(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 74, iul 2012)

E posibil ca în viitorul apropiat nimeni să nu mai scrie de mînă. Tastatura va lua locul creionului, definitiv, iar apoi vocea şi programele de transcriere vocală vor lua locul tastaturii. În Coreea de Sud, copiii primesc tablete în loc de caiete, profesorii vor trăi în simbioză cu aplicaţiile special dedicate învăţării digitale. Dispariţia scrisului de mînă va avea vreun efect asupra creierului uman? Dar asupra modului în care memorăm şi comunicăm? Vom fi mai puţin atenţi la semnele din mediul înconjurător? O să dispară arta străzii, graffiti?

* * *
Europa a luptat şi a cîştigat. Parlamentul European a respins ACTA cu o majoritate covîrşitoare, între un vot pentru agricultură şi altul pentru piaţa comună. ACTA, visul fierbinte al corporaţiilor divertismentului şi medicamentului, a murit. Cu toate acestea, Internetul nu este şi nu va fi niciodată salvat. În fiecare an vor fi noi acorduri comerciale şi noi interese bizare de apărat prin legi strîmbe şi nedemocratice. Internetul devine pe zi ce trece mai corporatizat şi mai plin de graniţe, iar gardieni nu-i mai sînt hackerii d'antan. Acum netizenii trebuie să se mobilizeze atît prin intermediul reprezentanţilor lor, cît şi prin metodele clasice ale protestului şi nesupunerii civile. Lupta nu are sfîrşit. Ce nu înţeleg mogulii media şi obsedaţii proprietăţii intelectuale este că nu te poţi opune naturii informaţiei şi dorinţei celor mai mulţi. Şi an de an sînt mult mai mulţi cei care folosesc Internetul ca pe singura cale de acces spre cunoaştere. Nici măcar jumătate din populaţia lumii nu e online. Dar şi cînd va fi...

* * *
Prea mult tehno-optimism, ca-n fragmentul de mai sus, strică. Pe cît se bucură prietenii informaţiei libere, pe atît agenţiile speciale ale statelor caută metode de control prin Internet. An de an, se investesc sume imense în aceste mecanisme, şi cercetarea e de-abia la început. Frica psihopaţilor, care fac viaţa politică, nu are limite. Internetul este, încă de la început, copilul unui mariaj dubios, cel dintre armată şi lumea cercetării. Cum putem ţine în frîu tendinţa către control şi supraveghere? Cine ne apără de intruziune? Am putea spune că legea. Dar legea este construită de aceşti psihopaţi plini de frică.

* * *
Informatizarea şi digitalizarea sistemului public, de la cel al guvernării la cel educaţional, sînt una dintre cele mai mari afaceri ale secolului. Tranziţia spre o lume digitală nu poate fi făcută pe cont propriu. Cineva trebuie să cîştige contracte grase, pentru a învăţa turma de cetăţeni cum să mişte din mouse. Cineva oferă programe educaţionale pe bani mulţi, cu scopul de a-i obişnui pe tinerii elevi cu lumea digitală. Şi tot aşa. Sînt cîteva corporaţii care căpuşează statul (şi societatea) cu programele lor întotdeauna depăşite, dar obligatorii pentru minţile destul de înguste ale psihopaţilor politici. Altele construiesc programe de administrare, sisteme complexe, care nu vor funcţiona niciodată cum trebuie; drept urmare, vor cîştiga noi contracte pentru întreţinerea lor. De peste 15 ani România e un exemplu perfect pentru eşecul informatizării. Şi în fiecare an banii curg fără folos în buzunare conectate cu alte buzunare, într-o reţea care ar trebui introdusă în manualele de teoria grafurilor.