Întunecatele filme bune

Publicat în Dilema Veche nr. 508 din 7-13 noiembrie 2013
La drum – propriul road movie jpeg

De vreo trei ani încoace, cred că cele mai interesante şi mai nonconformiste filme pe care le văd în Bucureşti (la Cluj e TIFF-ul...) sînt cele din cadrul „Les Films des Cannes à Bucarest“. În 2010, filmul My Joy (Schastye Moe), regizat de Sergei Loznitsa, mi-a schimbat percepţia despre cît de captivant şi profund poate fi un film a cărui poveste e îngrozitoare şi lipsită de speranţă.

Anul acesta am văzut două filme (filmul lui Loznitsa rămîne cel mai interesant) într-o oarecare măsură din aceeaşi categorie: Heli (Mexic, 2013), în regia lui Amat Escalante, care, de altfel, a cîştigat şi premiul pentru regie la Cannes; şi A Touch of Sin (China, 2013), în regia lui Jia Zhangke, cîştigător al Premiului pentru scenariu. Altfel, evident diferite, cele două filme au în comun lumile înfiorătoare, subumane şi extrem de violente în care se petrec poveştile lor şi în care se străduiesc să vieţuiască eroii şi eroinele lor.

Filmul lui Loznitsa, de acum trei ani, avea drept temă centrală relaţia individului cu autoritatea, într-un mediu rural înapoiat şi sărac. Relaţia cu autoritatea este una dintre temele principale şi în Heli şi în A Touch of Sin.

În My Joy, autoritatea era, pur şi simplu, criminală: cei care trebuiau să „aibă grijă“ de tine erau, de fapt, cei responsabili, de-a dreptul, de moartea ta. Moartea e o altă temă recurentă a celor trei filme.

Moartea devine o componentă a vieţii, mai palpabilă decît viaţa însăşi. Aşa cum în extraordinarul Living (Zhit, 2012, Vasili Sigarev), viii din cele trei poveşti împletite se intersectau cu morţii în viaţa de toate zilele, într-o comuniune îngrozitoare şi înălţătoare. Living nu face, însă, parte din „Les films de Cannes à Bucarest“ (a putut fi vizionat în secţiunea „This is the end“, de la TIFF 2013).

În Heli, cît şi în A Touch of Sin, morţii nu se mai întorc. Sînt numeroşi şi, din nefericire, rămîn la locurile lor. Filmele nu ne oferă soluţii mitologice, ci crud-concrete.

Cruzimea lor nu e, însă, ca cea total lipsită de logică din unele filme, chiar hollywoodiene, în care violenţa excesivă devine doar un mijloc de expresie. Chiar şi atît de discutatelor şi disputatelor scene de tortură din Heli (Heli şi Alberto sînt torturaţi de membrii unui cartel local de droguri) li se poate găsi un sens – e drept că durează prea mult şi sînt insuportabil de amănunţite.

Dar scopul lor e, probabil, tocmai expunerea dezumanizării ostentative, indecente, a lumii în care trăieşte Heli. O lume în care autoritatea şi criminalitatea se contopesc şi se confundă, altfel decît în My Joy. Acolo erau văzute ca un sistem totalitar absurd, corupt şi ucigaş, din care nu se putea scăpa. Heli, însă, găseşte soluţia de scăpare (la cîtă scăpare poţi avea acces cînd trăieşti în... infern): morala.

Heli (Armando Espitia) se păstrează integru în succesiunea monstruoasă a întîmplărilor care îl lovesc deodată, ca într-o tragedie greacă. Autoritatea, în cazul lui, nu e una totalitară, ci doar coruptă. Corupţiei îi poţi rezista prin neacceptarea ei cu orice preţ.

În A Touch of Sin, eroii şi eroina sînt criminali. Omoară, cu toţii, din diverse motive, într-un soi de gradaţie descendentă: Zhao San (Wang Baoqiang) omoară ca să tîlhărească; Dahai (Jiang Wu) – ca să facă dreptate; Xiao Yu (Zhao Tao) ucide în legitimă apărare; Xiao Hui (Luo Lanshan) se sinucide din dezamăgire. Lumea în care trăiesc e altfel dezumanizată: mecanicistă, standardizată şi, în acelaşi timp, coruptă. Criteriile oamenilor care trăiesc în ea sînt greşite sau inexistente, din perspectivă morală. Nu există solidaritate reală între locuitorii ei.

