Alain Minc: „Sufletul naţiunilor“

29 octombrie 2012
Alain Minc: „Sufletul naţiunilor“ jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 77, octombrie 2012)

Anglia: viziune mercantilă a relaţiilor internaţionale; Rusia: prizonieră a complexului de încercuire; Germania: cultul statului raţional şi al poporului-naţiune; SUA: mesianism şi izolare; Franţa: obsesia frontierelor şi voinţa de putere; Italia: prima soft power din istorie. În ultima sa carte, Sufletul naţiunilor (Grasset, 2012), Alain Minc disecă istoria pentru a extrage ADN-ul fiecărei ţări, o invariantă care traversează timpul, perioadele lor faste şi nefaste.

Culturile sînt echivalente

Eseul lui Alain Minc se înscrie oarecum în - sau cel puţin se inspiră din - tradiţia studiilor de morfologie culturală. Metoda a fost elaborată de Goethe pentru ştiinţele naturale şi constă în derivarea fenomenelor dintr-un "fenomen primitiv unic". Ea a fost preluată, adaptată la domeniul cultural - altfel spus, deturnată, dezvoltată şi ilustrată -, în primele decenii ale secolului trecut, de Oswald Spengler şi Leo Frobenius. Conform acestei orientări, singurele entităţi istorice reale sînt culturile. Asemenea unor organisme vii, ele posedă un suflet şi o fizionomie proprii. Oswald Spengler, în Declinul Occidentului (1918), descrie destinul unei culturi ca un proces între un punct de naştere şi extincţie, trecînd printr-o perioadă de înflorire: "O cultură se naşte în momentul în care un suflet mare se trezeşte, se detaşează din starea psihică primară de eternă copilărie, formă ieşită din inform, limită şi caducitate ieşite din infinit şi din durată. Ea creşte pe solul unui peisaj delimitat cu precizie, de care rămîne ataşată asemenea unei plante. O cultură moare cînd sufletul ei şi-a realizat suma tuturor posiblităţilor, sub formă de popoare, de limbi, de doctrine religioase, de arte, de state, de ştiinţe, şi ea se întoarce astfel la starea psihică primară." La Frobenius, "fenomenul primitiv unic" primeşte numele de Paideuma (în cartea cu acelaşi titlu din 1922), definită ca entitate independentă ce scapă controlului voinţei umane şi care se manifestă ca un organism viu. Opera lui Spengler, locul de întîlnire dintre o informaţie ştiinţifică impresionantă şi formula unei viziuni imobiliste a istoriei, a dezvoltat o mare putere de seducţie asupra contemporanilor. La un examen critic atent, chiar partea cea mai seducătoare a operei se dovedeşte a fi şi cea mai contestabilă, respectiv grandilocvenţa stilului şi pretenţia de predictibilitate a istoriei prin juxtapunerea de analogii.
Cei doi gînditori germani au inspirat autori dintre cei mai diverşi, precum Thomas Mann, Ernst Jünger, Emil Cioran, Martin Heidegger sau Arnold Toynbee. Şi, bineînţeles, Lucian Blaga din Trilogia culturii, cu al său "spaţiu mioritic" ca matrice stilistică a culturii române. În anii '70, poetul senegalez Léopold Sédar Senghor, aprofundînd conceptul de "negritudine" (négritude, introdus de Aimé Césaire), se plasează pe terenul consideraţiilor lui Frobenius, găsind în metoda non-raţionalistă a acestuia aliatul ideal în demersul explicativ al societăţii negro-africane. În viziunea lui, cultura africană, chiar dacă nu e complet separată de raţiune, are drept soclu sensibilitatea, văzută ca mijloc primordial de acces la cunoaşterea fiinţei: "Emoţia este a omului negru, după cum raţiunea este de sorginte grecească." Problema unei asemenea viziuni, ca şi a aserţiunilor de tipul celei citate, dincolo de caracterul inevitabil restrictiv, e că ele introduc ideea de ierarhie şi de competiţie între culturi. Oricît de îndepărtate geografic şi de deosebite, culturile sînt echivalente.
Să mai notăm două eseuri strălucite apărute la începutul anilor '30 - Analiza spectrală a Europei de Hermann von Keyserling şi Englez, francez, spaniol de Salvador de Madariaga. Primul, într-un stil remarcabil, reuşeşte o serie de "portrete" spirituale ale diferitelor naţiuni şi culturi europene, dar lasă un sentiment de insatisfacţie prin verbiaj şi anecdotic. Mult mai solid, studiul lui Madariaga, prezentat drept un "eseu de psihologie internaţională", îşi propune să extragă esenţialul despre tipurile enunţate, pornind de la o trăsătură dominantă şi de la un cuvînt intraductibil: englez - voinţă - fair play; francez - inteligenţă - droit sacro-saint; spaniol - pasiune - el honor.
Pe urmele lui Spengler, după cum se poate constata încă din titlu, Alain Minc se aventurează în cercetarea acelei invariabile care ar putea lumina brusc şi integral, în felul unei revelaţii, particularităţile unei comunităţi istoric-constituite, punînd în transparenţă motivaţiile profunde şi lăsînd să se întrevadă coordonatele unui destin individual: "Tot mai profund s-a instalat în mine sentimentul că ţările, la fel ca indivizii, posedă un ADN şi că, dacă şi în cazul lor o balanţă s-a stabilit între particularităţile înnăscute şi cele dobîndite, natura lor profundă le-a determinat într-o măsură importantă comportamentul pe scena internaţională." Autorul nu face operă de cercetare teoretică, demersul lui are un sens imediat şi pragmatic, respectiv aproximarea - pornind de la datele "genetice" - poziţionării fiecărei ţări în contextul internaţional şi european: "Nu cred într-un determinism genetic al Statelor şi popoarelor, dar acţiunile, atitudinile şi ripostele lor ar rămîne inexplicabile dacă nu am înţelege în profunzime resorturile identităţii şi ponderea ei în relaţiile acestora cu restul lumii. De aici şi această căutare incompletă, superficială, contestabilă, provocatoare chiar a sufletului actorilor care ocupă, de o jumătate de mileniu, teatrul european."
Actorii evocaţi sînt: Anglia, Germania, Spania, Rusia, Franţa, Imperiul Austro-Ungar şi Statele Unite ale Americii. Prezenţa ultimelor două ridică o dublă problemă - de cronologie şi de spaţiu. Înţelegem că referinţa la fostul Imperiu este justificată de perspectiva istorică adoptată de autor şi, mai ales, de faptul că ADN-ul acestuia, supranaţionalismul, constituie un precedent şi un posibil model pentru construcţia europeană. Cît despre Statele Unite, avînd în vedere rolul lor (încă) dominant economic, militar, financiar, ele sînt un partener şi un actor inconturnabil pe scena europeană, punînd în joc, cînd separat, cînd împreună, cele două componente ale ADN-ului lor, "mesianism versus izolaţionism".

