Aniversări 2013. Potenţialul consensual al comemorărilor

7 februarie 2013
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 80, ianuarie 2013)

Edictul de la Milano, 313; începerea construirii catedralei Notre-Dame de Paris, 1163; naşterea lui Diderot, 1713; publicarea volumului Alcools de Apollinaire şi naşterea lui Camus, 1913; Tratatul de prietenie, semnat la Elysée, între Franţa şi Germania, 1963, publicarea în acelaşi an a piesei de teatru Le Roi se meurt/Regele moare de Eugene Ionesco sînt cîteva din aniversările incluse pe lista comemorărilor naţionale din anul acesta, în Franţa. Am mai putea adăuga două repere care interesează în egală măsură cultura franceză şi cea română: 100 de ani de la naşterea poetului Gherasim Luca şi 50 de ani de la moartea lui Tristan Tzara.

Memoria instituţională

Ca la fiecare început de an, Arhivele Naţionale, subordonate în Franţa Ministerului Culturii şi Comunicării, publică prima listă a aniversărilor din anul 2013. Prima, pentru că ea va fi urmată şi de altele care vor identifica personalităţile, actele istorice, evenimentele, operele ce vor constitui, de-a lungul întregului an, obiectul comemorărilor naţionale. Istoria a ceea ce am putea numi "memoria instituţională" începe în timpul ministeriatului lui Maurice Druon (1973-1974), cînd a fost creată Asociaţia franceză a celebrărilor naţionale, înlocuită în 1998 de Înaltul comitet al comemorărilor naţionale. Acesta se compune din zece membri, un preşedinte şi un secretar general numiţi pentru o perioadă de trei ani de ministrul Culturii. Înaltul comitet are misiunea de a formula propuneri în materie de politică a comemorărilor naţionale, liste de personalităţi şi evenimente, dar şi acţiunile cele mai potrivite, expoziţii, conferinţe, alte modalităţi de comunicare. Memoria se cultivă. În edificiul numit cultură, ea constituie liantul şi tot ea are capacitatea de a da coeziune şi coerenţă unei colectivităţi.
Dar această formă de instituţionalizare a memoriei nu e pe placul tuturor; de altfel, se poate spune că mefienţa superficial retorică sau profund autentică faţă de aşa-zisele valori oficiale este constitutivă reflecţiei intelectuale din Franţa. Din această perspectivă, comemorările naţionale sînt "o stupidă inutilitate" ori o dovadă de lipsă de imaginaţie sau de lene, o formă de "glorificare a marii simplificări care e moartea." Şi totuşi, memoria, incluzînd aici şi forma instituţionalizată la care ne referim, n-ar putea fi considerată o rămăşiţă de sacru, prin capacitatea ei de a resuscita ceea ce a fost? Nu e mai puţin adevărat că, datorită potenţialului consensual al mesajului vehiculat, aceste comemorări prezintă o tentaţie de manipulare din partea politicului. Pericol evitat teoretic, dar şi practic, de profesionalismul ireproşabil şi integritatea membrilor Înaltului comitet. Chiar şi aşa, nu sînt excluse situaţiile "delicate" datorate tocmai lipsei de consensualitate în jurul unei personalităţi. Aşa cum s-a întîmplat în 2011, cînd ministrul Culturii (pe atunci, Frédéric Mitterrand) a fost nevoit să-l retragă de pe lista comemorărilor pe Louis Ferdinand Céline, de la moartea căruia se împlineau 50 de ani. Prozatorul dificil, dar admirabil din Călătorie la capătul nopţii sau Moarte pe credit este, nu mai puţin, autorul mai multor pamflete antisemite de o virulenţă ieşită din comun. Céline, scriitor maudit, continuă şi în posteritate o existenţă scindată.

Rădăcinile pluralismului cultural

Plasarea evenimentelor, a operelor şi personalităţilor comemorate în propriul context istoric este obligatorie, dar comemorarea lor azi n-ar avea sens dacă între timp ar fi devenit mute, dacă şi-ar fi epuizat, cu alte cuvinte, capacitatea de exemplaritate. Este cazul acestui simplu act administrativ de acum 1700 de ani: Edictul de la Milano, 313.
Atribuit în general împăratului Constantin (reprezentînd partea occidentală a Imperiului Roman), el este cosemnat şi de Licinius (Orient), şi va fi dat publicităţii în Nicomedia la 13 iunie 313. E vorba, de fapt, de o epistula imperiale sau mandatum - o circulară, am spune astăzi -, adresată autorităţilor de pe cuprinsul imperiului, care proclamă libertatea de cult pentru creştini şi pentru toate celelalte religii, abrogînd toate instrucţiunile contrare anterioare, punînd capăt, cu alte cuvinte, persecuţiei care-i viza în special pe creştini. Iată un fragment din acest faimos text tradus după o versiune franceză datînd din secolul al XVIII-lea: "Noi împăratul Constantin şi noi împăratul Licinius, aflîndu-ne împreună la Mediolanum pentru a trata o serie de cauze legate de binele Statului şi liniştea publică, am crezut potrivit să începem cu acelea referitoare la cultul Divinităţii. Drept pentru care am decis să permitem creştinilor şi tuturor celorlalţi locuitori să urmeze religia care le convine, aşa fel ca Divinitatea din celesta ei aşezare să ne fie mereu propice nouă şi supuşilor noştri. Iată de ce credem că este salutar şi just să nu refuzăm nici unei persoane libertatea de a practica fie religia creştină, fie oricare alta pe care o simt potrivită cu aspiraţiile lor, pentru ca acea Divinitate supremă în faţa căreia liberi ne plecăm să ne acorde şi de acum încolo protecţie şi favoare. Prin urmare, e bine să iei act că noi am decis, suprimînd complet restricţiile conţinute în înscrisurile anterioare referitoare la numele creştinilor, să abolim stipulările ce ne par nepotrivite şi străine spiritului nostru tolerant şi să permitem de acum încolo tuturor celor care vor să urmeze religia creştină să o facă liber şi deplin, fără a fi tulburaţi sau molestaţi. Excelenţa ta ştie că aceeaşi libertate de cult este acordată tuturor celorlalţi cetăţeni, în mod deschis şi liber, în acord cu epoca noastră de pace. Actul nostru este dictat de voinţa de a nu aduce nici cea mai mică restricţie nici unui cult şi nici unei religii."
Constantin şi Licinius confirmă, amplifică şi întăresc actul din anul 311 al împăratului Galeriu, care acorda libertate deplină preoţilor creştini - aceşti "magistraţi ai Verbului", după expresia inspirată a lui Eusebiu -, rămas însă literă moartă.
Edictul mai conţine dispoziţii referitoare la restituirea fără răscumpărare a locurilor de cult şi a altor bunuri corporative ale creştinilor (case, terenuri, cimitire) confiscate, recunoscînd, pe această cale, Bisericii, dreptul de a poseda proprietăţi.
După 17 secole, acest act fondator a ceea ce azi numim toleranţă religioasă devine extrem de actual, într-o epocă în care conceptul este predat, învăţat, comentat, dezbătut mai mult ca oricînd şi, în mod flagrant, contrazis de realitatea cotidiană. Desigur, în nici o epocă puterea nu face cadouri gratuite, generozitatea ei nu merge mai departe de panem et circenses sau de succedaneele lor, dar oricare ar fi fost motivaţia împăraţilor romani, gestul lor rămîne exemplar. E drept că, doar cîteva decenii mai tîrziu (în 380 şi în 391), Teodosie va restabili starea de dezechilibru, recunoscînd creştinismul ca religie de stat şi interzicînd culturile politeiste vechi, desemnate sub termenul generic "păgîne". Edictul din Milano lasă să se întrevadă posibilitatea unei societăţi pacificate prin toleranţă, practicînd relativismul cultural. "Pluralismul cultural" nu a aşteptat anul 1956, cînd este situată apariţia conceptului datorat filozofului american Kallen Horace. Pluralismul, devenit componentă a culturii moderne, s-a instalat în societăţile libere făcînd caducă ideea de rol dominant - în domeniul moral, doctrinal sau ideologic - jucat de o instituţie, un partid sau o biserică.

Feţele modernităţii

Denis Diderot, 300 de ani de la naştere. Acest strălucit reprezentant al Secolului Luminilor este un om modern risipit într-o multitudine de proiecte aparent entropice şi de valoare inegală. Rămîne liantul care, chiar dacă nu salvează tot, dă coerenţă întregului. Liantul reprezentat de triada: libertate, cunoaştere raţională, progres. Şi dacă scrierile filozofice antireligioase au rezistat mai puţin bine, romanele Nepotul lui Rameau sau Jacques fatalistul sînt de o prospeţime nealterată şi nu e exagerat de stabilit o filiaţie între romanul alegoric libertin Les bijoux indiscrets şi piesa din 1996 a autoarei americane Eve Ensler, Monologurile vaginului. Bijuteriile lui Diderot sînt organele genitale feminine dotate cu capacitatea miraculoasă de a vorbi. Modernismul extrem (postmodernismul) preferă aluziei sau alegorismului expresia crudă, directă. Rămîne, de asemenea, opera magna iniţiată de Diderot, Enciclopedia sau Dicţionarul explicativ ("raisonné") al ştiinţelor, artelor şi meseriilor - 28 de volume (17 de text şi 11 conţinînd planşe) -, la care Diderot a pus să lucreze, împreună sau separat, 160 de autori. Un proiect de cunoaştere totală - şi un instrument de instruire rapidă (wiki, wiki) pus la îndemîna oricui, imitat, perfecţionat, multiplicat în toate epocile, inclusiv în era informatică - a valorilor perisabile şi interşanjabile.

