Cum e la debut?

30 aprilie 2013
Cum e la debut? jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 83, aprilie 2013)

Ca în fiecare an, îi întrebăm pe debutanţi care au fost circumstanţele şi cum a fost să-şi vadă prima carte publicată. Iată o parte din debutanţii lui 2012.

Teodora COMAN Depinde foarte mult de felul cum te iveşti, programat sau accidental. Dacă ai ţinut la asta cu dinţii, fiindcă ai simţit că ai cu adevărat ceva de spus şi vrei să beneficiezi de vizibilitate sau legitimare valorică, ori totul s-a întîmplat nesperat, într-o conjunctură fericită, ca în cazul meu. Am scris fără să cred că mă voi alege cu un volum. Visam la asta cum visează toată lumea irealizabilul, fugitiv şi foarte îndepărtat de concret, mai mult alungînd ideea decît derulînd-o. Textele erau deja gata cînd Claudiu Komartin mi-a propus editarea şi publicarea lor. Nu le-am scris prospectiv, în ideea să ating un anumit număr de pagini necesare încropirii unei cărţi, cum se obişnuieşte uneori. Am apărut ca un accident care nu s-a soldat cu victime, nu am nici măcar urmele unor răni uşoare. Şi cînd ţi se întîmplă asta, nu ştii dacă vei mai avea parte de acelaşi noroc şi a doua oară, aşa că mă gîndesc serios ce înseamnă debutul, dacă e într-adevăr începutul a ceva ce ar urma să continue, sau e vorba, de fapt, de un sfîrşit. Sigur că te interesează ce spun ceilalţi, din ce unghi te citesc, cînd şi dacă te citesc. Ai, practic, şansa să ţi le auzi pe toate, dar e bine să nu ai aşteptări, ci să aştepţi, pur şi simplu, să vezi ce se întîmplă, dar nu ţie, tu nu mai eşti în ecuaţie, ci ei, cărţii, lansată ca o bărcuţă pe care o asişti neimplicat, de la mal, şi speri să reziste în propriul ei diminutiv. (Cîrtiţa de mansardă, poezie, Casa de Editură Max Blecher)

Laura DAN Debutul meu se datorează faptului că am avut norocul să întîlnesc un poet generos precum Ioan Es. Pop, care a avut bunăvoinţa de a-mi citi poemele. După ce am participat la una dintre lecturile sale, m-am hotărît să-l rog să se uite peste textele mele. În acel moment nu ştiam cît este de cunoscut poetul din faţa mea şi a fost mai bine aşa, pentru că altfel nu l-aş fi rugat să parcurgă ceea ce am scris, întrucît mi s-ar fi părut o îndrăzneală prea mare. Ţin minte că de îndată ce am ajuns acasă m-am postat în faţa calculatorului în aşteptarea unui răspuns, cu toate că ştiam prea bine că nu era posibil ca cineva să citească atît de repede 70 de poeme şi să-mi spună o părere, dar - pentru orice eventualitate - îmi deschisesem e-mail-ul. După două zile de aşteptare, eram convinsă că nu-i plăcuse ceea ce citise şi căuta un mod elegant de a mi-o spune. Se înţelege că am avut o surpriză de proporţii cînd am primit din partea lui Ioan Es. Pop un răspuns în care erau numai cuvinte de apreciere, ba mai mult decît atît, îmi cerea permisiunea de a publica în Ziarul Financiar un poem care îi plăcuse în mod deosebit. Ulterior, am mai schimbat o serie de e-mail-uri, pe care şi acum le pot reda cu acurateţe, pentru că le-am citit de atîtea ori, încît le ştiu pe de rost. Într-un timp destul de scurt, lucrurile au avut o dinamică surprinzătoare (apariţii în reviste literare, lecturi publice, emisiuni la radio etc.), toate culminînd cu ofertele pe care le-am primit din partea a două edituri care voiau să-mi publice cartea. Aşa am ajuns să debutez, anul trecut, cu un volum ce îi este dedicat poetului Ioan Es. Pop, ca un gest de minimă recunoştinţă. Pot spune că debutul meu chiar a durut puţin, din cauza diverselor moduri în care mi-a fost receptată cartea; în special ciclul de poeme care face referire la tată a generat interpretări dintre cele mai neaşteptate. La debut am realizat că, în momentul în care publici, textul nu-ţi mai aparţine, în sensul că poate fi supus oricăror interpretări. Şi pînă la urmă, în asta constă frumuseţea lecturii. Fiecare vine cu propriile proiecţii şi receptează prin filtrul propriei subiectivităţi, astfel încît fiecare vede altceva. Pot spune că în momentul în care mi-a fost publicat volumul, m-am simţit ca în povestea aceea a lui Hans Andersen, "Hainele cele noi ale împăratului", în care personajul principal se plimbă pe străzile oraşului cu convingerea că este îmbrăcat, dar că hainele sale sînt invizibile, cînd, de fapt, defilează complet gol printre oameni. Ceva asemănător trăieşti la debut, cînd te trezeşti expus în faţa celorlalţi cu toate gîndurile şi trăirile tale. Stai gol în faţa lor şi încerci să-ţi cultivi ideea că, totuşi, porţi nişte haine. Iar cînd în sfîrşit începi să crezi asta, apare cineva care strigă în gura mare că eşti dezbrăcat. Mai închipuie-te îmbrăcat, dacă poţi! (Începe să doară puţin, poezie, Tracus Arte)

Răzvan-Ionuţ DOBRICĂ Cînd mi-am ales, pentru examenul de la cursul de scriere creatoare al domnului Muşina, să scriu 50 de pagini de roman, aveam cuibărit în minte gîndul intim să încerc să-l scriu pînă la capăt şi, eventual, să-l şi public. Primul hop, şi cel mai greu, a fost trecut după ce am citit un fragment din roman la curs, de faţă cu colegii, iar domnul Muşina nu mi-a spus că e o porcărie. "Excelent, continuă să-l scrii", a fost rezoluţia dumnealui. Prietenilor de la meciuri nu le-a trebuit prea mult ca să afle că scriu o carte despre noi şi lumea noastră, a suporterilor de fotbal. M-au asaltat cu întrebări despre subiect şi personaje, cel mai mult fiind curioşi să afle dacă sînt şi ei portretizaţi în paginile romanului. Apoi am început să simt cum entuziasmul se transformă încetul cu încetul într-un fel de presiune. Sau, mai corect spus, "responsabilitate". Eu scriu şi pe un blog dedicat exclusiv culturii suporterilor şi a istoriei echipei din oraşul meu natal, şi am început să conştientizez că lumea va avea aşteptări de la mine. Adică, nu era ca şi cum nu mai scrisesem nimic în viaţa mea şi, hop-deodată, apar cu o carte şi oamenii mă iau aşa cum apar. M-am gîndit că viitorii cititori ai romanului vor dori să regăsească în paginile cărţii stilul şi atmosfera din "La Stegaru'", aşa că am început să privesc romanul ca pe un articol mai lung, pe care-l scriu pentru "stegarii" mei şi care trebuie musai să le mişte rotiţele sentimentale. Nopţile au devenit albe, după-amiezile se încheiau doar cînd puneam pixul jos sau închideam laptop-ul, iar paharul cu whisky mi-a fost prieten bun. O chestie foarte interesantă, pe care am remarcat-o în timpul elaborării, a fost că anumite lucruri pe care le scriam se petreceau şi în realitate. M-am trezit părăsit de iubită, într-un moment în care credeam că totul e perfect, la scurt timp mi-am revăzut fosta dragoste din facultate, dar era de braţ cu altul şi am simţit cum cade galaxia toată peste mine. Chiar mi-a fost teamă o perioadă pentru sănătatea celui mai bun prieten al meu, întrucît personajul său din carte moare. Cred că e un sindrom al debutanţilor, avem impresia că lumea se schimbă odată cu cuvintele noastre. Cînd am terminat cartea, am experimentat o altă stare: lipsa sensului. Dintr-odată, m-am pomenit că trebuie să dorm noaptea. Şi mi-am dormit nopţile aşteptînd nerăbdător să iasă cartea de la tipar, ca s-o văd şi s-o simt. A venit şi momentul ăsta, apoi a urmat alt climax: lansarea. La Gaudeamus, în toamna trecută, am avut mare noroc de prietenii din Capitală care m-au însoţit în acest debut. Cînd i-am văzut pe ei, a fost pentru prima oară cînd nu m-am simţit stingher în imensitatea Romexpo-ului. Urma peste doar o săptămînă şi lansarea de acasă, la "Şt.O. Iosif". În săptămîna lansării, Steagu' a jucat cu Steaua şi mă gîndeam că n-ar fi bine pentru atmosfera lansării să luăm bătaie. Băieţii credeau la fel. "Bă, Dobrică, dacă pierde Steagu', mai ţii lansarea aia?" Sindromul debutantului m-a lovit din nou şi chiar credeam cu tărie, în timp ce-i vedeam pe "stegarii" meu cum tropăie peste stelişti, că echipa asta a Braşovului am scris-o cu mîna mea. Nici nu ne-am revenit bine din beţia victoriei că a şi urmat lansarea de la "Şt. O. Iosif". Tribunele "Tineretului" parcă se mutaseră în subsolul librăriei. Au venit tinerii, bătrînii, colegele mele, mama, iar o doamnă cu păr alb, despre care am crezut iniţial că nimerise la subsol pentru a căuta o carte pe rafturi, a venit la mine să-i semnez un exemplar al romanului, cumpărat pentru fiul ei din Franţa. A fost cum mă aşteptam să fie? A fost dincolo de orice aşteptări! Oameni care n-au fost în viaţa lor la o lansare de carte au asistat dîrji la discuţiile literare, fete care ştiu că fotbalul e cu "huligani şi din ăia" făceau coadă să le scriu o dedicaţie. A fost ca o zi bună la meci. (Eroi locali, roman, Aula/Tracus Arte)

Silvia GRĂDINARU Debutul e cu dus şi întors. La început eşti incredibil de entuziasmat, apoi realizezi că, în tot timpul în care te-ai agitat să publici, ai ajus să te detaşezi. Te bucuri, dar parcă o faci din reflex pentru că actul în sine devine ceva natural, fără a mai fi ceva ieşit din comun. Se petrece o schimbare de perspectivă. Odată ce ai scos textele din tipar, poţi să le vezi mult mai bine, mai clar - vezi ce ar fi fost de modificat, de cizelat, vezi care sînt poemele care pot rămîne peste timp şi ce e doar maculatură. Mai "redresezi" cîte un vers-două în lecturi, dar asta e cam tot ce poţi să mai schimbi. Iar dacă faci asta nu înseamnă că nu eşti mulţumit de ceea ce a ieşit, ci doar că schimbarea necesară s-a petrecut şi lasă locul unui altceva. În sensul ăsta, pariul e acela al vocii, al găsirii coerenţei. Altfel, debutul nu marchează decît un pas pe aşa-zisul "traseu literar". Auzi impresii, citeşti părerile altora, cunoşti oameni noi şi încet-încet te deconstruieşti şi te construieşti la loc. Abia după ce faci asta, ajungi să te detaşezi cu adevărat. Nu e ca şi cum scrisul se opreşte în momentul în care ai terminat o carte, însă în clipa în care ai volumul în mînă, poţi cu adevărat să treci spre ceva nou. Nu e un punct, e un to be continued din filmele americane. În concluzie, adevăratul avantaj al debutului e economia de spaţiu - nu mai trebuie să cauţi prin casă foi, caiete, şerveţele şi altele pe care ai scris; poţi să ţii şi să dai oamenilor totul legat, în format A3. (L'enfant terrible, poezie, Tracus Arte)

Mihai IOVĂNEL Debutul în presă, în revista Adevărul literar şi artistic, a însemnat mai mult, în termeni emoţionali, decît debutul în volum. Explicaţia stă probabil în diferenţa de vîrstă dintre cele două momente (22 de ani vs. 33). Oricum, îmi evaluez debutul în volum cu o anumită uşurare - nu în raport cu ce este de fapt, ci în raport cu ce ar fi putut fi. De pildă, dacă perioada (post)studenţiei mele ar fi avut loc nu la rădăcina anilor 2000, cînd era teribil de greu să tipăreşti ceva, ci un deceniu mai tîrziu, cînd drumul "manuscrisului" dinspre concepere către editare (fie pe hîrtie, fie online) se face aproape instantaneu - cîte prostii aş fi publicat oare la 20 de ani? Aş fi dat la iveală sonete? lucrări de seminar? ghicitori? poeme în proză? cronici literare? Din astfel de scenarii speculative mă trezesc ca dintr-un coşmar în care aluneci în gol sau ţi-ai pierdut toţi dinţii, răsuflînd uşurat că, totuşi, ce bine e cînd se putea şi mai rău. (Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică, eseu, Cartea Românească)

Iulian KIR E o greşeală, dar îţi vei vedea cartea tipărită. Am aflat asta din timp, aşa că tot atît de multă ruşine am simţit şi în acea zi de vineri, luna noiembrie. Tînăr pensionar, am tras pe mine o cămaşă nouă de la ajutoare, a 328-a cămaşă nouă pentru a 328-a zi din an, apoi am coborît în stradă şi am apucat-o înspre aeroport. M-am trezit la uşa depozitului aproape de ora închiderii - Şi ce vrei, domnule? - Să-mi puneţi cele 50 (sau poate 100 de exemplare) în braţe. - Poftim. - Asta a fost tot, aşa-i?, am întrebat. - Cam da, cam asta a fost, vedeţi-vă de drum. Aşa că am mers o vreme pînă cînd am găsit o bancă întreagă într-un parc prost luminat; am şezut, iar înainte de a-l abandona, am legănat şi dezmierdat pachetul galben. La întoarcere am închiriat o maşină la volanul căreia am dormit foarte bine. Acasă, la Roman, nu am mai ajuns. E o greşeală, dar îţi vei vedea cartea, Celule moarte, tipărită. Şi atît. Atît, atît. (Celule moarte, proză scurtă, Tracus Arte)

Andrei POGORILOWSKI Am încetat să îmi mai trimit cărţile la editurile din România, cînd un prieten, care lucrase pentru mai multe, mi-a povestit cum redactorii şterg, pur şi simplu, dimineaţa, e-mail-urile de la autorii aspiranţi sau aruncă direct la coş manuscrisele trimise prin poştă. "De ce fac asta?" am întrebat. "Pentru că, în cazul în care le place cartea vreunui debutant şi aceasta primeşte undă verde pentru publicare, vor trebui să se ocupe de ea (!), iar dacă volumul nu se vinde - oalele se sparg în capul lor." Edituri cu reguli clare sau măcar cu puţin bun-simţ sînt puţine. Astfel, îmi aduc aminte cu plăcere de refuzurile pe care le-am primit de la Humanitas, Trei, Compania sau Curtea Veche. În cele mai multe locuri ţi se dă de înţeles (prin tăcere) că, pur şi simplu, nu exişti. Cu doi ani în urmă, am vorbit la Nemira cu însuşi directorul de atunci, rugîndu-l să mă ajute să primesc măcar un răspuns negativ de la unul dintre redactori. Deşi a făcut tot ce i-a stat în puteri, nici el nu a reuşit să obţină acest lucru. Q.e.d. Apoi s-a întîmplat minunea şi un juriu mi-a oferit Premiul de debut al Editurii Cartea Românească pentru romanul Cartuşe. Iată-mă publicat! Cîteva luni mai tîrziu, mă bucuram trecînd în revistă cele zece recenzii elogioase şi lipsa cronicilor negative. Era momentul să încerc să îmi public celelalte cărţi. Înarmat cu nou-achiziţionatul "aparat critic", am trimis încă o dată manuscrise la "toate editurile" (un concept pe cît de vag, pe atît de uşor de parcurs în România) şi, cu o singură excepţie, am înţeles din nou că nu exist şi că m-am reîntors în tagma veleitarilor mai mult sau mai puţin pisălogi - loc de unde vă salut cu veselie. (Cartuşe, roman, Cartea Românească)

Alex VĂSIEŞ Prietenii nu te privesc altfel şi te bucuri, apoi ţi-e ruşine, nu bei foarte multe seri pe banii lor. Cîteva fete se simt din cînd în cînd onorate, dar speri să nu fi aflat, să fie altele motivele. Mergi cu mai multă lume la mese, discuţiile încep să se schimbe şi îţi pare rău pentru băiatul ăla care rîde tot mai singur la glumele vechi, îl ajuţi puţin şi crezi că se uită restul urît la tine. Într-o seară, la o petrecere, cînd deja începe să treacă, te plimbi cu cine te cunoaşte şi vorbiţi lucruri normale, pe care le-aţi mai vorbit, e doar o armonie combinatorică. Intră la fix între voi şi vă leagă, deşi n-o să ţină foarte mult, o ştiţi amîndoi, vă pare bine şi vă daţi coate. După ce oboseşte, îl vezi mai transpirat şi începe să se uite peste tine, te întreabă cum e cu toată treaba asta, dacă e de-ajutor în vreun fel, că el a auzit de la alţii. Nu-ţi reproşează nimic, nu mai vrea totul de la tine, în spate se ambalează cîteva maşini de băieţi plecînd. Vă porniţi să terminaţi ce-a mai rămas înăuntru. Îţi deschide uşa, îţi spune peste umăr că se bucură şi că petrecerea asta nu ajunge, că merită sărbătorit serios. Te-ntorci în spate, vrei să verifici dacă e chiar aşa, nu-i chiar aşa, dar imaginile multe se schimbă, vine altă muzică şi în momentul ăsta nu-ţi pare rău că ai făcut-o, te bucuri că, dacă tot era vorba de distanţă şi de o lipsă care se apropia, măcar ai ales tu. (Lovitura de cap, poezie, Casa de pariuri literare)

anchetă realizată de Marius CHIVU

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

monument bacainti
Monumente din Ardeal, vândute ilegal unei fundații din Ungaria. Notarul a desființat documentul
Cazul controversat al cumpărării unui ansamblu format din trei monumente istorice din satul Băcăinți, județul Alba, de către o fundaţie din Ungaria, a fost elucidat. Notarul a anulat tranzacția.
calinic si balasoiu 01 foto arhiepiscopia argesului jpg
Arhiepiscopul Calinic, reacție în cazul deputatului Bălășoiu, exclus de PSD după un scandal sexual FOTO
Exclus din PSD după ce ar fi apărut în mai multe imagini dezbrăcat alături de un tânăr, deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus și din Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
florin raducioiu
FCSB, în derivă: Răducioiu, verdict devastator pentru echipa lui Becali
Bucureștenii plătesc pentru amatorismul care face ravagii la club, de câțiva ani buni.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia