(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 82, martie 2013)

Work in progress

În lumea cărţii, autorul e rege. Citim, adesea, fără să ne mai gîndim la cum "se fac" cărţile. Ne scapă detalii de fabricaţie importante. Şeful catedrei de design a Universităţii Naţionale de Arte spune că, de-a lungul istoriei, toţi marii tipografi au fost interesaţi de felul cum arată cartea. De la Aldo Manuzio şi Claude Garamond, pînă la William Morris, fiecare a inovat cîte ceva în design. Tipul de literă - căruia nu-i dăm nici o importanţă - înglobează calităţi şi valori. Uneori, designul face diferenţa între o carte bună şi una excepţională - crede Dinu Dumbrăvician.

Ce este o carte frumoasă? E complicat de dat o definiţie căci designul e o artă. Şi, ca în orice artă, criteriile sînt instabile, nesigure. Regulile sînt nişte unelte: au limitări. Putem să le folosim, dar, cînd ne dăm seama că nu sînt utile pentru ceea ce plănuim să facem, n-avem decît să le dăm la o parte şi să folosim alte instrumente. Dinu Dumbrăvician, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri de carte, încearcă să funcţioneze fără ele. Nu e tocmai simplu.
Mica sa companie de design, Faber studio, lucrează, printre altele, pentru Editura Trei şi pentru revista Arhitext. Ca profesor de design, încearcă să-şi apropie studenţii de domeniul graficii şi ilustraţiei de carte. O meserie riscantă, căci pe piaţa de carte din România nu prea e loc pentru designeri. Cîţi dintre studenţii săi sînt interesaţi de meseria asta? "Lucrul bun e că încep să fie interesaţi. Probabil şi datorită temelor pe care le fac. Înainte, aproape toţi visau publicitate. Acuma încep să se îndrepte şi spre alte zone. Editurile încep să fie o opţiune. Sînt şi alte zone ale designului grafic care încep să intereseze. Dar e un proces destul de lung, care nu e doar al şcolii noastre, ci e un proces general al societăţii româneşti, care e destul de dezechilibrată în multe segmente ale ei. Inclusiv pe partea de design grafic."

Memoria cărţii

O ciudăţenie a tranziţiei care s-a cronicizat. Căci - după cum spune Dumbrăvician - cărţile româneşti cîştigau adesea, pe vremuri, concursuri internaţionale de design. "Există o tradiţie sincopată. Adică a pornit, a murit, a pornit, a murit... Amintiţi-vă anii '90, cînd toată lumea scotea carte. Sandra Brown cu colaje din Quelle, sau de prin cine ştie ce revistă lucioasă. Practic, s-a pornit de la zero, atunci s-a format o nouă generaţie de... nu ştiu ce, editori, tehnoredactori, designeri. Ei au pornit-o de la zero, deşi exista o tradiţie, deşi în urmă existau nişte edituri - unele au murit, altele s-au transformat... Vorbind de tradiţie, să ne amintim că primele tipografii de la noi s-au înfiinţat cam la o sută de ani de la apariţia tiparului. Deci tradiţia există, numai că e o tradiţie foarte amestecată. Mult timp s-a scris cu literă chirilică. Prin secolul al XIX-lea, s-a trecut la litera latină, cu o perioadă tranziţională. După aceea, au existat cărţi în perioada interbelică, dintre care unele foarte frumoase, Fundaţiile Regale excelau, deja exista o breaslă specializată de tipografi. Apoi au venit comuniştii, au stricat cît au putut, după care au început să repare, pe sistemul lor. În anii '60, '70, au apărut din nou nişte cărţi foarte frumoase şi interesante. Ar fi foarte bine dacă ar exista un muzeu al cărţii frumoase româneşti. Să se vadă că aceste lucruri totuşi s-au făcut, au existat. Senzaţia că de fiecare dată începem de la zero şi nu ştim să întreţinem ce avem e destul de păguboasă. Poate că trimiterile la o memorie a cărţii n-ar strica deloc."
Care ar fi liderii şcolii de design din România, care sînt modelele care au format şcoala de design? "Noi ne uităm la lucruri care vin din trecut, la cărţi produse în interbelic. A existat, de pildă, un domn Virgil Molin. Mai sînt cărţile făcute de Romulus Vulpescu - care lucra şi ca tehnoredactor. Sau cele create de Iordan Chimet. Sînt oameni care aveau o anumită viziune asupra obiectului pe care-l făceau, dincolo de text. Şi asta-i foarte important. Trebuie înţeles că nu există doar comunicarea directă, denotativă, ci există şi o comunicare indirectă, conotativă, care poate fi foarte importantă. Felul în care arată cartea completează textul, comentează textul, îmbogăţeşte textul, te poate incita sau enerva."

„E foarte greu să ieşi din tipare“

Cum începe designerul lucrul? Pe ce se bazează? "Primul lucru care trebuie scos la iveală e tonul. Însă multe dintre elementele grafice merg pe categorii. Se lucrează adesea cu serii de carte, cu colecţii - şi atunci aproape totul e deja stabilit. Pornind de la această schemă iniţială, stabilită în avans, graficianul poate să brodeze, să adauge, să completeze." Cîtă libertate are un designer de carte? Unde e libertate, sînt şi constrîngeri - spune Dumbrăvician. Mai ales în România, unde editurile sînt mai "crispate". Imperativul eficienţei economice loveşte şi în designul de carte. Totul se învîrte în jurul a cum foloseşti mai bine materia primă, adică hîrtia. "De obicei, formatul cărţii trebuie să se încadreze în submultiplul colii de tipar. La noi, hîrtia se importă. Ceea ce înseamnă că ea vine, de regulă, în coli gata tăiate. În Occident, dacă eşti aproape de o fabrică de hîrtie, la un moment dat poţi să ceri o hîrtie de o anumită dimensiune. Şi-atunci pierderile pot să fie mai mici, poţi să ai un format mai ciudat... La noi, e foarte greu să ieşi din nişte tipare. Există hîrtii de cîteva tipuri, există cîteva formate... şi cam asta e tot. În momentul cînd vrei să ieşi din aceste lucruri e mult mai greu decît în afară. Chiar şi tipografiile sînt adeseori foarte reticente, pentru că ele trebuie să aibă o anumită productivitate, trebuie să meargă banda - cum se spune - şi-atunci tipografii te privesc nervos, dacă ai cine ştie ce pretenţii."
Designul contează enorm şi va conta întotdeauna. Chiar şi în era digitală. Chiar dacă treci în alt mediu, dacă începi să scoţi cărţi digitale - acolo sînt posibilităţi de altă natură -, dar bazele vor rămîne aceleaşi, adică litera pe care o folosim acum şi care vine de la romani, trecînd prin ce s-a întîmplat cu ea prin Evul Mediu şi aşa mai departe, e aceeaşi literă nu doar la modul general, ci chiar şi în detaliu. Structura ei, construcţia ei sînt în mare aceleaşi, chiar dacă acuma folosim zeci de mii de tipuri de literă. Cartea tipărită dispare, încetul cu încetul, trecînd în mediul digital. Cu atît mai mult va conta designul: căci felul cum arată cartea va face diferenţa pentru consumatorul de e-book, aflat în faţa unei vitrine virtuale cu milioane de e-books.

De la îngrozitor spre mediocru

Ca simplu vizitator al unei librării sau al unui tîrg de carte din România, cum se uită designerul la cărţile apărute? Ce nivel au cărţile publicate? "Un nivel mult mai bun decît în urmă cu cîţiva ani. Ceea ce e îmbucurător. Dar, în acelaşi timp, trebuie spus că s-a atins un nivel mediu, în care nu ai prea multe vîrfuri. Sigur, sînt momente cînd editurile îşi încordează muşchii şi mai scot cîte o carte mai altfel. Dar eforturile nu sînt prea grozave în direcţia asta. În continuare există foarte multe edituri, îndeosebi edituri mici, ale căror cărţi arată de la îngrozitor spre mediocru: nu ştiu să folosească litera, nu ştiu să folosească hîrtia... Păcat. De multe ori, am fost în situaţia de a cumpăra o carte şi am spus n-o cumpăr, pentru că arată atît de urît, încît o să mă enervez de fiecare dată cînd o s-o iau s-o citesc" - spune Dumbrăvician. Una peste alta, peisajul e destul de anost. Editurile mari, chiar dacă nu au designeri angajaţi, publică totuşi cărţi care arată decent. Şi la micii editori independenţi apar uneori surprize plăcute. Dar cărţile cu un design cu adevărat extraordinar sînt foarte rare. Într-adevăr, mai ales în cazul cărţilor pentru copii, dar şi din alte domenii, editorii români preferă să "importe" totul: textul cărţii, designul, ilustraţiile. E mai simplu, e mai ieftin şi, mai ales, e verificat. Publicarea oricărei cărţi presupune nişte riscuri economice, e mult mai uşor să preiei o carte cu succes dovedit pe o piaţă occidentală. Această strategie - care nu e specifică doar actualei perioade de criză economică - a făcut ca şi piaţa de carte să fie mai săracă, mai puţin diversă. Dar, desigur, piaţa de carte locală are specificul ei: consumatorii sînt puţini, preţul de vînzare e mic (după punga clienţilor), marja de profit - infimă. Designerul şi ilustratorii devin astfel nişte angajaţi de lux de care multe edituri se dispensează, mai mult de nevoie decît de voie.
Existenţa Clubului Ilustratorilor, o asociaţie informală care include designeri şi ilustratori, se datorează tocmai acestei frustrări, adică faptului că editorii români par dezinteresaţi de grafică. Asociaţia a propus cîteva cărţi-concept, organizează ateliere de lucru şi întîlniri profesionale cu autori şi editori. Site-ul asociaţiei prezintă cîteva portofolii de artişti - e un mod ieftin şi, se pare, eficient de a face publicitate chiar în rîndul audienţei vizate. De şase ani, de cînd există acest Club, lucrurile s-au mai schimbat - susţine Dinu Dumbrăvician. Există, printre editori, cel puţin la nivel declarativ, interes pentru un design mai bun. Cei dispuşi să rişte şi să publice volume într-adevăr inovatoare, curajoase, sînt puţini. E un proces destul de lung, e work in progress...

 

Matei MARTIN

fotografii de Lucian Muntean