(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 76, septembrie 2012)

Cei care încă mai cred că revoluţia electronică o să lichideze cultura scrisă ar trebui să-l întîlnească pe tipul ăsta. Paul Balogh e unul dintre puţinii editori cu adevărat optimişti pe care i-am întîlnit. Asta şi pentru că nu are nimic de pierdut, ci numai de cîştigat. E stăpîn pe propria-i afacere. E la început de carieră, dar are deja o poveste de succes.

Pariu pe cartea electronică

L-am cunoscut în această vară, la Bookfest. "Păzea" unul dintre cele mai mici standuri de la tîrgul de carte. Editura sa, ReadForward, închiriase cîţiva metri pătraţi în pavilionul dedicat editurilor străine. Priveliştea era bizară, ba chiar insolită, căci micul stand al editurii era învelit în carton gros - semn că chiriaşii puneau mare preţ pe celuloză. Însă pe masă nu era nici o carte, nici o urmă de hîrtie tipărită. Doar nişte tablete pe ecranele cărora erau afişate nişte imagini colorate. "E prima noastră apariţie", mi-a explicat. Şi a început să mîngîie ecranul tabletei ca să-mi arate ce "features" include cartea pentru copii În ţara lui Dovlecel de Irina Nicolae. Editura sa, ReadForward, e specializată în e-books. Cuvîntul "editură" nu prea i se mai potriveşte, aşa că lui Paul Balogh îi place să-o numească "studio digital". "Nici măcar nu sînt sigur că sînt editor", mă previne el. Într-o carte electronică e atît de multă tehnologie, încît întregul proces de facere a unei cărţi nu se mai potriveşte cu modelul de editură aşa cum îl cunoaştem noi. "Într-o editură digitală, faci totul, de la selecţie la producţie, trecînd prin redactare, design, contracte şi pînă de difuzare." Paul Balogh a înţeles foarte bine asta. El însuşi tinde să devină un fel de om-orchestră.
La început de septembrie, cînd ne reîntîlnim, pare şi mai încrezător decît îl găsisem astă-vară. Povestea cu dovlecelul a mers bine; între timp, a mai scos cîteva cărţi în engleză (printre altele, Mantaua de Gogol şi nişte povestiri de Tolstoi) şi are planuri mari - mai ales pentru tîrgul de carte de la Frankfurt, din octombrie: încă o carte pentru copii (cu titlul Mi-Runa), plus cîteva piese de Matei Vişniec, publicate în română, franceză şi engleză: "o să fie teatru pe iPad", îmi spune încîntat.
Sîntem la Van Gogh Grand Café, pe strada Smîrdan. Chelnerul i-a adus o imensă cană de cappuccino. Pe stratul gros de spumă a desenat, cu un sos dens de ciocolată neagră, un portativ, cheia sol şi nota "la". Balogh se chinuie - şi reuşeşte, în cele din urmă - să strecoare zahărul pe sub pătura pufoasă, astfel încît să nu strice decorul. Amestecă încet cu linguriţa şi portativul începe să se anime.

Optimist şi pragmatic

În timp ce-mi povesteşte, foarte exaltat, planurile sale, foloseşte adesea cuvinte precum "industrie", "business", "piaţă", "competiţie" etc. Sînt termeni economici care - avînd în vedere cifrele mici de pe "piaţa" noastră - pot suna inadecvat. Ba chiar, în urechile unor editori sensibili şi copleşiţi de misiunea lor culturală, ar putea suna de-a dreptul blasfemiator. Cartea e o valoare în sine, nu un bun comercial. Paul Balogh e însă optimist şi pragmatic. O fi piaţa mică, dar asta nu înseamnă că nu are potenţial de dezvoltare. Or fi cărţile nişte valori în sine, dar asta nu exclude dimensiunea comercială. La fel cum nici abordarea pragmatică nu exclude interogaţiile etice. Odată cu apariţia noilor medii şi mai ales a marilor site-uri de vînzări, relaţia asta dintre valoarea de schimb şi valoarea literară s-a schimbat substanţial.
"Modelele de business din cultură au efect asupra modului în care se propagă valoarea. Aparent nu există nici o legătură între valoarea literară şi valoarea de piaţă. Cu alte cuvinte, nu e nici o problemă dacă o operă literară majoră - să zicem Ulysses de James Joyce - s-ar vinde cu 0,99 euro. Asta pentru că se presupune că avem deja un canon occidental, că ştim care e valoarea operei şi că preţul de vînzare e lipsit de relevanţă. Constatarea implică următoarea întrebare: cum se va mai putea impune următorul Joyce, cîtă vreme există un divorţ între reflectarea în bani a valorii unei cărţi şi valoarea literară a cărţii? Dacă n-o să pot vinde o carte bună mai scump decît o carte proastă înseamnă că banul îşi pierde calitatea de indicator al valorii. Da, dar preţul e dat în mică măsură de valoarea autorului cît e dat de valoarea tiparului. Însă în revoluţia digitală, aceste costuri nu mai există" - explică Paul Balogh.
Toată chestia asta a fost "stricată" de Amazon, cea mai mare editură/librărie digitală din lume, care are o politică foarte simplă: cele mai mici preţuri la orice produs. Afacerea merge în pierdere de ani buni. "Modul în care vînd ei carte distruge valoarea cărţii, pentru că preţul e stabilit de difuzare, nu de editură." Sînt autori care nu mai vor să fie distribuiţi de Amazon - însă fiind vorba de cel mai mare distribuitor, este foarte greu să pui condiţii şi să rezişti...

Revoluţia electronică

Pînă să joace în liga mare, Paul Balogh are de cucerit piaţa mică de la noi. Cel mai greu îi e să înfrunte prejudecăţile. "Cititorii sînt, de fapt, mult mai deschişi decît editorii", spune el. "Sigur, există un tip de nostalgie pe care o înţeleg. Dar ce s-ar fi întîmplat dacă nu s-ar mai fi progresat spre pergament, dacă nostalgicii de-atunci n-ar fi vrut să renunţe la plăcerea de a mirosi piatra proaspăt spartă?" Sigur, e multă ironie în ce spune Paul Balogh. Situaţia de acum, din România, e cu totul alta: există cîteva zeci de mii de oameni care au deja tablete, ar fi dispuşi să cumpere carte în format electronic, dar editurile de-abia au început digitalizarea, se mişcă încet şi nu furnizează suficient conţinut. De fapt, poţi să numeri pe degete editurile care s-au adaptat la aşa-zisa revoluţie electronică. Paul Balogh nu doar a urmărit această mică-mare revoluţie - ba chiar a participat la ea.
În 2007, Balogh a intrat la Editura Humanitas cu misiunea să reformeze site-ul. Dacă astăzi editura are unul dintre cele mai frumoase site-uri, lui Paul Balogh i se datorează. Apoi, a propus şi alte îmbunătăţiri. De pildă, vînzări online de pe o platformă cu totul nouă, care să cuprindă toate produsele editurii - inclusiv cele ale diviziei multimedia - şi care să permită plata cu cardul. Însă proiectul nu a trecut de consiliul de conducere. "Am fost foarte dezamăgiţi. Aşa că, împreună cu cei doi colegi cu care am lucrat la acest proiect, am hotărît să-l continuăm singuri. Am muncit pe brînci trei luni ca să punem la punct platforma." Aşa a apărut site-ul www.owline.ro. Magazinul online era o superlibrărie în care nu erau doar cărţi, ci şi audiobook-uri şi alte produse multimedia. "A mers foarte bine - nici noi nu ne-am aşteptat la un impact atît de rapid. Am avut mulţi clienţi din străinătate, oameni bucuroşi să poată cumpăra pe loc, în format mp3, cărţi audio. De pildă, un client din Irlanda a cumpărat pachetul integral cu 10 lecţii de istorie de Neagu Djuvara. Un giga de download - probabil primul giga de download legal de pe un server românesc."
Întreaga afacere a fost preluată, în cele din urmă, de Humanitas. "Am revenit la Humanitas în februarie 2009 - nu ca angajaţi, ci ca parteneri pentru divizia de vînzări online. Editura avea nevoie de expertiza noastră." Asta s-a întîmplat cu două-trei luni înainte ca efectele crizei economice să se resimtă în România. În aprilie, piaţa căzuse cu 25%. "A fost panică. Nimeni nu mai plătea nimic, banii au stat pe loc." Cu toate acestea, Balogh a reuşit să facă performanţă. Creşterea year to year a fost de 40% - o cifră bună pentru o librărie online. Într-un moment în care în toate librăriile vînzările scădeau dramatic, librăria online creştea vertiginos. Acesta a fost momentul în care a propus conducerii înfiinţarea unui departament pentru carte în format electronic. Humanitas digital a început să funcţioneze la scurt timp după ce Editura Nemira a lansat primele cărţi electronice româneşti. Editura Polirom, care a început digitalizarea mult după Humanitas, are astăzi cea mai extinsă ofertă: aproape 400 de titluri în format digital.

Europa - un balamuc comercial

Care e de fapt miza în această competiţie? Există vreun potenţial economic pe această piaţă de e-book? În România sîntem cu două generaţii în urmă faţă de SUA. Iar Europa Occidentală este cu o generaţie în spate în comparaţie cu America - crede Balogh. În SUA editurile au raportat, pe anul 2011, că 10% din vînzări provin din e-book-uri. "E enorm, căci acum trei-patru ani cota era încă infimă, fenomenul aproape că nu exista. În Europa, nicăieri cota aceasta nu e mai mare de 3%." De ce aceste diferenţe uriaşe? "În Europa nu există unitate lingvistică. În plus, sînt diferenţe de fiscalitate, de monedă, de legislaţie, condiţii sociale diferite etc. Dacă cineva ar vrea să deschidă o afacere nouă în domeniul editorial - una suficient de mare încît să acopere teritoriul european -, se va lovi de toate aceste diferenţe. Oricît de organizată ar vrea să pară, Europa e un balamuc comercial", explică Balogh. "În general, în Europa cărţile electronice sînt tratate ca nişte servicii - taxa pe valoare adăugată e de 24%, nu mai mică, aşa cum se întîmplă în cazul cărţilor tipărite. Din această cauză, dar şi datorită unor rămîneri în urmă din punct de vedere tehnic, nu avem aici o mare librărie precum Amazon, care să acopere piaţa în ansamblul ei. În Europa e o piaţă mult mai fragmentată."
În România există în jur de 20.000 de tablete android şi 40.000 de tablete iPad. Mai există şi tabletele cu cerneală electronică, însă numărul lor este necunoscut. "Nu e mult, dar e ceva" - spune Paul Balogh. Orice posesor de tabletă e un cititor potenţial. Problema e că editurile sînt mai speriate decît cititorii. "Dacă editurile s-ar dezmetici şi ar învăţa să privească aceste cărţi electronice ca pe o oportunitate, nu ca pe o ameninţare, atunci şi la noi s-ar ajunge, probabil în doi ani, la o cotă de piaţă de 10% cărţi electronice."