Cel mai sexy personaj masculin din literatura română

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 85, iunie 2013)

După ce scriitorii ne-au mărturisit, în anchetele trecute ale revistei, ce personaje literare ar invita la o petrecere imaginară şi cu cine le-ar plăcea să aibă o aventură; după ce, în numărul trecut, domnii ne-au spus care cred ei că este cel mai sexy personaj feminin din literatura română, de data aceasta doamnele aleg cel mai sexy personaj masculin.

Lavinia BĂLULESCU Am 5 ani şi sînt pur şi simplu îndrăgostită de Păcală. Bunică-mea îmi povesteşte în fiecare seară despre el, iar eu memorez toate amănuntele, toate glumele, toate dramele. Mi-l imaginez, cît se poate de clar, cum dă foc unui sac întreg de tămîie şi cum i se deschid cerurile ca să poată să-l vadă pe Dumnezeu. Sau cum se hotărăşte să vîndă o vacă unui copac. Dar, mai ales, îl şi văd cărînd o uşă în spate, după ce fraţii lui care plecaseră în lume îi spun: "Trage şi tu uşa după tine!" Am 5 ani şi, desigur, habar nu am cum arată Păcală. Poate mi-l imaginez înalt, brunet, cu mustaţă. Nu ştiu de ce aşa (posibil pentru că sînt la vîrsta la care nu am văzut încă un bărbat blond). Îl văd ca pe un personaj care poate face orice pe lumea asta şi care mă poate ajuta şi pe mine să fac tot ce vreau. Acum, cînd am 28 de ani, Păcală a rămas la fel de mişto, doar că un pic oldschool. E un tip cool, un tip sexy, nu pentru că vrea, nu pentru că ştie să facă asta, ci pentru că e cel mai normal om din lume. Şi pentru că, deşi nu-i pasă, e cel mai amuzant, cel mai deştept şi cel mai puţin hipster din toate camerele.

Ruxandra CESEREANU Optez şi votez pentru locotenentul Ragaiac din romanul Rusoaica de Gib I. Mihăescu, întrucît fantasmele sale adînci şi nuanţate fac din el cel mai erotic şi erotizant personaj masculin din literatura română. Probabil că orice femeie şi-ar dori să fie fantasmată aşa cum o face Ragaiac cu rusoaica lui. Precizez, însă, că locotenentul lui Gib I. Mihăescu nu intră nici în tipologia lui Don Juan, nici în aceea a lui Tristan. El este pur şi simplu Ragaiac şi, doar astfel, fiind ceea ce este, instaurează convingător o nouă tipologie masculină, aceea a fantasmatorilor de marcă, tulburători şi vrednici să fie iubiţi.

Rita CHIRIAN Măi, să fie! Cum să scrii despre cele mai sexy personaje masculine?! Miroase a matrimonială, a licitaţie, a codoşie, a fero(mo)nerie, a mezat, a carnet de bal... Dar să riscăm: ne uităm după stranietate & testosteron & eter & dionisiac. Să fie Egor, uriaşul fascinatoriu al lui Cărtărescu? Cel care ştia calea-de-acces? Poate mateinul Pantazi? Melancolicul, crepuscularul, decadentul, salvatorul, boemul, decepţionatul, cheltuitorul, norocosul şi ghinionistul, veşnicul îndrăgostit Pantazi? Cel care fuge, pesemne, în sfîrşit şi pînă la capăt, pe mările pe care le-a visat dintotdeauna? Oare Fred Vasilescu? Aviatorul Fred, îndrăgostitul orb-orbeşte, bărbatul cu obraz limpede şi cap de statuie grecească, bărbatul cu mişcări mlădioase de haiduc tînăr, afemeiat şi pansiv? Fred - snob, mediocru şi volubil, exuberant, vital şi sangvin, un Don Juan exploziv pentru "bandă" -, friabil, nobil şi Don Quijote pe dinăuntru? Şi, da: Lică Sămădăul, tenebrosul Lică? Lică sinucigaşul, Lică păcătosul, Lică pătimaşul, stăpînul, amantul accidental, voluptuosul, voluntarul, solitarul şi impasibilul Lică? Diavolul Lică? Regizorul absolut, arhitect al sindromului Stockholm? Dar nu cumva (o, Doamne!) contorsionatul, infernalul, rătăcitorul Kostas Venetis?! M-aş fi putut îndrăgosti nebuneşte de oricare dintre personajele astea. Ca o Lady Chatterley, ca o primară, ca o instinctuală de catalog. Că trebuie, vezi bine - "Is he dark enough? Enough to see your light?!"

Ioana PÂRVULESCU Mi-a povestit un prieten că unul din strămoşii lui a lăsat moştenire o frumoasă ladă de zestre. Moştenirea era lada însăşi. Ca să fie totul limpede şi să nu dea naştere vreunei speranţe deşarte, bătrînul, om ordonat, a pus înăuntru un bileţel pe care scria: "Conţinutul: nămica!" Impresia mea este că în lada de zestre cu personaje masculine sexy ar trebui pus un bileţel asemănător. Pentru că sexy înseamă un anumit tip de farmec erotic în care intră frivolitate, mondenitate, poate joc, eventual puţin cinism, multă plăcere, dar patimă limitată. Decorul unui personaj sexy e neapărat oraşul. Din "sexy" lipsesc cu totul anumite conotaţii: cruzime, răutate, demonism, romantism, înălţime maximă sau josnicie extremă. Or, farmecul erotic al personajelor masculine din literatura română are mereu o nuanţă în plus. Aleg, la întîmplare, cîteva: Kesarion Breb (categoric, atrăgător prin combinaţia de omenesc, prea-omenesc în sentimente, prin frumuseţe fizică şi, pe de altă parte, inteligenţă blîndă, profunzime şi hieratism, adică frumuseţe metafizică) e totuşi prea ascet ca să poată purta o asemenea etichetă. Dionis are un minunat farmec romantic, dar tocmai romantismul lui îl scoate din categoria amintită. Fred Vasilescu e sexy pînă la un anumit punct, pentru că are doza de mondenitate şi modernitate necesare, dar prin cruzimea faţă de iubita lui, prin inexplicabila ruptură, care îi chinuie pe amîndoi, intră în altă categorie, devine un posedat sau un damnat. Personajele masculine eliadeşti au atracţie malefică, fac rău, cele ale lui Sebastian (din proză) se vor cuceritori de profesie, dar nu au forţă suficientă, iar cele din teatru au o componentă de tandreţe care le aruncă în altă categorie. Jim, din Cartea nunţii, e prea logodnic-mire, Felix e prea necopt, iar Pascalopol - prea aşezat şi cu obraji prea roşii. Ragaiac e rupt în două: jumătate naturalist, jumătate idealist. Personajele lui Holban sînt aproape antisexy prin obsesiile lor maladive (gelozia nu e sexy). Mai încoace, personajele lui Marin Preda, puternice literar, sînt incompatibile cu atributul acesta: prea brutale şi grăbite în amor. Dacă individual nu avem, cred, un personaj reprezentativ din această categorie, ne putem gîndi să formăm unul, compozit. Meseria cea mai sexy: Fred Vasilescu, pilot. Nume sexy: Andronic. Înfăţişare: Kesarion Breb, Dionis, Fred (ex aequo). Graţie şi empatie faţă de femei: nenea Iancu din schiţele lui Caragiale. Şi lista ar putea continua.

Corina SABĂU I-am luat pe toţi şi i-am îndemnat aşa cum Paul Leger, în Arizona Dream, îl îndemna pe Axel, pentru a avea succes la clienţii interesaţi de maşinile unchiului său: "Make sexy, Axel! Make sexy!" Au rămas cîţiva - Moromete, Cocoşilă, Făt-Frumos din "Povestea Porcului" şi Cătălin din "Luceafărul" -, dar oricît m-am străduit, n-a mers. Aşa că am lăsat baltă personajele şi am ales un scriitor. Dacă am fi fost contemporani, ar fi fost suficient să-l citesc ca să mă îndrăgostesc de el. Dacă aş fi aflat şi că este nesigur de talentul lui, m-aş fi îndrăgostit şi mai tare. Iremediabil - dacă aş fi citit ce crede despre literatură, că vocea autorului nu trebuie să se audă. Dar poate că l-aş fi întîlnit fără a şti că e scriitor. S-ar fi lăudat, cum obişnuia, că n-are decît şcoala primară. M-ar fi cucerit de la primele cuvinte, vorbindu-i de rău pe Victor Hugo şi pe Schiller. Sau spunînd că are "groază de apa de trandafir" şi că nu e genul care să simtă "acele palpitări". M-ar fi convins să-i citesc pe Anton Pann şi pe Cilibi Moise. Aş fi aflat că "cinicul" - cum îi plăcea să i se spună - a schimbat nu ştiu cîte slujbe pentru a-şi întreţine mama şi sora. Sau poate l-aş fi întîlnit mai tîrziu, în berăria lui din Gabroveni. Autoironia m-ar fi dat gata: "mai bine bere bună decît literatură proastă!" Aş fi băut bere, chiar dacă nu mă dau în vînt după bere. "Se poate glumi?" m-ar fi întrebat. "Nu se poate - cu gloabe literare şi artistice" ar fi răspuns tot el. Pentru o vreme, m-aş fi gîndit dacă are sens să mai scriu. Bineînţeles, i-aş fi ascuns că mă ocup cu asta. Mi-ar fi plăcut tot mai mult berea, m-aş fi dus zilnic la berărie şi aş fi denigrat literatura cu voce tare. Aş fi fost fericită cînd mi-ar fi făcut teatru de păpuşi.

Simona SORA Cel mai voluptuos (şi mai lucid) personaj pe care-l cunosc din literatura română este Ştefan Gheorghidiu al lui Camil Petrescu. Atît de voluptuos şi atît de lucid, încît, acum vreo zece ani, invitată să scriu un text în revista Vatra, pe tema "De ce iubim bărbaţii", am comis o scurtă proză numită "După cafeaua de dimineaţă" în care pastişam Ultima noapte... Începutul ei suna cam aşa: "Eram măritată de doi ani şi jumătate cu un coleg de la Litere şi bănuiam că mă înşală. N-aveam dovezi, n-aveam nici măcar un denunţ binevoitor din cercul nostru recent. Aveam doar o senzaţie - difuză, constantă şi copleşitoare - că mă înşală. Eram plecaţi de cîtva timp din ţară, aveam un copil care abia începuse să meargă şi lucrurile păreau să intre - pentru totdeauna - pe un făgaş previzibil. Ne luasem din dragoste... după rendez-vous-uri din ce în ce mai dese pe sălile universităţii şi după lungi plimbări pe jos, prin toate cartierele pavate cu asfalt ale Capitalei." Italicele proveneau dintr-un monolog (pe cît de interior pe atît de rupător) al lui Gheorghidiu, dar cum toată lumea miza atunci pe egoproză, lucrurile au părut mai picante decît erau.

Cecilia ŞTEFĂNESCU Răspund fără să mă gîndesc măcar: Fred Vasilescu Lumînăraru'. E un bărbat crud, un vînător, un carnasier. Ţine la libertatea lui, e un vagabond delicat, nu vrea să-şi lichideze victimele, vrea doar să le ameţească de durere. Şi o întîlneşte pe doamna asta, pe care noi toţi o numim doamna T., o femeie despre care putem spune prea puţine lucruri, pe care o vedem mai degrabă reflectată în ochii lui şi ai altora, şi despre care ştim doar că a frămîntat droturile divanului cu vînătorul de femei şi care i-a produs o zgîrietură pe pielea lui tratată cu toate alifiile. Nu înţelegem prea bine de ce e Fred sensibil la farmecele acestei femei reci şi aeriene. Ce e frumos e că Fred nu e Camil. Camil era surd, trebuia să i te apleci la urechea bună, dacă voiai să-i susuri declaraţii de dragoste. Camil rămîne de iubit, măcar şi pentru că, fiind un scriitor generos, nu s-a turnat pe el în Lumînăraru'. Lui Fred îi poţi trînti declaraţiile siropoase în faţă, pentru că nu se va supăra, nu se va închide în el, nu va fugi de tine, chiar dacă ştii că mai apoi te va executa ca un adevărat prădător. Scena în care Fred răbufneşte, gelos, penibil, gratuit, pe terasa de la mare, în faţa doamnei T., mi se pare cea mai sexy scenă din literatura română. Cu greu va putea fi egalată. Mi-e milă de el, în egală măsură în care mi-e milă de doamna T. Şi-i rămîn fidelă lui Camil, cel surd de-o ureche. Camil e cel de iubit...

anchetă realizată de Marius CHIVU