Cine ascultă o casă? – despre valorizarea patrimoniului arhitectural și industrial –

Clădirile vechi închid, dincolo de zidurile lor, informații însemnate despre istoria, arta, cultura noastră, povești care se cer a fi ascultate pentru că reprezintă o punte între trecutul nostru prețios și semnificația pe care i-o putem da în prezent. Valorizarea clădirilor istorice, care așteaptă de mult timp răspunsuri și proiecte, a fost tema evenimentului de tip masterclass „Cine ascultă o casă?“, organizat în data de 15 octombrie de Asociația Human Made Art, prin platforma Cronicari Digitali, cu susținerea Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, eveniment găzduit de Studioul „Horia Bernea“, la Muzeul Țăranului Român. Inițiativa și-a propus să ofere exemple de bune practici de la cei care „au ascultat o clădire” și au protejat-o, în beneficiul comunității, și să invite împreună arhitecți, experți în domeniu, manageri culturali, reprezentanți ai administrației publice, ONG-uri, proprietari și administratori de imobile istorice pentru un schimb de lecții învățate și de expertiză.

Valorizarea clădirilor istorice

În deschiderea evenimentului s-a vorbit despre necesitatea apropierii oamenilor de clădirile de patrimoniu. Conf. dr. arh. Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, a subliniat importanța deschiderii clădirilor de patrimoniu pentru a fi vizitate de către public, prin evenimente sau tururi ghidate, a popularizării proiectelor culturale cu accent pe patrimoniu, dar și a promovării patrimoniului în formule atrăgătoare pentru tineri, inclusiv digitale. Deloc de neglijat sînt scăderea numărului de angajați din sectorul cultural, unde sîntem pe ultimele locuri din Europa, și nevoia continuă de personal calificat în domeniu.

Oana Zaharia, manager interimar la Institutul Național al Patrimoniului, a punctat felul în care patrimoniul și turismul cultural ar putea crea locuri de muncă. Este importantă o schimbare a opticii autorităților locale și a oamenilor, în general, care să înțeleagă că patrimoniul poate și să producă, nu este ceva care doar consumă bani. Clădirile istorice ar fi bine să primească un scop, să fie aduse în prezent, integrate în comunitate, reconvertite. Prin introducerea informațiilor despre patrimoniu la orele de istorie sau de limba română, nu doar în „Școala altfel”, ca pînă acum, copiii ar putea afla despre patrimoniu din vreme. Virgil Nițulescu, managerul Muzeului Național al Țăranului Român, a accentuat modalitatea prin care oamenii pot fi apropiați de patrimoniu: vorbindu-li-se despre el. Cînd cunoaștem în amănunt povestea unei case ne este mai ușor să o protejăm.

În prima sesiune s-a vorbit despre valorizarea clădirilor istorice, în strînsă legătură cu societatea, cu comunitatea locală și cu perspectiva imobiliară. Arhitectul Șerban Sturdza, președintele Pro Patrimonio România, a adus în discuție politicile de patrimoniu „de jos în sus”. Patrimoniul este ceva care ne înconjoară, de care trebuie să avem grijă, chiar dacă e proprietatea statului. Între teoria conform căreia o casă care aparține patrimoniului este intangibilă și aceea că trebuie rasă de pe fața pămîntului, ambele extreme, e de ales calea de mijloc – găsită modalitatea în care clădirile istorice pot fi utilizate și infiltrarea cu atenție a noului în tot ceea ce înseamnă patrimoniul, pentru ca acesta să nu fie pierdut mai mult decît a fost pînă acum. Fundația Pro Patrimonio acționează în comunitățile rurale dezavantajate, cu scopul de a reintroduce în circuitul economic şi cultural un patrimoniu construit, în prezent abandonat, şi de a-i reface legăturile identitare şi cu comunitatea. În ultimii ani, strategia s-a schimbat puțin, repararea casei nu mai este suficientă, ci este importantă și utilizarea ei, în timpul șantierului și după ce a fost terminată. Se face „slow architecture”, în paralel cu acțiunea de restaurare are loc cea de educație, prin întîlniri și programe pentru copii și vîrstnici. Astfel, devine mai puțin important termenul definitivării restaurării decît calitatea ei, felul în care se acționează. Utilizarea ulterioară a unei case este la fel de necesară ca reabilitarea ei. Pentru a fi folosit acest spațiu s-a venit cu ideea rezidențelor de creație literară, cum se întîmplă în ansamblul Golescu din Cîmpulung Muscel, unde scriitorii trăiesc vreme de o lună, fac turism, lecturi, lucrează și își apropie astfel obiectele de patrimoniu. Casa Enescu de la Mihăileni a fost transformată în loc pentru concerte, iar în două sate din Moldova în clădirile monument istoric au fost create spații pentru educație IT cu copiii din sat, în paralel cu lucrările de consolidare și restaurare.

Constantin Prisecaru, managing partner la Romania Sotheby’s International Realty, a vorbit despre clădirile istorice din perspectivă imobiliară. Pentru a atrage investitori este nevoie ca aceste edificii să fie întîi promovate, oamenii trebuie să afle, dincolo de utilizarea lor actuală, și povestea lor. Există 250 de case care au fost integrate în rețeaua Sotheby’s și promovate în 86 de țări, fiind atrase investiții pentru 120 de imobile, dintre care 78 trebuie reabilitate, importantă fiind și reconversia lor spre funcții actuale.

Ion Barbu, artist vizual, inițiator al proiectelor care au dus la schimbarea peisajului urban din Petrila, a vorbit, alături de arhitecta Ilinca Păun Constantinescu, despre cei zece ani scurși de la începutul acțiunii de salvare a minei Petrila, în ceea ce a însemnat cel mai mare proiect participativ de la noi din țară. Ion Barbu a convocat arhitecții cînd a aflat despre demolarea clădirilor minelor din Valea Jiului fără a fi fost studiat potențialul pe care l-ar putea avea, iar plasarea lor pe lista de patrimoniu a fost singurul mod de a opri demolările. Fosta exploatare minieră Petrila a fost transformată într-una culturală și a devenit un exemplu al modului în care șantierele pot deveni o sursă de învățare pentru comunitate.

Pascal Garnier, vicepreședinte al Asociației pentru Turism Bucovina, un francez îndrăgostit de România și stabilit de aproape douăzeci de ani aici, a accentuat importanța legăturii dintre patrimoniu și oameni. Restaurarea caselor din lemn, acoperite cu șindrilă, din Bucovina începe întotdeauna cu aflarea poveștii lor și a familiilor care le-au locuit. Au fost identificate 200 astfel de case, iar prin proiecte cum este PORT Cultural se oferă instrumente de adaptare a caselor tradiționale la funcționalități contemporane, cu valorificarea identității lor culturale.

Arhitectul belgian de origine română Pierre Bortnowski a vorbit despre restaurarea și punerea în valoare a culei Cornoiu de la Curtișoara, Gorj, imobil cumpărat de străbunicul său în 1926, despre cît de greu este să găsești meșteri pentru lucrări tradiționale și cum trebuie folosite uneori soluții neconvenționale, adaptate sitului respectiv.

Patrimoniu și administrație publică

În discuția despre patrimoniu și administrația publică, dr. arh. Irina Iamandescu, director adjunct monumente istorice în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, a subliniat rolul integrator al patrimoniului, care trebuie înțeles ca o responsabilitate, dar și ca o resursă pentru viitor, în viața culturală și economică. Bogdan Suditu, președintele Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a Primăriei Municipiului București, a ridicat problema resurselor umane insuficiente alocate patrimoniului, în administrația publică. Există direcții județene care au doar trei oameni, nici unul personal calificat, arhitect sau arheolog, iar patrimoniul trebuie identificat prima dată de administrația locală. Importantă este și evaluarea patrimoniului industrial pentru ca acele clădiri să fie valorificate, restaurarea lor fiind mai utilă decît investiția în construirea altora noi.

Despre patrimoniul industrial, o adevărată „Cenușăreasă” la noi, a vorbit și Dorinel Hotnogu, consilier cultural al Primăriei Reșița, primul oraș românesc inclus în rețeaua UNESCO „Learning Cities”, spunînd că investitorii sînt greu de găsit, în strîngerea fondurilor contînd mult ca acea clădire să aibă un proiect pe mai mulți ani, să fie inclusă într-un circuit. În Reșița este în plan de realizare, cu fonduri norvegiene, un muzeu al fotografiei industriale.

La discuție au participat primarul municipiului Rîmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, și președintele IICCMER, prof. univ. dr. Daniel Șandru, cu exemplul Memorialului „Închisoarea Tăcerii” de la Rîmnicu Sărat, proiect care a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Lucrările de restaurare și construcție sînt programate să înceapă cel tîrziu la 30 martie 2023, iar pe lîngă spațiul închisorii, căruia nu i se schimbă semnificația, este în plan să fie realizate un spațiu expozițional, o sală de cinema, un centru educațional pe tema urmărilor reale ale comunismului și un program de rezidențe literare.

Studii de caz

A treia sesiune de discuții a vizat cîteva exemple concrete de valorizare a clădirilor de patrimoniu. Prof. dr. arh. Iulia Stanciu a vorbit despre provocările restaurării și reamenajării sediului Ordinului Arhitecților București. S-a realizat transformarea unei locuințe într-un spațiu menit să devină public și reprezentativ pentru arhitecți, păstrîndu-se structura de casă-vagon, prin folosirea de materiale cît mai simple și marcarea tuturor intervențiilor, unele fiind chiar demontabile. Există două platforme puse la dispoziția publicului, la inițiativa Ordinului Arhitecților, 112patrimoniu.ro, unde oamenii pot reclama mutilarea sau demolarea ilegală a clădirilor vechi, și 112recuperare.ro, unde oamenii pot dona sau schimba materialele folosite, practic orice element ce provine dintr-o casă demolată.

Au mai vorbit arh. Andrei Țînțari, despre reintroducerea în circuitul urban a palatului băncii Marmorosch-Blank, devenit hotel, și arh. Dan Stoian, despre viitorul Muzeu al Apei din Timișoara și valorizarea patrimoniului industrial prin introducerea clădirilor vechi în circuitul economic și găsirea unor utilități pentru spațiul folosit.

Instrumente de finanțare

A patra și ultima sesiune de discuții a vizat posibilitățile de finanțare pentru patrimoniul cultural. Ondina Tăut, expert în politică culturală europeană, a prezentat sursele de finanțare gestionate de Comisia Europeană pentru sectoarele culturale și creative și a oferit exemple de proiecte și posibilități de networking la nivel european – Horizon Europe, Erasmus+, The Digital Europe Programme fiind cîteva dintre ele.

Bogdan Trîmbaciu, director al Unității de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, a vorbit despre programele cu finanțare rambursabilă, invitînd și persoanele private să depună proiecte, iar arh. Alexandra Stoica, director adjunct restaurare în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, a inclus în discuție Programul Național de Restaurare, unde accentul trebuie pus pe calitatea investițiilor și pe minima intervenție, folosindu-se materiale compatibile cu cele existente deja.

Soluții pentru patrimoniu

La finalul fiecărei sesiuni de discuții, participanții au propus cîteva soluții pentru patrimoniu, în linii mari fiind vehiculate aceleași idei: importanța cooperării între instituții, între stat și privat, introducerea clădirilor de patrimoniu într-un circuit public prin regîndirea utilității lor, conștientizarea și aproprierea patrimoniului construit de către comunitatea locală, resurse umane sporite și cooptarea profesioniștilor care să înțeleagă tema patrimoniului, separarea clară a atribuțiilor celor implicați, decizii administrative pentru încurajarea proiectelor mai multe și mai mici și, nu în ultimul rînd, alocări financiare, presiune publică și voință politică.

Evenimentul s-a încheiat cu o proiecție specială a filmului Malmkrog, „o interogare asupra cinematografiei și memoriei”, după cum îl descrie regizorul Cristi Puiu, filmat în conacul Apafi din satul Mălîncrav, construit în secolul al XV-lea și renovat vreme de mulți ani, cu respect pentru atmosfera de altădată.

Situația clădirilor istorice ridică semne de întrebare de multă vreme, fiind privite în general ca un element desuet, care consumă bani, care ține „noul” pe loc. Prin urmare, în relația cu patrimoniul, publicul are nevoie de informare și de ghidare. Evenimentul „Cine ascultă o casă?“ a oferit exemple de valorizare a clădirilor istorice din patru perspective: arhitecturală, cultural-comunitară, turistică și financiară, așa încît legătura cu trecutul să poată fi transformată într-o realitate funcțională pentru societate, iar casele de patrimoniu să aibă nu doar o poveste, ci și un viitor.

Foto: A. Docea