ADN-ul principalilor actori europeni

Anglia: dominaţia mărilor şi banii. Predomină viziunea mercantilă în relaţiile internaţionale. Economia şi interesul ca motoare de acţiune pentru Anglia sînt echivalentul universalismului francez în materie de colonizare. Ascensiunea Angliei după 1600 pînă în prezent s-ar putea rezuma prin această cvadruplă mişcare: a-i fura pe spanioli (pirateria), a-i copia pe olandezi (în organizarea coloniilor), a-i bate pe francezi, a-i spolia pe indieni. Strategia politică a Angliei (inclusiv în interiorul Uniunii Europene) este: divide, divide, divide. Pe de altă parte - scrie cu justeţe autorul -, "abilităţile dobîndite pe parcursul mai multor decenii de indirect rule, adică a influenţa în absenţa puterii de a comanda, le permit şi astăzi britanicilor să exercite în toate instituţiile internaţionale un rol disproporţionat în raport cu potenţialul lor real."
Germania. Specificitatea ei rezultă din conjugarea a două forţe: poporul-naţiune forjat de identitatea lingvistică, culturală, mistică, indiferent de geografie; şi cultul Statului raţional (Hegel). Germania dezvoltă o viziune proprie agregîndu-se ca naţiune-forţă vitală, în comparaţie cu concepţia franceză de naţiune-contract. Prima organizaţie statală germană pretinzîndu-se moştenitoarea Imperiului Roman, Reich-ul se consideră încarnarea chintesenţei civilizaţiei. În secolul al XV-lea, Reich-ul se transformă în Sfîntul Imperiu Roman al naţiunii germane, despre care Voltaire spunea, cu fină maliţie, că nu e "nici sfînt, nici imperiu, nici roman". În 1913, "dreptul solului" (e german orice individ născut pe sol german), adoptat în 1871, este modificat şi înlocuit cu "dreptul sîngelui" (este german orice individ născut din părinţi germani, fie pe teritoriul Reich-ului, fie în altă parte). Consecinţa: "frontierele Statului raţional nu mai corespund spaţiului în care trăieşte poporul-naţiune." Acest spaţiu se poate adeveri a fi peste tot - o viziune pusă în practică într-un moment al istoriei, cu urmările cunoscute. Filozoful Habermas introduce o modificare esenţială în sistemul democraţiei germane, înlocuind cultul şefului cu devotamentul faţă de Statul de drept, iar autoritatea verticală - cu preferinţa pentru consens şi compromis. Consecinţa neaşteptată a tuturor modificărilor operate după 1990: vocaţia europeană a Republicii Federale ce se vede "ca un imens Land în inima unei "supra-Republici Federale" care este Uniunea Europeană."
Spania: "profeţia autorealizată a declinului." Spania, care "a fost mare din întîmplare şi prea devreme", acumulează un pasiv impresionant, din care perioada franchistă a făcut un comprimat: reacţionarism, bigotism, pesimism sumbru, izolaţionism, mentalitate inchizitorială fără inchiziţie, situare în afara circulaţiei ideilor modernităţii. Şi totuşi, miracolul se produce în 1975, odată cu venirea pe tron a regelui Juan Carlos. Spiritul Luminilor penetrează în Peninsula Iberică cu două secole de întîrziere. Spania - crede Alain Minc - este singura excepţie de la regula europeană conform căreia toate ţările rămîn fidele ADN-ului lor: "ea a operat o schimbare radicală în propria natură, ca şi cum ar şterge în douăzeci de ani patru secole devorate de obsesia declinului." De un optimism robust, autorul crede că actualele dificultăţi cunoscute de Spania sînt un fenomen "fugitiv".
Italia: "prima soft power din istorie." La începutul secolului al XIX-lea, Metternich putea spune, reductor şi suficient: "Italia, o expresie geografică." Observaţie bazată pe fragmentarea teritorială - şi deci economică - a peninsulei. Dar tocmai această fragmentare a constituit, în mod paradoxal, secretul extraordinarei înfloriri culturale (şi chiar economice) cunoscute de oraşele-state italiene. Secole de-a rîndul, ele au constituit centre de iradiere artistică incomparabile. Însă Italia deţine, în opinia autorului, şi o altă performanţă - inexistentă ca entitate politică, era prezentă în toate spiritele ca o adevărată ţară: "Italia a rămas, timp de secole, o realitate desenată cu cerneală simpatică, căreia celelalte state îi acordau o importanţă disproporţionată."
Rusia: "un paradox complex al încercuirii." Şi Rusia ţaristă, şi Uniunea Sovietică, şi Rusia "plutocratică" de azi suferă de acelaşi complex, "ca şi cum spaţiul n-ar constitui o protecţie suficientă." Acest complex a fost motorul cuceririlor succesive spre est, spre sud, spre vest. Atrasă în egală măsură de Europa şi de Asia, prezentă - datorită corpolenţei debordante - pe ambele continente, Rusia refuză să fie pe deplin şi europeană, şi asiatică. Reciproca e şi ea valabilă: europenii nu văd în ea un actor european, după cum asiaticii, chinezii sau japonezii nu consideră Rusia ca fiind de-a lor. Acest "imperiu baroc" trăieşte cu sentimentul (sincer sau intrumentalizat de putere) de a fi supus unui asediu permanent. Una dintre numeroasele contradicţii ce traversează istoria acestei ţări este tensiunea neîncetată între modernizatori şi slavofili, occidentalişti şi etno-centrişti. Paradoxul fiind că toţi, de ambele părţi ale baricadei, au în comun, aproape fără excepţie, acceptarea necritică a supremaţiei Bisericii Ortodoxe.
Franţa: "geografie şi putere." Capitolul cel mai neconvingător al cărţii este cel consacrat propriei ţări. Preocupată de "mitul frontierelor naturale", Franţa a întors spatele mării, optînd pentru un destin continental. În mod vizibil dezamăgit de cursul istoriei franceze, autorul îşi oferă drept compensaţie "plăcerile ucroniei." Iată, în rezumat, acest vis de grandoare: dacă Richelieu, Ludovic al XIV-lea şi Revoluţia ar fi lăsat deoparte obsesia permanentă a frontierelor naturale şi deci fantasma Rinului şi dacă ar fi pus superioritatea economică a Franţei în serviciul constituirii celei mai importante flote comerciale şi militare a lumii şi ar fi prins gustul campaniilor către Orient, atunci Canada şi Luisiana ar fi rămas franceze; noi spaţii ar fi fost cucerite în America de Sud sau în subcontinentul indian; Gibraltarul şi Singapore ar fi fost franceze etc. Pe un alt plan, puterea maritimă ar fi dezvoltat gustul pentru capitalism şi spiritul întreprinzător. Şi, consecinţa consecinţelor, Anglia ar fi fost redusă la condiţia ei insulară.
Un exerciţiu de ucronie pentru a da Franţei un destin englezesc? Autorul ne dezvăluie aici un complex care, ce-i drept, nu e rar printre francezi. Cel reciproc este şi el valabil într-o oarecare măsură. Celălalt exerciţiu de ficţionalizare a istoriei se referă la menţinerea Imperiului Austro-Ungar la sfîrşitul Primului Război Mondial: o pace cu habsburgii ar fi contribuit poate la menţinerea unui capac pe cazanul Europei Centrale şi al Balcanilor. "Cumplită orbire!", exclamă cu regret autorul. Considerînd că doar "marii actori" de pe scena istoriei sînt frecventabili şi demni de interes, Alain Minc vede în jumătatea de est a continentului o entitate neglijabilă. Pentru Alain Minc, ca pentru o bună parte a intelectualilor şi ziariştilor occidentali, Europa de dincolo de Viena (privind dinspre Vest) e o nebuloasă, o aglutinare de ţări şi oraşe cu nume interşanjabile. Ceea ce-l face să scrie cu toată inocenţa - la pagina 259 a studiului său - despre "aspiraţiile liberale ale polonezilor în 1956 sau ale cehilor în 1968." S-a înţeles că polonezii despre care e vorba sînt, de fapt, unguri.
O menţiune specială merită capitolul dedicat Europei sub titlul "Miracolul". Pe care l-aş rezuma astfel: "Europa este pîrghia lui Arhimede a fiecărei naţiuni din Uniunea Europeană." Propoziţia generalului Charles de Gaulle din care am derivat parafraza de mai sus făcea referinţă doar la Franţa în concertul European: "Europa este pîrghia lui Arhimede a Franţei." "Miracolul" Europei ca federaţie de state-naţiuni este tocmai acesta: un ansamblu care permite fiecărei ţări accesul la o condiţie superioară, fără a renunţa la ceea ce sînt.

* * *

Alain Minc precizează, încă din primele rînduri, că intenţia sa nu a fost să scrie nici un tratat despre relaţiile internaţionale, nici un eseu etnografic. El adoptă postura (nu lipsită de falsă modestie) a unui diletant "luminat", construindu-şi eseul în ritmul "nenumăratelor lecturi, toate făcute cu libertatea călătorului fără ţintă şi cu nonşalanţa amatorului." Minime precauţii, ce ţin mai ales de o retorică a condescendenţei. Alain Minc este - s-ar putea spune -una dintre cele zece persoane cele mai influente din Franţa. Patron, membru în tot felul de consilii ale unor grupuri importante (Pinault-Printemps-Redoute, cotidianul Le Monde), administrator la altele (Valeo, Yves Saint-Laurent SA, Fnac, Moulinex etc.), consilier neoficial al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, este de asemenea autorul a peste 30 de cărţi. Scrise, conform unei practici curente la acest nivel, cu concursul "negrilor", deci şi cu asumarea unor incidente neplăcute: în 2001, Alain Minc a fost condamnat la plata a 100.000 de franci (15.000 de euro) pentru plagiat dovedit. Pentru acest autor, cărţile sînt o oportunitate mediatică, un fel de cărţi de vizită difuzate în mii de exemplare. Amestec de inteligenţă şi cinism, ca un Machiavelli modern, Alain Minc scrie pentru toată lumea, ţinînd concluziile doar pentru urechea Prinţului.

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

MEDIC jpg
Tânărul chirurg Radu Mirică s-a sinucis. Mesajul trimis soției înainte de gestul fatal
Un medic s-a sinucis, joi, aruncându-se de pe un bloc din Pantelimon, în zona Mega Mall. Totul s-ar fi întâmplat,în jurul orei 10:15, iar Poliția Capitalei și Ambulanța au fost anunțate imediat de trecători prin intermediul Serviciului 112.
Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
Avertismentul soldaților ruși pentru noii recruți: „Veți muri aici. Ceva rău se apropie cu toată forța”
Campania de mobilizare parțială a Rusiei se desfășoară de aproximativ o săptămână. Unii recruți au fost trimiși deja pe front fără pregătire sau cu arme din cel de-al Doilea Război Mondial.
Nord Stream - conducta Gazprom FOTO Shutterstock
Kremlin suspectează implicarea unei țări străine în cazul scurgerilor de gaze de la Nord Stream
Reprezentanții de la Kremlin au declarat joi că suspectează implicarea unei ţări străine în patru scurgeri de gaze detectate la gazoductele pe sub Marea Baltică din Rusia până în Germania, care arată ca acte de "terorism" sponsorizat de stat, deşi nu a numit o ţară anume.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.