Singura soluţie posibilă, de supravieţuire, pare să fie violenţa – distrugerea sau autodistrugerea. Doar eroina, Xiao Yu, parcă mai are o oarecare şansă de reabilitare. Filmul mi s-a părut mai convingător decît Heli.

Nici unul din filmele de mai sus nu e uşor de... dus, din punct de vedere emoţional. În comparaţie cu acestea, multe dintre filmele româneşti, pe care le consideram apăsătoare, sînt chiar ghiduşe: ele mai curînd cultivă derizoriul, băşcălia, ironia, şi nu violenţa şi întunecimile... directe.

bebelorelli triciclete de impins png
Ghid pentru plimbările zilnice – de la nou-născut la toddler
Plimbările în aer liber sunt esențiale în rutina zilnică a unui copil, indiferent de vârstă. De la primele zile de viață, până în perioada de toddler (1–3 ani), ieșirile contribuie la sănătatea fizică, dezvoltarea cognitivă și echilibrul emoțional al celui mic.
DilemaVeche (2) jpg
Estée Lauder, femeia care a învins Parisul cu o rețetă simplă și un plan genial
La începutul secolului trecut, Parisul deținea monopolul asupra rafinamentului, al parfumurilor și al destinelor strălucitoare, dar o tânără dintr-o familie de imigranți avea să schimbe regulile jocului.
e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?

Parteneri

Nicușor Dan FOTO AFP
Preşedintele Nicuşor Dan participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles
Președintele României, Nicuşor Dan, se află la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului European, un eveniment cheie în care liderii Uniunii Europene vor dezbate subiecte strategice cu impact major asupra viitorului continentului.
ochrid 4500703 1280 jpg
Locul din Balcani numit „cel mai frumos de pe Pământ”. Trebuie descoperit înainte de a deveni celebru
Într-o Europă sufocată de turism de masă, există încă destinații care nu au fost încă acaparate de agitație și aglomerație și reușesc să rămână autentice. Miraculos de ignorată, această fostă națiune iugoslavă situată în centrul Balcanilor
nou nascut   shutterstock 1892200891 jpg
China taxează prezervativele și contraceptivele pentru a stimula natalitatea
Prezervativele și alte metode contraceptive vor fi supuse unui TVA de 13%, în cadrul unei strategii care combină stimulente și presiuni pentru a încuraja nașterile în China.
Turiști în Istanbul FOTO: Pixibay
Cele mai scumpe și cele mai ieftine orașe din lume. Unde cheltuiești „o avere” pentru a ieși în oraș
Clasamentul se bazează pe un sondaj realizat în rândul a peste 18.000 de persoane din mai mult de 100 de orașe din întreaga lume și analizează costul vieții sociale.
Carlos Alcaraz (EPA) jpg
pompieri smurd jpg
Mașină răsturnată pe Calea Moșilor. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital
Un accident rutier a avut loc joi dimineață, în jurul orei 5:10, la intersecția dintre bulevardul Dacia și Calea Moșilor din București, unde un autoturism s-a răsturnat.
curs euro leu jpg
Leul se va deprecia accentuat în următoarele luni. Cum va arăta cursul euro/ron, potrivit estimărilor CFA
Leul se află în fața unei perioade de depreciere accentuată, potrivit estimărilor realizate de analiștii financiari. Un sondaj al Asociației CFA România indică o creștere rapidă a cursului euro, cu valori ce pot depăși praguri considerate
protest cotroceni FNSA FOTO fb  cartel alfa jpg
Protest al sindicaliștilor la Cotroceni. Patru confederații cer mediere cu Guvernul și majorarea salariului minim
Sindicalişti din patru confederaţii sindicale protestează joi, începând cu ora 11:00, la Palatul Cotroceni, cerând Președinției să inițieze o mediere între Guvern şi partenerii sociali, în contextul nemulțumirilor legate de politicile de austeritate şi de salariul minim pe economie.
rob Reiner jpg
Cum au fost omorâți regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele. Concluziile medicului legist
Rob Reiner și soția sa Michele au murit din cauza „multor leziuni provocate de obiecte ascuțite”.