„Caut dificila sclipire a autenticităţii“

Enrique Vila-Matas
29 octombrie 2012
„Caut dificila sclipire a autenticităţii“ jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 77, octombrie 2012)

Enrique Vila-Matas (n. 1948, Barcelona) este considerat cel mai important scriitor spaniol contemporan (New York Times), iar cărţile sale adevărate capodopere (Times Literary Supplement). A studiat dreptul şi jurnalistica, a fost redactor la revista de cinema Fotogramas. În 1970 a regizat două filme de scurtmetraj, Todos los jóvenes tristes şi Fin de verano. În 1971 a scris prima sa carte, Mujer en el espejo contemplando el paisaje. Între 1974 şi 1976 a locuit la Paris într-o mansardă închiriată de la Marguerite Duras, unde a scris al doilea roman, La asesina ilustrada. Romanele cele mai importante (Historia abreviada de la literatura portátil / Istoria abreviată a literaturii portabile, 1985; Suicidios ejemplares / Sinucideri exemplare, 1991; Recuerdos inventados / Amintiri inventate, 1994; Bartleby y companía / Bartleby&Co, 2001; El mal de Montano / Boala lui Montano, 2002; París no se acaba nunca / Parisul nu se termină niciodată, 2003; Exploradores del abismo / Exploratorii abisului, 2007; Dublinesca, 2010, Aire de Dylan, 2012) şi eseurile sale au fost traduse în peste 30 de limbi.


A fost mai simplu decît credeam. Vila-Matas era unul dintre invitaţii-star ai Spaniei, la Salonul de carte de la Torino, m-am dus la o întîlnire cu cititorii şi, cînd s-au terminat discuţiile, am mers direct la el şi i-am spus în franceză că vreau să fac un interviu pentru o revistă din România. A fost teribil de amabil, mi-a scris mail-ul pe ultima pagină din Istoria prescurtată a literaturii portabile şi mi-a desenat o floare pe prima. Era convins că mă cheamă Chiara. L. V.

Ce înseamnă, în penultimul dumneavoastră roman, Dublinesca, "fanatismul nemăsurat pentru literatură"?
Este o frază ironică dedicată acelora care cred că sufăr de "boala lui Montano", adică aş fi "bolnav de literatură", ca personajul din Mal de Montano. Prin ironie, m-am îndepărtat, cred, de imaginea unui scriitor care se nutreşte doar din literatură.

Personajul principal din Dublinesca este un editor recent pensionat care-şi închide editura. Trăim vremurile ultimelor edituri clasice?
E clar că trăim vremuri în care dispar acei editori "de rasă", profesionişti ai cărţii, dar şi buni cititori, oameni legaţi într-un mod direct de literatură, chiar dacă îi interesau, evident, şi banii.

Aţi participat, în urmă cu doi ani, la o instalaţie a prietenei dvs., Dominique Gonzáles Foerster, expusă la Tate Modern din Londra, care conţinea cărţi pentru cei ce ar scăpa dintr-un eventual "potop universal". Ce urmau să citească refugiaţii?
Vizitatorii de la Tate Modern au furat toate cărţile din instalaţie, în final n-a mai rămas nici una. Asta poate şi pentru că erau cărţi una şi una, din cîte-mi amintesc: Roberto Bolano, Vladimir Nabokov, Ray Bradbury, Marguerite Duras, Clarice Lispector, Tristan Tzara, Jean Echenoz, William Gaddis, Wallace Stevens, J.L. Borges, Robert Walser şi eu însumi.

Credeţi că există, aşa cum s-a spus, o schimbare de viziune între cărţile dvs. din trilogia formată din Bartleby & Co, El mal de Montano şi Doctor Pasavento, pe de o parte, şi scriitura dvs. actuală, pe care o numiţi undeva "realism interior"?
Unii spun că am fost întotdeauna acelaşi, iar alţii cred că există trei etape distincte în scriitura mea. Eu sînt de părerea celor din urmă. Cred că, pînă să scriu povestirea "Porque ella no lo pidió"/"Pentru că ea nu a cerut-o" din volumul Exploradores del abismo/Exploratorii abisului, opera mea se putea deja împărţi în două zone. În prima parte, am desfăşurat o intensă investigaţie asupra raţionamentelor lipsite de sens. În cea de-a doua (într-o deliberată coincidenţă cu ce-a de-a doua parte, cea metaliterară, din Don Quijote), m-am dedicat construirii unei automitografii. În cea de-a treia etapă a scrisului meu, caut dificila sclipire a autenticităţii, încerc să mă apropii de adevăr prin intermediul ficţiunii, încerc să ajung la acel adevăr care există în orice cale personală.

În Mastroianni-sur-Mer spuneţi că vă plac foarte mult cărţile în care genurile se amestecă. Ce cărţi amestecate, metise, creole aţi descoperit în ultima vreme?
Sebald, Emigranţii; Claudio Magris, Dunărea; Sergio Pitol, Arta fugii; Roberto Calasso, La folie Baudelaire; David Markson, Singurătatea cititorului; Eliot Weinberger, Cascadele.

Nu are rost să suferiţi!

Cum vă explicaţi faptul că Bartleby & Co, o carte care vorbeşte despre eşec şi insucces, a avut un atît de mare succes? Există o atracţie (aproape romantică) a eşecului?
Bartleby & Co a atins o fibră omenească despre care nu ştiu mare lucru. Cu toate acestea, aş îndrăzni să sugerez că succesul romanului s-a datorat următorului tip de raţionament: oamenii care scriu suferă de o anxietate a scrisului care se adînceşte atunci cînd nu reuşesc să scrie ceea ce-şi propuseseră să scrie. Bartleby & Co le sare atunci în ajutor, spunîndu-le: Nu vă faceţi probleme! Ceea ce vi se întîmplă acum vouă li s-a întîmplat celor mai mari scriitori. Nu are rost să suferiţi, nu înseamnă nimic. Oricum, nu vi se pare că această carte, în mod deliberat sau nu, acordă o atît de mare importanţă literaturii, încît cititorii sînt miraţi să constate, în final, cît de importantă este cu adevărat literatura, în vremurile noastre? Cititorii ajung să constate o realitate a literaturii, în ciuda faptului că în lumea de azi nimeni nu-i mai acordă o atît de mare importanţă; în fond, în zilele noastre, proza s-a transformat într-un produs de piaţă, unul printre altele, ceva interesant, aparte, curajos, respectat, dar în mod iremediabil nesemnificativ... Poate de asta şi surprinde în aşa măsură faptul că Bartleby & Co crede atît de tare în forţa literaturii, a prozei în special...

Care ar fi unicul sfat pe care i l-aţi da unui tînăr scriitor?
Să citească. Mai presus de orice, să citească. Nu cred însă prea mult în sfaturi. De obicei, se cere sfatul cuiva pentru a nu-i da, apoi, nici o importanţă sau, dacă lucrurile merg rău, pentru a-i reproşa celui întrebat sfatul cu pricina.

Indecenţa literaturii sclerozate

Sînteţi maestrul metaliteraturii, al discursului - în acelaşi timp îndrăgostit şi crud - asupra literaturii şi asupra adevărului. De ce aţi ales această manieră de a scrie şi nu - să spunem - pe cea clasică, în care literatura este, înainte de orice, naraţiune?
Doar în acest fel mă simt bine atunci cînd scriu, dacă încerc că fac lucruri care simt că nu s-au făcut niciodată. "Nimeni nu scrie vreodată o frază" - spunea John Cheever - "fără a simţi că acea frază nu a fost scrisă niciodată în acea formă şi fără să creadă, într-o oarecare măsură, că însăşi substanţa acelei fraze nu a fost niciodată simţită. Fiecare frază este o inovaţie." Există întotdeauna o căutare etică în lupta de a crea noi forme literare. Se vorbeşte de romane convenţionale amuzante - ele sînt într-adevăr amuzante, însă şi indecente. Pentru că atunci cînd se foloseşte limbajul doar pentru a obţine un efect, adică pentru a nu merge mai departe de ceea ce ne este permis, se comite, paradoxal, un act imoral. Îmi plac acei scriitori în care se simte o căutare etică pentru descoperirea de noi forme. E evident că acei scriitori care încearcă să spună adevărul, care vor să lărgească graniţele omenescului, sînt primii care pot eşua. În schimb, autorul de produse literare de succes, care imită alte produse deja făcute, nu eşuează niciodată, nu-şi asumă riscuri, îi ajunge să copieze originalul şi să aplice aceeaşi formulă, deja sclerozată.

Aţi făcut, ani buni, critică de cinema, însă recent aţi declarat că nu mai vedeţi decît un film pe an. De ce?
E un lucru pe care l-am spus mai de mult şi care nu mai e valabil. În ultimii ani, merg des la cinema. Sau, mai bine zis, văd multe filme la mine acasă.

Să facem cale-ntoarsă. Dacă ar fi să alegeţi un film pe care să-l transformaţi în carte, ce film aţi alege şi de ce?
Barton Fink al fraţilor Coen. Transformat în carte, ar avea multe lucruri în comun cu Aire de Dylan, ultimul meu roman.

