„Cele mai crunte conflicte sînt cele în care se confruntă două victime“

Amos OZ
31 ianuarie 2011
„Cele mai crunte conflicte sînt cele în care se confruntă două victime“ jpeg

- interviu cu Amos OZ -

Poveste despre dragoste şi întuneric este autobiografia unui intelectual angajat, a unui martor implicat al construcţiei statului Israel. Acest text monumental este un roman – indicaţia apare chiar pe copertă – însă povestea e, de fapt, un amestec de realitate şi ficţiune. E o autobiografie, o autobiografie romanţată, o poveste în care trecerea de la realitate la imaginar se face pe nesimţite... „Încerc să restabilesc, să ghicesc, să evoc. E ca un act de creaţie. E ca şi cum aş fi un paleontolog care reconstituie imaginea unui dinozaur pornind de la două-trei oase găsite cine ştie unde“ – scrie Amos Oz. Din fărîmele de viaţă povestite în roman se desprinde istoria unui popor şi a unei ţări. Poveste despre dragoste şi întuneric e o autobiografie, însă una în care autorul nu se plasează niciodată în centru. Centrală în cartea sa e dispariţia tragică a mamei: un episod trist, dureros, pe care scriitorul s-a ferit să-l povestească. Numai acum, la maturitate, şi numai într-o formulă literară, Amos Oz a găsit de cuviinţă să îl dezvăluie. Sinuciderea mamei sale rămîne o enigmă, iar povestea – un gest eliberator.

Cărţile – singurul peisaj

Poveste de dragoste şi întuneric?

Nu există o linie clară de demarcaţie între realitate şi imaginaţie. Nu cred că realitatea şi imaginaţia vin din sfere diferite. Realitatea este impregnată de imaginaţie, în vreme ce imaginaţia foloseşte numeroase elemente reale. În Poveste de dragoste şi întuneric e o întrepătrundere între imaginaţie şi realitate, între fantezie şi memorie, între invenţie şi reconstituire.

V-a fost greu să scrieţi această carte? V-aţi simţit eliberat cînd aţi publicat-o?

Nu m-am putut apuca de această carte decît după ce m-am împăcat cu mine însumi şi cu părinţii mei. Pentru că foarte multă vreme am fost „certat“ cu mama mea pentru că şi-a luat viaţa, cu tatăl meu pentru că a pierdut-o, cu mine însumi pentru că am crezut că, dacă eram un copil mai cuminte, mama nu m-ar fi părăsit. A durat mult ca mînia să fie înlocuită de curiozitate, compasiune, empatie, înţelegere. Cînd am văzut că pot să duc la bun sfîrşit acest proiect, m-am simţit, într-adevăr, eliberat. A fost o uşurare. Multă vreme, timp de aproape cincizeci de ani, nu am vorbit cu nimeni, nici măcar cu soţia sau cu copiii, despre trecutul meu, despre familia din care mă trag, despre moartea mamei mele. A fost o cenzură, o autocenzură. În momentul în care am publicat Poveste de dragoste şi întuneric , m-am simţit eliberat de o povară uriaşă.

Povestea din carte începe cînd eraţi foarte tînăr. Şi totuşi, aveţi amintiri extrem de detaliate despre acea perioadă. Cum vă explicaţi această acuitate a memoriei?

Aşa cum v-am spus, nu totul este memorie. Pe alocuri, am încercat să reconstruiesc, să imaginez, să ficţionalizez. De fapt, e ca munca unui paleontolog, care reconstituie, pornind de la două-trei oase găsite cine ştie pe unde, întregul schelet al unui dinozaur.

În acest roman v-aţi propus să investigaţi moartea mamei dumneavoastră. Însă, pînă la urmă, nu aflăm de ce s-a sinucis...

Eu nu ştiu răspunsul la această întrebare. Iar această carte nu o spune. În roman, sinuciderea mamei rămîne o enigmă. De fapt, nu există un răspuns simplu, clar, într-o singură frază, cu privire la motivele pentru care a hotărît să-şi pună capăt zilelor.

