Ce defecte/vicii incorigibile aveţi?

7 februarie 2013
Ce defecte/vicii incorigibile aveţi? jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 80, ianuarie 2013)

DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carenţă, racilă, tară, (pop. şi fam.) beteşug, (reg. şi fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) greşeală, lichea, nedesăvîrşire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecţiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

Sursa: Dicţionarul de sinonime

Michael HAULICĂ O să încerc să dau un răspuns care să nu mă facă mai frumos, mai deştept, mai talentat, mai intransigent, mai principial în ochii cititorilor. Să enumerăm, aşadar:
Mi-e greu să spun Nu (doar ţi-am confirmat imediat că voi răspunde la anchetă, nu?). Ăsta chiar e un defect, nu înseamnă că sînt eu bun, ci că nu-mi evaluez ca lumea timpul şi mijloacele şi, de multe ori, ajung în imposibilitatea de a mă ţine de cuvînt.
Mi-e greu să mă abţin cînd văd că cineva îşi dă cu părerea despre un lucru pe care nu-l cunoaşte (iar eu îl cunosc din experienţă nemijlocită) şi, în consecinţă, intervin în discuţii mult prea des, pentru a nu lăsa ca impresiile false să fie luate de alţii drept adevăruri. Iar asta mă face enervant, îmi dau seama. Dar dacă nu pot să mă abţin?! Ei, încerc să nu mă mai bag, am încercat de mai multe ori să mă las de fumat (şi asta cu fumatul chiar mi-a ieşit. De două ori). Cred că şi pe mine m-ar enerva unul care, oricînd, oricum, indiferent despre ce ar fi vorba, s-ar băga cu sfaturi, cu "ascultă-mă pe mine, treaba asta e aşa, şi nu altminteri."
Mereu am tendinţa de a amîna. Aia cu "nu lăsa pe mîine..." mi-e complet străină. Problema n-ar fi atît de gravă dacă în loc să fac un lucru azi, îl voi face mîine. Dar uit. Şi nu-l mai fac. Caz particular: nu răspund imediat la mail-uri. Şi mail-urile se pierd în oceanul care e inboxul meu şi... Cine e neserios? Iomis. (Iomis e un fel de alter ego pe care dau vina atunci cînd fac cîte o boacănă.) Şi mai particular: deşi am răspuns imediat invitaţiei de a participa la această anchetă, dat fiind că termenul era undeva mai încolo... m-am trezit că termenul a fost ieri. Înţelegi, Marius? E un defect ăsta, clar.
Au fost trei defecte şi cred că e suficient, că dup-aia nu mă mai ia nimeni în serios.

Marin Mălaicu-HONDRARI „Atîta timp cît destinul o să-mi îngăduie, voi continua să fumez“, zice Fernando Pessoa în poemul „Tutungeria“. Îmi repet adeseori cuvintele portughezului, mai ales acum, cînd văd cum se îngroaşă-n jurul meu trista rasă a nefumătorilor. Îmi pare rău că hainele au început destul de tîrziu să-mi miroase minunat a tutun, pe la vreo paisprezece ani, o vîrstă la care, de bine-de rău, începusem să muncesc cîte una-alta, aşa că nu mă mai puteam aştepta ca părinţii mei să-mi pună în ghiozdan, pe lîngă pacheţelul cu mîncare, un pachet de ţigări. După orele de şcoală, mergeam să lucrez cîteva ore la o popicărie - un fel de sală de bowling rudimentară - şi, cu bănuţii cîştigaţi acolo, dădeam fuga şi-mi cumpăram un pachet de Carpaţi fără filtru. Asta făceam în adolescenţă: fumam şi făceam sport şi cele două se împăcau de minune. Eram bun la atletism, alergam cîţiva kilometri fără nici o problemă, bucuros că la capătul cursei mă voi ascunde după şcoală şi voi fuma cîteva ţigări. Dacă rămîneam fără bani de ţigări şi dacă nu reuşeam să subtilizez cîteva din pachetul tatălui meu, atunci apelam la sora mea, Aris. Ea nu fuma (şi din cîte ştiu continuă să nu fumeze), dar cu mare drag şi eficienţă aduna chiştoace pentru mine din faţa unui magazin aflat peste drum de casa noastră părintească. Magazinul acela a fost mană cerească; ştiţi cum e: trece omul pe lîngă magazin, vede ceva în vitrină, îl interesează, îşi aruncă ţigara (sau o lasă pe o margine) şi intră. Chiştoacele, dincolo de faptul că erau gratis şi uneori încă fumegau, mai aveau şi avantajul de a purta numele unor mărci de tutun la care eu cu bănuţii mei puţini nu prea aveam acces: Snagov, Pescăruş, Amiral, BT, Kent, ba chiar, extrem de rar şi de obicei în preajma sărbătorilor de iarnă, cînd vînam chiştoace în holul hotelului Hebe, cîte un Dunhill sau Ronhill. Într-un articol din El País, în decembrie, anul trecut, Enrique Vila-Matas aduce un omagiu fumătorilor, mai ales peruanului Julio Ramón Ribeyro, cel care a scris un text consistent (vreo douăzeci de pagini), intitulat „Solo para fumadores“, adică "Numai pentru fumători", aşa cum o parte din Lupul de stepă e numai pentru nebuni. Nimeni - zice Enrique Vila-Matas - nu a scris vreodată un text mai bun despre fumat, în afară, poate, de Italo Svevo în Conştiinţa lui Zeno. În galeria mea de imagini preferate stau la loc de cinste pozele marilor fumători: Julio Cortázar, Roberto Bolano, Marguerite Duras, Henry Miller, Samuel Beckett, Juan Carlos Onetti. Ochii lor sînt plini de fum. Capul lor e plin de vise. Pieptul le şuieră. Chiar acum îmi dau seama că s-au adunat în scrumieră patru chiştoace. N-ar strica un text şi despre scrumiere, dar, deocamdată, cum sînt lipsit de ambiţie (ăsta e unul dintre defectele mele), mă mulţumesc să-mi amintesc de scrumierele din Coffee and Cigarettes de Jim Jarmusch, de dialogurile fumoase din Smoke, de Wayne Wang, cu scenariu semnat de Paul Auster, şi mai ales de fetişismul erotic al fumului şi ţigărilor din Smoking Hot Girls, de Andrew Blake.    Îmi mai aprind o ţigară, e o vreme superbă şi mă gîndesc la Rimbaud, cel care spunea că trupul nu e altceva decît o comoară numai bună de tocat. Aşa că jos sănătatea, sus viciile!

Ion IOVAN Defecte incorigibile, vicii? Nu cred că răspunsul poate fi dat raportîndu-ne la înţelesul din dicţionare al acestor vorbe-sperietori. De ce le-am aborda aşa, academic? Întrebarea se adresează doar scriitorilor, indivizi suciţi, cam certaţi cu prototipurile. Cînd în interiorul unei categorii anumite moravuri sînt curente, mai sînt ele metehne, cusururi? Boem şi fumător înrăit, etilist, afemeiat, cartofor, egolatru şi fudul cu ştaif - care literat nu este în posesia măcar a două-trei din aceste atribute? Cezar Petrescu le-a avut pe toate. Iar cel mai puţin dotat, Mateiu Caragiale, pentru a-şi pune la rever magnifica Roză Albă, ar fi trădat fără să clipească România. Se pare că numai în aceste circumstanţe scrii mult sau bine. Curăţat de ele, eşti plin de neajunsuri. Din acest punct de vedere, mărturisesc două defecte şi un viciu. În primul rînd, incapacitatea de a intra în horă şi de a fi cît de cît semeţ. Temperamentul meu carent nu face faţă onorantei gesticulaţii civice, activismului în interiorul breslei, întrupării la televiziuni. Nu pot fi mîndru de asta. Puţin tupeu nu strică nimănui. În al doilea rînd, meteahna de a considera chiar şi expresia ultimă a unei proze ca fiind perfectibilă. Titlurile bibliografiei mele, doar realizări parţiale! N-am nici o scuză; lozinca anilor '70 era: oricum să ne scoatem cărţile! Suna ca o sfîntă furie. Şi aşa, am cam grăbit lucrurile. Iar perfecţia încă aşteaptă. Cît priveşte viciul: sînt înglodat în ludic; nu pot lua în serios cotidianul, slujba, politica. Pînă la urmă, înţelepciunea se poate reduce la satisfacţia pe care ţi-o oferi. Iar satisfacţia se obţine mai ales jucîndu-te. Literatura e şi ea o Joacă. Romanul presupune strategie militară şi tactici flexibile, asemeni ingeniosului Go nipon. Pe care-l practic asemeni unui pokerist înveterat. Dar petrec destulă vreme şi în cîmpurile virtualului - îmi place să reconfigurez lumea pe ecranul computerului. După ample inginerii economice, acumulînd resurse, dezvoltînd mijloace, administrînd puterea şi alianţele, îmi desfăşor misiunea - duc la bun sfîrşit visul împăratului Iustinian de a recuceri Africa de Nord şi tot apusul Europei, refăcînd măreţia Romei antice; întorc rezultatul luptei de la Gettysburg în favoarea generalului Lee, instalînd şi în nordul Uniunii ordinea Statelor Confederate; obţin victoria pentru amiralul Yamamoto în Pacific, resping debarcările din Borneo şi asigur Japoniei imperiale conducerea întregii Asii. Rescriu deci poveştile istoriei în chiar amărîtul său spirit aleatoriu. Îmi impun viziunea. Sînt gata să trişez pentru asta.

Florin IRIMIA Defectele sînt cele pe care ţi le spun alţii, viciile - cele pe care ţi le ştii tu. Eu, personal, mă consider perfect. Însă, through the grapevine - cum zice englezul, aud că defectele de care sufăr au de-a face cu o uluitoare lipsă de consecvenţă, un egoism deşănţat şi o super-enervantă (super-perversă) tendinţă de a-l întrerupe pe cel cu care vorbesc. Astea ar fi cele mai mari. Se mai vorbeşte şi de un pic de mînie, ceva trufie, un dram de lăcomie - nimic grav. Cît despre vicii, ele sînt mai degrabă virtuale, ipotetice, potenţiale. Am fumat mult timp, dar pe vremea aceea nu consideram ţigara un viciu, ci o ocupaţie, o activitate. Apoi, de la atîta activitate, am început să mă simt rău şi, într-un tîrziu, m-am lăsat. De băut, n-am băut niciodată la adevăratul meu potenţial. Am o mare disponibilitate pentru băuturile tari şi fine, cum ar fi un whisky single malt, dar pot bea şi un Ballantine's Finest. Berea este şi e ea la loc de cinste, cu condiţia să fie tare şi afară vară, vinul - mai puţin, dar dacă este, să fie roşu, de preferinţă Bordeaux şi într-o companie selectă. Droguri uşoare - oricînd, dar nu cu oricine. LSD - trebuie să fie interesant, mescalină, de asemenea. Opiu? Nu neapărat. Ce altceva? Cocaină şi heroină - nu, mulţumesc. Ce alte vicii mai sînt? Cărţi, jocuri de noroc, cazinouri. Mă cam lasă rece. Orgii sexuale ca în Eyes Wide Shut sau treburi de genul acesta, nici pomeneală. Sînt om serios, la casa mea. Păi, cică ăştia ar fi cei mai vicioşi. Atunci nu ştiu ce să mai zic. Îmi place foarte mult ciocolata, cred că am dezvoltat o oarecare dependenţă faţă de ea, mai ales atunci cînd scriu. Nu ştiu dacă e un viciu, dar sigur nu mă pot lipsi de ea. Decît dacă cîntarul se duce peste 90 de kilograme. Vanitatea e şi ea un defect?

O. NIMIGEAN N-am ce face, trebuie să-mi reasum motto-ul ales pentru nicolina blues din Îndreptarul de spovedanie al arhimandritului Cleopa: "Am fost stăpînit de alte nenumărate patimi, precum: uitarea, nepăsarea, neevlavia, iuţimea, mînia, amărăciunea, înfurierea, ura de semeni, pomenirea de rău, vorbirea de rău, osîndirea, întristarea de suflet, îndoiala, laşitatea, cearta, rivalitatea, mîndria, făţărnicia, minciuna, necredinţa, iubirea de materie, de dulceţi, împătimirea, afecţiunea pentru cele pămînteşti, trîndăvia, nerăbdarea, nebărbăţia, nemulţumirea faţă de Dumnezeu, faţă de oameni, cîrtirea, înfumurarea, iubirea de stăpînire, dorinţa de a porunci, de a plăcea oamenilor, iubirea de arătare, viclenia, neruşinarea, linguşirea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, învoirea cu păcatele pătimaşe ale sufletului şi gîndirea deasă la ele, rătăcirea gîndurilor, iubirea de slavă, de argint, de plăceri trupeşti şi iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor răutăţilor." Altfel spus, (mai) nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin. Acuma, sper că nici unul din aceste defecte, metehne, vicii, păcate nu este de necorectat. Însă, ca să n-o mai lungesc alcătuind un text numai din eschive consolatoare, fac totuşi încercarea de a-mi exorciza unul din demonii meschini şi, poate, astfel, sub ameninţarea oprobriului, ruşina-se-va şi îşi va alege altă casă, eliberîndu-mă din Sichverfangen: procrastinaţia. (O voce, însăşi vocea lui: "Ai uitat că Moliere preferă un viciu comod unei virtuţi obositoare? Crezi că mai are rost la cincizeci de ani să te lupţi cu asta, n-ar fi mai înţelept nu să te resemnezi, ci să te regalezi cu un dolce farniente?!")

Dora PAVEL Primul răspuns, cel "scriitoricesc", previzibil: am cel mai "agresiv" viciu, cel al lecturii de roman. Dacă nu-mi încep, nu-mi continui sau nu-mi închei ziua cu activarea lui, sînt atît de agitată şi de dezagreabilă pentru cei din jur, încît doar viciul scrierii de roman îl mai poate neutraliza, sau măcar cel, imediat următor, al pălăvrăgelii despre roman, în cazul în care găsesc rapid şi interlocutorul dispus să rişte, să intre, să mă-nsoţească în joc (Ovidiu Mircean, să zicem), el însuşi la fel de pasionat şi, mai ales, de bine umblat prin romanul străin. Al doilea răspuns, cel frivol, cel aşteptat: dincolo de cusururile fizice (sînt foarte slabă, mereu uit să mănînc sau să beau apă, reflexele astea mă plictisesc, recuperînd apoi din greu noaptea, pe la două), dincolo de obsesia inofensivă pentru sacouri, jeanşi, şepci şi cămăşi rafinate, de firmă, sau cea pentru maşinuţele lui Iulian, dincolo de viciul... pocherului, care mi s-ar fi putut prefigura prin tinereţe, dacă aş fi avut adversari pe măsură, maratonişti de elită, care să mă ia în serios, cred că tocmai absenţa viciilor, precum şi o existenţă cuminte, corectă, de bun simţ m-au făcut romancier. Îmi amintesc o păţanie. La apariţia Agatei murind, un istoric literar localnic, fără minime lecturi în roman, m-a apostrofat în gura mare, asimilîndu-mă, nepermis, protagonistei mele: "Nu se poate ca o femeie să scrie astfel, nu se poate să scrii aşa ceva, dacă nu ai şi făcut!" Ar fi fost pierdere de vreme să-i repet atunci, acelui nefericit, truismul cu: trăim-prin-personajele-noastre-viaţa-noastră-cea-netrăită. Ar fi fost inutil să-i explic că, prin experienţele-limită ale personajelor, noi, autorii, ne branşăm la misterul crimei şi al nebuniei, al perversiunii şi al incestului, al derapajelor şi al ratărilor de orice fel, căutîndu-ne acolo pe noi înşine, aşa că răspunsul meu, de proaspăt debutant în roman (unul în mare parte erotic), a fost spontan: n-am făcut, dar... tare mi-ar fi plăcut să fac!

Liviu Ioan STOICIU Defectul defectelor e că m-am născut cum, cînd şi unde m-am născut. Rămîne discutabil dacă ar fi fost de dorit să mă nasc mai deştept, mai pragmatic, într-o altă epocă şi într-o altă ţară, civilizată (neapărat occidentală, cu o limbă "internaţională", pe o genealogie nobilă), la munte sau la mare, cu o gîndire pozitivă - sau să mă nasc şi mai prost decît sînt, şi mai rupt de realitate, în Evul Mediu sau într-o ţară din Africa (subdezvoltată) şi cu o gîndire de pescar amator; sau să mă nasc un gîndac sau un rinocer sau un porumbel. Deunăzi am aflat că într-o viaţă anterioară eu am fost... femeie (prin anii 1400, pe teritorii ale Americii de Nord). Altfel, "pe bune" sînt Tigru şi Vărsător şi m-am născut într-o duminică, în zori. Am numai defecte organice naturale - dacă m-a bîntuit din prima tinereţe pînă azi gîndul sinuciderii? Am crescut pînă la cer sentimentul zădărniciei şi al ratării, în tot ce fac - nu e un defect? Gîndesc negativ, sînt sceptic, atrag răul şi antipatia, iraţional. Prima tinereţe mi-am pierdut-o într-o boemă, descoperind binefacerile viciilor - după ce mi s-a născut fiul (aveam 25 de ani, în 1975), m-am lăsat cu totul de fumat (fumam zilnic trei pachete de ţigări fără filtru, Carpaţi) şi de băut alcool - am făcut economii? E adevărat, fumez şi azi în vis şi beau alcool şi mă mir în vis, "eu ştiind că nu mai fumez şi nu mai beau alcool"... Apoi, faptul că am ales literatura, cititul şi scrisul în limba română nu e un viciu? Lasă că e o afacere păguboasă literatura şi un defect, în general, sau nu?

anchetă realizată de Marius CHIVU

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
1,5 milioane de uniforme militare rusești ar fi dispărut: „Nimeni nu poate să explice”
Parlamentarul rus al regiunii Zabaikalsk, generalul-locotenent Andrey Gurulev, a declarat că 1,5 milioane de seturi de uniforme militare au dispărut, relatează site-ul local Tayga.info.
Ziua 55 a războiului Ucraina - Rusia Bucha FOTO Gettyimages
„Sunt civili, la dracu'!”: apelurile telefonice interceptate dezvăluie mărturisiri făcute de soldații ruși
Un soldat rus a făcut o mărturisire uluitoare în timpul unei conversații telefonice înregistrate cu iubita sa.
bank
Două bănci prezente în România au fuzionat. Ce trebuie să știe clienții
Două bănci prezente în România au fuzionat, după derularea unui plan ambițios de integrare, care vizează active de 1,6 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al celor două entități.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia