(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 67, decembrie 2011)


Deirdre Bair, Jung. O biografie, Editura Trei, 2011

Apariţia, în româneşte, a Cărţii roşii a lui Jung a lăsat oarecum în umbră o altă realizare remarcabilă a Editurii Trei, traducerea (de către Mihaela Negrilă) a marii biografii a lui Jung datorată lui Deirdre Bair. Cele două cărţi se luminează una pe alta. Spre pildă, amănuntele biografice despre mediul familial în care s-a născut şi dezvoltat tînărul Jung nu pot să nu explice (în mare parte) concepţiile psihologice ale celui care avea să devină întemeietorul "psihologiei analitice".
 

Se ştie că Jung, provenit prin tată şi mamă dintr-o lungă ascendenţă de oameni de biserică şi de medici, a fost crescut într-o atmosferă ultraculturală. Biblia, limbile clasice îi erau familiare. În acelaşi timp, nu poate fi omis faptul că pe ramura maternă, Preiswerk, exista o apetenţă neobişnuită pentru experienţele spiritiste. Samuel Preiswerk, bunicul lui C.G. Jung, era Antistes, adică şeful comunităţii pastorilor din Basel, un fel de episcop protestant. Nu era numai un conducător, un om autoritar şi respectat, ci şi un erudit ebraizant, un autor de studii teologice. Dar Antistes-ul din Basel era şi un adept fervent al experienţelor spiritiste. Era vizitat deseori de fantome. În biroul lui exista un scaun pe care nimeni nu avea voie să se aşeze. Aici, singură lua loc stafia fostei lui soţii, moartă în tinereţe, cu care teologul avea lungi convorbiri, spre marea nemulţumire a celei în viaţă, care-i dăduse numeroşi copii. Dar şi bunica Preiswerk, Gustele, avea viziuni - şi, mai ales, poseda ceea ce Jung avea să descrie ca o dublă personalitate: "personalitatea nr. 1" aparţinea vieţii cotidiene, în timp ce "personalitatea nr. 2" era expresia unei relaţii cu o lume misterioasă, identificată mai tîrziu de Jung cu inconştientul colectiv. Trecerea de la o personalitate la alta era perceptibilă prin schimbarea vocii care devenea gravă, "profetică". Capacitatea de-a comunica cu lumea spiritelor s-a transmis şi la fiica ei, mătuşa Gusteli, care avea o relaţie privilegiată cu junele Carl Gustav. Tînărul a avut astfel ocazia nu numai să participe la şedinţe de spiritism cu mătuşa sa, dar şi să organizeze altele într-un cerc colegial de tineri.
 

Decizia de-a studia medicina este interesant de analizat. În ce-l priveşte pe Jung, sigur că nu misterele fiziologiei l-au incitat să pornească acest studiu. Lui Jung, ca altor viitori psihiatri, îi displăcea atingerea trupului pacienţilor. Bair este convingătoare cînd afirmă că vocaţia medicală şi psihiatrică a lui Jung a pornit de la dorinţa de a găsi o explicaţie raţională, pe cît posibil, a fenomenelor spiritiste, dar şi a religiei in genere. Copilăria lui Jung este invadată de straniu. Pe de altă parte, figurile care profesau această iraţionalitate erau prea-respectabile pentru tînăr, nu puteau fi invalidate prin ironie. Jung a făcut acest pariu: să rămînă un om de ştiinţă şi, în acelaşi timp, să descifreze misterul care ne împresoară. Jung şi-a pus aceleaşi probleme pe care şi le pune şi mistica, dar a respins neîncetat tendinţa elevilor sau a admiratorilor lui de a-l considera drept un profet ori un mistic, sau să facă din psihologia analitică o religie. Pentru el era important în primul rînd să rămînă un om de ştiinţă, chiar dacă domeniul ştiinţific căpăta astfel o extensie necunoscută pînă la el. Astfel putea fi dezvrăjit universul opresant al copilăriei lui. Dar dezvrăjirea nu l-a împiedicat să rămînă un vizionar, apropiat într-un anumit sens de bunicii Preiswerk. Este de ajuns să citim ultima sută de pagini ale Amintirilor... sale pentru a vedea că viaţa-i s-a terminat cum începuse: ca spectator al unei defilări de fantome.