"Alcoolul nu ajută deloc. Ţigările sînt indispensabile"

Michel HOUELLEBECQ
28 iunie 2012
"Alcoolul nu ajută deloc  Ţigările sînt indispensabile" jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 73, iun 2012)

Michel Houellebecq (n. 1958) este unul dintre cei mai importanţi autori francezi contemporani. A studiat ştiinţe agronomice la Institutul Naţional de Agronomie Paris-Grignon şi cinematografia la Şcoala Naţională Superioară "Louis Lumiere", pe care a abandonat-o înainte de obţinerea diplomei. A debutat ca poet, dar s-a consacrat ca autor de romane. În 2010 a obţinut Premiul Goncourt pentru romanul Harta şi teritoriul. Printre cele mai importante cărţi ale sale se numără: Extinderea domeniului luptei (1994), Particulele elementare (1998), Platforma (2001), Posibilitatea unei insule (2005), Inamici publici (în dialog cu Bernard-Henry Lévy; 2008). Ediţiile româneşti ale cărţilor sale au apărut la Editura Polirom.

Cel mai cunoscut autor francez contemporan are un nume greu de pronunţat şi greu de scris. Cu toate acestea, e citit şi citat peste tot în lume. Nu dă nici un semn că ar vrea să fie simpatic, dar e adorat de cititori. Foarte adesea, atitudinile sale politice nasc controverse; scriitorul se exprimă rar în public, dar atunci cînd o face, loveşte cu o replică neaşteptată şi dispare înainte să mai poată fi interpelat. Cei care îl detestă - sînt destui - îi reproşează stilul prolix, atmosfera (post)apocaliptică a romanelor, incorectitudinea politică. De fapt, Michel Houellebecq e scepticul total. Şi excentricul absolut. Trebuie luat în serios cînd scrie, nu cînd vorbeşte...

Cărţile dumneavoastră se citesc uşor şi greu în acelaşi timp. Romanele sînt o plăcere şi un calvar, deopotrivă. Cum e pentru cel care le scrie?
Resimt o oarecare plăcere atunci cînd scriu. Nu e o plăcere enormă. Cînd scriu, devin foarte agitat. Sau nervos.

Cartea e spaţiul libertăţii totale, aţi afirmat. Simţiţi scrisul ca pe o formă de eliberare, sau ca pe o constrîngere?
Lectura, într-adevăr, înseamnă libertate totală. Societatea te poate face să te simţi nefericit, poţi ajunge să-ţi urăşti şeful sau copiii. Activitatea cea mai liberă rămîne lectura. Scrisul, în schimb, e constrîngător. Întîi de toate pentru că cere un efort susţinut, cotidian. Eu, unul, am devenit sclav al romanelor mele.

Ce vă face, totuşi, să scrieţi. Cum funcţionează metabolismul dvs. de scriitor?
Alcoolul nu ajută deloc. Ţigările sînt indispensabile.
Totul începe în starea de semitrezire, de dimineaţă. Ca orice om cu o imaginaţie bogată, mi se întîmplă să am vise foarte lungi. Cel de azi-noapte, odată transcris, ar putea umple chiar şi două sute de pagini. Totul e să-mi aduc aminte detaliile.

Cum începeţi o carte: de la poveste sau de la personaj?
Aş spune, mai degrabă, că e o situaţie. La Harta şi teritoriul, de pildă, aşa am început: imaginîndu-mi cum un tată şi tînărul său fiu îşi petrec seara de Crăciun. Aceasta a fost situaţia care a declanşat restul. Nu e însă obligatoriu ca situaţia iniţială, cea care m-a inspirat, să se regăsească în paginile de deschidere ale cărţii.

În ce relaţie sînteţi cu personajele dvs.? Vă implicaţi afectiv în destinul lor?
Da. Mă bucur cînd li se petrec lucruri bune şi sînt trist cînd povestea se termină prost.

Foarte multe dintre poveştile dvs. se termină însă prost. Ca să nu mai vorbesc de faptul că mor foarte multe personaje...
Aşa o fi. N-am numărat morţii din cărţile mele. Dar sînt mulţi.

Cît de obiectiv sînteţi atunci cînd folosiţi un personaj-narator?
Pentru mine, aceasta e o opţiune fundamentală: dacă să scriu romanul la persoana I sau la persoana a III-a. Sînt lucruri pe care le poţi face la persoana I şi care sînt imposibil de scris sau de zis dacă aş scrie la persoana a III-a.
De pildă, pot să intru în detalii ale propriului trecut. Chestia asta merge cînd spun "eu"; dacă spun "el", nu mai ţine figura.
Dar nu v-aş putea spune cînd sau cum aleg asta. Am folosit ambele situaţii.

Există şi momente în care personajele se confundă cu dvs.?
Nu.

Dar în Harta şi teritoriul există un personaj Michel Houellebecq. Nu e personaj-narator, vorbiţi despre el la persoana a III-a. El seamănă destul de bine cu scriitorul. În ce momente se identifică cu dvs.?
Ar presupune ca eu însumi să fiu o personalitate. Lucru pe care nu l-am simţit niciodată cu adevărat. Am impresia că mă schimb tot timpul. Aş putea să mă identific cu aproape orice. Sînt versatil.

Şi în Particule elementare există un personaj care seamănă cu dvs. Şi aţi recunoscut-o: Michel are ceva din Michel Houellebecq. Ce e ficţiune şi ce e memorie în acest roman?
Sincer să fiu, memoria nu are aproape nici un rol. În acest roman e mai degrabă vorba despre ceea ce aş fi putut deveni. E vorba despre potenţialităţi. E mai simplu să explic asta dacă vă dau detalii: aş fi putut să devin altceva dacă m-aş fi făcut cercetător. Dar n-am făcut asta. Acest mod de a-mi închipui situaţii virtuale contează mai mult decît faptele reale. Să spun ceea ce aş fi putut deveni, dar n-am devenit.
Cît priveşte memoria - a mea e foarte proastă. Uit o grămadă de lucruri despre propria viaţă. Mi se întîmplă adesea să mă întîlnesc cu oameni pe care îi ştiu şi nu-i recunosc. De fapt, nu-mi amintesc prea multe lucruri din trecut.

Şi atunci, autorul scrie mereu cu sensibilitatea prezentului? Nu credeţi că sînteţi şi ceea ce aţi fost?
Habar nu am din ce sînt făcut. Ştiu doar că propriul meu trecut nu prea e utilizabil. De pildă, în corespondenţa cu Bernard Henri-Lévy am băgat şi cîteva fărîme de autobiografie. Sînt doar fărîme - căci doar pe acelea mi le amintesc. Sînt ani întregi din trecut, perioade lungi din care n-am reţinut nimic.

Şi, în romane, aceste fărîme autobiografice capătă coerenţă prin ficţiune?
Se poate spune că da. Se poate întîmpla să folosesc amintiri, iar personajul astfel construit să aibă o poveste coerentă. Se poate întîmpla şi să-mi amintesc eronat anumite lucruri. Mi s-a întîmplat recent să susţin, într-o discuţie, că un eveniment anume avusese loc; partenerul meu de discuţie nu-şi amintea deloc acea poveste, spunea că nu s-a petrecut niciodată aşa cum am povestit-o eu. Eu am ţinut-o pe a mea: vizualizam foarte bine momentul respectiv. Şi, într-adevăr, s-a dovedit că, de fapt, inventasem totul.

Atunci cînd am spus că e un calvar să vă citesc, mă refeream la atmosfera sumbră, obscură, a romanelor dvs., la mizeria universală pe care o descrieţi. De unde vine această perspectivă?
Nu ştiu.

Există însă şi speranţă? Sînteţi vreodată optimist?
Depinde. În Platforma, de pildă, există un personaj foarte pozitiv. Şi un altul care, pînă la urmă, se lasă convins că viaţa nu e chiar atît de rea. Graham Greene a mers mult mai departe decît mine. În cărţile lui nu mai e nici un orizont. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre mine.

Prin relaţia cu ceilalţi devii conştient de tine însuţi. Tocmai raportul cu ceilalţi face viaţa insuportabilă - scrieţi în Platforma. Ca scriitor, căutaţi raportul cu cititorii?
Dacă vă referiţi la întîlnirile directe cu cititorii, pot să vă spun că ele mă fac să mă simt foarte aiurea. Am o mulţime de oameni necunoscuţi în faţă, nu prea ştiu de unde să-i apuc, ce vor de la mine. Habar nu am dacă le place sau nu - dar, probabil că da, că doar de aceea vin. Uneori îmi fac bine şi mie aceste întîlniri. Îmi amintesc că o dată, cînd eram mai tînăr, am fost la o asemenea întîlnire. N-am putut să scot o vorbă. Dar simplul fapt că mi-am văzut cititorii, pentru cîteva secunde, m-a făcut să mă simt bine.
Altminteri, nu sînt sigur că am o conştiinţă de autor. Nu prea mă gîndesc la ceea ce am scris, ca la o construcţie. Înainte să fiu scriitor, sînt, la rîndul meu, cititor. Şi am o relaţie cu cei pe care-i citesc.

Care sînt autorii care v-au format?
Mai ales în tinereţe m-am format. Cu vîrsta am devenit tot mai puţin receptiv. Iar cei pe care i-am întîlnit în tinereţe sînt Baudelaire, Dostoievski, Schopenhauer, Balzac, Pascal... Sînt şi alţii. Aceştia m-au format, într-un fel sau altul. Apoi, structurile mele mentale au îngheţat. Cărţile care îmi plac sînt cele pe care le-aş fi putut scrie eu însumi.

Dar aveţi conştiinţa faptului că poate, prin ceea ce scrieţi, îi formaţi sau îi deformaţi pe cei care vă citesc?
Îmi imaginez că da. N-am avut plîngeri pînă acum. Oricum, nu mă simt responsabil faţă de cititori. Singura mea responsabilitate e să produc o carte cît mai bună. Asta înseamnă să nu mă opresc din scris pînă în clipa în care îmi dau seama că, dacă mai adaug ceva, o stric. Am impresia că îmi petrec mai mult timp încercînd să ameliorez ceea ce am scris deja, decît scriind.

Urmăriţi critica literară? Vă interesează ce scriu gazetele literare despre dvs.?
Îi urmăresc pe cei pe care-i cunosc. Dacă cineva care a mai scris despre mine şi m-a apreciat o să scrie că nu-i place ultima carte, o să fiu şocat. În rest, nu mă interesează. Şi e mai bine aşa.

În anii '90 aţi scris şi aţi publicat poezie. De ce n-o mai faceţi?
Am mai scris ceva poezie în ultima vreme.

Care e diferenţa, pentru scriitor, între poezie şi roman?
Romanul presupune foarte multă muncă. Trebuie să scriu în mod regulat. Uneori, la ore fixe.

Odată cu Premiul Goncourt pe care l-aţi primit anul trecut, intraţi în rîndul autorilor clasici. Asta, după ce, pînă nu demult, eraţi numit copilul teribil al literaturii franceze. Vă convine noul statut?
Statutul acesta nu l-am inventat eu. Aş face mai bine să-mi placă. Pentru că oricum nu mă pot împotrivi - fie că-mi place, fie că nu. Oricum, e bine să fii consacrat.

interviu realizat de Matei MARTIN

(fotografii de Lucian MUNTEAN)

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Ana de Armas foto profimedia 0712797429 jpg
Filmul „Blonda“, despre Marilyn Monroe, desființat de critici și de fani. Scena de sex oral cu JFK e „înfiorătoare și nebunească“ FOTO
Ținând cont de ororile îndurate în 36 de ani de viață, e o ușurare că Marilyn nu a trebuit să sufere și din cauza filmului „Blonde“, cel mai recent exemplu de divertisment necrofil, scrie New York Times.
DSC 4775 JPG
Micutzu: „Vorbitul despre depresie a devenit un trend. Eu încerc să fiu sincer“ | INTERVIU
Cosmin Nedelcu, unul dintre cei mai apreciați actori de comedie, vorbește despre cel mai nou film al său, lupta cu depresia, altercația în care a fost implicat și manele de la Filarmonică.
Vladimir Putin la Vladivostok FOTO EPA EFE jpg
„Cadou pentru Putin”: Cehii au strâns bani ca să cumpere un tanc pentru armata ucraineană
Cehii s-au mobilizat cu donaţii publice într-o campanie numită „Dárek pro Putina” (Cadou pentru Putin), reușind să strângă 1,3 milioane de euro pentru a cumpăra un tanc T-72 „Avenger” pentru armata ucraineană.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia