Carmen Vioreanu - traducătoare

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 70, martie 2012)

Spre (şi despre) nord

Despre "modelul suedez" s-a tot vorbit în România prin anii '90: e socialismul călduţ care ne face cu ochiul dintr-o ţară în care e iarnă şase luni pe an; e o îngemănare fericită de liberalism economic şi responsabilitate socială; e bunăstarea generală garantată de un stat bogat şi bine administrat. Pardoxul e că, deşi funcţionează atît de bine, modelul suedez nu poate fi aplicat nicăieri în altă parte. Carmen Vioreanu l-a învăţat din cărţi, din teatru şi din şederi repetate în Suedia. Predă suedeza la Facultatea de Limbi şi Literaturi străine. Şi traduce din suedeză, norvegiană, daneză şi islandeză. În vreo zece ani a tradus douăsprezece romane şi şaptezeci de piese de teatru. Este doctorand în ultimul an la UNATC şi pregăteşte o teză despre dramaturgia suedeză contemporană, sub coordonarea profesorului şi regizorului Alexa Visarion.

În România, literatura suedeză pare mai degrabă ceva exotic. Nu pentru că ar veni de pe cine ştie ce insulă însorită cu palmieri. Ci pentru că e necunoscută. Autorii din ţara care acordă premiul Nobel sînt aproape necunoscuţi în România. Numele lor figurează în bibliografii universitare - dar cărţile nu se prea găsesc în librării. Acum doi ani, Editura Trei a dat lovitura cu Trilogia Millenium de Stieg Larsson - însă cărţile nu au reuşit să dezgheţe piaţa literară, să-i convingă pe editori să publice mai mult din literaturile nordice. Acesta e contextul în care lucrează Carmen Vioreanu, una dintre cele mai active traducătoare de suedeză.
Atunci cînd a intrat la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine de la Bucureşti a ales suedeza (ca a treia limbă). "Pentru suedeză am venit de fapt la acea facultate. Din păcate, pe vremea aceea nu exista decît ca a treia opţiune. Şi îmi plăcea rock-ul suedez." (Într-adevăr, la sfîrşitul anilor '90 era la modă muzica suedeză.) Cum suedeza era doar a treia specializare, avea cursuri rar. Aşa că a învăţat-o mai mult singură, iar mai apoi, la diferite şcoli şi universităţi din Suedia. Apoi a început să studieze norvegiană. Dacă ştii suedeză şi norvegiană, poţi să te apuci şi de daneză. Islandeza o învaţă singură încă din 1996, însă la studii în Islanda nu a putut ajunge decît acum trei ani. Din 1998 predă ea însăşi suedeza la facultate. Şi traduce din toate limbile sus-numite.
Prima carte tradusă - prin 2001 - a fost Vizita medicului de curte de Per Olov Enquist. O primise cu un an înainte la Tîrgul de Carte de la Göteborg. "Institutul Suedez a organizat mai multe întîlniri între traducători şi editorii suedezi. Editorii au prezentat cîteva cărţi pe care vor să le promoveze în alte ţări şi, pînă la urmă, m-am gîndit să mă ocup de acest Enquist, un autor clasic-contemporan. Era deja tradus în numeroase limbi europene - nu şi în română."
În 2001, în cadrul proiectului dramAcum, a tradus piese de teatru din spaţiul scandinav, iar în 2003, la Tîrgul de dramaturgie contemporană organizat de Uniter, a tradus două piese de Fosse şi Clinica de Lars Norén, pe care a şi regizat-o. Aşa a început să se ocupe de teatru şi să urmeze şi cursuri de scriere dramatică la UNATC. Apoi, în 2004, Institutul Suedez şi ambasada de la Bucureşti au organizat festivalul Zvon de Suedia în cadrul căruia au prezentat şase spectacole-lectură după autori suedezi. Au urmat apoi şi alte astfel de spectacole. Scopul: promovarea dramaturgiei suedeze în România. Miza era să-i convingă pe directorii de teatru şi pe regizori să monteze acele texte. Ceea ce s-a şi întîmplat - chiar dacă numai episodic. "E greu să impui nume noi sau o dramaturgie atît de specială cum e cea a lui Jon Fosse", spune Carmen Vioreanu, care a tradus mai multe piese din opera autorului norvegian. În traducerea ei au apărut, de fapt, două antologii de texte ale acestui dramaturg prolific, montat foarte des în teatrele din Occident (în fiecare an, în Europa se montează cam 300 de spectacole după piesele sale).
În România, Radu Afrim a fost primul care a realizat un spectacol după un text de Fosse: Vis. Toamna la Timişoara. Apoi Vlad Massaci a regizat Frumos la Ploieşti.
Momentul în care au apărut aceste spectacole de Fosse corespunde oarecum cu perioada de vîrf a clubului dramaturgic dramAcum. Fondatorii săi - studenţi la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică - căutau atunci direcţii noi, inovatoare în estetica teatrală. Primul program dramAcum şi-a propus să traducă texte dramatice contemporane. Apoi a urmat încurajarea dramaturgilor tineri din România. Direcţia era destul de clară: voiau un teatru angajat social sau politic, nu o dramaturgie centrată pe micile probleme ori pe intimism. "Studenţii de la UNATC au început să devină interesaţi de piese din ţările nordice, actorii şi regizorii tineri au început să mă întrebe de piese noi", îşi aminteşte Carmen Vioreanu. De ce au fost atraşi tocmai de suedezii şi norvegienii traduşi de ea? "Lucrurile sînt mai aşezate acolo. Scriitorii îşi permit luxul să vorbească despre oameni. Noi sîntem prea preocupaţi de probleme cotidiene. Şi atunci, sigur că spectacolele după piesele acestor dramaturgi par venite din altă lume. Sîntem uimiţi de liniştea cu care privesc ei lucrurile. E o dramaturgie a tăcerilor."
Există în dramaturgia suedeză această preocupare pentru social atît de vizibilă la mulţi dintre regizorii tineri de acum? În România e o direcţie foarte recentă - spune Carmen Vioreanu. În Suedia ea s-a afirmat încă de la începutul anilor '60. "Teatrul suedez se inspiră din ceea ce se petrece pe continent. Germania era şi este o ţară spre care suedezii privesc cu admiraţie. Teatrul social a devenit de actualitate acum cincizeci de ani - cînd preocupările principale ale artiştilor erau să-i cîştige pe tineri de partea lor. Aşa se face că au şi astăzi un teatru pentru copii şi tineret foarte dezvoltat. Tot în anii '60 a apărut şi tendinţa feministă. Există numeroase direcţii cu potenţial care pot fi exploatate şi în teatrele din România. Există însă şi piese centrate pe societatea suedeză - ele sînt greu de exportat sau de adaptat în alte ţări."

Modelul suedez

Suedezii au o tradiţie îndelungată în materie de teatru. Regele Gustav al treilea a înfiinţat primul teatru şi opera în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Regele însuşi a jucat, a regizat şi a scris piese. "Bine, pe vremea aceea se jucau piese franţuzeşti, nu neapărat valoroase. Însă, prin import şi prin imitaţie, s-a ajuns pînă la urmă la o producţie teatrală extrem de valoroasă." Tradiţia aceasta îndelungată a determinat politici culturale şi angajamente pe termen foarte lung. Teatrul e considerat o prioritate şi creaţia spectacolelor e susţinută de stat.
Pe de altă parte, statul sprijină nu doar producţia, ci şi accesul la cultură. Asta înseamnă o infrastructură culturală extinsă şi bine pusă la punct: teatre, biblioteci, săli de concerte, galerii sînt peste tot. "Găseşti teatre chiar şi în zone foarte izolate, în mijlocul pădurii. Am găsit în nordul Suediei, undeva la ţară, un fel de cămin cultural, o sală cu 1200 de locuri şi dotări care nici într-un teatru naţional de la noi nu există."
Iar teatrul naţional suedez are un program dedicat prin care produce spectacole ce sînt apoi jucate prin toate teatrele din ţară. Pe de altă parte, elevii sînt încurajaţi să meargă la teatru, există programe de educaţie artistică etc.

Traducere şi adaptare

Carmen Vioreanu a predat la UNATC un curs de traducere a textului dramatic în cadrul unui masterat de scriere dramatică. "Ideea e să traducem o piesă împreună. Am tradus Micul Eyolf de Ibsen (evident, din engleză, o limbă cunoscută de studenţii de la teatru). Apoi am tradus (după o variantă în franceză) piesa Anna Politkovskaia in memoriam de Lars Norén. Textul trebuie privit din perspectivă teatrală. În momentul în care traduci o piesă de teatru, există mai multe niveluri de receptori. Mai întîi e regizorul, apoi sînt actorii, în fine, urmează spectatorii. Publicul e o componentă a conceptului spectacular. Textul tradus trebuie să corespundă originalului, dar în acelaşi timp trebuie să ajungă cît mai lesne la public - prin intermediul actorilor. E tricky" - spune Carmen Vioreanu. Una peste alta, nu poţi, doar prin teorie, să scoţi un traducător bun de teatru. "Cei mai buni sînt de fapt regizorii sau actorii, nu filologii. Fără practică teatrală, nu ai cum să faci o traducere reuşită pentru scenă. La facultatea de limbi străine înveţi că textul este sfînt, că traducătorul este obligat la fidelitate. Eu am realizat importanţa practicii teatrale în meseria de traducător de piese de teatru abia în momentul în care am lucrat ca regizor; abia atunci sau de atunci am realizat că textul este doar o componentă a spectacolului - una importantă, dar nu singura. Pînă atunci, mă aşteptam ca regizorii care lucrau cu traducerile mele să respecte textele întocmai. Traducătorul e deci obligat să ia în calcul multe alte aspecte ce ţin de rostire, de frazare, de ritm etc."
Cine mai studiază astăzi limbile nordice? Sînt foarte mulţi studenţi care aleg suedeza, spune Carmen Vioreanu. Dar şi cererea pe piaţa muncii e mare. "Am studenţi sau absolvenţi care îşi permit să refuze joburi de traducători. Sînt tot mai multe firme care au nevoie de ei." Cît despre cei care îşi doresc să traducă literatură - ei sînt destul de puţini. Editurile oferă în continuare foarte puţini bani traducătorilor. Starea de precaritate e generalizată. Iar tinerii absolvenţi de azi sînt foarte pragmatici.