În 1995, la editura Anastasia, a apărut cartea lui Aleksandr SoljeniÈ›în, Chestiunea rusă la sfîrÈ™it de secol XX. PrefaÈ›a, semnată de Alexandru Paleologu, rămîne È™i astăzi una dintre cele mai fierbinÈ›i declaraÈ›ii de admiraÈ›ie pe care un intelectual român le a făcut vreodată față de marele rus. Repet, era 1995 – SoljeniÈ›în, marele erou al cauzei anticomuniste, abia revenise în Rusia natală, iar la noi, în Est, apăreau deja primele temeri că Occidentul refuză să empatizeze cu suferinÈ›a pe care regimurile roÈ™ii ne-o produseseră. Regăsind această prefață, m-am gîndit că ar fi interesant dacă aÈ™ supune un fragment din ea atenÈ›iei lui Theodor Paleologu, fiul autorului, la rîndul său unul dintre intelectualii importanÈ›i ai țării, care, în plus, predă la È™coala lui privată un curs despre SoljeniÈ›în. AÈ™adar, textul tatălui, din 1995, primeÈ™te o replică din partea fiului, în 2018. (S. V.)
În esență, prefaÈ›a tatei la cartea lui SoljeniÈ›in despre problema rusă este cît se poate de corectă, dar È›in să relev cîteva exagerări, inexactități È™i afirmaÈ›ii discutabile – mici, însă, în raport cu mesajul principal. Evident, aprecierile critice ale unor compatrioÈ›i, la care se referă aluziv, sînt inepÈ›ii izvorîte din ignoranță, lenea de a citi È™i de a gîndi, din lecturi strict ideologice È™i din incapacitatea de a-È™i vedea lungul nasului. E de tot hazul, de pildă, „scriitorul român de la Paris“ care opinează că operele lui SoljeniÈ›în au valoare morală, nu È™i estetică. Te întrebi, fireÈ™te, dacă a produs măcar o infimă fărîmă din imensele capodopere literare care sînt Pavilionul canceroÈ™ilor, Primul cerc, Roata RoÈ™ie. Mă rog, passons…
Și să revenim la acuzaÈ›ia fantezistă cum că SoljeniÈ›în ar fi un imperialist rus. Chestiunea rusă la sfîrÈ™itul secolului XX este de la un capăt la altul un rechizitoriu împotriva imperialismului rus dintr o perspectivă naÈ›ională rusă, ceea ce l face cu atît mai preÈ›ios. Cei care o È›in langa cu imperialistul SoljeniÈ›în sînt fie de o totală rea-credință, fie oameni care-È™i dau cu părerea în totală necunoÈ™tință de cauză (e o meteahnă frecventă printre intelectualii care se simt datori să aibă opinii È™i judecăți despre orice). Bun, să zicem că Problema rusă a apărut abia în 1994. Dar apelul către conducătorii Uniunii Sovietice datează din 1973, iar Roata RoÈ™ie conÈ›ine o critică severă a tentaÈ›iilor imperiale ruse. Fără a mai vorbi de minunatele eseuri despre autolimitare È™i responsabilitatea morală a naÈ›iunilor, apărute È™i ele încă din anii ’70. Cum rămîne, aÈ™adar, cu intelectualii care nu citesc? Sigur, erau ocupaÈ›i cu altele, dar sincer să fiu, viaÈ›a literară românească mi se pare de un interes mult mai limitat decît monumentala operă a titanului SoljeniÈ›în. De altminteri, să ne fie clar: nu există nici un „SoljeniÈ›în român“; ăsta-i marketing de proastă calitate, care nu face decît să-i strivească pe „beneficiarii“ unor asemenea laude negîndite.
Tot negîndite sînt È™i alte epitete din lunga listă de etichete lipite lui SoljeniÈ›în în decursul timpului: panslavist, slavofil, populist, reacÈ›ionar. În primul rînd, ele nu sînt neapărat compatibile între ele (seamănă cu acuzele de la Antena 3 cum că protestatarii din ultima vreme ar fi în acelaÈ™i timp anarhiÈ™ti È™i naziÈ™ti). Panslavismul nu este fundamental acelaÈ™i lucru cu slavofilia. Ele n-au fost cuprinse într-o vastă sinteză filozofică decît o generaÈ›ie întreagă după apariÈ›ia slavofiliei, È™i anume de către Nikolai Danilevski în Rusia È™i Europa, veritabilă biblie a panslavismului (evident, netradusă în română). Desigur, SoljeniÈ›în preia de la slavofili critica reformelor lui Petru cel Mare, dar asupra altor teme, la fel de importante, are vederi diametral opuse. Mă refer în principal la problema mir-ului, adică a proprietății colective asupra pămîntului, preamărită de slavofili È™i combătută de Stolîpin, adevăratul erou politic al lui SoljeniÈ›în. Și cît de panslavist poate fi considerat un gînditor care condamnă în mod repetat aventurile balcanice ale imperiului È›arist? În sfîrÈ™it, în context rusesc, termenul de „populism“ desemnează un anumit tip de socialism agrarian specific Rusiei È™i care-È™i făcuse un È›el din asasinarea „reacÈ›ionarilor“ care slujeau monarhia È›aristă. Intelectualii care nu citesc ar avea, aÈ™adar, nevoie È™i de un dicÈ›ionar.
Pînă aici sînt în deplin acord cu cele spuse de tata. Mai discutabilă este afirmaÈ›ia despre genealogia kieviană a statului moscovit. Nu, Rusia „nu este urmaÈ™a imperiului kievian“, aÈ™a cum scria puÈ›in prea categoric tatăl meu. Mai exact, Rusia nu este decît parÈ›ial È™i doar unul dintre urmaÈ™ii Kievului. Îndelungata ocupaÈ›ie mongolă a conferit Moscovei trăsături total diferite de cele ale Kievului. Asta nu implică o judecată de valoare, ci este o simplă constatare. Acei naÈ›ionaliÈ™ti ruÈ™i care trăiesc doar din mituri afirmă într-adevăr că Rusia e „urmaÈ™a imperiului kievian“, negînd astfel însăși existenÈ›a unei naÈ›iuni ucrainene distincte. SoljeniÈ›în, de altminteri, nu o neagă, dar spune că îÈ™i doreÈ™te ca aceste două popoare să continue a coexista într-o strînsă uniune. Strînsa uniune pare acum compromisă, dar bine ar fi fost ca lumea să È›ină cont de avertismentele lui în privinÈ›a milioanelor de ruÈ™i din Crimeea È™i estul Ucrainei. Patria lor e Rusia, nu există nici un dubiu în această privință. Dar Rusia a semnat un tratat cu Ucraina È™i grav este că l-a călcat în picioare.
N-o fi fost mai „barbară“ Rusia decît statele occidentale din vremea lui Petru cel Mare, dar cu certitudine era mult mai înapoiată din punct de vedere È™tiinÈ›ific, tehnic, economic, administrativ È™i, de asemenea, mai autoritară în privinÈ›a mecanismelor de funcÈ›ionare ale statului. Tocmai pentru a da seamă de aceste diferenÈ›e a fost inventat în secolul al XVIII-lea termenul de „despotism“, pe care Montesquieu îl opunea celui de monarhie. Partea proastă este că Petru a importat taman acele mecanisme administrative occidentale de natură să amplifice autoritarismul moÈ™tenit. SoljeniÈ›în are însă perfectă dreptate atunci cînd relevă elementele de liberalism sau, mai bine zis, de liberalitate din societatea rusă tradiÈ›ională (negustori, autonomie locală, lupta pentru libertatea de conÈ™tiință etc.).
Au trecut 14 ani de la publicarea cărÈ›ii lui SoljeniÈ›în È™i 13 de la apariÈ›ia prefeÈ›ei tatălui meu. Din păcate, profeÈ›ii nu sînt ascultaÈ›i, iar inerÈ›ia se dovedeÈ™te cea mai redutabilă forță istorică. Putin a pozat în învățăcel al marelui înÈ›elept, a preluat unele formule de la el, l-a înscris în panteonul marilor patrioÈ›i ruÈ™i, dar în fond e total străin de spiritul soljeniÈ›înian. De aceea, cred că opera lui SoljeniÈ›în e la fel de actuală acum ca È™i în urmă cu 15, 30 sau 50 de ani.
Theodor Paleologu este scholarul Casei Paleologu (www.paleologu.com).
