Eu ardeiul. Eu ardeiul îl mănînc cu chiftele. Chiftelele bine aduse din mărar, pătrunjel, din oleacă de busuioc. Aruncate în uleiul încins. Și apoi aruncate și cuprinse de ardeiul capia. Îmi plac chiftelele care intră în găoacea ardeiului. Care se potrivesc în nervurile, în curburile ardeiului. Aici sînt categoric. Îndes chiftele pînă se potrivesc. Da, le pun cu mîna mea, sînt conspiraționist. Nu umblu cu jumătăți de măsură. Jap, înnebunesc chifteaua să intre odată în găoacea ardeiului. Ce chiftea să nu se supună? Dar am stat zilele trecute în ditamai magazinul și am privit la ardeiul roșu capia cum se stingea. Peisajul scurgerii vieții dintr-o legumă este o crimă comisă de ochiul necruțător. Acesta intră în conspirație cu timpul și creierul. Stăteam și priveam, în magazinul uriaș dintr-un mall și mai uriaș, un ardei mic, care avea în vîrful lui un punct din care întreaga lume a ardeiului se ducea. Încotro? Acum nu mai era plînsul ardeiului pe care l-aș fi luat acasă, l-aș fi cumpărat pentru plînsul lui. Nu. Ochiul meu era necruțător. Vedeam cum nimic nu-l mai salva pe ardei. Gata, era terminat. Ce-mi păsa mie? Ce le păsa celorlalți? Eram singurul, chiar unicul care vedea stricăciunea ardeiului. Mi era așa drag ardeiul, plîns, stricat, rupt. Probabil vreo ladă, vreo neatenție a cărătorului, vreun cumpărător care a dat cu el de pămînt. Nu, ardeiul capia tăcea. Făceam o crimă cu ochiul. Nu era mai simplu să-l cumpăr? N-aș fi rezolvat cu 38 de bănuți această dramă? Nu, n-am vrut. Mi-era milă de ardei, dar și de 38 de bănuți. Anunț, pe această cale, că luîndu-mi eu pantofi de 65 de euro foarte colorați, dar de pînză, cu striații de ardei capia pe ei, uite, anunț că i am rupt a treia zi de la purtare. Cred, de două zile, că e din cauza ardeiului capia pe care l-am urmărit necruțător. Da, cred că este o legătură. Nu m-ai salvat? Ia de-aici, zgîrcitule! Săraculeeeee! Îți trebuiau pantofi de 65 de euro și te-ai legumit la 38 de bani. Poftim! – așa am visat că-mi vorbea ardeiul. Ardeiule, trece timpul peste tine! Timpul te trece, oricît ai rîde și dansa. Hai, că i-am zis o! Totuși… băi, cît de prost să mergi ca să ți termini pantofii?