Valea Moașei

Publicat în Dilema Veche nr. 858 din 17 - 23 septembrie 2020
Valea Moașei jpeg

„Te duci coló, pă Valea Moașii”, spune el, „pui berile în rîu, dai drumul la grătar și aia este.” Trage din țigară și mai ia o gură de bere: „Atît!”. Trebuie să fie cîndva între 1997 și 2000, dar mi-e imposibil să-mi aduc aminte precis; sînt cu soră-mea într-o vizită la cea mai bună prietenă a ei din copilărie, proaspăt mutată (prin numire) de la Sibiu la București. Ea lucrează în aparatul de stat, iar soțul ei la o firmă de leasing auto, în middle management; a fost transferat la București cu pile puse de soție, nu prin merite proprii. Disputa pornește de la nevinovata menționare a faptului că fusesem la mare, iar omul se simte atacat personal așa cum nu-mi amintesc să fi văzut vreodată pe cineva. Pe măsură ce bea bere după bere, nimic altceva nu mai dă pe gură. Adică altceva în afară de „Te duci coló, pă Valea Moașii, și dacă n-a fi bine… ce mare, bă, care mare?! Numai țigani. Pă Valea Moașii, acolo-șa este frumos!” etc.

Sigur că memoria omenească e un instrument extrem de imprecis; aș zice, neîntrebat, că de vreo 30-40 de ori a fătat domnul manager chestia asta cu Valea „Moașii” (de fapt, a „Moașei”) în acea seară, dar este posibil să mă înșel, vizita să nu fi fost atît de lungă, iar el să nu fi avut mai mult de șapte-opt intervenții, că altceva n-a mai spus, asta a fost singura lui contribuție la agapă. Acum, după atîția ani, înțeleg despre ce-a fost vorba, dar atunci omul mi s-a părut pur și simplu nebun: a existat o întreagă subcultură transilvană – azi, din fericire, dispărută – a „nemersului la mare/munte”. Așa cum au remarcat deja mulți observatori atenți (îl amintesc doar pe Vasile Ernu, cel care a discutat cazul Clujului), unele orașe transilvane și Bucureștiul au fost „umflate” rapid și brutal, în anii industrializării comuniste, cu tineri aduși din mediul rural, iar aceștia au transmis următoarei generații – născute la oraș – o parte din reflexele lor țărănești; în acest caz, respingerea ideii de concediu/vacanță: „Scoți banii din jepu’* stîng, îi treci în jepu’ drept și zici c-ai fost la mare”, suna refrenul pe care l-am tot auzit de-a lungul copilăriei și adolescenței de la unchii mei rămași în Ghijasa de Sus.

În cazul managerului, treaba era simplă: ca brav exponent al primei generații născute la oraș, nu fusese niciodată la mare. Prin fortuita mea pomenire din seara aceea („Am fost la Vama Veche, am făcut focul pe plajă”), el se simțise atacat și reacționase în consecință. Atacat în ce? Ei, aici e-aici.

Vărul meu își cumpără niște cherestea și-o depozitează în șură, sub lacăt, pentru că, deși ardelenii nu fură, se-ntîmplă să mai „completeze” (locul este – ați ghicit! – Ghijasa de Sus, iar anii trebuie să fie 1992-1995, aproximativ). Pe la văru-meu vine în vizită un vecin: „A, Liviule”, zice vecinul, „ți-ai luat scîndură, brava, mă! Ai luat scîndură bună, de 20, da’ io am luat și mai bună, mă, de 25!”. „Păi”, zice văru-meu, modest, „asta e de 30.” Vecinului i se înroșesc gîtul și urechile și izbucnește, cu stropi de salivă: „Păi, a mea îi de 35!”.

A treia poveste este a unei bune prietene, socioloagă de meserie, care s-a apucat de un studiu încă de pe băncile facultății; a avut ambiția să-l ducă mai departe, ani și ani după ce viața a îndepărtat-o de sociologie, iar la un moment dat va scoate din el un doctorat. Studiul se încheie cu următoarea concluzie: clasa mijlocie din România nu mai diferă fundamental de clasa mijlocie europeană, în ansamblul ei. Atenție, acum nu mă citez pe mine, o citez pe ea: studiile universitare sînt cam aceleași, anii de carieră sînt oarecum similari, stabilizarea traiectoriei vieții implică recompense asemănătoare – copiii, concediile în străinătate (cam unul pe an), excursiile în țară, un număr comparabil de „ieșiri” la restaurant, șofatul unei mașini personale dintr-un număr redus de modele (cel mult 20), aceleași griji legate de credite, educația copiilor, sănătatea părinților etc. Cu alte cuvinte, accederea în clasa mijlocie europeană este acum perfect posibilă și din România. Situație foarte diferită de cea de acum două sau trei decenii cînd, pentru a realiza o anume bunăstare materială, un român educat și fără pile trebuia neapărat să emigreze, să plece din țară. Unde? Oriunde! Pînă și Noua Zeelandă a fost un Eldorado, dar ce zic eu Noua Zeelandă – au plecat românii și-n Rusia, și-n Venezuela, și-n Tanzania. Am cunoscut personal o fată care a lucrat în Cambodgia, crupier într-un cazinou, Doamne apără și păzește, că făcuse Filologia la Română-Engleză. Conform studiului, a existat un „punct de inflexiune” (nu știu dacă nu se scrie „Punct de Inflexiune”, îl las în ambele feluri), după care șansele s-au cam egalizat: fie că emigrai, fie că nu, cu aceeași cantitate de muncă intelectuală ajungeai la același standard de viață. Pentru că-s de altă părere, nu intru în detalii, iar intenția mea nu este să confirm concluzia socioloagei, ci să i-o torpilez.

Nu din răutate, ci din nevoia de a mă justifica: dacă e totuna, atunci de ce-am ales plecarea? Pentru o ființă inadaptată, o neînțeleasă sau un antisocial, despărțirea de țară poate avea un sens foarte clar, dar pentru mine, băiatul de gașcă, inclus în orice echipă de fotbal, invitat la toate petrecerile și „avut în vedere” la majoritatea evenimentelor sociale, ca toți reporterii de la care poate să pice un articol „de bine”? Aparent, n-are nici un sens. Eu zic, totuși, că sens există.

p16 jos wc jpg jpeg

Mă întorc la prostul ăla cu Valea „Moașii” a lui, dar și la vecinul cu scîndurile „de 35”. Ce-i leagă pe acești doi mocofani? Poziționarea, asta îi leagă: amîndoi erau români poziționali. Ce vrea să însemne asta? Iată: o atitudine extrem de răspîndită în societățile rapid urbanizate, de raportare speriat-agresivă la celălalt. Nu știu cum să-i spun mai bine. Fală? Țîfnă? Fală-țîfnă? Țîfnăfală? Încerc altfel: concentrarea tuturor resurselor mele în efortul de a-i demonstra celui din fața mea că sînt „mai șmecher” decît el, că ocup o treaptă socială superioară. Nu-i un fenomen strict românesc: numai eu l-am văzut cu ochii mei și la țigani, și la ucraineni, și la bulgari, și la polonezi, și la ruși – dar la fel este la toți „adușii de la țară”. Doar și eu sînt de la țară și știu ce vorbesc: acolo, fiecare are locul lui precis, ba mai mult, locul ăsta precis se moștenește de la înaintași și-i uimitor de rezistent („Nu-l bate p-ăsta, că-i strănepot de primar!”, era sfătuit cîte unul mai mare de la Ghijasa și, într-adevăr, uneori mai scăpam de bătaie). Spre deosebire de amica mea, socioloaga, eu chiar cred că un imigrant român o duce mai bine în țara de adopțiune decît în țara lui, măcar din acest punct de vedere: față de un imigrant nu se „poziționează” nici un localnic. Oamenii te lasă-n pace, te ignoră și nu se cocoșește nimeni în fața ta… ceea ce, după cît ai încasat în România, e neașteptat de liniștitor.

Ce am încasat eu în România? Multe, dar iată doar chestia cu mașina: din motive personale, nu pot șofa, deci nu m-a interesat niciodată să devin proprietar de „mașină mică”, ceea ce românii m-au făcut să plătesc cu vîrf și îndesat: „Ce mașină ai?”, mă-ntrebau de la-nceput, iar apoi („N-am mașină, merg cu metroul”) eram plasat în categoria rataților: „Aaa… n-ai mașină! Ești poet d-ăla…”.

Boala nu e nouă. E chiar foarte veche: „Așa era: acasă, în tricou soios de-a dreptul pe piele, cu fusta zdrențuită într-un peș și fără ciorapi în papuci de pîslă, și cînd ieșea în oraș – rar –, frumos gătită, puțin cam băiețește, cu mănuși întotdeauna proaspete, cu pantofi de lac neatinși pe ciorapul bine tras și numai în trăsură, trăsura cea mai bună care se putea găsi”.**

Mihai Buzea este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Recrutorii, Editura Polirom, 2019.

* „jep”, în graiul sud-transilvan (sau „jeb” în cel de nord), înseamnă „buzunar”. Originalul maghiar este „zseb”.

** „Asfințitul Crailor“, în Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, pag. 181-182, editura ART, 2008, ediție îngrijită de Florin Ioniță, ISBN 978-973-124-289-7.

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Cristian Mureșan, economist român din Paris: „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“ EXCLUSIV
Economistul Cristian Mureșan spune că în 1989, țări precum Polonia și România au plecat pe picior de egalitate și au avut o creștere spectaculoasă a PIB-ului, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
image
image
Care este cea mai ieftină capitală din Europa pentru amatorii de city break-uri. Se poate mânca cu mai puțin de 3 euro
În orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri costurile sunt cu peste 10% mai mici decât cel de pe locul secund, Lisabona.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.