Ce căutaţi pe Facebook?

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 71, aprilie 2012)

"Facebook-ul a devenit un fel de nou CNP, CNP-ul "for the IT generation" laolaltă cu materializarea profeţiei lui Andy (Warhol, who else?) cum că "toată lumea va fi celebră timp de 15 minute", a te abstrage - voit - dintr-o "reţea" atît de răspîndită (dar ce spun? pla-ne-ta-ră!) echivalează cu a-ţi tăia singur craca de sub fund. A refuza reţeaua. "Numai cine nu vrea e pe Facebook!" Şi cine nu vrea să "socializeze", "să comunice cu prietenii" (cu cît mai mulţi, cu atît mai bine), să-şi comunice existenţa şi importanţa (oricît de parohială), pe scurt: să se vîndă? Nu pot să vorbesc în numele tuturor, dar asta cu "Numai cine nu vrea nu e pe Facebook" funcţionează, scuzaţi, ca o antireclamă: cine vrea să intre în ceva atît de accesibil, de comun şi de la îndemînă? E ca şi cum ţi s-ar propune să intri într-un club care stă, non-stop, cu uşile larg deschise..." (Alex. Leo Şerban în "Facebookizarea lumii" din Mica dietetică, Editura ART, 2011)

Emil BRUMARU Într-adevăr, ce naiba caut? Mi-au rămas atîtea cărţi de citit, de recitit! Mă îngrozesc de cîte universuri am ratat din trîndăvie, din prostie, din lehamitea luată de la brambureala asta haotică de pe Facebook, o boală incurabilă... Poate e şi comoditatea omului în vîrstă. Poate e şi atracţia realităţii rapid, copios bălegate, aparent imediate, oricît de vulgară, de promiscuă ar fi, setea obscură de kitsch... Kitsch-ul atotbiruitor, cocina divină! Degeaba caut să-l transform în poezie!? Rămîne betonat, ca şi acele piţipoance trăsnet, "bunăciuni" mîndre de cracii mortali, de aura lor de infatuare hlizită (deşi se poartă, mai des, moaca severă, încruntată, fixă, dar curul dezlănţuit în opturi infinite!), strălucitoare-n inteţii bulbucate de silicoane şi botox, plimbată pe tocuri ameţitor de înalte, în rînjetul instaurat vaginal sub rujul gros, cotidian... De fapt, sînt fascinat de kitsch!! E totuşi anul lui Ion Luca Caragiale, nu? Oricum, după 73 de anişori, nu mai eşti tînăr, ci copil cu ochii măriţi de orice se vede şi se mişcă în jur. Şi trebuie s-o spunem, cu mîna pe inimă, că fiţele ondulează superb în spaţiu, în timp... Frumuseţea sfîşietoare, abrutizantă, mistuitoare, porcină pînă la extaz, a kitsch-ului... Estetica balei supreme-n ţărţămuri...

Sorin GHERGUŢ De cînd cu Internetul, obişnuiam să le împărtăşesc unor prieteni lucrurile, pe care le găseam de interes mutual, prin e-mail. Fiind eu însumi destinatar al unor pulsiuni de acest fel (şeruinde? partajante?), manifestate cu mai mult sau mai puţin discernămînt, o făceam cu o anumită rezervă, nefiind sigur că nu plictisesc. Cînd am descoperit Facebook, mi s-a părut calea optimă să scap de acest sentiment de invazivitate. Un fel de gazetă de perete pentru un grup, o comunitate restrînsă: cei cu care stăteam sau aş fi stat, în condiţii ideale, la aceeaşi masă, în serile din weekend. Pe lîngă asta, un loc în care să pot regăsi şi să pot fi regăsit de oameni cîndva apropiaţi, cu care am pierdut legătura din cauza îndepărtării geografice sau al hazardului biografic. Nu mi-am imaginat, la început, că o să trec vreodată de 40-50 de prieteni "virtuali". Cred că Facebook (şi social media în general) înseamnă pentru nevoile de comunicare şi relaţionare interpersonală* cam ce e hipermarketul pentru nevoile de aprovizionare domestică. Facilitatea are mereu costuri: aşa cum marile suprafeţe afectează comerţul de proximitate, cu şarmul lui, şi "reţeaua socială" pare să implice pierderi de partea emoţiei... (dar poate că nici n-am fi remarcat încărcătura de căldură umană din întîlnirea cu negustorul din colţ, dacă n-am fi renunţat la ea pentru preţurile mai mici şi mai grosolana satisfacţie a coşului plin). Menţionez că prietenii despre care vorbeam la început, cei cărora le trimiteam frecvent citate şi alte linkuri, nu şi-au făcut cont pe Facebook sau au renunţat repede la el.
______
* Un gînd colateral. Că iscă sau nu mutaţii, schimbări de paradigmă ş.a.m.d., democratizarea comunicării "de masă" (prin bloguri, forumuri, reţele sociale) scoate cumva în evidenţă un fapt: mai mult decît o deplină libertate de exprimare, destui dintre noi îşi doresc puterea neîngrădită de a-i face pe ceilalţi să-i asculte/de a se face auziţi.
 

Diana IEPURE De obicei, caut informaţii: ce mai citeşte lumea, ce mai scrie, ce mai publică. Îmi spionez ocazional familia, colegii de facultate, consătenii, prietenii şi amicii. Le mai dau cîte un Like, le mai distribui cîte o postare. Fără îndoială că pot trăi bine-mersi şi fără FB, dar, odată inventat, de ce să nu mi-l fac util? Vara trecută, de exemplu, m-am ocupat de promovarea cărţii mele. A contat? Habar n-am. Dacă e să mă iau după "Cererile de prietenie" şi lista de simpatizanţi, CDPL ar fi trebuit să reediteze O sută cincizeci de mii la peluze de vreo patru ori. Pe de altă parte, la lansarea organizată de editură au venit fix atîţia oameni cîţi aveau să vină şi cu, şi fără evenimentul creat pe FB, la care au fost invitaţi în total vreo două mii de oameni. În acelaşi timp, Facebook-ul ne oferă nouă, utilizatorilor-părinţi, o listă impresionantă de "prieteni" pe care îi putem teroriza în voie cu pozele celor mai grozavi copii din lume. Pînă nu demult, posibilităţile erau modeste: cîteva rude îndepărtate, cîţiva colegi de birou, cîţiva vecini exasperaţi periodic de sute de imagini făcute din toate unghiurile: copiluţul numai ce ieşit din ou, copiluţul la mare cu cucul gol, copiluţul la munte pe schiuri, copiluţul absolvent, actuala prietenă a copiluţului, fosta copiluţului, nunta copiluţului, copiluţul copiluţului etc. Sîntem un fel de exhibiţionişti. Clar că ne place. Facebook-ul este parcul în care ne practicăm viciile.

Florin LĂZĂRESCU Cu vreun an în urmă, am intrat pe Facebook din curiozitate. Unii îl lăudau, alţii îl înjurau şi eu habar n-aveam despre ce-i vorba. Şi m-a prins prin principiul pe care îl are la bază: cine se-aseamănă se adună. Îmi regăsesc colegi de liceu sau prieteni din copilărie pe care nu i-am mai văzut de 20 de ani. Aflu aproape instantaneu o mulţime de ştiri care mă interesează şi fie nu apăreau în presă, fie erau prea împrăştiate ca să dau peste ele. Intru în discuţie cu oameni pe care, altfel, nu cred că i-aş fi "întîlnit" vreodată. Bref, folosesc Facebook-ul ca pe o unealtă utilă - mai eficientă uneori decît mail-ul - de comunicare, fără să mă entuziasmeze (de cele mai multe ori e o comunicare de suprafaţă) ori să mă sperie prin aşa-zisa dependenţă creată.

Dan LUNGU Recunosc, sînt fascinat de Facebook. Îl văd ca pe un flux de ştiri în timp real despre oameni pe care îi cunosc sau îi apreciez, eventual îi admir, sau cu care pur şi simplu am afinităţi. E o manieră de a intra în pulsul unei realităţi cotidiene altminteri greu de descoperit sau de întreţinut, de a explora realitatea, de obicei inaccesibilă, a gusturilor, trăirilor, stărilor oamenilor mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi. Apoi, în cazul unor evenimente pe care presa le relatează parţial sau deformat, se pot afla mărturii de la faţa locului, cu atît mai credibile cu cît cunoşti de multă vreme persoana care relatează. Recentele mişcări de stradă sînt o ilustraţie excelentă. E o sursă alternativă şi independentă de informaţii, atît de preţioasă în această ţară în care presa este supusă la tot felul de presiuni. Nu în ultimul rînd, văd în Facebook un mod de a dialoga cu cititorii mei, care sînt foarte curioşi, vorbăreţi, cultivaţi şi inteligenţi, o plăcere să stai la taifas cu ei.

Cezar PAUL-BĂDESCU În general, găsesc cu greu oameni care să vorbească aceeaşi limbă ca mine, cu care să comunic cu adevărat. Asta şi pentru că e o limbă minoritară, rară, aproape pe cale de dispariţie. Sîntem puţini, izolaţi, şi singura noastră şansă socială este să ne găsim unii pe alţii. Internetul, care aboleşte distanţele fizice, m-a ajutat mult să găsesc astfel de oameni. La un moment dat, am avut un blog. Nu-l ţineam pentru a avea un spaţiu unde să mă exprim, fiindcă, lucrînd în presă, nu duceam deloc lipsă de aşa ceva. Cu ajutorul blogului, unde discuţiile pe marginea postărilor mele erau mult mai interesante decît respectivele postări, am cunoscut cîţiva oameni foarte faini, de care altfel nu cred că aş fi avut cum să dau. Foloseam, deci, blogul, ca un fel de reţea de socializare. Cînd am descoperit adevărata reţea de socializare, Facebook, era normal să renunţ la blog în favoarea ei. Aici nu mă interesează popularitatea şi sînt foarte selectiv în alegerea prietenilor. În primul rînd, nu accept decît cererile venite din partea unor oameni cu preocupări culturale. Este una dintre condiţiile de bază pentru a vorbi limba minorităţii mele.

Adina ROSETTI Pregătesc biberonul de la ora 6,00, pe noptieră, la lumina slabă a iPhone-ului. După ce Anton adoarme la loc, somnul nu se mai lipeşte de mine. Ştiu că dacă m-aş da jos din pat şi m-aş duce la laptop sau la bucătărie, s-ar trezi. Aş putea s-aprind veioza şi să mai citesc ceva, Nimfa nestatornică a lui Cabrera Infante mă aşteaptă lîngă dozatorul de lapte praf, dar nu vreau să risc. Aşa că aleg să rămîn, cuminte, în pat, lîngă mine Anton respiră liniştit în somnul lui dulce, mai e mult pînă să se lumineze, mă acopăr cu plapuma şi deschid, de pe telefon, Facebook-ul, acest Mediafax al prieteniei. Florin Lăzărescu added a new foto, Iv cel Naiv a postat un link către o poezie nouă, iar Andrei Ruse un cover după celebra "Eu beu" a lu' Stratan, într-o interpretare afro-chineză (o fi haios, dar nu pot să dau play din motivul sus-amintit...), de la grupul Piaţa Universităţii aflu ultimele noutăţi despre proteste, Rucsandra Pop se gîndeşte să îmblînzească o veveriţă, Dorothee Hasnaş a ajuns cu bine în Bangalore, Despina Bădescu a descoperit site-ul www.freecabinporn.com, iar Raul Dumitrescu - o asemănare uimitoare între Nicolae Grigorescu şi Orlando Bloom, Dia Radu şi Luiza Vasiliu tocmai au postat două supermelodii, T.O. Bobe - un interviu în care vorbeşte despre Contorsionista, Lucian Teodorescu e exasperat de noul Timeline, aflu că Nigel Kennedy va concerta la Bucureşti pe 2 aprilie şi că Marjanne Satrapi vine la Librăria Bastilia pe 11 februarie, dau Join la "Românii îi dau papucii Elenei Udrea" şi scriu "La mulţi ani!" pe wall-ul unor prieteni.
Între timp, s-a făcut 7... În curînd se vor trezi copiii şi toate lucrurile astea vor face parte dintr-o realitate foarte îndepărtată.

Lucian Dan TEODOROVICI Relaţia mea cu FB-ul e plină de năbădăi. Mari reticenţe la început, căci aveam prieteni care insistau că-i "un bun mijloc de promovare". Mie-mi suna însă rău de tot a autopromovare şi intervenea o firească jenă. Am acceptat să-mi fac cont mai mult de gura lumii. După o lună, eram fascinat, uitasem de orice interes într-ale (auto)promovării, îmi mutasem stările, curiozităţile, sentimentele pe Facebook. Însă pe mine entuziasmele mă ţin puţin, aşa încît lucrurile s-au mai domolit, iar după începutul în forţă, au urmat cîteva luni de absenţă cvasitotală. Eram, e adevărat, ocupat şi cu scrierea romanului Matei Brunul, aşa încît am neglijat "comunicarea". După apariţia cărţii, m-am avîntat iarăşi spre FB, uitînd de reticenţe şi de uşoara jenă, tocmai pentru a-mi face cunoscut noul roman. Alte dezamăgiri: prietenii mă aşteptau pe mine, cel de dinainte de fervoarea autopromovării, aşa încît am fost dojenit de către unii. Şi-aşa am ajuns să-mi pun eu singur întrebarea: "Ce (mai) caut pe Facebook?". În fine, de vreo două luni, povestea de dragoste a reînflorit. Mi-am dat seama că FB-ul nu e neapărat un mijloc de promovare, cum nu e neapărat nici un bun înlocuitor al comunicării face-to-face. Însă am aflat ce caut în primul rînd: să mă informez. Culmea, niciodată nu văzusem că în asta ar consta principalul merit al FB-ului. Acum însă, datorită prietenilor de reţea, sînt la zi cu foarte multe lucruri interesante ce se petrec în jurul meu restrîns sau extins. Şi am început să mă simt bine.

Răzvan ŢUPA De cînd nu mai sînt tînăr, suferinţa mea nu mai e legată de exprimare sau public, în termeni generali. Mai repede, mă enervez cînd îmi dau seama că trebuie tot timpul să mă asigur că atunci cînd spun poezie nu o să mă trezesc interpretat greşit. Iar Facebook îmi dă ocazia să aflu la ce fel de poezie se oferă unul sau altul dintre cei cu care intru în dialog. Cam acelaşi lucru pe care l-am căutat şi pe alte reţele sociale îl caut şi aici. E destul de uşor să identifici legături cu persoane pe care le cunoşti în funcţie de interesul pentru poezie. În plus, aici e ceva mai clar şi despre ce fel de poezie vorbeşte fiecare, astfel că e uşor să îmi trimit invitaţiile atunci cînd am o lectură de poezie sau vreau să se popularizeze un articol. Pe urmă, pe Facebook îmi e mult mai accesibil orice anunţă un poet care mă interesează - român, dar şi străin - şi pot să urmăresc programele instituţiilor specializate: case de poezie, teatrul de poezie sau alte fundaţii dedicate genului. Pînă acum nu mi s-a întîmplat să aflu de o carte de poezie nouă, de pe Facebook, dar cea mai mare parte a lucrurilor ce ţin de lecturi ori de colaborări am început să le culeg de acolo. Îmi place să aleg "prietenii" pe Facebook în funcţie de genul de interes pe care îl au faţă de poezie.

anchetă realizată de Marius CHIVU