"Cîte bunătăţi ne oferă lumile trecute!" - interviu cu Ioana PÂRVULESCU

24 august 2011
Europa jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 64, septembrie 2011)

Ioana Pârvulescu urmează sfatul pe care ea însăşi îl propune într-un ghid al nonconformistului publicat în volumul Întoarcere în secolul 21: "În lumea de azi, a turmei, avangardistul ar trăi în orice altă epocă în afară de azi" şi se refugiază În intimitatea secolului 19 şi într-o Întoarcere în Bucureştiul interbelic. Romanul Viaţa începe vineri, a cărui acţiune se petrece într-un secol 19 pe cale să se sfîrşească, a fost tradus recent în suedeză şi va fi lansat în septembrie la Tîrgul de carte de la Göteborg. Tîrgul va beneficia de prezenţa a doi laureaţi Nobel: Herta Müller şi Mario Vargas Llosa.

După eseurile reînviind alte vremuri, cum a reuşit romanul Viaţa începe vineri să iasă din sertar?
Nu e ceea ce se cheamă un "roman de sertar", a ieşit doar din sertarele vieţii. Povestea e aşa: am început un roman la 1 ianuarie 2008, încercînd un gest simbolic: să mă prindă Anul Nou scriind. Din nefericire, gestul n-a avut nici un efect, tot ce-am scris am aruncat, tot simbolic, la coş. Şi-am lăsat-o baltă cu romanul. Însă după un an şi ceva, mai precis pe 28 iulie 2009 - ştiu fiindcă, întîmplător, mi-am notat asta în jurnal -, m-am reapucat de el. Dar de la zero. Nu-mi pot explica de ce, de data asta se copsese îndeajuns şi-a mers nesperat de uşor şi, mai ales, de repede. Am scris cu bucurie. În exact trei luni a fost gata, iar la exact patru luni de la începerea lui îl lansam la Tîrgul de carte Gaudeamus. Nu înţeleg nici acum de unde am avut atîta timp pentru el, fiindcă nu m-am retras din viaţa obişnuită, ca să-l scriu şi am fost ocupată, ca întotdeauna. Am simţit clar că timpul se dilatase într-un mod inexplicabil. Şi am înţeles asta aşa: scriam în timpul acela, din roman, într-un timp care curgea mult mai lent, ca şi cum aş fi alunecat în altă lume.

Cum ar fi fost personajul Iulia Margulis dacă aţi fi adus-o pe ea în zilele noastre, în locul lui Dan Creţu? O domnişoară blogăriţă/urbană/corporatistă sau o nonconformistă pe modelul descris de dvs. în "Nonconformiştii rămaşi de căruţă", care trăieşte în trecut şi redescoperă corsetul?
S-o aduc în prezent pe Iulia? Cine ştie, poate c-o s-o fac... Nu ştiu exact cu ce s-ar fi ocupat ea, dar ştiu că mulţi oameni ar fi simţit că e din altă lume. Fără voia ei, gesturile, ţinuta (ar sta dreaptă pe scaun, nu ca noi, care ne curbăm spre computere), dar mai ales o anumită naivitate, o dorinţă de a ajuta, puţin obişnuite azi, ar trăda-o că e din altă parte. Şi încă ceva, la Iulia ar uimi lipsa vanităţii, care e rară astăzi. Eu cred că s-ar bucura enorm de lipsa corsetului, de simplitatea de a-ţi cumpăra de la farmacie un test de sarcină, de diverse libertăţi, de independenţa femeilor, dar nu s-ar împăca defel cu o brutalitate şi o lipsă de nuanţe sufleteşti la care nu şi-ar fi închipuit că se poate ajunge. Şi m-ar amuza ca într-un posibil volum doi să arăt o "gură a lumii" care o judecă în fel şi chip, face presupuneri aiurite pe seama ei (cum a păţit şi Dan, deşi nu se ştie pînă la sfîrşit exact care-i adevărul despre el), asta ar fi partea cu haz a romanului.

Un personaj din roman se lansează într-o comparaţie optimistă: "Eu cred că România seamănă cu o orchestră, dar n-a ajuns încă la concert, ci tot face repetiţie. Mai scîrţîie un violonist, mai greşeşte intrarea solistul, mai dau chix suflătorii sau se supără dirijorul şi opreşte muzica şi-i ceartă pe toţi, de-a valma, totul e fragmentat şi mereu reluat de la capăt, dar la concertul propriu-zis melodia se va lega fără cusur şi aplauzele Europei...". Întreb, precum interlocutorul personajului: cînd o să fie concertul? Sau a fost deja şi n-am mai prins bilete?
Vedeţi, într-un roman, personajele ştiu mai mult decît autorul. Am fost mirată să descopăr asta cînd am scris Viaţa începe vineri. Discuţiile politice nu sînt "mon fort", cum spun francezii. Dar la nivel uman pot să spun că oamenii dau concerte foarte nereuşite şi nu mai ating armonia comună. Politic, e mult mai rău decît în secvenţa descrisă de gazetarul de la Universul: cînd unul cîntă bine (vorbesc aşadar de planul politic), ceilalţi fac o hărmălaie nemaipomenită ca să-l acopere şi să-l saboteze. Mai e mult pînă la concert, dacă-l vom da vreodată. Dar cine ştie...

