamne! 

Emma Bovary i-a zîmbit, flirtînd. 

 — Vrei ceva de băut? Un pahar de vin, poate? 

E frumoasă, şi-a zis Kugelmass. Ce diferenţă între ea şi troglodita cu care îşi împărţea patul! A avut impulsul să-şi îmbrăţişeze viziunea şi să-i spună că era femeia pe care-o visase toată viaţa.  

— Da, nişte vin, a spus el răguşit. Alb. Nu, roşu. Nu, alb. Alb să fie. 

— Charles e plecat toată ziua, a spus Emma, cu implicaţii jucăuşe în glas.  

După vin, au ieşit la o plimbare pe minunatele drumuri de ţară din Franţa.  

— Mereu am visat că în viaţa mea o să apară un străin misterios, care-o să mă salveze de monotonia acestei existenţe rurale fade, a spus Emma, prinzîndu-l de mînă.  

Au trecut pe lîngă o biserică mică.  

— Îmi place ce porţi, a murmurat ea. N-am văzut pe-aici ceva asemănător. E atît de… atît de modern. 

— Se numeşte costum sport, i-a răspuns el romantic. L-am luat la reduceri.  

Dintr-odată, a sărutat-o. În ora care-a urmat, s-au odihnit la umbra unui copac şi-au povestit tot felul de chestii în şoaptă şi şi-au citit în ochi lucruri cu semnificaţii profunde. Apoi Kugelmass s-a ridicat. Tocmai îşi amintise că urma să se vadă cu Daphne la Bloomingdale’s. 

 — Trebuie să plec, i-a spus el. Dar nu te îngrijora, o să mă-ntorc. 

A îmbrăţişat-o cu pasiune şi s-au întors amîndoi în casă. I-a prins faţa în palme, a sărutat-o din nou şi a strigat: 

— Gata, Persky! Trebuie să fiu la Bloomingdale’s pînă la trei jumate.  S-a auzit o pocnitură şi Kugelmass s-a trezit înapoi în Brooklyn.  

— Aud? Am minţit? a întrebat Persky triumfător.  

— Uite ce-i, Persky, acum am întîrziat la o întîlnire cu călăul meu pe Lexington Avenue, dar cînd pot să mă-ntorc? Mîine? 

— Plăcerea e de partea mea. Să vii cu douăzeci de dolari. Şi să nu mai spui nimănui despre asta. 

— Ba da. O să-l sun pe Rupert Murdoch. 

Kugelmass a oprit un taxi şi a gonit spre centru. Inima îi sălta în piept. Sînt îndrăgostit, şi-a zis el, sînt posesorul unui secret minunat. Ceea ce nu ştia era că, în acele momente, studenţii din diverse săli de clasă din toată ţara îşi întrebau profesorii: „Cine e personajul de la pagina 100? Un evreu chel o sărută pe Madame Bovary?“. 

Un profesor din Sioux Falls, Dakota de Sud, a oftat şi şi-a spus, Isuse, copiii ăştia, cu iarba şi cu acidul lor. Ce le mai trece prin minte! Daphne Kugelmass era la Bloomingdale’s, în raionul de accesorii pentru baie, cînd a apărut Kugelmass gîfîind. 

— Unde-ai fost? s-a răţoit ea. E patru jumate. 

— Am fost prins în trafic.  

Kugelmass i-a făcut o vizită lui Persky a doua zi şi, în cîteva minute, era din nou în Yonville, ca prin farmec. Emma nu şi-a putut ascunde entuziasmul cînd l-a văzut. Cei doi au petrecut cîteva ore împreună, rîzînd şi vorbind despre mediile lor atît de diferite. Înainte să plece Kugelmass, au făcut dragoste. 

— Dumnezeule, mi-o trag cu Madame Bovary, şi-a şoptit Kugelmass. Eu, care am picat la literatură în primul an. 

În următoarele luni, Kugelmass l-a vizitat pe Persky de mai multe ori şi a dezvoltat o relaţie strînsă şi pasională cu Emma Bovary. 

— Ai grijă să mă trimiţi tot timpul înainte de pagina 120, i-a spus el magicianului într-o zi. Trebuie să mă-ntîlnesc cu ea înainte să se combine cu tipul ăla, Rodolphe. 

— De ce? a întrebat Persky. Nu poţi să-i iei faţa?

 — Să-i iau faţa?! Face parte din mica aristocraţie. Tipii ăştia n-au nimic mai bun de făcut decît să flirteze şi să călărească. După mine, are o moacă din aia pe care-o vezi în paginile din Women’s Wear Daily, cu o freză de Helmut Berger. Dar ei i se pare mişto. 

— Şi soţul ei nu bănuieşte nimic? 

— E pe altă lume. E un paramedic anost, care-şi joacă rolul cu nervozitate. E gata să se culce la ora zece şi atunci ea îşi încalţă pantofii de dans. În fine… Ne vedem mai tîrziu. 

Şi, din nou, Kugelmass a intrat în dulap şi-a ajuns instantaneu pe moşia familiei Bovary din Yonville. 

— Ce faci, dulceaţă? a întrebat-o el pe Emma. 

— Ah, Kugelmass, a oftat ea. Prin ce-a trebuit să trec! Aseară, la cină, Domnul Personalitate a adormit în timpul desertului. Eu îmi vărsam oful despre Maxim şi despre balet, şi din senin am auzit sforăituri. 

— E-n regulă, draga mea, acum sînt aici, a spus Kugelmass, îmbrăţişînd-o.  Mi-am cîştigat acest drept, şi-a zis el, mirosind parfumul franţuzesc al Emmei şi afundîndu-şi nasul în părul ei. Am suferit destul. Am plătit suficienţi terapeuţi. Am căutat pînă am obosit. E tînără şi nubilă, iar eu sînt la doar cîteva pagini după Léon şi chiar înaintea lui Rodolphe. Făcîndu-mi apariţia în capitolele în care trebuie, am situaţia sub control.  

Emma, cu siguranţă, era la fel de fericită cum era Kugelmass. Tînjise mult timp după ceva palpitant, iar poveştile lui despre viaţa de noapte de pe Broadway, despre maşinile rapide, despre Hollywood şi vedetele de televiziune o entuziasmau pe frumoasa franţuzoaică.  

— Mai spune-mi despre O.J. Simpson, l-a implorat ea în seara aceea, în timp ce se plimbau pe lîngă biserica abatelui Bournisien. 

 — Ce să-ţi spun? Tipul e mare. Stabileşte tot felul de recorduri. Ce mişcări! Nimeni nu-l poate atinge. 

— Şi Premiile Academiei? a întrebat ea visătoare. Aş da orice să cîştig unul.  

— Întîi ar trebui să fii nominalizată. 

— Ştiu. Mi-ai explicat. Dar sînt convinsă că pot juca. Desigur, ar trebui să fac un curs sau două. Poate cu Strasberg. Apoi, dac-aş avea agentul potrivit… 

— O să vedem, o să vedem. O să vorbesc cu Persky. 

În seara aceea, revenit în siguranţă în apartamentul lui Persky, Kugelmass a menţionat posibilitatea de-a o aduce pe Emma în vizită în marele oraş.  

— Am să mă gîndesc la asta, a spus Persky. Poate se rezolvă. S-au întîmplat şi lucruri mai stranii. 

Desigur, nici unul din ei n-ar fi putut da vreun exemplu.  

— Unde naiba te duci tot timpul? s-a răstit Daphne Kugelmass la soţul ei, cînd acesta s-a întors acasă. Ai vreo fleoarţă pe undeva? 

— Da, sigur, sînt şi genul, a răspuns Kugelmass plictisit. Am fost cu Leonard Popkin. Am discutat despre agricultura socialistă din Polonia. Ştii cum e Popkin. E maniac pe subiectul ăsta. 

— Te-ai purtat foarte ciudat în ultima vreme, a spus Daphne. Ai fost distant. Numai să nu uiţi de ziua tatălui meu. Sîmbătă? 

— A, da, sigur, a spus Kugelmass, îndreptîndu-se spre baie. 

— Toată familia o să fie acolo. O să-i vedem pe gemeni. Şi pe vărul Hamish. Ar trebui să fii mai politicos cu vărul Hamish – îi  place de tine. 

— Da, sigur, gemenii, a spus Kugelmass, închizînd uşa de la baie şi lăsînd pe-afară vocea nevesti-sii.  

S-a sprijinit de uşă şi a inspirat adînc. În cîteva ore, şi-a spus în gînd, avea să meargă înapoi la Yonville, la dragostea lui. Şi de data aceasta, dacă totul mergea bine, urmau să se întoarcă împreună.  

La trei şi un sfert în după-amiaza următoare, Persky şi-a făcut din nou numărul de magie. Kugelmass a apărut în faţa Emmei, zîmbitor şi nerăbdător. Cei doi au petrecut cîteva ore la Yonville împreună cu Binet, iar apoi s-au urcat în caleaşca familiei Bovary. Urmînd instrucţiunile lui Persky, s-au îmbrăţişat strîns, au închis ochii şi au numărat pînă la zece. Cînd i-au deschis, caleaşca oprea în faţa intrării laterale a hotelului Plaza, unde Kugelmass, optimist, rezervase un apartament mai devreme în cursul aceleiaşi zile.  

— Îl ador! E tot ce-am visat, a spus Emma, învîrtindu-se veselă prin dormitor şi privind oraşul pe fereastră. Uite F.A.O. Schwarz. Şi Central Park, şi care e Sherry? A, acolo, văd. E divin. 

Pe pat erau nişte cutii de la Halston şi Saint Laurent. Emma a desfăcut unul dintre pachete şi a scos o pereche de pantaloni din catifea neagră, ţinîndu-i aproape de corpul ei perfect. 

— Costumul e Ralph Lauren, a spus Kugelmass. O să arăţi de milioane în el. Hai, dulceaţă, pupă-mă. 

— N-am fost niciodată atît de fericită! a chiţăit Emma în faţa oglinzii. Hai să ieşim în oraş. Vreau să văd A Chorus Line şi Guggenheim şi pe Jack Nicholson ăsta despre care tot vorbeşti. Putem vedea un film cu el pe undeva? 

— Nu reuşesc să înţeleg, a spus un profesor de la Stanford. Întîi un personaj ciudat pe nume Kugelmass, acum ea dispare din carte. Ei bine, cred că asta e marca unui clasic – îl poţi reciti de o mie de ori, mereu găseşti ceva nou.  

Cei doi îndrăgostiţi au petrecut un weekend liniştit. Kugelmass îi spusese lui Daphne că mergea la un simpozion în Boston şi că avea să se întoarcă luni. Savurînd fiecare moment, el şi Emma au fost la film, au luat cina în Chinatown, au pierdut două ore într-o discotecă şi au adormit cu un film la televizor. Au dormit pînă duminică la prînz, au mers în SoHo şi s-au uitat după vedete. Duminică seara, în apartament, au mîncat caviar, au băut şampanie şi au vorbit pînă s-a crăpat de ziuă. În acea dimineaţă, în taxiul care-i ducea spre apartamentul lui Persky, Kugelmass şi-a zis: E haotic, dar merită. N-o pot aduce aici prea des, dar din cînd în cînd o să fie un contrast fermecător cu Yonville. La Persky, Emma a intrat în dulap, şi-a aranjat noile cutii cu haine în jurul ei şi l-a sărutat pe Kugelmass cu afecţiune. 

 — Data viitoare, la mine, a spus ea şi i-a făcut cu ochiul.

  Persky a bătut de trei ori în dulap. Nu s-a întîmplat nimic. 

— Hm, a spus Persky, scărpinîndu-se în cap şi bătînd din nou, fără efect. Probabil că e ceva care nu merge, a bolborosit el. 

— Persky, glumeşti! a strigat Kugelmass. Cum să nu meargă? 

— Relaxează-te. Emma, eşti încă acolo? 

— Da. 

Persky a bătut din nou, ceva mai tare. 

— Sînt tot aici, Persky. 

— Ştiu, drăguţo. Stai cuminte. 

— Persky, trebuie s-o trimitem înapoi, a şoptit Kugelmass. Sînt un om însurat şi am curs peste trei ore. Nu sînt pregătit în clipa asta pentru ceva mai mult decît o aventură, cu toate măsurile de siguranţă.

