Cum e la debut?

18 mai 2011
Cum e la debut? jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 60, mai 2011)

Alexandru BUDAC • Lili BUNOFSKI • Adrian BUZDUGAN • Raluca DUNĂ • M. DUŢESCU • Anca HAŢIEGAN • Ioana MACREA-TOMA • Adina ROSETTI • STOIAN G. Bogdan • Dragoş VOICU

„Dintre toate evenimentele care au loc în viaţa unui om, publicarea primului volum de versuri este cel mai insignifiant. Dar, chiar dacă asta nu contează pentru nimeni, autorul simte destulă nelinişte.“
Herman MELVILLE

„Orice tînăr scriitor care se poate abţine de la scris ar trebui să o facă fără ezitare.“
André GIDE

„În ziua cînd îşi corectează primul şpalt, scriitorul tînăr este la fel de mîndru ca elevul care tocmai a luat un sifilis.“
Charles BAUDELAIRE 

Alexandru BUDAC  La debut e ca-n filmele americane. Mai întîi îţi faci curaj în faţa editorului, imaginîndu-ţi că eşti The Godfather („I’m gonna make him an offer he can’t refuse.“). Apoi, cînd îţi apare cartea, trebuie să fii mereu atent să nu confirmi suspiciunile celor care se tem inutil că te-ai schimbat peste noapte, că te dai drept Taxi Driver („You talkin’ to me?“). După primele recenzii favorabile visezi că ai aterizat la Casablanca („I think this is the beginning of a beautiful friendship.“), însă odată cu cronicile negative îţi doreşti katana din Kill Bill („You and I have unfinished business.“). În cele din urmă reuşeşti să te eliberezi din Matrix („There is no spoon.“) şi-ţi reîncarci bateriile cu optimism de Terminator („I’ll be back !“). (Byron în reţea sau Cum a rămas liberă canapeaua doctorului Freud, eseu, Editura Humanitas, 2009)

Lili BUNOFSKI Cum am fost aruncată în lume? Cea mai frumoasă reacţie a fost cea a copiilor mei, singura autentică, fructuoasă. Nu ştiu ele ce conţin acele micro-ficţiuni, însă, revenită de la Salonul Cărţii de la Paris, Miri, fata cea mare, mi-a spus: „Eşti faimoasă, mama! Ai apărut în cărţi!“. Fetiţa mea cea mică mi-a dat recent spre lectură prima ei „carte“. Scrisă cu majuscule şi însoţită de desene minunate. Nu a fost nevoie să inventez cîte o istorie nouă şi nemaiauzită, ca în fiecare seară (aş putea să am parte de un debut chiar şi la secţiunea asta „audiobook“) – am citit povestea ei dintr-o cărticică handmade, cusută la mijloc cu aţă. Iată adevăratul debut, cel al copilei mele de numai şase ani: „AFOST O DATA CA NICIODATA O PRINTESA CARE SE PUTEA TRANSFORMA IN TOT CE VROIA EA.SI ACEASTA S-A INTALNIT CU….“ Coperta finală are pe ea nişte inimioare pline, încă, unite prin partea cea mai îngustă şi formează nişte clepsidre (în pagina finală de gardă, din cele două inimioare nici una nu pare golită, în măsurarea timpului curbat, ascendent şi accelerat pe care aceste clepsidre ale iubirii îl înregistrează). Ieri-seară, în clipele în care ne-am privit, Andra: „Şi între noi două iar s-a oprit timpul!“ Tac, ştiu prea bine ce înseamnă asta, „Poveştile“. Dacă aş debuta la categoria literară-SurNanny – aş putea face un copil să Gîndească, să Iubească. Finiş joc. Şah mat. (Tacto, roman, Editura Curtea Veche, 2010)

Adrian BUZDUGAN Posibil ca mulţi autori să fi debutat cu uşurinţă: să fi trimis manuscrisul, un redactor binevoitor să le fi făcut un referat favorabil, consiliul editorial să-şi fi dat acceptul şi cartea să fi ajuns în librării în doar cîteva luni. Deşi mă cam îndoiesc, există însă această posibilitate. Cert este însă că eu n-am făcut parte din această categorie. În 1985 mi s-a propus să transform un roman neterminat într-o nuvelă. „Nuvelă?! Într-o revistă?! Nicicum, totul sau nimic!“... şi a rămas nimic pînă în ’91 cînd am propus Editurii Junimea un antiroman poliţist însoţit de cîteva povestiri absurde. Am dat peste redactorul binevoitor, referatul a fost pozitiv, consiliul editorial şi-a dat acceptul, numai că editura, ca multe alte edituri de stat din acea perioadă, s-a confruntat cu o situaţie financiară dezastruoasă, iar debutul n-a mai avut loc. Vreo zece ani n-am mai scris un rînd, am terminat o facultate din cele trei începute şi mi-am văzut de treabă. M-am obişnuit cu ideea că se poate debuta oricînd. Antum (de la şase ani, cînd nici nu ştii alfabetul – cazul lui Dragoş Merişca, pînă spre optzeci – Adrian Oprescu) sau postum (Ioan Budai-Deleanu, Urmuz etc.). Acum vreo patru ani, stîrnit de-un bun prieten jurnalist, am început să public din povestirile aflate la sertar. Cum dădusem la spate debutul ratat, am întocmit şi o cărţulie. Am contactat o editură, două, nouă, dar n-am mai dat peste un redactor binevoitor. Abia în urma cîştigării Concursului de Debut UniCredit Ţiriac de anul trecut manuscrisul s-a întors ca un bumerang la una dintre ele. Problema e nu cînd debutezi, problema e cum o faci şi cu ce! Intri pe drept în literatură ori plăteşti pentru asta (am văzut o editură la care poţi să calculezi direct pe site la cît se ajunge, în funcţie de format, copertă, număr de pagini etc.)? Dacă ai debutat fără intervenţii, atunci poţi răspunde simplu la întrebarea „Cum e la debut?“. „E bine!“ Te poţi bucura nestînjenit cînd Dan C. Mihăilescu îţi prezintă cartea spunînd: „Satisfacţie! Avem un nou autor român în viaţă!“ (Capela excomunicaţilor – povestiri ultimative, Editura Humanitas, 2010)

Raluca DUNĂ Am auzit că unora le tremură genunchii, li se umezesc ochii, aşteaptă tipărirea primei cărţi cu o teribilă emoţie. Eu nu am simţit nimic „la debut“. Recunosc, în timp ce scriam Eu, Autorul, lucrînd pe Sf. Augustin, Leonardo sau Montaigne, unde se pune problema legăturii dintre operă şi autorul ei, am început să înţeleg altfel lucrurile şi mi-am tot repetat că trebuie să mă bucur mai mult de cartea mea în timp ce lucrez la ea, pentru că, odată publicată, această carte nu îmi va mai aparţine. Cînd publici o carte, accepţi să o dai lumii, să o expui judecăţii tuturor, iar judecata unora este părtinitoare. Împotriva acestor „judecăţi“ m-am înarmat de-a lungul celor şapte-opt ani de lucru: mai bine să te detaşezi de opera publicată, pentru că nu o mai poţi apăra în nici un fel, trebuie să accepţi ideea că oricine poate spune orice despre „copilul“ tău. Pasiunea cu care am scris Eu, Autorul, încordarea de a da ce este mai bun din mine este însă ceva ce nimeni nu îmi poate lua, conştiinţa unui lucru bine făcut şi care te exprimă în profunzime. „Debutul“ propriu-zis ţine, pentru mine, mai mult de exteriorizarea actului (interior) al scrierii, de recunoaşterea pe care ţi-o dau alţii. Şi e mai profitabil să nu aştepţi nimic de la alţii, întîi, ca să te fereşti de suferinţe inutile, apoi, pentru că „aşteptarea“ confirmării publice îţi poate deforma traiectul intelectual. Dacă se întîmplă ceva bun, sînt fericită, dacă aud lătrăturile căţeilor culturali, nu sînt surprinsă. Pentru că această carte este, la origine, o teză de doctorat, o parte din bucuria debutului s-a consumat, cred, la susţinerea doctoratului. Oameni, pe care îi respect şi cu autoritate în domeniu, au spus „foarte bine“, şi această confirmare a însemnat o mare eliberare pentru mine, într-un moment de nesiguranţă, care a survenit la ceva vreme după ce am pus ultimul punct. Atunci cînd am primit cartea tipărită în braţe mă aşteptam să fiu covîrşită de emoţie, dar am fost doar mulţumită întrucît cartea arăta foarte bine, cu multe imagini color, aşa cum visasem, dar nu era totuşi decît un „obiect“. Care urma imediat să fie dat altora – lumii – „distribuit“. Apoi, Eu, Autorul s-a „născut“ cam la o lună după băieţelul meu. Nu se poate compara naşterea propriului fiu cu cea a unei cărţi, fie şi de debut. Pentru carte nu a fost nici prea mult timp, nici loc de emoţii. Dar mai contează? De o carte, mai ales de un debut, mai bine te bucuri mai tîrziu decît prea devreme. (Eu, Autorul, eseu, Editura Tracus Arte, 2010)