"Oamenii din secolul 19 nu se plictiseau"

Evaziunea din cotidian se concretizează, recent, într-o încercare de înviere a "Micului Paris", prin romane ca Zilele regelui, Pioneze şi hîrtie albastră şi altele, la care se adaugă şi romanul dvs. Trebuie ca acel Bucureşti să fie un model sau a devenit deja o ştachetă de netrecut?
Model e mult spus, fiindcă presupune ideea de perfecţiune. Eu am o problemă cu acest cuvînt, în sensul lui etic sau pe caoarda lui istorică, politică etc. Cît despre oamenii socotiţi modele, şi ei sînt tot oameni. Unii au chiar o voluptate să găsească bube, mucegaiuri şi noroi în oameni care fără voia lor sînt luaţi de unii drept modele. În schimb, accept cuvîntul "model" în sensul lui de tipar sau de sursă de inspiraţie. Cred că ne putem inspira cu folos din lumile trecute, din Bucureştiul care progresa atît de rapid la sfîrşitul secolului 19 sau din cel interbelic, care s-a schimbat atît de frumos la înfăţişare în numai 20 de ani. Nu ne impune nimeni o lume în totalitatea ei, putem alege din ea numai ce ne place. Sau, ca să fac altă comparaţie: e ca la un mic dejun cînd ai o cazare all inclusive. Te plimbi printre felurile etalate şi-ţi alegi ce ţi se potriveşte. Unii protestează însă: nu-mi plac sărăturile la micul dejun. Sau: nu beau niciodată cafea. Dar cine te obligă? La urma urmei, nu trebuie decît să alegi. Cîte bunătăţi ne oferă lumile trecute!

Spuneţi, în Întoarcere în secolul 21, că "privirea goală este semnul distinctiv al omului modern. Se vede că acolo înăuntru nu mai e nimeni." Ce însufleţea privirea omului de secol 19 sau a celui interbelic?
Da, e de necrezut: cioc-cioc, baţi la fereastra omului de azi şi înăuntru sună a gol şi pustiu, nu e nimeni acolo. Sau e, dar se ascunde atît de bine, că uită şi el de el, uită că e înăuntru. Între omul din a doua jumătate a secolului 19 şi cel interbelic e o diferenţă: în omul de secol 19 erau şi ceilalţi, erau persoanele a III-a, ei şi ele. În omul interbelic era măcar el însuşi, persoana I, oricum, era cineva. Azi e un gol care uneori ia numele de "vanitate". De aceea îmi plac cel mai mult oamenii din secolul 19. Ei nu se plictiseau niciodată, aveau lume în ei. Aţi observat că azi oamenii sînt neliniştiţi imediat ce nu mai au lîngă ei telefonul mobil, laptopul, un film, căştile etc.? Cei de acum sînt conectaţi permanent la lume prin intermediul unui aparat, dar au pierdut capacitatea de legătură directă, interioară, cu ceilalţi, de legătură biologică. Unde sînt conversaţiile atît de îmbogăţitoare cu oamenii din jur, plăcerea de a auzi ce spun alţii? Unde sînt conversaţiile cu tine însuţi, plăcerea de a afla de la tine ceva nou despre tine şi despre alţii?

Tot în legătură cu privirea, care consideraţi că este cel mai frumos loc din fiecare dintre cele trei Bucureştiuri, cel de secol 19, cel interbelic şi cel de azi?
Cel mai frumos loc public din Bucureştiul vechi (a doua jumătate a secolului 19 şi interbelic) este pentru mine Teatrul Naţional, cel de pe Calea Victoriei. Locuri intime care îmi plac sînt acele case cu o mică grădină care, prin fiecare detaliu, de la peron şi scoică deasupra intrării, la un aer deplin împăcat - parcă şi aud un oftat de uşurată tihnă al cărămizilor -, dau seama de cu totul alte ritmuri exterioare şi interioare. Ele mai există şi azi, chiar dacă îmbătrînite, unele mici de tot, de pildă casa în care a locuit Constantin Tănase, de pe strada Puţul cu plopi, numărul 10. Iar în Bucureştiul de azi cel mai frumos loc este trecutul, povestea.

Reuşiţi să mîncaţi cartofii de la McDonald's cu furculiţa de argint (ca semn de protest postmodern)?
Cînd a apărut McDonald's-ul, în anii '90, am fost încîntată, era ceva nou, curat, frumos, occidental. Nu m-a deranjat nimic, fiindcă venea după ani de foame şi de mizerie (deşi se spune că nimeni n-a făcut foame la noi, nu-i adevărat, era o foame cumplită: la mîncarea "pe săturate" e vorba şi de ce, nu doar de cît, or, nu puteai găsi nici pîine de calitate). Îmi amintesc chiar cît de şocat a fost un prieten din Germania pentru că l-am invitat, imediat după '90, să mîncăm la McDonald's, a stat îmbufnat tot timpul, în timp ce eu mă simţeam grozav. Azi îl înţeleg, n-aş mai mînca într-un asemenea loc, mai ales cu musafiri, mai ales cartofi prăjiţi, nici cu, nici fără furculiţă, fiindcă sînt congelaţi şi parcă n-au gust. Cu strict aceiaşi bani poţi mînca la orice mic restaurant din Capitală, există o droaie. Iată un lucru şi un loc bun din Bucureştiul de azi: restaurantele.

"Mi-ar fi plăcut Artele Plastice, Arheologia..."

Sînteţi conferenţiar la Facultatea de Litere şi aţi scris un "Ghid practic pentru studenţii care ajung din greşeală la Litere", încă de actualitate, care ar putea fi afişat la avizier. Cum se poate remedia problema celor ajunşi aici din întîmplare şi care încep să constituie majoritatea?
Se pare că e o problemă generală, pe la toate facultăţile. Aş face aşa legea învăţămîntului: după terminarea liceului, toţi elevii să aibă, dacă vor, un an de pauză, adică un an de încercare. Să aibă dreptul să frecventeze fără examen cursurile oricărei facultăţi, ca să-şi dea seama ce le place şi ce nu, ce li se potriveşte şi ce nu. Numai cei care-şi cunosc vocaţia şi sînt siguri de ea să se înscrie direct la o facultate, cu examen, ca să nu piardă timpul. E foarte greu la 18 ani să ştii ce vrei cu adevărat şi mai toţi studenţii sînt dezamăgiţi, indiferent ce facultate aleg.
Să spun că şi eu mi-aş fi dorit altceva şi că Facultatea de Litere m-a dezamăgit, la început, dar pînă la urmă s-a dovedit că alesesem bine, în condiţiile ofertei de atunci. Eu ştiam foarte bine ce nu vreau, ce nu pot, dar dintre cele pe care le voiam poate că nu numai Literele ar fi fost de încercat. Mi-ar fi plăcut Artele Plastice, Arheologia şi cîte altele. Oricum, s-ar scuti multă muncă zadarnică, de ambele părţi, dacă studenţii care au ajuns "din greşeală" la Litere şi-ar găsi adevărata vocaţie. Am avut o studentă care voia să intre în licenţă, dar nu ştia ce înseamnă "interbelic" şi nici măcar că au fost două Războaie Mondiale, şi nici un titlu de poem de Bacovia sau de Blaga. Picase examenul cu mine şi mi-a spus că e ultimul. Oare e posibil aşa ceva? Şi dacă da, cum?

Ce prejudecăţi în receptarea literaturii (române) au studenţii de la Litere?
Cea mai ciudată prejudecată a multor studenţi este că literatura, în special critica literară şi poezia, sînt limbaje de neînţeles, pe care trebuie totuşi să le vorbeşti şi să le scrii. Or, nu e aşa. Cei mai mari critici şi teoreticieni vorbesc pe înţeles şi-i poţi pricepe. Cred că cele mai mari bucurii didactice ale unui profesor sînt cînd vin studenţi şi spun fraze de genul: "E prima oară că începe să-mi placă Ion Barbu şi să nu mă mai tem de el" sau "E prima dată cînd am înţeles şi eu ce-i cu acest mise en abîme" şi-aşa mai departe. O altă prejudecată e că e mai bine dacă copiază decît dacă nu copiază. Cînd mult mai simplu ar fi să citească şi să gîndească, gînditul e mai simplu şi mai fără riscuri decît copiatul.

"Această primă traducere a mea"

Să revenim la romanul dvs.. Cum sună titlul Viaţa începe vineri în suedeză?
Livet börjar pâ fredag.

