„Autenticitatea subiectivă“ a Christei Wolf

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 77, octombrie 2012)

În decembrie 2011 moare, la vîrsta de 82 de ani, scriitoarea est-germană Christa Wolf, fiind înmormîntată cu funeralii naţionale. La înmormîntare participă personalităţi importante ale vieţii culturale şi politice germane: fostul laureat al Premiului Nobel, Günther Grass, scriitorul Wolf Braun, politicianul de stînga Gregor Gysi, vicepreşedintele Parlamentului German, Wolfgang Thierse. Figură politică importantă şi scriitoare apreciată înainte de căderea Zidului, atît în fosta RDG, cît şi în RFG, dar criticată vehement după căderea regimului comunist, Christa Wolf oferă un spectru foarte larg de interpretare - a gesturilor sale publice şi, desigur, şi a operelor ei - tocmai din perspectiva controverselor pe care le provoacă. Scriitoarea este unul dintre cele mai bune exemple pentru modul în care judecarea operei unui scriitor este strîns legată de raportarea la politic.
Christa Wolf s-a născut în 1929 în Landsberg (astăzi în Polonia), într-o familie de comercianţi şi s-a refugiat în 1945 în Mecklenburg. În 1949 a intrat în SED (Partidul Socialist al Unităţii Germane), devenind treptat una dintre figurile proeminente ale politicii culturale din fosta RDG. O alegere făcută, de altfel, din convingere de mulţi intelectuali germani, care au văzut în socialism cea mai bună alternativă împotriva fascismului. Christa Wolf nu s-a dezis, de fapt, niciodată de socialism, ca doctrină, şi nici de convingerea sa în menţinerea RDG-ului, după 1989, în formula unui stat socialist. În acelaşi timp însă, a şi criticat regimul politic al RDG, ceea ce a dus la cenzurarea operelor, la critici în plen şi, indirect, la excluderea soţului său, Gerhard Wolf, din partid, dar i-a atras şi suportul Vestului, care a văzut în ea o disidentă. Publicarea în 1990 a nuvelei Was bleibt/Ce rămîne, în care scriitoarea relatează cum este urmărită de Stasi, declanşează însă o puternică dezbatere în presa germană, care îi reproşează o atitudine victimizantă, nejustificată din partea unei scriitoare privilegiate de regimul comunist. Ostilitatea faţă de Christa Wolf se acutizează în momentul descoperirii colaborării ei cu Stasi, ca informatoare (sub numele de cod "Margarete"). Chiar dacă nesemnificativ în raport cu dosarul de urmărită, compromisul există, iar acest aspect atrage o nouă serie de critici, la care scriitoarea răspunde cu un gest unic pînă atunci, acela de a-şi publica dosarul de colaborare, lăsînd opiniei publice dreptul de a-i măsura vinovăţia.
Ambivalenţa gesturilor politice ale Christei Wolf se regăseşte, desigur, şi în literatura sa, în romane şi în opera sa eseistică, în tema autenticităţii şi a imposibilităţii definirii de sine într-un sistem totalitar. Una dintre temele dominante ale Christei Wolf este "autenticitatea subiectivă" (văzută de autoare ca o alternativă la realismul socialist, şi devenită ulterior un adevărat program artistic şi pentru alţi scriitori din RDG, precum Ulrich Plenzdorf sau Volker Braun). "Autenticitatea subiectivă", care presupune o prelucrare atentă şi profundă a experienţelor, este totodată ţelul unei "dureroase căutări de sine", lucru explicabil într-un context politic în care libertatea individului este supusă unor rigori ideologice, dar lipsit de credibilitate la o scriitoare care susţine din convingere doctrina oficială. Două dintre personajele sale importante, Christa T. (o profesoară care interiorizează contradicţiile sistemului politic în care trăieşte, şi care, în final, moare de cancer) şi Cassandra (figura mitologică a primei femei-profet care anunţă, fără să fie crezută, căderea Troiei - văzută atunci ca o aluzie la căderea regimului RDG), au un destin tragic: moartea este prima soluţie pentru salvarea din imposibilitatea trăirii unui "eu" unitar. O altă soluţie dată de scriitoare - şi aplicată chiar de ea însăşi - este scrisul. Scrisul ca modalitate de realizare a sinelui, povestirea ca mod de reconstruire a sinelui, literatura ca terapie - acestea reprezintă principala modalitate de a căuta un răspuns pentru rezolvarea contradicţiilor. Nu răspunsul în sine contează pentru Christa Wolf, ci mai degrabă efortul de a-l găsi - plasarea într-un plan teoretic, deci tot ficţional, atitudine simptomatică pentru cei care au obişnuinţa de a gîndi în termeni de utopie (ca ficţiune ideologică), cum sînt în general scriitorii apropiaţi unei doctrine politice.
"Cazul Wolf" este, aşadar, interesant în primul rînd prin ambiguitatea sa, prin multitudinea de intepretări posibile şi justificări ale gesturilor contradictorii, dovedind prin însăşi această permanentă contradicţie imposibilitatea de a judeca în termeni radicali un scriitor angajat politic. "Ce rămîne" după Christa Wolf? Convingerea, o dată în plus, că judecarea unui scriitor prin prisma atitudinilor sale politice aduce cu sine riscul de a-i trece cu vederea calităţile literare.