Se pare că aveţi un adevărat cult al prieteniei (Roberto Bolano, Paul Auster, printre alţii). Cum sînt prietenii dvs.?
Există scriitori foarte interesanţi ca oameni, alţii dimpotrivă. 97% dintre scriitorii pe care i-am cunoscut nu erau deloc fascinanţi văzuţi de aproape, însă există acel procent de 3% care sînt persoane de un extraordinar interes. Antonio Tabucchi, Ignacio Martínez de Pisón, Eduardo Lago sînt personaje cu o lume interioară foarte complexă, pe care am vrut adesea să o examinez mai îndeaproape. Pentru a face asta în deplină linişte, a trebuit mai întîi să mă împrietenesc cu ei.

...un chinez care se întoarce acasă...

Spuneaţi că aţi găsit în Roberto Bolano un adevărat frate literar într-o epocă în care vă simţeaţi singur, ca scriitor. Cum vă simţiţi astăzi în peisajul literar contemporan? La fel de singur ca în 1996?
Da. Foarte singur. Dar nu e nici o dramă.

Faceţi o paralelă între scriitor şi hikikomori. Există momente în care această singurătate autoimpusă devine insuportabilă?
Nu, niciodată. În fond, am fost de cînd mă ştiu un etern student.

Ce alte melodii vă plăceau la 17 ani în afară de Be My Baby a celor de la Des Ronettes? Care vă plac azi?
Îmi plăceau The Beatles, The Animals, The Shadows şi Bob Dylan. Azi - deşi îmi schimb preferinţele la fiecare şapte zile... - îmi plac Clem Snide, Camera Obscura, Beth Rowley, Constanza.

Despre cărţile dvs. se spune că sînt adevărate capodopere (The Times Literary Supplement), iar despre dvs. se spune că sînteţi cel mai important scriitor spaniol contemporan (The New York Times). Cum v-aţi obişnuit cu aceste elogii şi în ce fel au schimbat ele felul în care scrieţi?
Mă gîndesc, de pildă, la Roberto Bolano care a fost un scriitor enorm şi care a murit tînăr. Mi-ar plăcea să pot comunica şi acum cu el.

Spuneţi undeva că tot ce ne rămîne de făcut acum este "să umplem spaţiile goale." Mai există încă multe spaţii de umplut, le păstraţi pentru viitoarele dvs. cărţi?
Am zile în care mi se pare că nu am făcut pînă acum nimic altceva decît să încep. Dar viaţa e scurtă.

Citaţi adesea această frază a lui Kafka: "Nu sînt decît un chinez care se întoarce acasă." Ce înseamnă această frază pentru dvs.?
Nu ştiu ce a vrut să spună Kafka cu această frază, însă chiar din acest motiv o citez atît de des şi îmi place atît de mult. Nu o înţeleg, dar mi se pare minunată. Dumneavoastră ce credeţi că o fi vrut să spună cînd scria că se simte un chinez care se întoarce acasă?
Sînt în aceeaşi stare de fascinaţie ca dvs. faţă de această frază. Bănuiesc ce voia să spună, dar cel mai mult mă înduioşează ideea unui Kafka rătăcit şi străin, care caută febril drumul către Praga lui interioară.

Literatura ne învaţă libertatea?
Da. Ajunge să citim Don Quijote, un perfect tratat despre libertate.

interviu realizat de Luiza Vasiliu şi Simona Sora

Mulţumiri lui Alexandru Gurău

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Craniul ursului preistoric se poate observa vizitând Peștera Ialomiței, recent restaurată. FOTO CS
Peștera Ialomiței din Bucegi, primul caz atestat de conviețuire dintre un pustnic și un urs
Peștera Ialomiței sau Peștera Pustnicului este cel mai vizitat obiectiv turistic din Munții Bucegi și, cel mai probabil, la acest lucru au contribuit și legendele care s-au țesut în jurul acesteia.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane FOTO Basilica jpg
Regulile spovedaniei, jocul de imagine al BOR. „Este doar o reconfirmare, nimic nu e nou”
Pe fondul scandalului provocat de Visarion Alexa, Patriarhia Română anunța că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a adoptat o serie de propuneri cu privire la spovedanie și duhovnicie.
Screenshot 2022 10 03 at 17 51 40 png
Intervenție antitero pe Aeroportul Iași. Avionul de Tel Aviv a revenit pe pistă din cauza unui pasager
Un avion care a decolat de pe Aeroportul Iași cu direcția Tel Aviv a revenit la sol, deoarece un pasager nu a ascultat indicațiile membrilor echipajului și a devenit recalcitrant, împreună cu alte două persoane.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia