Ce vers/frază v-aţi tatua pe corp?

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 81, februarie 2013)

„Cu cît sîntem mai tatuaţi, cu atît ne stimăm mai mult: cu cît un individ e mai tatuat, cu atît mai mult el are autoritate asupra companionilor săi. Din contră, acela care nu e bine tatuat nu se bucură de nici o influenţă, n-are stima companiei.“ dr. Nicolae Minovici, Tatuajele în România, 1898

Emil BRUMARU Mi-aş tatua pe-ntreg corpul această poezie: "Cîntecel de om bătrîn, / Să-ţi trezesc sfîrcu' la sîn... / Îmi cad dinţii de ruşine / Că nu te gîndeşti la mine, / Ci doar la politicale, / Pupa-ţi-aş pe balamale / Uşile, / De-a buşile, / Uşile cele secrete / Cu buchet bogat de izuri, / De-am convulsii şi fac crizuri, / Scriu pereţii prin closete! // Îmi cad globii oculari / În adîncul tău pahar / De cristal, cînd duci spre gura / Zîmbitoare băutura / Şi-n canini storci murătura, / Fir-ai tu dată de-a dura! // Duce-m-aş, tot duce-m-aş / Să pasc iarbă pe imaş, / Cu boii şi vacile, / Că-mi pierdui noroacele: / Sufletului cracii li-e / Stăpîn pentru totdeauna, / Măcar de le-aş sorbi spuma, / De le-aş pipăi leguma / Mustoasă şi despicată-n / Buci de cînd erai doar fată, / La himen nederanjată, / Romantică şi-nflocată, / Luate-ar dragostea-ntre mure, / Strivită şi cu murmure, / Dumnezeu să se îndure, / Să-mi simţi focul / La bijbocul / Unde-ţi creştea ţie flocul / Şi-acum intră mormolocul! // Dar tu treci, vai! cum mai treci, / Bulanele nu-ţi încerci / Un pic: să-mi faci viaţa terci, / Post-coitum să rămîn / Din prezent pînă-n postum, / Inimioară cu bum-bum! // Cu mult drag / Şi tristeţe în nădrag..."

Rita CHIRIAN Am o slăbiciune pentru Micul prinţ: "Tu deviens responsable pour toujours de ce que tu as apprivoisé." Asta trădează stadiul infantil de marginile căruia nu vreau să trec. Totul e un joc de-a domesticitul, joc de-a autoritatea şi de-a supunerea. Păstrăm totul în dependinţe. În curte. Ce e în afară, nedomesticit, e peste măsură de primejdios. Dar animalul pe care-l ţinem aproape trebuie hrănit, trebuie mîngîiat, trebuie dus la doctorul-de-animale. Trebuie iubit. E o cutumă. Şi e o haină pe care o îmbraci pentru totdeauna. Un complex al lui Pygmalion, cu titlu de obligativitate. Cine domesticeşte nu mai poate arunca înapoi în sălbăticie. O să arunce priviri şi atingeri. Uneori, piezişe. Dar totul o să se petreacă în spaţiul cartografiat de el. Afară, dincolo, sălbăticiunile. Şi, ca orice responsabilitate, erodează. Plictiseşte. De aceea, domesticirea merge pînă la capătul lumii, limitele sînt împinse, orice graniţă sfîrşeşte prin a fi spartă. Dacă dependinţele se umplu, atunci e loc pentru straniile grădini zoologice. Acolo, domesticirea e intermediară, niciodată deplină, imprevizibilă. Uneori, dormi cu tigrii, dar nu e un somn adînc. Dar de pisici poţi uita că-s aproape. Ele sînt pe deplin luate în proprietate. Nici nu sînt ale tale, sînt ale casei, ale cunoscutului. Despre totdeauna uiţi mereu.

Marius CHIVU Mi-aş tatua pe ceafă „I'd rather not!“

Andrei DOSA Din păcate, nu am suficientă piele ca să-mi tatuez toate versurile şi frazele, din literatura română şi de aiurea, care îmi plac. Mi-ar plăcea să am un fel de banner electronic implantat în carne care să poată fi programat. De exemplu, după ce citesc Cîntece naive şi sentimentale de Dan Sociu, Dispars de Vlad Moldovan sau 3 mese pe zi a lui Dan Mihuţ, să-mi notez versurile preferate, să le introduc în device-ul implantat, să ies în club şi să fac promovare. Ar fi cool. Poate un pic cam prea cyber-hipstereală, dar e păcat să reduci un poet sau, cu atît mai mult, un prozator la cîteva citate.

Ana DRAGU Dacă mi-aş tatua pe piele fiecare citat literar care m-a făcut să jubilez citindu-l, n-ar mai rămîne nici un pic de loc liber pentru aluniţe. Aşa că pentru tatuaj le-aş alege pe următoarele, să pot fi înfoiată, nu răsfoită. Mai întîi, pentru tatuaj definitiv. Luni: "am plecat, mama, să duc rudelor sacii cu mei la Kinshasa: roagă-te să nu mă ţintească ăia din neştiinţă" (Ştefan Manasia). Marţi: "nimeni nu ştie dar dintre umbre azi-dimineaţă s-a ridicat o parte a soarelui şi fără să lumineze a trecut pe deasupra mea" (Dan Coman). Miercuri: "orice femeie ar trebui să umble desculţă la 10 cm deasupra vacarmului" (Marin Mălaicu-Hondrari). Joi: "Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile" (Dan Sociu). Vineri: "Poate că totul se petrece într-o vacă" (Gellu Naum). Sîmbătă: "Mi-aş putea vorbi. Aş dori să-mi vorbesc. Mi-ar face o deosebită plăcere: deschid gura şi alunec cu totul înafara ei" (Dan Coman). Duminică: "sîntem cu toţii o pulbere fină şi din delicateţe plutim în lumină" (Florin Partene). Iar pentru tatuaj temporar, de sezon: la plajă - "eu nu strivesc corola de minuni a lumii" (Lucian Blaga), la săniuş - "Niculae, unde mergem noi, domnule?" (Marin Preda).

Silviu GHERMAN Kafka, Jurnal: "Dacă am marea dorinţă de a fi atlet, asta se datorează, probabil, faptului că aş vrea să ajung în cer, unde să pot fi la fel de disperat ca şi aici."

Maria MANOLESCU Pe genunchiul drept mi-aş tatua „All art is quite useless“ (prefaţa la Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde), pentru că obişnuiesc să-mi mîzgălesc acest genunchi cu pixul, iar tatuajul m-ar inspira să mîzgălesc de fiecare dată altceva. Poate un „not“ la început, sau ceva complet gratuit, cum ar fi o floare. Pe celălalt genunchi mi-aş tatua "Simt enorm şi văd monstruos" ("Grand Hôtel Victoria Română", I.L. Caragiale). Astfel, genunchii mei ar fi la fel de neînţeleşi, de scoşi din context şi de dragi mie, şi s-ar acoperi unul pe celălalt, astfel ca nimeni dintre cei indiferenţi să nu vadă cel de-al treilea citat, tatuat acolo unde nu vede decît ori cine-ţi doreşti foarte mult, ori cine nu-ţi doreşti deloc: "De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător" ("Întîia epistolă către Corinteni" - Apostolul Pavel).

Dmitri MITICOV Serios, nu mi-aş tatua versuri sau fraze. Oamenii fac cele mai nefericite alegeri cînd e vorba de tatuaje, bănuiesc că e curtat intens teritoriul aforismelor, e plin Internetul. Totuşi, de dragul nebuniei, aş alege la vedere fragmente frumoase, subtile: "Nu poţi să trăieşti în lume cînd ai simpatii şi antipatii aşa de puternice, se adresă doamna Glass covoraşului" sau "Grăsana lui Seymour e-n fiecare om" (Salinger), în fine, lucruri de genul ăsta, simple şi pline de farmec, rupte din marea eleganţă. Pe spate mi-aş tatua: "va trebui să te mişti liberă cînd voi traversa oraşul acesta pustiu în frumosul meu costum de scafandru" (Gellu Naum), iar pe antebraţ, ostentativ, şi doar de dragul distracţiei: "Aşa, Ioana Maria" (Geo Bogza). Mă rog, serios vorbind, singurul citat pe care mi l-aş tatua vreodată e ăsta: "Am jucat şah cu calculatorul, am mîncat bătaie" (Stelian Müller).

Vlad MOLDOVAN Cît de concomitent brut, sentimental şi culturalizat poţi fi pentru a-ţi tatua VERSUL decisiv pe propria piele? Să o faci cu convingerea absolută a neperimării existenţiale a acelui fragment simbolic, sau cel puţin cu satisfacţia, puţin hipsterească avant la lettre, că impactul dintre privitor-cititor şi pielea ta va naşte o apreciere semnificativă, veşnic fresh. În faţa unui astfel de gest - întrebările şi nedumeririle se stîrnesc fără număr în capul meu. Şi asta se datorează, pe de-o parte, mirării sceptic-dubitative despre acest tip de artă corporală - e posibil să nu fi apropriat niciodată adevărul unei astfel de practici. După cum vedeţi, sînt conservator, însă acest conservatorism nu provine din convingeri şi argumente prelucrate, ci exprimă opinia de bun-simţ a cuiva care se simte bine în propria-i piele, liber de intervenţii simbolice. Dacă totuşi ar fi să fac un salt de credinţă, pe care doar exerciţiul imaginativ îl poate provoca cu multe opintiri - cred că aş caligrafia foarte raw, cu cerneală violetă, cam cum e cea a puşcăriaşilor, ceva bukowskian gen: „There's still a jungle out there“, astfel încît mesajul să păstreze alura proletar-infracţională a tatuajelor de Gherla 80's style.

Veronica D. NICULESCU De la o încheietură a mîinii la cealaltă, cu litere foarte mici traversînd spinarea, atît cît ar încăpea din: "Să te gîndeşti, cînd nu mai eşti tînăr, cînd nu eşti încă bătrîn, că nu mai eşti tînăr, că nu eşti încă bătrîn, asta este, probabil, ceva. Să te opreşti, spre finalul zilei tale de trei-patru ore, şi să cugeţi: uşurinţa întunecîndu-se, necazul înseninîndu-se; plăcerea plăcere fiindcă a fost, durerea durere fiindcă va fi; faptele bucuroase devenite mîndrie, faptele mîndre devenind încăpăţînare; zvîcnetul, tremurul faţă de o fiinţă dispărută, o fiinţă ce va veni; şi adevărul nemaifiind adevăr, şi falsul nefiind încă adevăr. Şi să te hotărăşti să nu zîmbeşti, pînă la urmă, stînd în umbră, ascultînd cicadele, dorindu-ţi să fie noapte, dorindu-ţi să fie dimineaţă, spunînd: Nu, nu e inima, nu, nu e ficatul, nu, nu e prostata, nu, nu sînt ovarele, nu, e ceva muscular, e ceva nervos. Apoi scrîşnetul dinţilor se sfîrşeşte, sau continuă, şi te afli în groapă, în gaură, tînjetul după tînjet a dispărut, groaza de groază, şi te afli în gaură, în sfîrşit la poalele dealurilor, drumuri urcă, drumuri coboară, şi liber, în sfîrşit liber, pentru o clipă în sfîrşit liber, în sfîrşit nimic." - Watt, Samuel Beckett, traducerea mea. Voi fi curioasă unde mi se termină carnea.

Cosmin PERŢA În adolescenţă, pe cînd literatura era o pasiune secundară, în prim-plan fiind preocupările pentru arte marţiale şi volei, visam ca, după primul turneu internaţional de karate do cîştigat, să-mi tatuez braţele şi pieptul. Părinţii, în acest caz, nu s-ar mai fi putut opune. Primul concurs internaţional de arte marţiale mi-a adus însă nu tatuajele mult dorite, ci spitalizarea. Acela a fost momentul în care ordinea importanţei hobby-urilor mele s-a inversat şi viaţa mea a luat o turnură neaşteptată, visul transformării într-un sportiv de succes plin de tatuaje rămînînd mult în urmă. Rebeliunea exterioară se interiorizase deja, duritatea s-a transformat în calofilie şi nu mi-a mai trecut niciodată prin gînd că m-aş mai putea tatua, sau că lucrul acesta ar avea vreun sens sau ar spune ceva despre mine mai mult decît o face scriitura mea. Dar, dacă, totuşi, vreodată acest imbold mi-ar reveni, un singur lucru mi-aş putea imprima pe piele, ceva care să îmi amintească, mereu, ceva esenţial despre mine, care să comunice şi după: "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată."

Ioan Es. POP Am oroare de tatuaje pentru că, prin clasa a cincea, cămaşa mea a luat foc şi spatele meu a supurat ani la rînd pînă să se închege la loc. Urmele pe care le am şi acum sînt ele însele versuri, pe care însă nu mai vreau să le descifrez pentru că au durut prea tare. Dar pe suflet mi-aş tatua două versuri de Lucian Blaga: "Mai uşoară ca viaţa / e cenuşa, e cenuşa."

Andra ROTARU Am avut mereu o slăbiciune pentru poemele lui Robert Burns, mai ales pentru "A Red, Red Rose". Cred că aş alege „my Luve's like a red, red rose“, un tatuaj nicidecum scris cu cerneală roşie. De culoarea pielii ar fi frumos, să pară că toate aceste cuvinte ies din textura pielii. Iar dacă aş alege ceva mai grav, atunci ar fi: "aici viaţa se bea şi moartea se uită" de Ioan Es. Pop. Dar pe acesta l-aş tatua undeva unde nu se va vedea prea des, încît să pot uita că-l port scrijelit pe mine.

Corina SABĂU Ar trebui să beneficiez de cel puţin douăzeci de reîncarnări şi să arăt ca Ghiţă Mureşan sau ca un luptător de sumo, pentru a-mi tatua toate frazele sau versurile pe care le iubesc. "Mă privesc uneori în oglindă / Pentru ca să mai fie cineva în această casă", "Şoptesc cuvinte neînţelese / Şi parc-aştept ceva - să mor?", "Nu plînge moarte a mea cu cap de miel / Căci însămi îţi voi aşeza botul la pieptul meu", "oh salvie levănţică iasomie trandafir", "aseară s-a prăbuşit de singurătate / romarta copiilor", "Vrei tu să fii grădina mea, / De iarbă-mare şi de catifea?", "pînă la urmă eu nu sînt decît o fată cuminte", "dintre frivole cea mai tristă". Au fost: Mariana Marin, Mihai Eminescu, Ileana Mălăncioiu, Virgil Mazilescu, Mircea Cărtărescu, Tudor Arghezi, Elena Vlădăreanu, Nora Iuga.

Dan SOCIU Păi, nu ştiu, că am scris multe.

Bogdan-Alexandru STĂNESCU Pentru a rămîne fidel obsesiei de-o viaţă, citatul ar fi din Botta, bineînţeles, şi anume din poemul "Ars moriendi", inclus în volumul Un dor fără saţiu: "Tot văzutul / nevăzut se făcea / şi totul era, / suferinţa era / şi nu exista."

Iulian TĂNASE Chiar dacă, aparent, nu are nici o legătură cu literatura, aş spune mai întîi ce nu mi-aş tatua: nu mi-aş tatua "Cina cea de taină" pe burta goală, nu mi-aş tatua picioarele lui Marilyn Monroe pe braţe, nu mi-aş tatua pe spate harta metroului din Bucureşti, nu mi-aş tatua niciodată pe buze vreo frază scrisă de Pavel Coruţ - îmi doream de mult să fac aceste precizări, chiar şi cu preţul, deloc neglijabil, de-a o face pe apofaticul, cînd, de fapt, mie îmi place mai degrabă să îmi pun pielea în lumina apofanticului. Bun, acum să spun şi ce mi-aş tatua. Pentru asta am nevoie mai întîi de un artist tatuator miniaturist. Dar ce zic eu miniaturist?! Artistul ăsta trebuie să fie foarte miniaturist, cel mai miniaturist dintre artiştii tatuatori pămînteni, să fie ministrul Miniaturismului, dacă nu chiar Dumnezeul miniaturiştilor în persoană. Cu ajutorul acestuia mi-aş tatua partea (cea mai) cunoscută a operei lui J.D. Salinger, dar într-un mod cît se poate de raţional. De veghe în lanul de secară pe braţul stîng; Franny şi Zooey pe braţul drept; Dulgheri, înălţaţi grinda acoperişului pe piciorul stîng; Seymour: o prezentare pe piciorul drept; pe mîinile mele ar ajunge cele nouă povestiri din Nouă povestiri, distribuite astfel: "O zi desăvîrşită pentru peştii-banană" pe degetul mare al mîinii stîngi, "Sărmana gleznă scrîntită" pe degetul mare al mîinii drepte, "Chiar înaintea războiului cu eschimoşii" pe inelarul mîinii stîngi, "Omul-care-rîde" pe mijlociul mîinii drepte, "Pentru Esmé - cu dragoste şi abjecţie" în podul palmei stîngi şi, ultimele două-trei pagini, pe degetul mijlociu al aceleiaşi mîini, "Jos, în barcă" pe arătătorul mîinii drepte, "Ochii verzi şi gura mică" pe degetul mic al mîinii stîngi, "Perioada albastră a lui de Daumier-Smith" pe inelarul mîinii drepte, iar "Teddy" pe arătătorul mîinii stîngi şi pe degetul mic al mîinii drepte, vă mulţumesc.

Alex TOCILESCU În speranţa că într-o bună zi se va inventa o metodă nedureroasă de tatuare, am pus deja o oarecare sumă de bani deoparte, pe care o voi folosi după cum urmează. Pe ceafă, à la Beckham, vor sta scrise versurile lui Bean (de la Subcarpaţi): "Să plouă, să plouă, uite am zis să plouă, nu mi-e frică să mă ud, na!" Întreg braţul drept va fi acoperit de o strofă dintr-un poem al lui Leonid Dimov: "Mai şterge zaua ruginită / Aşază-mi chivăra mai drept / Şi vezi de ce nu vine carul / Cu cavalerii ce-i aştept." Iar pe stomac, cu litere aurii, mă voi cita pe mine însumi (din "Viaţa"): "Viaţa e un autocar / Plin cu japonezi." Să vezi şi să nu crezi!

anchetă realizată de Marius CHIVU