Poveste de dragoste şi întuneric. Pentru cititori, dragostea e foarte greu de găsit în această carte. Cel mai pregnant e totuşi întunericul.

Să ştiţi că e plin de dragoste în carte. Pentru părinţii mei, pentru copiii mei, pentru cărţi, pentru Ierusalim. O fi întunericul pregnant, dar dragoste există.

De ce credeţi că memoriile, jurnalele, confesiunile sînt atît de interesante pentru literatură?

Cred că sîntem, cu toţii, curioşi cu privire la viaţa celorlalţi. Cred că începutul literaturii trebuie căutat în povestirea orală. Într-o povestire, un om îi povesteşte altui om ceva despre el. Asta facem încă de cînd sîntem foarte tineri: povestim altor oameni despre noi înşine şi îi ascultăm pe alţii cum povestesc despre ei înşişi. E o activitate umană elementară. Nu trebuie explicată prin nimic. Să povesteşti, să-ţi istoriseşti viaţa e ca şi cum ai visa. Nu doar noi, scriitorii, spunem poveşti, şi oamenii obişnuiţi spun poveşti sau ascultă poveşti.

Părinţii dvs. erau nişte erudiţi. Tatăl dvs. era poliglot. Şi dvs. vorbiţi mai multe limbi. De ce sînteţi atît de ataşat de ebraică?

Nu aş putea spune că sînt un mare vorbitor de limbi străine. Ştiu ceva arabă, ceva engleză, şi cam atît. Limba ebraică e pentru mine ceea ce reprezintă vioara pentru un violonist. Ebraica e instrumentul meu muzical, cred că e un instrument muzical excepţional. N-oi fi un şovin în ceea ce priveşte ţara, dar sînt un şovin cînd vine vorba de limbă.

În familia dvs., toată lumea citea. Cum e să creşti înconjurat de cărţi?

Sînt înconjurat de cărţi de cînd m-am născut. Cărţile sînt pentru mine ca un peisaj, ca munţii, rîurile, pădurile şi cîmpiile. Alcătuiau peisajul copilăriei mele. Din cauza situaţiei politice şi militare, a trebuit să-mi petrec mult timp, poate chiar mai mult decît îmi doream, în casă. Trăiam într-un apartament mic, înghesuit, şi citeam enorm. Era singura scăpare, singura formă de a depăşi cămăruţa în care eram constrîns să-mi petrec timpul. Cărţile erau singurul peisaj la care aveam acces.

Care a fost prima carte pe care v-a dat-o tatăl dvs.? Care a fost prima carte pe care aţi ales-o singur?

Cred că prima carte pe care m-a pus s-o citesc era un basm, ceva despre un om care a pierdut ceva şi a găsit altceva. În orice caz, era o poveste cu tîlc – însă nu-mi mai amintesc acum nici povestea, nici tîlcul.

Nu mai ţin minte nici care a fost prima carte pe care am ales-o singur, însă pot să vă spun că îmi plăceau cărţile de aventură, romanele de călătorie, povestirile misterioase, cărţile despre ţări îndepărtate.

Un evreu cehovian

Vă simţiţi ataşat de Europa de Est? De ţările din care provin sau prin care au trecut părinţii, bunicii dvs.?

Mă simt legat de acest spaţiu numai prin literatură. Am crescut ascultînd sau citind poveşti despre munţi şi păduri bîntuite de lupi, descrieri de peisaje cu rîuri, stînci, munţi înzăpeziţi. Aceste peisaje fac parte din copilăria mea.

Poveste de dragoste şi întuneric – că aparţineţi în egală măsură unei tradiţii ebraice şi unei tradiţii cehoviene. Ce vreţi să spuneţi cu asta?

Cehov a fost nu doar un scriitor, ci şi un medic de familie. Reprezenta deci această combinaţie între compasiune şi ironie. Eu, unul, mă simt foarte ataşat de Cehov şi sper să fi păstrat ceva din spiritul său, în felul în care scriu. Compasiune, ironie, iertare, curiozitate, deschidere a minţii...

Nu există nici o contradicţie între a fi evreu şi a fi cehovian – adică un amestec de compasiune şi ironie?

Poate pentru unii, un evreu cehovian poate părea o ciudăţenie. Însă eu, unul, nu văd nici o contradicţie în această alăturare.

Numele dvs. de familie – cel al părinţilor dvs. – e Klausner. Cînd şi de ce vi l-aţi schimbat? Numele Oz are un sens în ebraică?

Aveam în jur de paisprezece ani şi a fost un act de rebeliune împotriva tatălui meu şi a lumii lui. Atunci m-am hotărît să fug de acasă şi să trăiesc într-un kibbutz. M-am decis să devin orice altceva decît tatăl meu, să fiu orice altceva decît el. El era intelectual – aşa că eu am vrut să mă fac ţăran; el avea viziuni de dreapta – eu am vrut să fiu socialist; el era un citadin – eu am vrut să locuiesc în k ibbutz; el era scund – eu îmi doream să ajung cît mai înalt; pe el îl chema Klausner – eu mi-am schimbat numele în Oz, ca parte a rebeliunii împotriva lui. Numele pe care mi l-am ales – Oz – înseamnă putere şi curaj.

Cărţile dvs. au fost traduse în numeroase limbi. Unde vi se pare că au fost receptate cel mai bine şi unde credeţi că nu aţi fost înţeles?

Nu am de ce să mă plîng, cărţile mele au apărut în tot felul de ţări, au fost traduse în 41 de limbi, şi au fost bine primite peste tot în lume. Singurul loc în care nu sînt citite e lumea arabă. Pînă acum, din motive politice, doar două cărţi au fost traduse în arabă – ceea ce nu e destul.

 

Singura soluţie: două state separate

La sfîrşitul anilor ’70 aţi fondat mişcarea „Pace Acum“. Aţi militat ani în şir pentru „Pace Acum“, dar pacea între evrei şi palestinieni tot nu s-a instaurat. Credeţi că acum sîntem mai aproape de pace decît în urmă cu 30-40 de ani?

Cred că da. Însă nu aş putea să fac o predicţie cu privire la momentul în care această pace va fi instaurată. Nu ştiu dacă va fi peste şase luni sau peste doi ani. Tot ce ştiu e că există progrese vizibile de ambele părţi, şi că s-au făcut compromisuri importante.

Totuşi, care e miza conflictului? Cum se poate soluţiona această criză?

În orice caz, nu e vorba de o ciocnire a civilizaţiilor şi nici de un război religios, aşa cum se crede în Occident. Singura problemă care trebuie rezolvată e următoarea: al cui e pămîntul acesta? Ambele popoare au legitimitate pe acest teritoriu, ambele au dreptate cînd pretind că vor să locuiască aici. Poţi pretinde că palestinienii nu au ce căuta în Palestina? Poţi să spui că evreii nu sînt şi ei acasă pe acest pămînt? Din Occident, pare că e un război între buni şi răi. E şi mai simplu să vezi lucrurile astfel. Însă situaţia e cu totul alta... Cele mai crunte conflicte sînt cele în care se confruntă două victime. Tocmai de aceea acest conflict e atît de tragic.

Aveţi o explicaţie foarte literară a conflictului…

În accepţiunea mea, într-o tragedie se înfruntă binele cu binele. Conflictul dintre Israel şi Palestina este o tragedie pentru că şi unii, şi ceilalţi au, într-un fel, dreptate. Şi unii, şi ceilalţi revendică, cu argumente la fel de convingătoare, acelaşi teritoriu. Rămînînd în literatură, o asemenea ciocnire între două revendicări îndreptăţite se poate rezolva în două feluri. Shakespeare şi-ar încheia tragedia într-o baie de sînge şi cu aerul că soarta a făcut dreptate. Cehov ar imagina un epilog în coadă de peşte. Adică: oameni decepţionaţi, dezabuzaţi, trişti – însă toţi (sau aproape toţi) vii. „Pace Acum“ îşi doreşte un astfel de final pentru tragedia noastră: un compromis greu de acceptat, dar un compromis care ar evita munţii de cadavre.

Care ar fi, de fapt, soluţia cea mai bună pentru Israel şi Palestina?

Am spus-o mereu: cea mai bună soluţie – singura, de altfel – ar fi crearea a două state diferite. Cînd într-o casă sînt doi care se ceartă mereu, divorţul e singura ieşire.

Israelienii sînt, de ani buni, în război continuu. Acest război, dincolo de ororile pe care le produce, e şi un puternic element de for-mare a identităţii naţionale şi a solidarităţii. Credeţi că israelienii sînt pregătiţi pentru pace?

Nu numai că sînt pregătiţi pentru pace, chiar şi-o doresc cu ardoare. Nu avem nevoie de un război pentru a avea o identitate, cred că sîntem destul de puternici ca să fim împreună şi fără război.

Militaţi pentru despărţire, soluţia celor două state. În eventualitatea adoptării acestei soluţii, care ar fi garanţia că cele două state vor avea o bună vecinătate? Care sînt şansele unei reconcilieri durabile?

Cred că reconcilierea se va produce şi va dura. Mai întîi trebuie adoptată, practic, această soluţie. Apoi va începe un proces de vindecare emoţională. Desigur, e un proces de durată, vor trece ani, poate chiar generaţii.

Ce poate face Europa sau lumea Occidentală pentru a încuraja pacea dintre cele două popoare?

Am impresia că europenii sînt incapabili să înţeleagă complexitatea, profunzimea conflictului. În Europa se scriu petiţii, se fac dezbateri, se caută vinovaţi... Inutil! Cînd găseşti pe stradă un rănit grav, încerci, întîi de toate, să-l ajuţi, nu să îl cauţi pe responsabil.

Aţi afirmat că Europa ar trebui să înceteze cu atitudinea moralizatoare faţă de Israel...

Arabii au fost victimele Europei din cauza colonialismului şi exploatării. Evreii au fost victimele Europei din cauza crimelor în masă, a persecuţiilor, a discriminărilor. Europenii au produs mai multe victime decît locuitorii tuturor celorlalte continente la un loc. Europa are o mare responsabilitate în ceea ce ne priveşte.

Între Uniunea Europeană şi Israel există un acord de asociere. Credeţi că acest acord este o premisă pentru un parteneriat adevărat între UE şi Israel sau vi se pare un instrument capitalist, de „patronare“ a ţării?

Cred că relaţia dintre Israel şi Europa s-a ameliorat în ultimii ani. Acest acord e o idee bună.

Literatura e un mod de cunoaştere intimă între oameni

Credeţi în capacitatea intelectualilor de a schimba ceva? De a influenţa opinia publică?

Nu sînt sigur. Viaţa reală e cea care îi influenţează, pînă la urmă, pe oameni. Şi realitatea ne spune că trăim în lumi diferite. Pînă la urmă, oamenii îşi vor da seama că trebuie să facă ceva pentru a trăi în pace, că trebuie să oficializeze divorţul, că trebuie să se separe.

Sînteţi un intelectual angajat, o persoană publică implicată în acest proces de reconciliere. Ce e mai important pentru dvs.: destinul de scriitor sau cariera politică?

Ambele sînt extrem de importante şi mi-am împărţit viaţa între activităţi politice şi publice şi literatură. E, într-adevăr, obositor. Iar disciplina e singura soluţie. Mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 5 şi îmi petrec prima parte a zilei complet izolat, cu telefonul închis, la masa de lucru. După-amiezile şi serile le dedic activităţilor publice, mă duc la întîlniri, la evenimente publice, la manifestaţii.

Nu vă este teamă de interpretarea politică a literaturii dvs.?

Sînt conştient că foarte mulţi cititori caută politica în literatură. Şi asta e, într-adevăr, o mare pierdere. Eu, unul nu-mi scriu niciodată romanele ca pe nişte manifeste politice. Nu scriu niciodată o poveste ca să sugerez guvernului ce să facă sau să le spun oamenilor cum să reacţioneze. Îmi exprim convingerile politice în editorialele de presă sau în eseuri. Întotdeauna am trasat o linie foarte clară de demarcaţie între romane şi nuvele, pe de-o parte, şi articolele politice, de cealaltă parte. Am observat însă adesea – mai ales în vremuri tulburi, mai ales în ţări în prag de război – că mulţi autori se simt cumva obligaţi să relateze în cărţile lor despre lumea în care trăiesc, despre viaţa politică. De parcă numai despre politică ar putea să scrie...

Sînteţi considerat un candidat serios atît pentru Nobelul literar cît şi pentru Nobelul pentru Pace. Dacă aţi putea alege, pe care vi l-aţi dori cel mai mult?

Sînt, totuşi, înainte de toate, un scriitor.

Ce poate face literatura pentru Israel?

Cred că întrebarea e greşită. Literatura nu trebuie să facă nimic pentru nici o ţară. Literatura e un mijloc de dialog între oameni din ţări şi culturi diferite. Literatura poate prezenta o civilizaţie, unei alte civilizaţii. Dacă vreau să cunosc viaţa dintr-o altă ţară, cel mai sigur mod e să mă apuc să citesc un roman din acea ţară. E chiar mai util decît o călătorie. Literatura te poartă în case private, în minţile oamenilor locului, în spaţii în care nu vei ajunge niciodată ca turist. Romanul te duce în sufrageriile, în bucătăriile, în dormitoarele oamenilor obişnuiţi. Literatura e un mod de cunoaştere intimă între oameni.

a consemnat Matei MARTIN

______

Amos Oz (n. 1939) este cel mai important prozator şi eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, într-o familie de intelectuali cu origini în Europa de Est. La 14 ani se stabileşte în kibbutz-ul Hulda. După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim, revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local; în 1986 se mută în oraşul Arad, pe ţărmul Mării Moarte. Prima sa carte de povestiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmată de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în războiul de şase zile, iar în 1973 participă la războiul de Yom Kippur. După succesul răsunător al romanului Soţul meu, Michael (1968), scriitorul continuă să publice romane: Pacea perfectă (1982), Cutia neagră (1987), distins cu Premiul Fémina Etranger, Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994), Pantera din subterane (1995), Aceeaşi mare (1999), Poveste despre dragoste şi întuneric (2002), În inima pădurii: o poveste (2005). Co-fondator al mişcării „Pace Acum“, Amos Oz este autorul mai multor volume de eseuri literare şi politice. Printre numeroasele distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii (Germania, 1992), Premiul Israel pentru Literatură (1998), Premiul Ovidius (România, 2004), Premiul Catalonia pentru Literatură (2004), Premiul Goethe (Germania, 2005), Premiul Grinzane-Cavour (Italia, 2007), Premiul Principelui de Asturias (Spania, 2007) şi Premiul Heinrich Heine (Germania, 2008). Amos Oz este profesor la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva.

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Razboi in Ucraina FOTO Captură video jpg
Momentul în care un blindat rusesc venit să asiste un alt echipaj este lovit în plin de o rachetă ucraineană VIDEO
Un vehicul blindat BMP-2 a fost ţinta unei rachete ghidate antitanc (ATGM), a forțelor ucrainene, chiar în momentul în care transportorul venise să ajute câțiva soldați rămași în câmp.
Paradiso bar Foto Facebook jpg
Cel mai bun bar din lume e în Barcelona. Intrarea e o ușă de frigider, iar cocktailurile conțin lapte afumat și pastă de susan
Paradiso, un bar din cartierul El Born din Barcelona, a fost desemnat cel mai bun local pentru băuturi din întreaga lume.
Josep Borrell FOTO EPA-EFE
Şeful diplomaţiei europene avertizează că războiul din Ucraina intră într-o fază periculoasă
„Războiul a intrat într-o nouă fază. O fază fără îndoială periculoasă, pentru că ne aflăm în faţa unui scenariu înfricoşător, în privinţa căruia nu trebuie să închidem ochii”, a declarat Josep Borrell.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.