* * *

Cu exact 150 de ani în urmă, în 1863, Edouard Manet a pictat tablourile Dejunul pe iarbă şi Olympia. Privite astăzi, ne putem întreba ce i-a putut scandaliza pe contemporanii pictorului. Imaginile care compun tabloul sînt familiare publicului de la jumătatea secolului al XIX-lea. Bărbaţii sînt îmbrăcaţi după moda strictă a timpului, exact ţinuta reclamată într-un salon. Nici nudul nu e o noutate, pictura secolelor anterioare e plină de nuduri senzuale, lascive, provocatoare, "acoperite" de pretexte alegorice, mitologice sau chiar religioase. De altfel, modelele declarate ale pictorului sînt Tiţian, Giorgione şi Rafael. Noutatea o constituie asamblarea acestor elemente într-o scenă de picnic în mijlocul unei păduri. O ambianţă relaxată se degajă din tablou, personajele trăiesc firesc această nouă formă de intimitate deschisă plăcerii. Tabloul lui Manet este un enorm colaj (procedeul nu era cunoscut la ora aceea) reunind elemente disparate ale realităţii, potrivit subiectivităţii capricioase a artistului. Opera sa prezintă particularităţile unui manifest făcut din elemente aleatorii, fără nici o preocupare pentru sintaxă, anticipînd cu o jumătate de secol, în domeniul limbajului vizual, "cuvintele în libertate" ale futuriştilor. Plăcerea este prezentă ca principiu şi în al doilea tablou, Olympia: plăcerea şi sinceritatea privirii autorului care pictează ceea ce vede (ca şi impresioniştii de mai tîrziu), sinceritatea privirii modelului care invită la plăcere. Nici în acest caz precedentele ilustre nu lipsesc: Tiţian, Velásquez, Goya au pictat femei goale în posturi asemănătoare. Dar, la fel ca în cazul Dejunului pe iarbă, Manet se debarasează de orice pretext mitologic sau simbolic. Cu excepţia şaradei propuse de prezenţa pisicii (chat, chatte) care dezvăluie ceea ce mîna femeii acoperă, tabloul este menţinut în zona limbajului pur denotativ. Nici Venus, ca la Tiţian şi Velásquez, nici Maja, ca la Goya - femeia lui Manet este o prostituată prezentată ca atare. Olympia era în epoca respectivă pseudonimul "profesional" cel mai răspîndit al femeilor din această categorie. Scandalul realităţii.

* * *

Piesa lui Ionesco Le Roi se meurt - de la publicarea căreia se împlinesc 50 de ani -, definită de regizorul Georges Werler drept "farsă metafizică", este, se poate spune, un poem susţinut de o filozofie tandră şi violentă, în acelaşi timp. Pe fondul unui declin generalizat al lumii, de la universul cosmic pînă la cel casnic, are loc agonia Regelui care crede că mai are încă puteri depline asupra timpului, a vieţii şi a morţii. Totul se petrece ca şi cum Regele lui Ionesco, asemenea Prinţului din basmul Tinereţe fără bătrîneţe, ar fi ajuns din urmă de timpul acumulat în lume. Tînărul Prinţ se întoarce din ţinutul miraculos unde timpul a fost abolit - Regele, din acela al visului sau, mai curînd, al iluziei. Într-un lung şi substanţial dialog cu poetul Claude Bonnefoy (Entretiens avec Eugène Ionesco, Éditions Pierre Belfond, 1966), Ionesco acceptă să discute despre motivaţiile profunde ale operei sale. Printre acestea, convingerea la care a ajuns, copil fiind, că dacă sîntem atenţi, cuminţi şi ascultători, am putea să nu murim niciodată. Această inocenţă întrebătoare impregnează întreaga operă a dramaturgului, din care speranţa luminoasă nu a dispărut complet, situîndu-se la antipodul viziunii profesate de contemporanul său, negurosul Samuel Beckett. Titlul piesei, cu sesizarea particularităţii limbii franceze de a conjuga verbul "a muri" la diateza reflexivă, transformă actul morţii într-un proces în desfăşurare însoţit de ideea de tête à tête à huis clos, o confruntare cu sine trecută prin toate nuanţele, de la comic la tragic şi burlesc. Moartea este fără sfîrşit, la fel ca şi viaţa.

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Soldati ucraineni se adapostesc in timpul unui bombardament in Lyman- razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Armata ucraineană continuă să elibereze localități: Rușii atacă cu rachete S-300
Armata ucraineană continuă să elibereze localități de pe frontul de est în pofida anexărilor efectuate de Moscova. În Zaporojie, armata rusă atacă cu rachete sol-aer S-300 cu rază lungă de acțiune.
Liderul Ceceniei Ramzan Kadirov FOTO Profimedia
Kadîrov își trimite fiii minori să lupte în Ucraina: Sunt „gata să-și aplice abilitățile” VIDEO
Ramzan Kadîrov, liderul pro-rus al Ceceniei, a anunțat, luni, într-o postare pe contul său de Telegram că fiii săi minori urmează să plece pe front.
Marina Ovsianikova
Jurnalista Marina Ovsiannikova a evadat din arestul la domiciliu. A fost dată în urmărire de ruși
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova a fost dată în urmărire după ce a evadat din arestul la domiciliu împreună cu fata sa de 11 ani. Aceasta a devenit cunoscută pentru critica adusă în direct la TV față de războiul din Ucraina.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia