De ce-oi fi luat tarhon?
În Obor de te duci, opreşte-te la intrarea de tarabe. Înăuntru e scump. Aici, în zona liberă, de dinainte de beton şi termopan, e viaţa. 2 lei grepfrutul, la fel kilogramul de rodie. Aici, în colţ este marfa cea mai ieftină. Urzica la 6 lei din Beton, o iei aici la 3 lei. Ridichea la 20 de bani, în loc de 1 leu. Lămîia, nu mai zic. Totuşi, recunosc, ceea ce iau ieftin aici, din această zonă de vînzare rapidă, nu se potriveşte cu nimic. Nu poţi să le potriveşti să-ţi iasă o mîncare. Intri şi la Beton-Termopan. De aici iei ştevie, dar nu găseşti spanac. E zona unei frici cred, a alimentelor de contrabandă, a datului loviturii. Îl urăsc pe un moş care mi-a luat două kile de urzici cu 6 lei, deşi privisem, dar nu acţionasem. Mi le-a luat de sub nas. A trebuit să merg în Beton şi să iau cu 6 lei un kilogram. Aşa cum m-am plimbat după tarhon şi s-a dus. În Beton l-am luat la 2 lei legătura, nu-ş de ce. E evident, ţăranca m-a îmbrobodit că e tarhon de văleni de munte, din grădina istoricului Iorga. Hai, crezi că am crezut-o? Am cumpărat. Adică, am aflat, mare greşeală preţul, cînd deja pusesem în sacoşă tarhonul. Să-l dau înapoi cu tot cu Iorga trebuia. Eh, dacă am luat tarhon, obligat iau şi o tocată de viţel pentru chiftele. Atunci mă întorc iar pe platou, la ceapă şi leurdă. Dar uite şi untişor! Iau şi untişor. Uite, aşa e primăvara, un du-te-vino. Am văzut roşii destul de ieftine. Vînzătoarea îmi spune: nu iei? Nu iau! Că ştiu că roşia se face în vară-toamnă. Ete, na! Nu te cred! Ce prostie! Eşti tont! Era pe platou, la vînzare rapidă.