M. DUŢESCU Înainte, destul de stresant –după, foarte OK.Cartea mi-aapărutîniunie 2010 şi ţin minte că era caniculă, mă sfîrşeam,aveamceva probleme cuclimatizarea acasă şicei de la serviciu erau depăşiţi, plus cădatorită unor modificăriesenţiale adusela Legea Urbanismuluicumva peste noapteînvara lui2008, cînd euplecasem ca o hahaleră într-un tur interminabil prin lumea largă, acum, după aproape doi ani,suportam consecinţele. Mă rog, aveam un P.U.Z. care încă zăcea blocat la Primărie, iarclientul – un tip, aşa, security people –voia săfiu chemat în instanţăşi să-mi fie imputate daune de150.000 de euro. Doar că între timp lucrurile s-au limpezit. Înurmaavizului de oportunitate eliberatdupămai multeaudienţe la arhitectul-şef al Capitalei, în final, cu o machetăce de-abiaîncăpuse pe uşă şi unmănunchi de frunze de morcov ce-şi făcea loc cu delicateţeprinbumbaculpantalonaşilor mei, am reuşit să obţino derogare tehnică peproiect. Şi, chiar dacă groaznic de cald şi cu probleme cu sistemul de climatizare, acele nopţi de vară au fost pur şi simpluminunate, somnul meu cu adevărat liniştit – apariţia cărţii avea să se suprapună perfect peste aceste evenimente. (şi toată bucuria acelor ani trişti, poezie, Editura Cartea Românească, 2010)

Anca HAŢIEGAN Trebuie să fi fost pe la începutul şcolii primare cînd am confecţionat nişte cărticele din hîrtie legate cu sfoară şi am hotărît în sinea mea că viitorul îmi va fi legat, într-un fel sau altul, de acest obiect. Cam tot de atunci cred că datează şi dorinţa mea de a avea un cîine. Ambele vise de copil (ambiguitatea expresiei e intenţionată) mi s-au împlinit aproximativ în acelaşi timp. Anul trecut, la vîrsta de 32 de ani, am debutat cu volumul Cărţile omului dublu, devenind totodată mîndra mămică adoptivă, cu acte în regulă, a unui metis de Flat Coated Retriever (rudă apropiată a Labradorului), salvat dintr-un adăpost, şi pe care l-am botezat Hoţu. Cartea arată exact aşa cum am sperat: desenul de pe copertă reprezintă o altă promisiune împlinită – făcusem pe vremuri un legămînt cu autoarea lui, Rada Niţă (fiica Sandei Cordoş, criticul literar), acum studentă în ultimul an la Grafică, că, dacă o să scot vreodată o carte, o voi ruga pe ea să mi-o ilustreze. Şi aşa a fost! Cîinele, care arată şi el splendid, negru lucios, cu nişte ochi ca aluna, s-a arătat la rîndul lui încîntat şi a apreciat-o în felul său entuziast – mi-a mestecat rapid un exemplar! În mod normal, îmi zic, ar fi trebuit să manifest un entuziasm similar, dacă nu să-mi rod cartea, măcar să sar într-un picior, să fac o piruetă, ceva... În loc de asta – nimic! Nici o tresărire atunci cînd mi-am ţinut cartea (primul născut) pentru întîia oară în mînă (asta se întîmpla undeva într-un garaj dintr-un cartier mărginaş al Clujului, în care am şi acordat primul autograf). Pesemne emoţiile le consumasem pe parcurs, în actul scrierii, iar toate procesele ulterioare le-am privit cu detaşare (dacă nu chiar cu repulsie, atunci cînd am început să amuşin, abia, ce înseamnă în lumea noastră promovarea şi nevoia autopromovării), ca pe ceva ce nu mai avea nici o legătură cu mine, cu ceea ce trăisem cîndva şi se îndepărta tot mai tare. Adevărul-adevărat e însă că omul dublu – triplu, multiplu… – care sînt se simte „debutat“ doar pe jumătate şi înspăimîntat la gîndul că poate nu va mai reuşi să publice niciodată o carte pe placul celeilalte jumătăţi (şi jumătate!), adică o carte de proză, fie din lipsă de timp (supravieţuirea economico-financiară înainte de toate!), fie din lipsă de putere de muncă şi inspiraţie, fie din toate astea laolaltă. Poate aşa îmi era scris, ca, pasionată de teatru şi fascinată de figura Actorului cum sînt, să debutez teatral, cu o falsă carte de identitate – sub o identitate cu care nu mă simt perfect solidară. Pînă la „adevăratul“ debut (deşi cred, pe urmele lui Camus, că propriile comedii ne definesc în aceeaşi măsură ca şi elanurile sincere), dacă va fi să fie, rămîne să mă consolez cu hoţomanul care, în înţelepciunea-i nesfîrşită de patruped, intuind impostura, mi-a făcut harcea-parcea coperţile, ambalajul, vîrîndu-mi-se imediat pe sub piele, pînă la cotor. (Cărţile omului dublu. Teatralitate şi roman în regimul comunist, eseu, Editura Limes, 2010)

Ioana MACREA-TOMA Recunosc că întrebarea îmi pune probleme din mai multe puncte de vedere. Tehnic vorbind, nu sînt la debut. În plus, reflexe sociologizante mă obligă nu doar la confesiune, ci la autoanaliză. Cartea publicată în 2002, Tentaţia arabescului. Angoasă şi anxietate în literatura argentiniană, deşi capitalizabilă la nivel simbolic, a beneficiat de o vizibilitate extrem de redusă. Interesant e că marginalitatea publicistică – atît de comună unui sistem editorial cu zonele lui de monopol – a fost însoţită în timp de un abandon al cărţii în ordinea propriului sistem de autoreprezentare, odată cu diversificarea căutărilor (socio)literare. Cartea actuală de debut, Privilighenţia..., constituie un act identitar mult mai asumat, ea fiind rezultatul unui travaliu doctoral de şase ani şi al unei nezdruncinate credinţe în modele teoretice cît mai obiectivizante, care să producă o alternativă discursivă la dezbaterile privind literatura scrisă în comunism. Finalizarea tezei, după o serie de greutăţi metodologice (învăţatul metodelor statistice, peregrinările arhivistice), a fost prima mare izbîndă în cursul noii probe iniţiatice publicistice. Febrilitatea scrierii ei, în intervale spaţio-temporale inedite (acasă, înainte şi după bursa de la Budapesta) a adăugat finish-ului un sentiment de jubilaţie care a eclipsat efortul prin tensiunea descoperirilor permanente. Apariţia tezei în formă de carte m-a găsit deci deja angrenată în alte proiecte care mi-au oferit deopotrivă detaşarea critică şi bucuria melancolică faţă de o carte situabilă în genealogia viitoarei cărţi (un alt debut, sper, într-un circuit internaţional). Pe de altă parte, m-a făcut să resimt dilematic problema raportării personale la cîmpul literar autohton. Deşi cristalizată într-un mediu literaturocentric, cartea se revendică de la modele discursive regăsibile în alte cîmpuri (sociologia literară şi istoria socială). Astfel, aspirînd la o omologare în cadrul ştiinţelor sociale, cartea face mai curînd obiectul receptărilor literare. Nu aş vrea să închei fără să mărturisesc şi indeterminarea resimţită în legătură cu aspectele editoriale ale publicării, vag reglementate contractual şi acrobatic transgresate; astfel, debutul la interferenţa regnurilor disciplinare aproape că îşi devoalează fragilitatea prin materialitatea cărţii în sine (suferindă grafic uneori şi distribuită incert). (Privilighenţia. Instituţii literare în comunismul românesc, eseu, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009)

Adina ROSETTI Debutul meu a fost cu multe peripeţii şi surprize. Mai întîi, o editură mare, nu spui care!, mi-a refuzat manuscrisul, invocînd atotputernica Criză şi alte motive destul de ermetice. Apoi, una ceva mai mică, dar mai curajoasă, a hotărît că merită publicat (din nou, mulţumiri lui Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai răi lectori, după cum se autointitulează). Nici bine n-am semnat contractul & predat corecturile finale, că m-am trezit cu manuscrisul sechestrat. Ştiţi povestea de astă-vară, cu acei indivizi înarmaţi cu bîte şi lanţuri care au ocupat peste noapte sediul Editurii Curtea Veche… N-am să intru în detalii, dar pot să spun că am tremurat în fiecare zi, timp de mai bine de o lună, pentru soarta cărţii. Totul s-a terminat cu bine, cartea a apărut, dar după nici două zile de euforie-post-publicare m-am trezit cu o ameninţare de a fi dată în judecată de un domn scriitor care susţinea că deţine monopolul asupra cuvîntului (foarte englezesc, altminteri) „deadline“. Într-o săptămînă, am devenit expertă în copyright, OSIM, ISBN şi alte chestiuni care înainte îmi erau la fel de străine precum modul de funcţionare al motorului cu injecţie. Acum pot să dau consultaţii. În rest, m-am certat şi împăcat cu tata (care, din sceptic, cum era la început, a devenit cel mai înfocat PR pe care l-aş fi putut avea), am crescut brusc în ochii fiicei mele de cinci ani („Cuuum, mami, ai scris singură atîtea cărţi? Şi fără poze!!!“), încerc să-mi conving prietenii că e OK dacă nu mi-au citit cartea (pe bune, chiar nu mă supăr deloc!) şi mi se pare că volumul acela albastru cu o fată pe copertă, pe care-l mai văd prin librării, nu-mi mai aparţine deloc. Aştept să văd ce mai urmează. (Deadline, roman, Editura Curtea Veche, 2010)

STOIAN G. Bogdan E destul de greu de definit cum e la debut. În cazul meu, a fost şi bine, şi rău. Bine, pentru că am cîştigat, pe de o parte,aprecierea şi admiraţia unor oameni, în special de sex feminin, din lumea artei, iar asta m-a ajutat să-mi îmbogăţesc anumite cunoştinte – şi, pe de altă parte, mai multe premii decît în toţi anii deşcoală – ceea ce m-a flatat. Rău, pentru că mi-am făcut mai mulţi duşmani decît prevedeam, tot din lumea artei,căci se ştie că scriitorii şi artiştii, în general,îşi iartă orice numai succesul – nu, or eu, pe lîngă faptul că am succes, mai am şi-o stimă de sine care reduce la absurdmajoritatea scriitorilor,dar şi a oamenilor, pe care-i găsesc lipsiţi de stimă desine, viscerali, manipulabili, uşor de vîndut şi de cumpărat, deci ieftini, şi le scot sentimentele de maimuţă, precum invidia, la iveală. Dar cineva trebuie s-o facă şi pe asta. (Chipurile, poezie, Editura Cartea Românească, 2009)

Dragoş VOICU M-am hotărît eu, aşa, să scriu o carte. Coada. Cauzele au fost multiple. Teama de ratare, frustrările profesionale, nevoia de iubire, frica de moarte, nevoia de a rămîne ceva după mine, pentru fiul meu ce avea să vină, amintirea că, odată, eram necondiţionat bun la ceva, că citeam mii de poveşti, că nu mă jucam, că învăţătoarea mă trimitea să spun poveşti claselor unde celelalte învăţătoare aveau o zi liberă, că făceam cele mai frumoase compuneri din clasă. Aşa am început să scriu Coada, fără să respir, în aproape patru luni. Debutul a început cu un telefon de la editură. Nu mai ştiu exact ce mi s-a spus, oricum cîştigasem concursul, urma să fiu publicat. Pluteam. În acea zi cumpărasem bilete la Lacul lebedelor. Trebuia să merg cu soţia şi cu nişte prieteni. Am plecat cu o oră mai devreme de la serviciu, spre Operă. Începuse ploaia. Eu mergeam printre picături rîzînd, cu gura deschisă spre cer. Am rătăcit prin ploaie două ore, cu ochii înghiţind cerul, cu gura sorbind toată ploaia. Nu ştiu despre ce este vorba în Lacul lebedelor. Îmi amintesc numai nişte rochii albe învîrtindu-se fără sfîrşit. Apoi am fost la editură să semnez contractul de publicare. Aşa am cunoscut un om minunat, Mădălina Ghiu. După ceva timp am fost invitat la lansarea cărţii. Fiul meu, Tudor, împlinea fix o lună. Aici am cunoscut alţi oameni minunaţi: Daniel Cristea-Enache şi Bianca Burţa-Cernat, oameni care nu mă cunoşteau, dar care au vorbit, cum nu mă aşteptam de cald, despre cartea mea. Şi nu-mi venea să cred cîţi se adunaseră acolo şi nu-mi venea să cred că stăteau la coadă să le semnez cartea. Debutul e o stare de graţie care creează dependenţă. Din păcate, durează atît de puţin! Nu-ţi rămîne decît să o cauţi mereu, printre cărţile altora, sau, poate, printre cărţile tale. (Coada, roman, Editura Cartea Românească, 2009)


anchetă realizată de Marius CHIVU

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

tren cersetori pitesti foto primaria pitesti jpg
Tren cu 90 de cerșetori oprit de polițiști la Pitești. Jumătate dintre ei primesc ajutoare sociale
O amplă acțiune a polițiștilor împotriva unei rețele de cerșetorie a avut loc sâmbătă, 1 octombrie, la Gara Sud Pitești. Cerșetorii veneau constant la Pitești și își făceau veacul în centrul orașului și pe lângă mai multe biserici.
Liderul centralei nucleare Zaporojie, Igor Murașov, a fost răpit de forțele ruse. Foto: Twitter
Directorul centralei nucleare din Zaporojie, în „detenție temporară”. Informația, confirmată de AIEA
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat sâmbătă “detenţia temporară” a directorului centralei nucleare ucrainene Zaporojie, Ihor Muraşov, transmite EFE.
reparatii complexe la podul peste bratul borcea FOTO Facebook DRDP Constanta jpg
Lucrări ample de reparații la podul peste brațul Borcea. Până când sunt instituite restricții de trafic
Acțiune amplă în weekend la Podul peste Brațul Borcea pe calea 2, sensul de mers Constanța-București. Conform Direcției de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, a fost decopertată suprastructura metalică a podului.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.