Ce să citim vara asta

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 63, august 2011)

PR-iştii sînt acei more or less anonimi care creează evenimentele din jurul unei cărţi nou apărute. News-letters, comunicate de presă, lansări, texte promoţionale, campanii de publicitate, exemplare de protocol – toate acestea sînt în grija lor. Sînt comunicativi şi insistenţi, eficienţi şi generoşi cînd vine vorba de titlurile editurilor unde lucrează, dar ce citesc PR-iştii, cu ce cărţi pleacă ei înşişi în vacanţă şi ce ne recomandă să citim vara asta?

Laura ALBULESCU (Editura ART) Small is beautiful. De aceea recomand, fără rezerve, cochetul volum Mica dietetică al lui Alex. Leo Şerban (Editura ART), pentru stil, haz şi?pentru?o cură de hedonism light, răsfăţat şi dezinvolt. Şi, cum o cură dietetică nu e eficientă niciodată singură, n-ar strica să ascultăm şi o altă voce a lui Alex. Leo Şerban,?frecventînd cu tandreţe şi?Alte camere, alte glasuri de ieri (Editura Pandora-M), primul şi ultimul său volum de poezie.

Ana ANTONESCU (Editura Nemira) De obicei îmi propun să citesc mai multe cărţi în vacanţa de vară, cele la care nu am reuşit să ajung în timpul anului, culmea, din pricina altor cărţi (aşa e cînd lucrezi la editură). Din lista cea lungă, spre toamnă, voi fi citit sigur două volume de povestiri: Puls de Julian Barnes (traducere de Radu Paraschivescu, Editura Nemira) şi Povestirile lui Vladimir Nabokov (traducere de Adriana Liciu, Veronica D. Niculescu şi Anca Băicoianu, Editura Polirom). Preţuiesc mult povestirea, care în numai cîteva pagini poate ruşina romane ce acoperă munţi de hîrtie. Or, Barnes e un maestru al prozei scurte, iar ultima sa carte e specială nu atît prin tehnica literară, desăvîrşită, cît prin (im)pulsul autobiografic întrezărit în tot atîtea personaje şi trăiri. Nu e o carte tristă, cum mi s-a spus, e doar o privire fără perdea asupra relaţiilor umane în intimitatea lor neliterară, cînd nu mai e nevoie a vorbi explicit despre prietenie, iubire, moarte. Am să citesc povestirile lui Barnes în zigzag cu cele ale lui Nabokov, cu metehnele şi melancoliile exilului rusesc, cu atmosfera uneori halucinantă a unui „timp pierdut din ale sale, în care personajele sînt adesea spectre ale celor care au fost cîndva, bîntuind prin străinătăţuri. Pour la bonne bouche, un fragment din povestirea „Scrisoare către Rusia“ (de numai patru pagini) de Nabokov, care poate părea patetic rupt din context, dar care mie îmi aminteşte de fericirea lui Ivan Denisovici: „Ascultă, sînt pe deplin fericit. Fericirea mea e o sfidare. Rătăcind pe străzi, prin scuaruri, pe cheiuri de-a lungul canalului, simţind vag buzele umezelii prin tălpile găurite, îmi port cu mîndrie fericirea inefabilă. Vor trece în goană veacurile şi elevii vor căsca deasupra istoriei zguduirilor noastre; totul va trece, dar fericirea mea, dragă prietenă, fericirea mea va rămîne – în reflectarea umedă a felinarului, în curbura prudentă a treptelor de piatră ce coboară în apele negre ale canalului, în zîmbetul unei perechi care dansează, în toate cele cu care Dumnezeu a înconjurat, atît de generos, singurătatea omenească.“

Mihaela COMAN (Editura Humanitas) Vacanţă, nevacanţă, e vară, ziua e lungă, o oră, două de lectură pe zi se pot găsi, un drum de sfîrşit de săptămînă pînă la mare sau la munte pe care să ascultăm un audiobook ni se poate întîmpla. Cărţile pe care le voi recomanda sînt cele pe care mi le-au pus prietenii mei în braţe şi pe care le-am dat mai departe, entuziasmată la rîndul meu: Moscova-Petuşki – Venedikt Erofeev (Editura Cartier), pe care eu n-o mai am, deşi am cumpărat-o de vreo cinci ori (am dăruit-o cuiva de fiecare dată), Nici o privire – Jose Luis Peixoto (Editura Polirom), o carte stranie, din care se iese greu, Medgidia, oraşul de apoi – Cristian Teodorescu (Editura Cartea Românească), caldă, cu poveste, o bucurie, şi Geamantanul – Serghei Dovlatov (Editura Humanitas), în care „personajele ard la fel de intens ca la Dostoievski, dar într-un iad mult mai vesel“. Cărţile care aşteaptă să fie citite în vara asta se uită acum la mine, tăcute şi demne, nici una nu strigă: pick me. E greu de ales, mai ales cînd stai toată ziua printre cărţi, dar din dor de mate şi ca să mă rup de lume, voi începe cu Îmblînzirea infinitului. Povestea matematicii – Ian Stewart (Editura Humanitas). Apoi, trebuie să citesc Mica dietetică – Alex. Leo Şerban (Editura ART), pentru că trebuie. L-am tot amînat pe Michel Onfray, care a făcut atîta vîlvă în Franţa cu cartea lui, Freud: amurgul unui idol, apărută (Editura Humanitas), pentru că aveam în cap c-ar trebui să ştiu mai multe despre Freud înainte de a mă bucura de apusul lui, dar voi avea încredere în Onfray, pare un tip extrem de interesant. Două cărţi de teatru, începute deja, scrise de doi scriitori care m-au prins mai de mult, m-aştept să mă poarte mai departe în lumi complicate, să-mi dea de gîndit, să mă facă să zîmbesc, să mă-ntristeze, să mă tulbure, să mă bucure: Toate pisicile sînt negre – Carlos Fuentes (Editura ART), şi Toate minţile tale – Vlad Zografi (Editura Humanitas).

Oana DUMITRU (Editura Vellant) Vara asta am plecat în vacanţă cu un american aflat la debut şi cu un francez deja celebru. Şi cu o hartă – veţi vedea imediat de ce. Primul autor, Reif Larsen, ne convinge încă din primele file din Operele alese ale lui T.S. Spivet (Editura Vellant) să urmărim un puşti de 12 ani care traversează America de la vest la est cu trenul de marfă. T.S. e pasionat de cartografie şi asta se vede în fiecare pagină desenată cu hărţi, diagrame şi schiţe: vedem astfel imortalizate şi apele curgătoare din Montana, şi conversaţiile familiei Spivet din timpul cinei. Povestea excentricului T.S. ne poartă printr-o neobişnuită istorie de familie, dar şi printr-o Americă greu de descifrat doar cu un telescop, patru compasuri şi un teodolit. Nu îl subestimaţi, totuşi, pe micul T.S.: este perseverent, minuţios şi posedă o rigoare analitică de invidiat. În plus, romanul e delicios din punct de vedere vizual, iar Stephen King spune despre el că îi combină pe Mark Twain, Thomas Pynchon şi pe Little Miss Sunshine. Al doilea autor este Michel Houellebecq, revenit după cinci ani cu Harta şi teritoriul (Editura Polirom), un roman tipic houellebecquian în care personajul principal, Jed Martin, îşi începe cariera artistică fotografiind hărţi rutiere din ghidurile Michelin. Continuă cu o serie de tablouri de succes reprezentînd meserii şi profesii – ultima lucrare din serie fiind chiar portretul lui Houellebecq, devenit personaj în propria carte. Cu acest prilej sîntem puşi la punct cu multe detalii din viaţa scriitorului, printre care şi explicaţia faimei sale de alcoolic: întîlnirile cu jurnaliştii sînt suportabile doar în stare de ebrietate. Portretul pictat de Jed este dublat astfel de autoportretul cinic şi ironic al scriitorului însuşi care – în carte – este ucis cu brutalitate alături de cîinele său, Platon. Nu vă faceţi griji, în celălalt roman cîinele lui T.S. Spivet nu păţeşte nimic. Are şi un nume pe măsură: Foartebine.

