Pentru Liviu Antonesei, cel din volumul de debut, pășirea pe scenă este echivalentă cu „intrarea în starea de trezire”, o stare în care visul şi realitatea se găsesc în proporţii egale.
De la debutul său din volumul colectiv Solstiții (1985), în care semnează poemul în proză Întineri, și pînă la Gerul dintre ei (2017), Radu Andriescu și-a schimbat de mai multe ori formula poetică.
Poezia Magdei Cârneci a surprins încă de la debut, Hipermateria (1980), prin claritatea notațiilor ce conturează – prin acumulare – o viziune distinctă asupra lumii emoțiilor.
2016 a fost un an bun pentru poezie. În afară de faptul că au apărut cărți remarcabile, au fost demarate și unele proiecte editoriale dedicate acestui gen literar.
Întreg traseul poetic al lui Vancu, atît de bine asumat în antologia de față, poate fi asociat cu o stare de sinuoasă tînjire spre acceptare și așezare în sine.
În legătură cu Levantul lui Mircea Cărtărescu, o parte a criticii literare românești nu a făcut altceva decît să producă și să perpetueze o serie de clișee de interpretare ce au îngustat perspectiva asupra acestei scrieri care necesită, cu siguranță, o discuție mai aprofundată. Lectura cărții de față necesită un bagaj uriaș de cunoștințe și nu doar din domeniul literaturii.
Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parcă sub imperiul aceleiași stări, una a dezordinii interioare, a haosului existențial. Poezia încearcă să pună ordine într-o lume dezmembrată și schizoidă. Spațiile psihice sînt în acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens.
Din punctul meu de vedere, sinistra este una dintre cele mai bune cărți apărute anul trecut, o carte care cere totuși răbdare cititorului pentru ca acesta să-i deslușească adevărata frumusețe.
Poezia lui Matei Hutopila aș putea-o caracteriza, folosind un paradox, printr-o liniaritate a discontinuităților. Textele trădează tot felul de fracturi, de schisme interioare, de nebuloase pierderi de sine, dar toate acestea sînt expuse cu o oarecare detașare, parcă de la o distanță temporală semnificativă, deși relatările vizează prezentul și trecutul apropiat.
O. Nimigean este cel mai important poet român debutat după 1990. Ca să-l parafrazez pe Ștefan Lupașcu, aș zice că scrierile lui Nimigean au la bază o poetică dinamică a contradictoriulul.
Un text de Paul Vinicius începe de la o constatare oarecare, se dezvoltă, devine arborescent, se concentrează într-un flux unic, pentru ca apoi să-și afle rezolvarea printr-o frază puternică, memorabilă.
