Dilemateca - work in progress
● Bazar „O formă de viaţă“ Dacă e „la rentrée“, avem şi-un roman de Amélie Nothomb. Ultimul, de dată ultrarecentă, se numeşte Une forme de vie, a apărut la editura Albin Michel şi a pornit, se pare, de la uimitoarea corespondenţă pe care A.N. a avut-o cu un soldat american aflat în Irak, numit Melvin Mapple, care a început să-i scrie despre acel „fucking war“ în care s-a trezit şi el, ca mulţi alţii, şi în care se simţea „ca un cîine“. A.N. i-a răspuns şi aşa s-a născut încă un roman tipic nothombian, în care autenticitatea şi surprizele de tot felul fac scriitura.
● Dosar „Predarea literaturii universale – mizele ascunse“ (de Cristian Hatu) La testul PISA din 2006 (la care au fost examinate competenţele, din domeniul ştiinţelor exacte, ale liceenilor din OECD) aproape jumătate dintre elevii din România nu au depăşit nivelul 1 (din 6). Asta înseamnă că ei „confundă adesea informaţiile ştiinţifice şi amestecă propriile convingeri cu faptele, atunci cînd li se solicită argumente în sprijinul luării unei decizii“ sau nu sînt în stare să înţeleagă ideile principale dintr-un text. Pe de altă parte, un eventual top al popularităţii, realizat printre elevii de liceu, ar oferi rezultate surprinzătoare: elevilor români le lipsesc reperele valorice şi criteriile de evaluare. Pornind de la aceste constatări, Cristian Hatu a realizat, pentru Societatea Academică Română, un studiu despre importanţa predării literaturii universale în şcolile româneşti. Cercetarea se bazează pe date concrete cu privire la programele şcolare actuale, pe recomandările unor specialişti (Mircea Flonta, Liviu Papadima, I. Pârvu, Zoe Petre, Al. Zotta) şi pe comparaţia cu programele şcolare din cîteva ţări din zona de Est a Europei. Concluzia: (în jur de) o treime dintre textele predate la orele de limba şi literatura română ar trebui să aparţină literaturii universale.
● Reportaj „Note despre irlandezi, cărţi şi o călătorie pe vreme rea“ (de Alina Purcaru) Timp de trei zile, cu greu puteai să vezi la doi metri în faţă, de ploaie. A început tocmai cînd am ajuns în Bantry, un orăşel din sud-vestul Irlandei, lîngă mare, unde venisem pentru un festival de literatură care se ţine anual, West Cork Literary Festival. Cărţi şi mare – ar fi fost perfect. Nu numai că n-am călcat pe plajă, treabă la care nu m-aş fi gîndit, dar în astea trei zile de ploaie şi mohoreală seacă n-am apucat să citesc nici 50 de pagini.
● Interviu cu Guillermo Arriaga „Da, trăim într-o societate care refuză moartea şi care, făcînd asta, refuză şi viaţa. Dacă ai un profund simţ al sfîrşitului, vei da propriei vieţi ţeluri mai bune şi vei avea idealuri mai înalte. Dacă nu, viaţa devine un lucru blînd şi vei trăi cu senzaţia că va dura veşnic. Moartea este negată în nenumărate feluri de societăţile contemporane: transplanturi de păr, botox, liposucţie, chirurgie plastică, machiaj, produse dietetice etc. Chiar şi condamnarea vînătorii, de exemplu, e tot o formă de a nega moartea.“
● Anchetă „Ce muzici aveţi în iPod?“ Răspund: Marius Chivu, Gabriel Daliş, Sorin Despot, Ana Dragu, Florin Dumitrescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Andra Rotaru, Stoian G. Bogdan, Vlad Moldovan, Alex Tocilescu
● Meridiane „Sade – partea obscură a Luminilor“ (de Petre Răileanu) Marchizul de Sade (1740-1814), autor de opere pornografice de o rară violenţă, este contemporanul şi, într-o oarecare măsură, continuatorul filozofilor enciclopedişti din secolul său. Cel care a introdus filozofia în budoar şi care a trăit treizeci de ani închis reprezintă el singur partea obscură a Secolului Luminilor.