  — Nu-nţeleg, a murmurat Persky. E-o şmecherie care nu dă greş. 

Dar n-a avut ce să facă. 

— O să dureze o vreme, i-a spus el lui Kugelmass. O să trebuiască să-l desfac. Te sun mai tîrziu. 

Kugelmass a chemat un taxi şi a dus-o pe Emma înapoi la Plaza. Abia a reuşit să ajungă la timp la cursuri. A stat toată ziua la telefon, cu Persky şi cu amanta. Magicianul i-a spus că ar putea dura cîteva zile pînă să rezolve problema.  

— Cum a fost simpozionul? l-a întrebat Daphne în acea seară. 

— Bine, bine, a spus Kugelmass, aprinzînd filtrul unei ţigări. 

— Ce s-a-ntîmplat? Eşti încordat ca un arc. 

— Eu? Ha, ce glumă bună. Sînt calm şi senin ca o noapte de vară. Mă duc la o plimbare. 

A ieşit pe uşă, a oprit un taxi şi a gonit spre Plaza. 

— Nu e bine deloc, a zis Emma. Lui Charles o să-i fie dor de mine.  

— Ai încredere, scumpo, i-a spus Kugelmass.  

Era palid şi transpirat. A sărutat-o din nou, a alergat la lifturi, din holul hotelului a zbierat prin telefon la Persky şi a ajuns acasă chiar înainte de miezul nopţii. 

— Popkin spune că preţurile orzului în Cracovia n-au mai fost atît de stabile din 1971, i-a zis el lui Daphne şi a schiţat un zîmbet cînd s-a urcat în pat. 

Toată săptămîna s-a scurs aşa. 

Vineri seara, Kugelmass i-a spus lui Daphne că trebuia să meargă la un alt simpozion, de data asta în Siracuza. S-a grăbit spre Plaza, dar al doilea weekend petrecut acolo n-a semănat deloc cu primul. 

— Du-mă înapoi în romanul meu sau însoară-te cu mine, i-a spus Emma lui Kugelmass. Şi, între timp, vreau să lucrez ceva sau să merg la cursuri, e plictisitor să stau toată ziua în faţa televizorului. 

— În regulă. Ne-ar prinde bine banii, a spus Kugelmass. Tot ce-ai comandat la room-service cîntăreşte de două ori mai mult ca tine.

 — Am cunoscut un producător Off Broadway în Central Park, ieri, şi mi-a spus c-aş putea fi potrivită pentru unul dintre proiectele lui, a zis Emma.  

— Cine-i clovnul ăsta? a întrebat Kugelmass.  

— Nu e clovn deloc. E sensibil şi amabil şi drăguţ. Îl cheamă Jeff-Ceva-sau-Altceva şi e nominalizat la Premiile Tony. 

Mai tîrziu în acea după-amiază, Kugelmass a apărut beat la Persky acasă.  — Relaxează-te, i-a spus Persky. O să faci infarct. 

 — Să mă relaxez! Îmi zice să mă relaxez! Am un personaj fictiv ascuns în camera de hotel şi cred că nevastă-mea mi-a trimis un detectiv particular pe urme.  

— Bine, bine, ştim că avem o problemă. 

 Persky s-a tîrît sub dulap şi a început să bubuie în ceva cu o cheie fixă.  

— Sînt ca un animal sălbatic, a continuat Kugelmass. Mă furişez prin oraş, Emma şi cu mine ne-am săturat pînă peste cap unul de celălalt, ca să nu mai zic de nota de plată de la hotel, care arată cam ca bugetul Apărării. 

— Şi ce să fac eu? Asta e lumea magiei, a răspuns Persky. Totul e o chestie de nuanţă.  

— Nuanţă pe dracu’. Eu torn Dom Pérignon şi icre negre în şoricelul ăsta, plus garderoba, plus că s-a înscris în trupa de teatru din cartier şi dintr-odată are nevoie de fotografii profesionale. Şi să-ţi mai spun ceva, Persky, profesorul Fivish Kopkind, care predă literatură comparată şi a fost mereu invidios pe mine, m-a identificat ca fiind personajul care apare sporadic în cartea lui Flaubert. M-a ameninţat că se duce la Daphne. Prevăd o distrugere totală şi pensii alimentare; poate chiar închisoare. Pentru un adulter cu Madame Bovary, nevastă-mea o să mă transforme în cerşetor. 

— Şi ce vrei să-ţi spun? Lucrez zi şi noapte. Cît despre anxietăţile tale personale, la asta nu te pot ajuta. Sînt magician, nu terapeut. 

Înainte de duminică după-amiază, Emma s-a încuiat în baie şi a refuzat să-i mai răspundă lui Kugelmass, care se uita pe fereastră spre patinoarul Wollman şi se gîndea la sinucidere. Păcat că sîntem prea jos, şi-a zis el, altfel aş face-o chiar acum. Sau poate fug în Europa şi iau viaţa de la capăt… Poate mă apuc să vînd International Herald Tribune, aşa cum făceau fetele alea tinere.  

A sunat telefonul. Kugelmass l-a ridicat mecanic.

 — Adu-o încoace, a spus Persky. Cred că i-am dat de capăt. 

Lui Kugelmass i-a sărit inima din piept. 

— Vorbeşti serios? a întrebat el. Ai rezolvat-o? 

— Era ceva la transmisie. Ca să vezi. 

— Persky, eşti un geniu. Ajungem într-un minut. Chiar mai puţin.  

Cei doi îndrăgostiţi s-au grăbit să ajungă la apartamentul lui Kugelmass, iar Emma Bovary a intrat din nou în dulap, cu tot cu cutii. De data asta n-a mai existat nici un sărut. Persky a închis uşile, a inspirat adînc şi a bătut în cutie de trei ori. S-a auzit pocnitura şi, cînd Persky s-a uitat înăuntru, cutia era goală. Madame Bovary se întorsese în romanul ei. Kugelmass a respirat uşurat şi i-a strîns mîna magicianului.  

— S-a terminat, a spus el. Mi-am învăţat lecţia. N-o să mai înşel niciodată, jur.  

I-a strîns mîna lui Persky încă o dată şi şi-a pus în gînd să-i trimită o cravată. 

După trei săptămîni, într-o frumoasă după-amiază de primăvară, Persky a primit o vizită. Era Kugelmass, cu o expresie spăsită pe chip.  

— În regulă, Kugelmass, a spus magicianul. Unde mergem de data asta? 

— Numai o dată, a răspuns Kugelmass. Vremea e minunată, iar eu nu întineresc. Auzi, ai citit Complexul lui Portnoy? Mai ţii minte Maimuţa? 

— Preţul e acum de douăzeci şi cinci de dolari, viaţa e mai scumpă, dar de data asta îţi ofer gratuitate, pentru toate necazurile pe care ţi le-am pricinuit. 

— Eşti un om bun, a spus Kugelmass, în timp ce-şi pieptăna cele cîteva fire de păr pe care le mai avea şi intra în dulap. O să meargă totul bine? 

— Sper. Dar n-am mai făcut prea multe încercări, după toate neplăcerile alea. 

— Sex şi pasiune, a spus Kugelmass din dulap. Prin ce sîntem dispuşi să trecem pentru un chip frumos. 

Persky a aruncat înăuntru un exemplar din Complexul lui Portnoy şi a bătut de trei ori în cutie. De data asta, în loc de pocnitură s-a auzit o explozie înfundată, urmată de o serie de pîrîituri şi de o ploaie de scîntei. Persky a sărit în spate, a făcut un atac de cord şi a căzut lat. Dulapul a fost cuprins de flăcări şi, în cele din urmă, casa a ars pînă în temelii. 

Kugelmass, fără să ştie de această catastrofă, avea propriile probleme. Nu fusese proiectat în Complexul lui Portnoy şi, de fapt, în nici un alt roman. Fusese trimis într-un vechi manual, Spaniola curativă, şi alerga pe un teren stîncos, ca să-şi salveze viaţa, urmărit de cuvîntul tener („a avea“), un verb neregulat mare şi păros, care-l fugărea pe picioarele lui fusiforme.  

(fragment din volumul Apărarea invocă nebunia, Editura Humanitas, 2010)