Claudia FITCOSCHI (Editurile Polirom & Cartea Românească) Am aşteptat cu nerăbdare noua carte a lui Ioan Es. Pop – Unelte de dormit. Cu 10 desene de Dumitru Gorzo (Editura Cartea Românească). Şi, din cîte ştiu de la prietenii mei (inclusiv cei facebookişti), nu am fost singura. Însă aşteptarea a meritat. Poezia lui Ioan Es. Pop te (poate) face praf. Deoarece: „cînd eram mic visam să fiu şi mai mic. mai mic decît masa, mai mic decît scaunul, mai mic decît cizmele mari ale tatălui. cît un cartof, atîta mă visam. pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pămînt şi gata, pînă toamna nu-i mai necăjeau. mă visam în cuib, printre ei, dormind cu dulceaţă-n întuneric, întorcîndu-mă pe-o parte şi pe alta vara iar apoi căzînd din nou în somn. şi toamna să mă trezesc tot nedormit şi tot nespălat ca fraţii mei şi cînd să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra şi să le strig: nu mai săpaţi, nu mai săpaţi, căci vin acasă de bunăvoie, dacă-n primăvară mă puneţi la loc, şi primăvara să fiu primul pe care îl aruncă înapoi în cuib şi tot aşa, să rămîn să dorm mereu, din cuib în pivniţă şi din pivniţă în cuib, ani mulţi, neîntors şi uitat.“ Asta după ce m-am delectat cu Orice. Uverturi & Reziduuri, al doilea volum de versuri al lui Sorin Gherguţ (Editura Pandora-M), pe care mi-am propus să-l recitesc cu o regularitate matematică. Cum eram foarte preocupată să aflu că „ce este este pentru că ce a fost a fost cum a fost şi ce va fi va fi cum va fi pentru că ce este este cum este. Şi ce este e ce nu a mai fost şi ce va fi va fi ce nu mai este – ba nu – ceea ce a fost e ce nu mai este, ce va fi va fi ce este sau altceva, (...puţin a fost, mult nu mai este) ei drăcie (ce este este o problemă de ontologie)“, Orice a picat la ţanc. Umorul şi jocurile interxtextuale fac ca Orice să-ţi placă mai mult decît orice. În privinţa cărţilor pe care le iau cu mine în vacanţă, am pregătit deja: Cimitirul din Praga – Umberto Eco (Editura Polirom), Harta şi teritoriul – Michel Houellebecq (Editura Polirom), O poveste – Alessandro Baricco (Editura Polirom), Autobiografia lui Alice B. Toklas – Gertrude Stein (Editura Humanitas), Cazul Jane Eyre – Jasper Fforde (Editura Humanitas Fiction), Generation P – Victor Pelevin (Editura Curtea Veche), Alte camere, alte glasuri de ieri – Alex. Leo Şerban (Editura Pandora-M) şi Mica dietetică – Alex. Leo Şerban (Editura ART) etc.

Roxana PETRESCU (Grupul editorial Corint) Cărţile alese de mine au cîte un pic din toate elementele care fac, din punctul meu de vedere, lectura ideală. După faptă şi răsplată de Kate Atkinson (Editura Leda) – mister englezesc de cea mai bună calitate, într-un roman care îmbină elemente de thriller şi episoade dramatice emoţionante; o întîmplare petrecută într-o vară la Edinburgh, în timpul celui mai mare festival artistic din lume (Festivalul Fringe), va schimba vieţile tuturor celor implicaţi şi, fie că îşi doresc bani sau dragoste, fie că visează la mîntuire sau evadare, toţi ajung, în cele din urmă, să-şi descopere de fapt propria esenţă. După un mistery veritabil care te ţine cu sufletul la gură şi te face să citeşti pe nerăsuflate cele 528 de pagini, îmi continui călătoria în filele unui bestseller spaniol pasional şi savuros unde autoarea îmbină perfect istoria din preajma Războiului Civil spaniol şi din cel de-Al Doilea Război Mondial cu exotismul şi politica, devotamentul şi trădarea, iubirea şi prietenia, aventura şi suspansul. Personajele din Iubirile croitoresei de Maria Duenas (Editura Polirom) sînt fermecătoare şi reuşesc să te prindă şi să te surprindă pînă la final. Deja simt aromele Indiei şi am şi de ce – romanul Cele nouă chipuri ale inimii de Anita Nair (Editura Leda) este o poveste de dragoste interzisă, dulce ca nectarul unui fruct exotic şi complicată precum comportamentul uman. De la prima lor întîlnire, Radha, personajul principal feminin, este atrasă de Chris, tînărul enigmatic ce poartă cu el un violoncel şi vrea mereu să afle cîte ceva despre trecut. Dar trecutul este mai surprinzător şi mai complicat decît se aşteptau. Aşadar, trei titluri atît de diferite, dar totodată atît de perfecte pentru lectura din această vară.