Ce aşteptări aveţi în legătură cu Tîrgul de la Göteborg?
Aş vrea să mă bucur pur şi simplu de această primă traducere a mea într-o limbă străină şi de prima mea vizită în Suedia. Cum n-am bătut niciodată pe la uşi străine, cum se zice, probabil că n-aş fi ajuns să fiu tradusă vreodată (în sensul necaragialesc al cuvîntului, în celălalt sîntem cu toţii, probabil, mai traduşi decît ne-am dori) dacă romanul meu nu i-ar fi plăcut lui Mircea Cărtărescu, iar el nu l-ar fi recomandat Institutului Cultural Român din Stockholm, care, la rîndul său, l-a recomandat Editurii Bonnier (mai precis editurii 2244 care face parte din acest mare grup editorial). Simt o mare recunoştinţă pentru toţi cei care au avut încredere în acest prim roman publicat de mine.
Cît despre Tîrg, premisele m-au încîntat: cu trei luni înainte am primit catalogul cu toate evenimentele de acolo, am mulţumit, mi s-a mulţumit pentru că am mulţumit... Sînt stabilite deja temele şi partenerii de discuţie, limbile în care se va vorbi şi translatorii. Cînd mă gîndesc că la noi primesc telefoane în ajunul Tîrgului: "Mi-a apărut o carte, vrei să mi-o lansezi mîine?", rămîn visătoare, deşi îmi plac mult şi agitatele noastre Tîrguri pline de viaţă. Apoi, acolo, fiecare invitat străin are un interlocutor suedez, astfel încît publicul e ajutat să-i ia în seamă şi pe străini, se fac punţi de comunicare între scriitori diverşi, de pildă eu sînt pusă alături de o autoare suedeză care are cîteva cărţi de succes despre trecut, Sigrid Combüchen. Iar titlul sub care sîntem prezentate în catalog îmi place foarte mult: Two Time-travellers.


interviu realizat
de Diana FRÎNCULESCU şi Marius CHIVU

______
Absolventă a Liceului "Andrei Şaguna" din Braşov şi a Literelor bucureştene în 1993, Ioana Pârvulescu (n. 1960) a debutat publicistic, în 1985, cu un articol despre Mircea Horia Simionescu în revista Astra, iar în volum cu cartea de poezie Lenevind într-un ochi (1990). După nouă ani de publicistică (cu rubrici în prima serie a Contrapunct-ului, în Vineri, suplimentul cultural al Dilemei, şi în România literară), timp în care a fost şi bursieră NEC, în anul 1999 a publicat trei cărţi deodată: Alfabetul doamnelor (Premiul Uniunii Scriitorilor), Prejudecăţi literare şi prima traducere din celebrul volum de poezie filozofică germană Călătorul heruvimic de Angelus Silesius. După încă o traducere, din franceză, Să fie binecuvîntaţi - memoriile criticului Maurice Nadeau (2002) -, a publicat cea dintîi carte cu ecou de public şi critică: Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003), urmată de un volum de aceeaşi factură: În intimitatea secolului 19 (2005; Premiul "Cea mai rîvnită carte" de la Tîrgul de carte Gaudeamus - premiul jurnaliştilor, Premiul de excelenţă "Cartea anului" acordat de UNPR şi Premiul pentru eseu şi critică literară al Uniunii Scriitorilor).
A alcătuit o antologie de poezie universală, De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), a tradus din poezia lui R.M. Rilke - Îngerul păzitor (2007), a publicat un volum de publicistică - Întoarcere în secolul 21 (2009), un roman - Viaţa începe vineri (2009), un volum de eseuri - Cartea întrebărilor (2010), precum şi două studii dedicate lui Caragiale - În ţara Miticilor (2007) şi Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011). Romanul Viaţa începe vineri a fost tradus recent în suedeză şi va fi lansat în septembrie la Tîrgul de carte de la Göteborg. Ioana Pârvulescu este conferenţiar la Facultatea de Litere din Bucureşti. 

Foto: Mircea Struţeanu

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Putin, discurs în fața parlamentului rus. Ar urma să anunțe oficial alipirea teritoriilor ucrainene
Vladimir Putin se va adresa vineri, 30 septembrie, ambelor camere ale parlamentul rus iar, Ministerul britanic al Apărării notează că discursul ar putea fi folosit pentru a se anunța în mod oficial aderarea la Rusia a teritoriilor ucrainene ocupate.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski: Ofensiva rusă din Donețk va rămâne în istorie ca una dintre cele mai cinice asasinate ale propriilor soldați
„În ciuda lipsei evidente de sens a războiului pentru Rusia și a pierderii inițiativei de către ocupanți, comanda armatei ruse îi conduce în continuare la moarte”, a zis Volodimir Zelenksi.
bani curs valutar dolari jpg
Un indian care a câștigat o avere la loterie se plânge că este hărțuit de oamenii care îi cer bani
Un indian care a câştigat la loterie a declarat că a fost atât de copleşit de numărul solicitărilor privind un ajutor financiar, încât a ajuns să regrete că a câştigat marele premiu al acelei extrageri, informează luni BBC.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.