(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 88, septembrie 2013)

 

Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)

Cînd mass-media, prin puţinele ziare care au mai rămas şi multele televiziuni teleghidate în care se face teleguvernarea, au instituit o lege a tăcerii şi ignoranţei sau au minimalizat cît se putea protestele, cetăţenii-protestatari nu au suferit foarte mult. Pentru că aveau la dispoziţie mijloacele de producţie şi diseminare: smartphones, camere foto ieftine şi bune, reţelele sociale (Facebook şi Twitter), platformele-reţele video (Youtube, Vimeo) şi blogurile sau platformele de opinii şi comentarii. Dacă mass-media erau ţinute în chingi de contractele dubioase semnate cu marea corporaţie a aurului inexistent, social media au devenit extensia digitală a unei veritabile agora renăscute în Piaţa Universităţii, dar şi în alte locuri din oraş. Desigur, Google a înregistrat seismul cultural care se propaga în digital, iar salvarea Roşiei Montane a devenit cel mai de interes subiect al anului. Cifrele din Google Trends (o aplicaţie online care analizează interesul de căutare pentru diferiţi termeni introduşi de internauţi) stau dovadă - un interes maxim (100) a fost atins în acest an doar de dezbaterea în jurul Roşiei Montane.

Odată cu protestele, utilizatorii au început să folosească masiv hashtag-urile în toate reţelele sociale (depăşind Twitter), cum ar fi #unitisalvam, #rosiamontana, #saverosia etc. E o metodă simplă de a grupa diferite elemente de conţinut sub o umbrelă. Într-o lume digitală nu mai există rafturi, doar etichete şi astfel poţi (re)ordona orice informaţie după propriul plac.

Se ştie că elementele vizuale de conţinut sînt cele mai prizate în mediul online. Şi acest protest nu a făcut excepţie: mii de fotografii, cîteva filme pe zi care redau ce se întîmplase cu o seară în urmă, infografice, parodii şi chiar gif-uri animate au invadat Internetul autohton şi au ajuns în presa occidentală şi orientală. E de remarcat că o televiziune străină a ales să transmită şi să comenteze protestul: Al Jazeera, al cărei succes se datorează tocmai felului în care a reflectat "Primăvara arabă", probabil cea mai puternică mişcare socială a deceniului.

Protestele au redeschis gustul hermeneutic pe Internet. În parte şi pentru că nici o explicaţie nu poate fi completă şi definitivă, iar înţelegerea e un proces complex, continuu, cu tot felul de capcane şi învîrtiri în cerc. Au revenit platformele de comentarii în prim-plan, reviste respectabile au început să facă dezbateri în format live-text, cu întrebări venite de la cititori. Dincolo de jocul mediatic destul de prost al celor care-şi văd scaunele ameninţate de proteste, dincolo de arta dezinformării şi de maşinăriile de propagandă, în sfîrşit a apărut o dezbatere despre valori, principii şi viitor în societatea românească. Aşa cum au observat şi unii comentatori, dar şi un protestatar pe pancarta lui, tranziţia s-a încheiat şi temele anilor '90-2000, agenda socio-culturală de atunci sînt depăşite. Probabil hashtag-ul care lipseşte e tocmai acesta: #viitorulromâniei.