Florina PÎRJOL (Editura Trei) Habar n-am ce anume citesc PR-iştii, probabil că se apropie mai ales de cărţile pe care le promovează, dar mă îndoiesc că se limitează cineva doar la asta. Eu sînt mai burgheză, mă simt destul de puţin confortabil într-o breaslă şi nici n-am de transmis mesaje „comunitare“ în acest sens: cred că există gust şi preferinţe personale, indiferent că faci PR într-o editură sau eşti vînzător la chioşc. Sigur, făcînd PR în zona asta, ajungi să citeşti tot felul de cărţi pe care, în alte condiţii, nu le-ai fi citit: realist vorbind, nu toate îţi plac, dar tuturor trebuie să le găseşti publicul. De acord, libertatea – tradusă în timp liber pentru alte lecturi – scade, însă experienţa în sine te apropie de publicul viu, te curăţă de nişte prejudecăţi, îţi poate face cu adevărat bine. Dintre apariţiile noi ale Editurii Trei recomand călduros pentru vacanţă romanul lui Féix J. Palma, Harta timpului, o metaficţiune istoriografică bine scrisă, perfect articulată narativ, cu mult story. Palma e un prozator spaniol tînăr care şi-a făcut mîna scriind povestiri, şi rezultatele acestui exerciţiu se văd în performanţa – extraordinară, avînd în vedere că avem de-a face cu un debut în genul romanesc – cu care el îmbină etajele epice fără să rezulte o fojgăială în care să te pierzi sau, şi mai rău, plictiseşti. Plus că execuţia e satisfăcătoare şi la nivel stilistic. Iată prima propoziţie (criteriu după care mai cad rapid, uneori, în plasa cîte unei cărţi): „Andrew Harrington şi-ar fi dorit să poată muri de mai multe ori, doar ca să nu fie nevoit să aleagă un singur pistol dintre toate pe care tatăl său le păstra ca pe o comoară în vitrina din salon.“ Citesc tot felul de cărţi de „gastronomie“ (imaginar gastronomic, dar nu numai) pentru un proiect personal de cercetare. Iar de plăcere citesc şi eu zilele astea – cu un retard considerabil, dar mai bine mai tîrziu decît niciodată – Amor intellectualis de Ion Vianu (Editura Polirom). Şi recitesc Jurnalul fericirii de N. Steinhardt (Editura Polirom), cu o bucurie demnă de cartea recordurilor. Cam atît.

Tiberiu STAMATE (Editura Paralela 45) Zen. Jurnal 2004-2011 de Mircea Cărtărescu (Editura Paralela 45), pentru că pe cele 600 şi ceva de pagini autorul pare să arate că, dincolo de văicăreala în faţa „neantului valah“ şi a crizei existenţiale/literare pe care o parcurge (semn că e un mare scriitor sau nu, rămîne să vedem fiecare), mai există viaţă după Nimic. Şi pentru rînduri ca acestea, care dovedesc totuşi că ştacheta lui M.C. e foarte sus şi că vrea să joace jocul la un nivel care altora le dă transpiraţii reci: „Asta e, aici sîntem. Mereu am găsit puterea să forţez în momente de disperare, dar acele momente se-nălţau peste sol ca pinioanele unei roţi dinţate şi-mi puteam sprijini talpa de ele. Acum disperările mele însele sînt tocite pînă la pămînt şi talpa-mi alunecă peste ele. Daţi-mi o disperare adevărată – fuga şchiopului şi bătaia orbului – şi-am să clintesc pămîntul.“ Fără titlu de Cosmin Perţa, pentru că autorul e un poet care pare să arate că mai există poezie dincolo de Nimic-ul cărtărescian. Şi, deşi ştim că totul (nu mă refer aici la volumul lui M.C.!) a fost spus deja de nenumărate ori, versuri precum acestea mai mişcă ceva în noi: „Nu înţeleg de ce, uneori, / Mă paşte vanitatea gîndului că aş fi un poet bun. / Numai astăzi, de exemplu, în condiţii total insalubre, / Am ascultat cinci poeţi cu mult mai buni decît mine. // Nu erau dintre cei cu vreo cotă, nici măcar dintre cei cunoscuţi, / Erau cinci poeţi, poate şase, care nu erau de prin ţară sau dinafara ei, / Ci chiar din cartierul meu. / […] Nu sînt un om bun, nu sînt un credincios, nu sînt un poet de invidiat. / Am văzut maşini cu mai multă vlagă în ele, am văzut ierburi / Cu mai multă dreptate, am mirosit haznale mai frumos mirositoare, / Am pipăit şchiopi cu mai multe picioare, am auzit fierăstraie, / am gustat vin. / Şi atunci cum să vorbesc eu despre moarte, cînd moarte este / numele meu?“.

anchetă realizată de Marius CHIVU